Connect with us

Administratie

Misiunile executate cu succes de fregata Regele Ferdinand (F-221) au făcut-o să fie, poate, cea mai cunoscută navă a Forţelor Navale române

Publicat

pe

Maiştrii militari care fac parte din echipaj ştiu că nivelul pregătirii trebuie să fie ridicat şi se implică activ în tot ceea ce înseamnă această navă.

Trebuie să recunosc că de fiecare dată când urc pe schela fregatei Regele Ferdinand mă încearcă o emoţie. Este una dintre cele mai cunoscute nave ale Forţelor Navale române, cu multe misiuni naţionale şi internaţionale la activ. E de ajuns să mergi pe culoarele navei şi toată această istorie a vaporului te copleşeşte. Apoi, oamenii…

Marinarii militari sunt diferiţi. Poate viaţa grea, sacrificiile, tradiţiile i-au făcut altfel. În schimb, după ce te simt că eşti de-al lor, afli o sumedenie de poveşti de viaţă.

Îţi spun cum F-221 a prins viaţă, cum fierul şi tabla devin un spirit, cum oamenii se pregătesc intens să rămână în topul performanţei şi gata oricând de acţiune. Bineînţeles, nu este deloc uşor, unii pleacă repede, dar cei ce rămân ştiu că trebuie să fie printre cei mai buni.

Maistru militar clasa a V-a Evelin Oprea

Am fost în stagiu aici, pe F-221, când în prima zi unul dintre cei mai vechi maiştri militari de pe navă, ce făcuse pregătirea în Marea Britanie, ne-a prezentat fregata. Sincer, mi-a fost puţin frică, deoarece e ceva de învăţat. Nava e mare şi trebuie să ştii prima dată toate punţile, secţiunile, dar am zis că nu e aşa de greu. E o provocare pentru mine.

 Maistru militar clasa a V-a Evelin Oprea

Maistrul militar clasa a V-a Evelin Oprea este la început de drum în carieră. Un tânăr de loc din Bucureşti, ce a ascultat poveştile tatălui său despre mare, a fost atras de filmele cu subiect de marină militară, mai ales Vânătoarea lui Octombrie Roşu. A ales marina. A terminat şcoala militară în 2021, la specializarea arme sub apă.

Am încercat la academie, nu am luat şi am dat la maiştri militari. A urmat şcoala. Am prins pandemia.  Am revenit cu bucurie la şcoală. A fost mult mai bine, chiar dacă a trebuit să îndurăm luni bune fără permisii sau ieşiri în oraş. Din păcate, nu am prins stagii de practică pe nava şcoală Mircea, a spus Evelin.

Pe timpul şcolii a încercat să obţină note cât mai bune, astfel încât să prindă locuri în Constanţa. Pentru el a fost  un mare plus că a venit la fregate. S-a bucurat  când a prins repartiţie pe fregata Regele Ferdinand.

Ştiu că am mult de învăţat şi aş dori să învăţ să pilotez barca RHIB(rigid hull inflatable boat). Părinţii sunt foarte mândri de ce am reuşit să fac până acum, iar prietenii nu prea ştiu ce fac eu aici sau ce înseamnă marină, mai ales militară. Am un serviciu stabil şi mă bucur că am multă susţinere din partea colegilor şi superiorilor.

Treaba pare uşoară atât timp cât eşti îndrumat şi ajutat. Sincer, doresc să dau examen la Academia Navală şi să revin la această navă ce mi-a intrat la suflet, a afirmat maistrul militar clasa a V-a Evelin Oprea.

Maistru militar clasa a IV-a Ionuţ Oprea

Prima zi pe F-221 a fost specială. Echipajul este unul unit şi m-a primit cu braţele deschise. M-am adaptat foarte repede. Am tot timpul de învăţat, trebuie să fiu la zi cu tot ce este pe specialitatea mea. Conflictele actuale arată că specialitatea mea este extrem de importantă, aşa că este necesar să deschid tot timpul cărţile sau laptopul.

 Maistru militar clasa a IV-a Ionuţ Oprea

 Maistrul militar clasa a IV-a Ionuţ Oprea este constănţean şi l-a atras marea. A preferat marina militară. Este promoţie 2019 şi are specialitatea radiolocaţie navală.

Are opt misiuni internaţionale executate în cadrul grupărilor navale NATO, cu ambele fregate tip 22 şi este veteran al teatrelor de operaţii. Are 28 de ani, iar anul viitor are nunta programată.

Nu pot să uit prima mea misiune. La revenirea în Marea Neagră după tranzitarea Bosforului am avut parte de o furtună serioasă. Era decembrie, marea mai nervoasă şi s-a simţit bine freamătul valurilor ce scuturau nava.

Este destul de greu în specialitatea mea, dar dacă învăţ cu perseverenţă, sunt serios în tot ceea ce fac şi, cel mai important, îmi place aici, eu zic că totul devine mai uşor. Peste cinci ani mă văd tot pe fregată, dar cu mai multă
experienţă
, a declarat maistrul militar clasa a IV-a Ionuţ Oprea.

Maiştrii militari din primul echipaj, ce au făcut pregătirea în Anglia, duc mai departe spiritul Regelui Ferdinand. Nava face parte din inima şi familia lor. Acum au o nouă misiune, să transmită celor ce vin din spate cunoştinţele şi experienţa acumulate în misiuni şi anii petrecuţi la bord.

Maistru militar principal Augustin Coceangă

Nava cere multă dedicaţie, să îi acorzi mult mai mult timp ei decât familiei. Eu personal, i-am acordat peste 80%. Cred că mi-am îndeplinit visurile pe care le aveam la debutul şcolii militare. Eu zic că e nava cea mai bună, sunt cu ea pe locul I.

 Maistru militar principal Augustin Coceangă

Maistrul militar principal Augustin Coceangă are 48 de ani și a absolvit şcoala militară în 1996, la specializarea motoare navale. A lucrat pe vedeta torpiloare pe aripă 70, pe corveta 262, iar din 2004 este membru al echipajului F-221. Are toate cursurile din Anglia, a îndeplinit misiunile executate cu F-221 şi  este veteran al teatrelor de operaţii.

Constănţean fiind, a ales marina militară. Este printre cei care au înfiinţat spiritul Regelui Ferdinand şi îi creşte pe cei tineri în aceste valori.

S-a plecat din coeziunea echipajului iniţial, adunat din toată marina, crema zic unii. Am încercat întotdeauna să fim primii, exemple pentru viitor. 

Prin ceea ce am făcut am reuşit să aducem o schimbare de mentalitate în marina militară. Am învăţat multe de la marina britanică, nu a fost uşor, ne-am descurcat în faţa provocărilor şi facem faţă în continuare, a afirmat Augustin.

Se bucură că nava a trecut printr-o perioadă de modernizări, are turbine noi. Este mulţumit de ele, sunt fiabile, cu consum mai mic de combustibil, adaptate la ce au nevoie.

De-a lungul anilor au venit mulţi pe fregată. Au trecut mulţi prin mâna noastră, a celor din primul echipaj. Acum a început schimbarea, cei în vârstă au ieşit sau urmează în perioada următoare să treacă în rezervă. Încercăm cu cei noi să le insuflăm spiritul nostru, dar să ştiţi că nu e uşor.

Unii nu se acomodează şi pleacă, mai apar probleme familiale. Misiunile noastre continuă, sunt complexe şi suntem aici, toţi, la datorie, a declarat maistrul militar principal Augustin Coceangă. (L. Irimia, foto – Daniel-Andrei Pap)

Administratie

Operațiune de amploare a Poliției de Frontieră: Șase autoturisme furate, evaluate la 2 milioane de lei, interceptate

Publicat

pe

De

Poliția de Frontieră Română a dat o lovitură semnificativă rețelelor de traficanți de autoturisme furate, interceptând, în doar câteva zile, șase vehicule a căror valoare cumulată depășește două milioane de lei. Acțiunile, desfășurate de Garda de Coastă, alături de inspectoratele teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Iași, demonstrează eficacitatea colaborării interne și internaționale în combaterea infracționalității transfrontaliere.

Bilanț impresionant: Peste 2 milioane de lei, recuperate în trei zile

Într-o serie de operațiuni coordonate, polițiștii de frontieră au depistat șase autoturisme care figurau în atenția autorităților europene. Trei dintre acestea fuseseră chiar dezmembrate, într-o tentativă elaborată de a le disimula proveniența și de a le exporta ilegal. Valoarea totală estimată a bunurilor recuperate se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, conform estimărilor Poliției de Frontieră.

Schema sofisticată din Portul Constanța: Caroserii dezmembrate, motoare ascunse

Un caz elocvent de ingeniozitate infracțională, dejucat de autorități, a avut loc în Portul Constanța, între 26 și 28 ianuarie. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițeri Frontex, au derulat o acțiune de prevenire și combatere a traficului internațional de autovehicule furate. În baza unei analize de risc, aceștia au efectuat un control amănunțit asupra unei semiremorci înmatriculate în Polonia, care transporta trei caroserii auto, lipsite de motoare și alte componente esențiale, declarate în documente ca „piese auto uzate”. Verificările au scos la iveală că seriile de șasiu înscrise nu erau autentice. Extinderea controlului a dus la identificarea unei a doua semiremorci, în care se aflau motoarele, cutiile de viteze și celelalte componente aparținând caroseriilor. Prin coroborarea datelor, s-a stabilit că două dintre autoturisme fuseseră furate din Germania, iar cel de-al treilea din Suedia. Întregul ansamblu de bunuri – caroserii și piese componente – a căror valoare se ridică la aproximativ 320.000 de euro (circa 1,6 milioane de lei), a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă. A fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Pe firul hoților: De la Norvegia la Frontiera de Est

Un alt caz notabil a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, unde polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au depistat un autoturism furat din Norvegia. Vehiculul, evaluat la 216.000 de lei, era transportat pe o platformă de către un cetățean ucrainean. Conducătorul auto a declarat că achiziționase autovehiculul de la o persoană cunoscută, prin intermediul unei platforme online, fără a fi la curent cu situația juridică a acestuia. Și în acest caz, autoturismul a fost indisponibilizat, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, au precizat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Intervenții rapide la Punctele de Trecere: Giurgiu, pe urmele mașinilor dispărute

În ultimele două zile, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, de asemenea, două autoturisme urmărite în vederea confiscării, semnalate de autoritățile din Ungaria și Germania. În ambele situații, s-au întocmit dosare penale pentru tăinuire. Mai mult, în cazul unuia dintre conducătorii auto, verificările au relevat că acesta nu deținea permis de conducere, fiind cercetat și pentru această infracțiune. Autovehiculele, cu o valoare totală de 150.000 de lei, au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor, au informat oficialii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Cheia succesului: Cooperare internațională și schimb de informații

Aceste rezultate subliniază importanța cooperării constante dintre Poliția de Frontieră Română și autoritățile partenere externe. Schimbul operativ de informații s-a dovedit a fi un element esențial în combaterea infracționalității transfrontaliere, consolidând eforturile de a securiza granițele și de a proteja bunurile cetățenilor, atât la nivel național, cât și european. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Adio, birocrație! Agricultura ecologică și silvicultura românească intră în era digitală

Publicat

pe

De

Un nou suflu de modernizare traversează sectorul agricol și silvic din România. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat lansarea unui proiect ambițios de digitalizare, menit să simplifice radical procedurile administrative și să elibereze fermierii și silvicultorii de povara hârtiilor și a drumurilor inutile. Promisiunea este clară: mai puțină birocrație, mai mult timp dedicat producției și gestionării eficiente a resurselor.

Modernizarea la cheie: Un pas decisiv spre eficiență

Inițiativa, descrisă de Ministerul Agriculturii ca un „pas major spre modernizare”, vizează implementarea unui sistem digital integrat. Acesta va aduce servicii publice modernizate și proceduri simplificate, contribuind la o interacțiune fluidă între cetățeni și instituțiile statului. Obiectivul principal este eliminarea barierelor birocratice care, până acum, au îngreunat activitatea în două sectoare vitale pentru economia românească: agricultura ecologică și regimul silvic.

Beneficii concrete: Simplificare și transparență pentru agricultori și silvicultori

Ce înseamnă această transformare pentru miile de fermieri ecologici și pentru profesioniștii din domeniul silvic? Impactul este direct și pozitiv. Ei vor beneficia de:

  • Servicii publice digitalizate și proceduri simplificate, accesibile online.
  • Integrare cu baze de date naționale și europene, ceea ce elimină necesitatea de a depune repetat acte pe care statul le deține deja – un adevărat „fără drumuri inutile”.
  • Eficiență sporită în relația cu instituțiile MADR și Garda Forestieră Națională, traducându-se în timpi de răspuns reduși și procese administrative accelerate.

Investiție europeană în viitor: Peste 39 de milioane de lei pentru digitalizare

Proiectul de digitalizare nu este doar o promisiune, ci o realitate susținută financiar. Cu o investiție totală de peste 39 de milioane de lei, inițiativa este cofinanțată de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF). Această susținere financiară externă subliniază importanța strategică a digitalizării pentru dezvoltarea sustenabilă și creșterea competitivității în sectoarele agricol și forestier românesc. Prin această abordare modernă, România își aliniază practicile la standardele europene, consolidând un viitor mai eficient și mai productiv pentru agricultorii și silvicultorii săi.

Citeste in continuare

Administratie

Renașterea gigantului farmaceutic: UNIFARM SA, de la insolvență la stabilitate financiară și strategică

Publicat

pe

De

Un veritabil miracol economic se petrece în sânul sistemului medical românesc, acolo unde UNIFARM SA, compania națională de medicamente și produse farmaceutice, a trecut printr-o transformare spectaculoasă. De la pragul insolvenței, cu datorii istorice ce păreau insurmontabile, UNIFARM se prezintă astăzi ca o entitate puternică și stabilă financiar, un pilon de încredere sub autoritatea Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a felicitat echipa pentru acest parcurs remarcabil.

Datorii istorice, sterse complet: Performanța financiară a unei companii de stat

Cifrele prezentate de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vorbesc de la sine despre anvergura acestei redresări. În 2022, UNIFARM se confrunta cu o povară financiară copleșitoare: datorii totale de peste 1,26 miliarde de lei, dintre care peste un miliard reprezentau obligații către bugetul de stat. Astăzi, situația este radical schimbată: „Aceste datorii sunt zero. Vorbim despre o reducere de 100% a obligațiilor financiare și despre readucerea companiei pe baze solide”, a subliniat Ministrul Rogobete. Mai mult, compania a înregistrat un rezultat net cumulat de aproape un miliard de lei, demonstrând o gestionare eficientă și profitabilă.

Raportul de activitate pentru perioada 2022-2026 ilustrează o creștere exponențială a indicatorilor financiari:

  • Cifra de afaceri a urcat de la aproximativ 79 milioane lei în 2022 la peste 274 milioane lei în prezent, marcând o creștere de peste 246%.
  • Capitalurile proprii au făcut un salt impresionant, de la -708 milioane lei la +68 milioane lei, o corecție de peste 770 milioane lei, punând capăt anilor de dezechilibre majore. În 2022, UNIFARM înregistra pierderi de peste 400 milioane lei și un risc real de insolvență. „Astăzi, este un pilon de stabilitate pentru sistemul de sănătate”, a adăugat Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Extindere operațională fără precedent: Portofoliu, rețea și certificări

Dincolo de redresarea financiară, UNIFARM a cunoscut o expansiune operațională semnificativă, consolidându-și rolul vital pe piața farmaceutică din România. Portofoliul de produse a crescut de la doar 3 molecule active la peste 1.300 de produse, diversificându-și considerabil oferta. Rețeaua de distribuție deservește acum sute de spitale și mii de farmacii, asigurând o acoperire extinsă la nivel național. Această evoluție a fost însoțită de obținerea unor certificări esențiale, precum autorizația pentru un depozit central GDP (Good Distribution Practice), certificări ISO și sute de autorizații de punere pe piață.

Un sprijin real pentru sistemul sanitar: Intervenții cheie în perioada de criză

Între 2023 și 2025, UNIFARM a demonstrat că este mai mult decât o companie cu performanțe financiare, transformându-se într-un sprijin esențial pentru sistemul sanitar, capabilă să intervină rapid în situații critice.

  • A furnizat produse derivate din plasmă, vitale pentru numeroase tratamente.
  • A asigurat livrarea de noradrenalină către aproape 300 de unități sanitare.
  • A distribuit antivirale esențiale pentru spitale și farmacii.
  • A livrat peste 800.000 de flacoane de soluții perfuzabile, acoperind nevoi masive.

Toate aceste acțiuni „arată capacitatea companiei de a interveni rapid atunci când apar blocaje în piață”, a conchis Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Lecția UNIFARM: Rigoare, responsabilitate și consecvență

Transformarea UNIFARM SA este un exemplu elocvent despre modul în care o companie publică strategică poate fi redresată și adusă la performanță. „Această transformare demonstrează ce se poate construi atunci când o companie publică strategică este administrată cu rigoare, responsabilitate și consecvență”, a afirmat Alexandru Rogobete. De la o vulnerabilitate sistemică, UNIFARM a devenit astăzi „un sprijin real pentru pacienți și pentru spitale”, un rezultat salutat de Ministrul Sănătății, care a transmis felicitări conducerii și întregii echipe UNIFARM SA pentru acest parcurs excepțional.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv19 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv19 ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv19 ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv19 ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv19 ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv19 ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv4 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv