Anchete
Ei bine, asta da aroganță!/Mitrea, ȘEF DE CAMERĂ în biroul lui Grindeanu!/Glasul roților de tren la Rofersped
Miron Mitrea, liderul pesedist retras în civilie după ieșirea de la Poarta Albă a ajuns să își țină audiențele, staboarele, negocierile sau ce or mai fi ele în chiar biroul ministrului Transporturilor! Acum, ce este drept, ținând cont că acesta este Sorin Grindeanu, mai atenuează din șocul informativ al acestei documentări. Mai ales că, se știe, ”Sorinel al nostru” a avut cam întotdeauna ”dublă comandă”…
(Preluare National – Catalin Tache):

Desigur, în virtutea prieteniei ce îi leagă, Sorin Grindeanu și Miron Mitrea nu au găsit altă locație, din tot Bucureștiul ăsta, ca să bea și ei ca băieții o cafea împreună, decât biroul fostului premier din sediul Ministerului Transporturilor. Dar fie și așa, este dificil pentru inițiații sistemului care monitorizează această nouă grupare patronată de Maricel Păcuraru să se facă totuși că nu observă o altă stranie coincidență… Și anume că, la doar câteva ore sau cel mult câteva zile după ce Miron Mitrea ”tună și fulgeră” în biroul lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor ”execută” prin întâlniri la care nu participă nici măcar ”anti-bruiajul” său personal, Bogdan Mândrescu! Dar în ciuda tuturor acestor alocări și contracte obținute de fini sau parteneri de afaceri ai lui Miron Mitrea, ”șeful de cameră” al lui Grindeanu tot nu are cum să fie mulțumit de serviciile prestate de acesta.

Cel puțin până ce nu obține și ”acțiunea de aur” constând în ”pachetul de 10”, pentru a putea ”da cu mătura” prin Aeroportul Otopeni pe cu totul alți bani…
Toate drumurile duc la Târgoviște!
Mai mult decât atât, atunci când ”dinamica operativă” o impune, însuși ministrul Transporturilor își mișcă fizicul de demnitar după descinderile ”șefului de cameră” Miron Mitrea în biroul său. Și uite cum, ca să dăm astăzi doar un exemplu, Miron Mitrea s-a dus peste Sorin Grindeanu…

Iar acesta a dat apoi imediat fuga la Târgoviște, pentru a se asigura că președintele Consiliului Județean Dâmbovița are tot ce îi trebuie pentru dezvoltarea infrastructurii din județ. Acum, că unii cârcotași extrem de bine documentați ar putea să dea și dedicații cu ”de la nașul Miron Mitrea la finul Corneliu Ștefan, fără număr” pe această ”alocare” este o cu totul altă problemă. Dar una cât se poate de bine documentată…
Glasul roților de tren la Rofersped
După cum la fel de bine, extrem de zgomotoasă se poate dovedi și afacerea Rofersped. Mai ales că ”ambientalul” este asigurat în această operațiune aflată în plină desfășurare de către chiar scandalul din jurul suspiciunilor rezonabile privind devalizarea CFR Marfă.

Cea din care iată că nu doar ”frățiorii” Gruia Stoica și Vasile Didilă smulg felie după felie… În noua operațiune de delimitare a ”sferelor de influență” din domeniul feroviar apărând, chiar sub privirile feciorelnice ale ministrului Sorin Grindeanu, și numele lui Miron Mitrea. Cel asociat cu fiul său… Dar Vlad Dan Mitrea, ci nu Cosmin cel ”uns” consul la Roma fără concurs…

Însă și cu tot mai discretul Mihai Leonard Rotaru, patronul ROTARY Construcții și unul dintre miliardarii ”acoperiți” la ”umbra bătrânului sistem”… Urmând de văzut care va fi primul expediat pe mâna procurorilor de către ”casa de expediții” avută în vedere…
Ce vă mai plac ucrainenii…
De asemenea, în toată această ”suveică nebună” de societăți private care sufocă deja ce a mai rămas din transportul feroviar de stat, nu surprinde atât apariția unui șef de cimitir, cât cea a unui ”strategic investitor ucrainean”. Cel care și-a făcut simțită prezența pe asigurarea ”expedițiilor feroviare” pe rutele româno – ucrainene deși ”unicul acționar” Volodimir de-abia a împlinit 19 ani!

Însă cum, ghinion, Sorin Grindeanu oricând îi poate lăsa locul lui Lucian Bode în fruntea Transporturilor, forțările acestuia de a ”pasa” cât mai rapid ”acțiunea de aur” deținută de statul român aproape că este mai urmărită decât și ultimul ”El Clasico”…
Anchete
Procurorul Ioan Bene, readus în funcție de termenul legal: Suspendarea incetează de drept, dar dosarul disciplinar continuă
Procurorul Ioan Bene, fost șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, se pregătește să revină în activitate, o decizie ce ridică semne de întrebare în mediul juridic. Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a confirmat miercuri, 12 noiembrie, încetarea de drept a suspendării sale din funcție, începând cu sâmbătă, 15 noiembrie. Acest lucru se întâmplă chiar dacă dosarul disciplinar ce-l vizează pentru nu mai puțin de șapte abateri grave este încă în derulare.
Un dosar disciplinar cu sapte acuzații grave
Situația a intrat în atenția publicului pe 15 mai 2025, când Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a dispus suspendarea din funcție a lui Ioan Bene. Măsura fusese luată în urma unui dosar deschis de Inspecția Judiciară, care viza, conform publicației Lumea Justiției, nu mai puțin de șapte abateri disciplinare presupuse. Aceste acuzații au atras o atenție considerabilă asupra activității procurorului și au justificat la acel moment suspendarea sa preventivă.
Legea intervine: Suspendarea incetează de drept
Însă, conform prevederilor legale, durata unei suspendări din funcție nu poate depăși un anumit interval. Astfel, Art. 52 alin. 7 din Legea nr. 303/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii stipulează clar: „Durata suspendării din funcție dispuse în condițiile prezentului articol nu poate depăși 6 luni, la împlinirea acestui termen suspendarea încetând de drept. Încetarea suspendării se constată prin hotărâre de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii”.
Această prevedere legală este motivul pentru care, pe 12 noiembrie, procurorii CSM au constatat că, sâmbătă, 15 noiembrie, suspendarea lui Ioan Bene încetează automat. Chiar și cu cele șapte abateri disciplinare încă în sarcina sa și cu procedura disciplinară neterminată, mecanismul legal nu permite menținerea suspendării dincolo de pragul de jumătate de an. Altfel spus, chiar și dacă ar fi dorit, membrii CSM nu ar fi putut prelungi această suspendare.
Implicații și semne de intrebare: Revenirea în activitate sub incidența investigației
Această situație procedurală ridică multiple semne de întrebare cu privire la eficiența și celeritatea mecanismelor disciplinare din sistemul judiciar. Permisiunea unui magistrat acuzat de abateri grave să revină în activitate înainte de finalizarea investigației poate afecta percepția publică asupra integrității sistemului. Decizia CSM subliniază respectarea strictă a literei legii, însă pune în balanță celeritatea procedurii disciplinare cu drepturile fundamentale ale magistraților, într-un echilibru ce generează discuții aprinse în mediul juridic și atrage atenția asupra necesității unei armonizări mai eficiente între prevederile legale și așteptările de rigoare etică și profesională. Rămâne de văzut care va fi finalul dosarului disciplinar și cum va influența acesta cariera procurorului Ioan Bene. (Irinel I.).
Anchete
Justiția pierde un apărător al legalității: Judecătorul Marius Galan, cel care a demontat un abuz guvernamental, se pensionează
Un semnal de alarmă pentru sistemul judiciar: Valul de retrageri alături de un magistrat emblematic
Sistemul judiciar românesc este pe cale să piardă o figură emblematică, o veste care, potrivit publicației „Lumea Justiției”, generează deja ecouri profunde. Judecătorul Marius-Ionel Galan, vicepreședinte al Curții de Apel Suceava, recunoscut pentru o decizie ce a anulat o hotărâre guvernamentală de prelungire a stării de alertă, a solicitat pensionarea. Plecarea sa nu este, însă, un caz izolat, ci se înscrie într-un trend îngrijorător de retrageri din magistratură, ridicând semne de întrebare serioase privind stabilitatea și atractivitatea profesiei.
Marius Galan: Sentința care a incomodat Executivul
Numele judecătorului Marius-Ionel Galan a căpătat o rezonanță specială în opinia publică în anul 2021. La acel moment, magistratul de la Curtea de Apel Suceava a pronunțat o hotărâre de primă instanță care a anulat una dintre deciziile de Guvern privind prelungirea stării de alertă (sursa: Lumea Justiției). Această acțiune, descrisă de observatori ca „demontarea unui abuz” al executivului, a reprezentat o reafirmare a principiului legalității și a independenței judecătorului în fața puterii politice. Plecarea sa din sistem, într-un moment în care integritatea și curajul magistraților sunt esențiale, este percepută ca o pierdere semnificativă pentru justiția română.
Un val de retrageri: Nu doar Galan spune adio robei
Fenomenul retragerilor din magistratură pare să capete proporții îngrijorătoare. Cererea de pensionare a judecătorului Marius Galan nu este un caz singular, ci se înscrie într-un context mai amplu. Publicația „Lumea Justiției” (sursa citată) dezvăluie că, alături de vicepreședintele Curții de Apel Suceava, încă cinci judecători de prestigiu își doresc să părăsească sistemul judiciar. Această listă include nume sonore din diferite curți de apel și tribunale, sugerând o stare de nemulțumire sau o presiune crescută în rândul corpului magistraților:
- Judecătoarea Lucica Dobrin, președinta Secției I civile de la Curtea de Apel Timișoara;
- Judecătoarea Diana-Mușata Georgescu de la Curtea de Apel Ploiești;
- Judecătoarea Cornelia-Ana Dima de la Curtea de Apel Târgu Mureș;
- Judecătoarea Raluca-Elena Galea de la Curtea de Apel București;
- Judecătoarea Mariana-Raluca Ivanica de la Tribunalul Ialomița.
CSM, pe ordinea de zi: Viitorul magistraturii românești
Toate cele șase solicitări de pensionare vor fi analizate de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința programată pentru joi, 13 noiembrie 2025. Acest val de plecări din justiție, incluzând judecători cu experiență considerabilă și integritate recunoscută, ridică semne de întrebare serioase cu privire la climatul din sistemul judiciar și la capacitatea acestuia de a reține profesioniști de calibru. Implicațiile pe termen lung ale acestor retrageri asupra funcționării justiției și a încrederii publice sunt de natură să preocupe profund societatea românească. (Irinel I.).
Anchete
Înalta Curte confirmă sancțiunea: Procurorul Sorin Lia, salariul tăiat pentru atingere adusă prestigiului justiției
-
Exclusivacum 3 zilePoliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, subalternii patimesc! O poveste cu inel magic și psihologi „dotați”!
-
Exclusivacum 2 zileSAS, de la acțiuni speciale la acțiuni penale: Poliția „Elite” unde psihologii hărțuiesc, iar sefii joacă „inelul magic” cu carierele!
-
Exclusivacum 4 zileVălenii de Munte: Imperiul crăiesc al corupției și micul dejun ilegal al elitelor!
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. PRAHOVA, DE LA DOREL LA CARACAL: MAEȘTRII CIRCULUI, SUB BAGHETA GONFLABILĂ A INCOMPETENȚEI! (VIDEO)!
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova: Școala de falși polițiști, filiala „Gonflabila” – Absolvenți cu opt clase și mentori în uniformă!
-
Exclusivacum 17 oreMAE: Academia de diplomație sau bârlogul faraonilor fiscali? Oana Țoiu „reformează” cu concursuri viciate și platforme piratate – Detalii exclusiv Incisiv de Prahova!
-
Exclusivacum 4 zileVălenii de Munte: Pălinca de prună și jecmăneala de om! Festivalul foamei „Împăratului”, Ediția XXVI!
-
Exclusivacum 2 zileRomânia: „Sat fără câini” cu epoleți și „inelul magic” al corupției – Băsescu sună alarma, iar sistemul râde în haimanale!



