Featured
Propuneri venite exact de la firul ierbii, nu emanate din birourile MAI unde o serie de șefi au văzut hoți doar la televizor, necesită a fi aduse la cunoștința opiniei publice
Azi, începând cu ora 10:00, la sediul Direcției de Ordine Publică din cadrul IGPR va avea loc o ședință de lucru în cadrul căreia va fi prezentat un proiect de document și a liniilor directoare ce se doresc a fi implementate în dezvoltarea noului concept de ordine publică, dezvaluie sindicatul Europol.
Cu toții cunoaștem că la acest moment efectivele de ordine publică atât din mediul urban cât și din mediul rural sunt decimate ca urmare a valului de mutări, pensionări sau demisii din sistem și nu mai pot asigura un grad de siguranță publică propice existenței și dezvoltării sociale, așa cum ne dorim. Practic, structurile de ordine publică funcționează la acest moment doar din inerție și din devotamentul pe care colegii noștri îl mai au pentru profesia pe care și-au ales-o în urmă cu mulți ani, mai precizeaza sursa citata.
Odată cu operaționalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, polițiștii de ordine publică au primit noi atribuții, volumul de muncă și timpul necesar a fi alocat acestor activități vor conduce acest segment operativ în colaps, nefiind suficiente cele 642 de funcții preconizate a fi necesare de către IGPR pentru municipiul București și pentru județele Iași, Mureș și Vrancea, ca primă etapă de implementare a proiectului.
Astfel, sindicatul Europol a facut apel la colegii din teritoriu pentru a le transmite o serie de propuneri referitoare la modalitatea în care ar trebui redefinite din punct de vedere organizatoric și funcțional structurile de ordine publică la nivel național și am constatat, așa cum se poate vedea în cele ce urmează că funcțiile, cel puțin în mediul rural, nu mai sunt atractive din punct de vedere al volumului de muncă și din cauza deficitului de personal, cauze ce pot fi raportate inclusiv la salarizarea precară.
O serie de reacții și propuneri venite exact de la firul ierbii, nu emanate din birourile MAI unde o serie de șefi au văzut hoți doar la televizor, necesită a fi aduse la cunoștința opiniei publice pentru a constata haosul instituțional și sacrificiile pe care le fac polițiștii, iar cu această ocazie poate că reprezentanții Direcției de Ordine Publică vor constata care sunt nevoile reale în ceea ce privește reorganizarea, iar mai-marii zilei din MAI vor înțelege că indiferent câte structuri noi vor înființa doar pe hârtie, un singur element este esențial pentru funcționarea instituției, respectiv RESURSA UMANĂ.
EMAIL 1
”Lucrez în sistem de 26 ani și de tot atâția ani în stradă, în mediul rural.Pentru eficientizarea activităților poliției din mediul rural propun ca la nivelul secțiilor de poliție rurale să se înființeze compartiment de siguranță publică. Acesta ar prelua toată activitate de patrulare cu tot ce presupune competența patrulelor de ordine publică dar(ideal) să fie compus din alți polițiști decât cei existenți(transferați eventual jandarmi)
Ceilalți polițiști rămași putând să îndeplinească strict activitate de poliție judiciară!
P.S- Fac în prezent de toate și nimic calitativ. Ne amăgim că avem o poliție Europeană dar noi ne c…m tot în fundul curții postului.
Condiții inumane la multe posturi și subunități!
Suntem în slujba cetățenilor dar doar formal. Serviciul polițienesc actual este mimat. Și va urma problematica Schengen, și nu numai!”
EMAIL 2
”Va salut !
Cu privire la situatia actuala din politie aveti perfecta dreptate. S-a ajuns la un nivel maxim de saturatie si demotivare a lucratorilor.
Reorganizarea sistemului de OP intr-un mod eficient si bazat pe specializarea lucratorilor este absolut necesar.
Va supun atentiei situatia din mediul rural unde lucratorii au ajuns la un maxim de incarcatura ,sunt demotivati si se lucreaza haotic in sensul ca fac de toate si nimic bine , calificat sau eficient.
Dupa parerea mea sectiile de politie rurala trebuie compartimentate , lucratorii sa fie specializati ,respectiv, cel putin sa fie infiintate compartimente de patrulare si compartimente de criminalitate judiciara ( asa cum initial fuseserã gandite sectiile rurale – pe principiul de organizare similar cu sectiile urbane)
Lucratorii din rural, de mult nu mai actioneaza pe raza unei singure localitati iar raza de competenta ( 6, 7 ,8 si chiar mai multe comune) depaseste populatia unui oras iar faptele penale grave comise (violuri, lipsiri de libertate, talharii si alte fapte cu violenta) sunt frecvente .
Factorii de decizie nu vor sa inteleaga faptul ca daca aceeasi patrula face interventia la 112 la un caz , ia masurile de OP si tot aceeasi patrula face cercetarea penala a cazului respectiv incluzand acte de urmarire penala, retinere si prezentare la Parchet ori Judecatorie, totul sub presiunea faptului ca vine urmatorul apel la care nu are cine sa intervina ( ori sunt deja apeluri in asteptare ), munca lucratorilor este ineficienta , superficiala, in ritm alert si epuizant, apar greselile, spre deosebire de urban unde patrula de OP ,in cazul unei infractiuni , isi face treaba pe ,, patraţica ,, sa si mai departe preia echipa de judiciar ,astfel munca este imparţitã si eficienta.
Pana la infiintarea sectiilor rurale , infractiunile grave nu erau in competenta ruralului, iar cand s-au infiintat li s-a dat in competenta si aceste infractiuni cu promisiunea ca vor fi infiintate compartimente de criminalitate judiciara … ceea ce nu s-a intamplat dar au ramas aceste infractiuni complexe in competenta sa.
De aceea, repet, sunt de parere ca in mediul rural trebuie infiintate compartimente specializate fiecare pe specificul muncii ori sa li se ia din competentã infractiunile complexe .
In contextul actual un lucrator din rural actioneaza pe toate liniile de munca existente in cadrul unui IPJ , astfel teoretic trebuie sa fie specialist in toate domeniile, sa cunoasca sute de legi, norme, dispozitii, proceduri si metodologii pe toate liniile de munca.
Din cauza lipsei de personal, posturile, in majoritatea timpului sunt inchise iar lucratorii sunt planificati la patrulare si ajung doar cateva zile pe luna la post, zile in care trebuie sa rezolve toate activitatile pe care ar fi trebuit sa le faca intr-o luna sau mai mult.”
”Lucrez la una din cele mai mari secții rurale din țară si vreau să vă împărtășesc experiența mea.
Astfel, rezumanda-ma la activitatea de patrulare si interventie la evenimente, avem 2 zone de interventie, fiecare zona având o populație in fapt de peste 20000 locuitori iar pe zona mea suntem 12 polițiști ce facem patrulare.
Condiții actuale:
– populație mare
– zona de competență foarte întinsă
– multe dosare, petiții, DES-uri
– multe evenimente semnalate
– multe accidente de muncă date fiind numeroasele societăți de pe raza de competența.
– atributii interminabile, registre peste registre si nicio diferență de tratament si salarizare față de alte structuri care au timp să respire.
Propuneri:
– atragerea de personal
– marirea schemelor de lucrători de la posturi care sunt invechite total
– acordarea unor sporuri de motivare a lucrătorilor din mediul rural care merg cate 2 la conflicte de amploare cu risc de vătămare a acestora, fac cercetarea penală si indeplinesc atributii singuri care in urban se distribuie mai multor persoane sau structuri
– modificarea programului de munca de la ture de 8 ore la ture 12/24-12/48.
– plata orelor suplimentare care nu se aplică in majoritatea unităților de poliție
– oferirea de condiții propice performanței, amintind respect, sedii cu baie și verificate din punct de vedere electric.
– lista poate continua la nesfârșit deoarece întotdeauna unitățile de politie din mediul rural si condițiile de acolo au părut neimportante in fața factorilor de decizie.
Rezum principalele propuneri si lucrătorii secției mele rurale vă roagă să le expuneți:
– adoptarea programului de lucru 12/24- 12/48
– atragerea de personal la sectiile rurale
– acordarea unor sporuri de motivare a lucrătorilor din mediul rural
– modificarea schemelor de lucrători, acestea fiind invechite deoarece populație a crescut la unele sectii rurale iar atribuțiile se înmulțesc mereu.”
”Propuneri pentru reorganizarea structurilor de ordine publică:
1.Eliminarea calității de politist judiciar pentru toți polițiștii de ordine publica întrucât în prezent politistul de OP este o ,,strutocamila,, nicăieri întâlnită în statele dezvoltate(vedeți organizarea Politiei din Franța și Anglia unde se face deosebirea între Politia Administrativa cu rol de prevenire și menținerea OP și Politia Judiciara care are rol represiv penal). În subsidiar, trecerea Politia Judiciare în subordinea Parchetelor (de la MAI la MJ) în conformitate cu Legea Fundamentala care prevede ca Parchetele dispun de Politie ori în prezent polițiștii executa dispozițiile ierarhice și sunt ,,coordonați pe linie de CP de către procurori,, nicidecum asa cum scrie în Constitutie. Având în vedere creșterea numărului de dosare se poate spune și ca politistul de OP care are calitate de organ de CP are tot interesul sa nu se sesizeze din oficiu și sa nu constate fapte flagrante tocmai pentru a nu adauga mai multe dosare la cele existente, tot el fiind cel care va trebui sa le rezolve.
2.Polițiștii de la Posturile de Politie sa își desfășoare programul în intervalul 8-16 având rol de politisti de proximitate, prevenirea delicventei și cunoașterea populației fiind principalele obiective întrucât acestea vor conduce la diminuarea semnificativa a sesizărilor; acest lucru va veni în sprijinul cetățenilor de la sate care în lipsa telefoanelor mobile(pentru apelarea la 112) sunt nevoiți sa parcurgă distante mari pana la cea mai apropiata secție de politie, postul fiind închis(pentru ca în prezent politistii de la posturi executa serviciul în ture la nivelul întregii zone din competenta secției de care apartin); sa nu uitam ca tocmai statutul politistului prevede ca Politia este un serviciu în slujba cetățeanului, nu cred însă că cetățenii au fost întrebați vreodată cum doresc sa fie organizat acest serviciu public(întrebați toți primarii din mediul rural și toți vor spune ca este nevoie ca politistul sa fie prezent tot timpul la post și ca în ultimii ani se simte lipsa politsitilor de la posturi). Mulți șefi de post se plâng de faptul ca funcția de șef de post exista doar cu numele , în realitate atât acesta cât și ajutorii sai intalnidu-se rar pe același schimb darămite sa își exercite funcția de comanda asupra acestora pentru a rezolva sarcini specifice unui Post de Politie Comunal
3.Suplimentarea numărului de funcții în structurile de ordine publice de la nivelul politiilor orășenești și din aparatul secțiilor de politie astfel încât sa se asigure atât rezolvarea sarcinilor curente pe toate liniile de munca (paza bunurilor, proximitate, silvic, piscicol, soluționarea petițiilor etc) cât și pentru asigurarea dispozitivului de OSP în toate schimburile(patrulare și interventie la evenimente); momentan ofițerii coordonatori de ordine publica nu au pe cine coordona deoarece, cei 4-5 politisti sunt incluși în dispozitiv executând serviciul în ture și nu în program 8-16 asemenea ofițerilor coordonatori(acest lucru duce la îndeplinirea defectuoasa a tuturor Formațiunilor de OP)
4.Întrucât exista un deficit imens de personal se practica în continuare ,,permanenta „ astfel ca la evenimente mai grave polițiștii sunt chemați din timpul liber fie în sprijin fie pentru a desfășura acte de cercetare penala/disciplinara. Se impune asigurarea unor suficienți politisti pentru munca în schimburi indiferent de natura activității(rutiera, OP, judiciar etc) și indiferent de natura funcțiilor (comanda sau executie). Un om nu poate fi omniprezent indiferent cât de motivant ar fi salariul;
5.Diferențierea sporului de periculozitate în favoarea politistului de OP și în defavoarea politistului judiciar întrucât cu ocazia intervențiilor la evenimente exista un risc mai mare de ultragiere decât în cazul altor categorii(judiciar sau rutiera de exemplu); acest lucru este necesar pentru compensarea pierderii sporului pentru avizul judiciar
6.Înființarea unor funcții de șef de schimb/tura asemenea celor de la Politia de Frontiera întrucât ofițerii nu pot exercita corect sarcinile de instruire, sprijin și control al patrulelor( de exemplu sunt secții cu o singura funcție de ofițer, cea de șef de secție care nu numai ca nu poate fi prezent la serviciu 7 zile din 7 dar nici nu poate fi prezent la toate instruirile de la schimburile de tura a dispozitivelor de ordine publica).”
EMAIL 5
”In cei 12 ani am trecut prin mai multe forme de organizare si functionare in mediul Rural, de la posturi cu permanenta asigurata de la Post/de acasa neremunerata, la Sectii cu conpartiment de Op respectiv cercetare penala si haosul actual unde toti facem de toate. Nu stiu cum se gandesc “managerii din birouri sa reorganizeze” dar cam toate modificarile au fost in rau si prea putine in bine.
Ca si propuneri:
1– infiintare compartiment de Patrulare si interventie la evenimente respectiv Compartiment de Investigatii Criminale asemeni politiei din cadrul oraselor. Nu stiu in alte parti dar la noi s-a primit de la Serviciul Resurse Umane o adresa cum ca s-a infiintat deja Compartimentul de Patrulare si Interventie la evenimente fiind 11 functii cu care se presupune ca trebuie asigurata interventia la evenimente pe raza Sectiei.
2 – modificarea sporului pentrul politie judiciara, 230 lei fiind infim raportat la volumul mare de munca si sa nu uitam ca un procuror lucreaza pe 12-15000lei, iar o amenda pentru nerespectarea unei sarcini sau a unui termen e 2000 lei. Adica e absurd sa lucrezi un an pentru 2500 lei impozabili si cu o amenda ai pierdut banii de pe un an intreg.
Oricum deja majoritatea colegilor vor sa renunte la calitatea de politist judiciar orientandu-se spre functiile de OP in Rural, unde desigur salariile sunt mai mari si in plus nici nu sunt atata de restranse dreprurile, acestia putand desfasura si alte activitati in timpul liber (gen Bolt) pentru rotunjirea veniturilor ca doar la cresteri salariale nu ne mai asteptam.
3 – pentru asigurarea echipei operative din cadrul compartimentului de IC organizarea activitatii in schimburi sau plata permanentei. Varianta de 2 (sau 4) oameni pe schimb din compartimentul de Investigatii Criminale pentru a asigura echipa operativa fiind din punctul meu de vedere o varianta rezonabila si eventual 2 sa fie rezerva pentru spete deosebite sau evenimente multiple.
4 – pregatirea unui numar de cel putin 4-6 lucratori pentru SIME care sa se ocupe de emiterea ordinelor de protectie, bratari, telefoane si toata documentatia deoarece altfel patrula poate avea evenimente 112 neavand posibilitatea sa ramana la sediu pana la finalizarea activitatilor.
Asta e extra…
Aveti idee cum au gandit ei un asemenea sistem rudimentar cu tehnologia de acum 20 de ani (bratara cu Bluetooth) si noi sa-l folosim in 2022??
Chiar s-au gandit ca cetateanul(agresor fiind) o sa mai care dupa el un telefon sa fie localizat daca mai ales are de gand sa incalce ordinul de protectie. Existau numeroase bratari cu slot SIM pentru localizare prin GPS fara sa mai fie ingreunata punerea in aplicare a ordinului de protectie.
Da este ok pentru oamenii de buna credinta, care respecta legile, dar stim cu totii ca bratarile sunt pentru cei care nu respecta si trebuie un sistem bine gandit si nu unul care da o gramada de erori si care este si greoi.
In mediul rural sunt numeroase zone unde nu este sau se pierde semnalul, da alerta aiurea si patrula o sa fie mereu pe drumuri pentru alerte false.”
EMAIL 6
”În legătură cu situațiile pe care doriți să le dezbateți la întrevederea cu reprezentanții MAI, puteți lua în considerare și situația polițiștilor care au calitatea de judiciar și care efectuează serviciile de la domiciliu. Știu că actul normativ este abrogat, dar știu foarte bine că în continuare se merge pe burtă cu libere și mai puțin cu plata orelor petrecute la serviciu, că deh… IPJ urile fac economie. Să fie reglementată într-un fel sau altul această activitate, eventual plătită corespunzător. Este incredibil că un avocat din oficiu chemat de politie să câștige 200-1000 de lei pentru câteva ore, în timp ce polițistul, care face efectiv toată treaba, să fie compensat cu orele libere corespunzătoare.
În Galați, și bănuiesc că și la alte IPJ uri activitatea de soluționare a dosarelor penale nu respectă nicio linie de muncă, indiferent că ești la I.C sau proximitate, toată lumea soluționează dosare pentru că volumul de muncă este enorm in condițiile în care activitatea s-a dublat in ultimii 10 ani, iar schema este chiar mai mică decât acum 10-15 ani. Inclusiv agenții de siguranță publică (șefii de schimb in general) soluționează dosare penale, iar când au apel pleacă la sesizare.
Polițiștii au ajuns la epuizare și asta pentru că volumul de muncă a crescut, efectivul a scăzut, sesizările vin din toate părțile (online, offline, telefonic etc), presiunea pe șefi și din partea șefilor pe subalterni este extraordinară și toate astea din cauza lipsei de personal și a schemelor de lucru de acum 16 ani, care nu mai sunt conforme realității.”
Ne convine sau nu, din păcate aceasta este realitatea cruntă, iar pentru a putea evolua ca instituție va trebui să recunoaștem și să ne acceptăm nivelul actual astfel încât să putem realiza un cadru coerent de funcționare a acestor structuri, mai declara cei de la sindicatul Europol. (Paul D.)..
Exclusiv
Gândacul‑șef cu salariu de „merit” – cum își unge pensia comisarul Sadicovici pe spinarea agenților sufocați în autospeciale fără aer condiționat – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XVIII)
De la „abonamentul la șmecherie” la „salariul de merit la gândăceală”
După ce Incisiv de Prahova a arătat, în episodul cu „abonamentul la șmecherie”, cum se umflă banul public la imprimantă în jurul familiei Popescu, „Grădinița de cadre” IPJ Prahova – își continuă spectacolul de prost gust cu un nou personaj: comisarul‑șef Marius Sadicovici, proaspăt uns la Biroul Autostrada A3 și deja abonat la sporuri grase înainte de pensie.
În Prahova, nu mai e loc liber pe panoul „Inspectoratul de Protecție al Jmecherului”. Se extinde acum și pe A3.
Împuternicit ieri, premiat mâine: cariera‑fulger a lui Sadicovici
Comisar‑șef IPJ Prahova Marius Sadicovici este împuternicit de Mirițescu la conducerea Biroului Autostrada A3, în locul comisarului‑șef Ghiță Mădălin, care și‑a ținut scaunul la cald peste 9 ani.
Cronologia „de aur”:
- 27 aprilie – Sadicovici este numit șef la Biroul A3;
- la doar două luni – este propus pentru salariu de merit: 50% din salariul de bază;
- suma: aproximativ 4.300 lei în plus pe lună, timp de 6 luni;
- momentul: fix înainte de pensionare, pentru ca sporul să îi „unga” frumos pensia pe termen lung.
Nu vorbim de un polițist de top, care a salvat instituția, ci de un șef plantat pe repede‑înainte, pentru care „meritul” pare să fie strict eligibilitatea la pensie + pilele potrivite.
Salariu de merit, birou în colaps: „performanța” de pe A3
În timp ce comisarul‑șef Sadicovici încasează spor de merit, Biroul Autostrada A3 se află, după cum reiese din informațiile din teren, în colaps funcțional:
- parcul auto este „la pământ”;
- autospecialele nu au aer condiționat;
- doar 4 mașini funcționale sunt forțate să lucreze non‑stop;
- agenții sunt trimiși în misiuni cu autospeciale defecte, pe propria piele și pe propria răspundere.
În orice sistem normal, rezolvarea acestor probleme ar fi prioritatea numărul unu a șefului de birou. În IPJ Prahova, însă, prioritatea șefului pare să fie dosarul pentru salariul de merit, completat la ceas de noapte.
„Gândacii” din subordine și zeul mic de pe A3
În loc să repare situația mașinilor și să asigure condiții decente de lucru, comisarul‑șef Sadicovici își tratează agenții cu un „stil de conducere” demn de manualul de batjocură:
- îi jignește făcându‑i „gândaci”;
- afișează un aer constant de superioritate;
- îi trimite în teren cu autospeciale care nu funcționează corespunzător;
- când i se atrage atenția, ridică din umeri și transmite, zeflemitor, că „nu e treaba lui ca șef, ci a agenților”.
Cu alte cuvinte, șeful încasează sporul, subordonații încasează praful de pe tobă și riscurile din teren. Structură piramidală clasică: jos sclavii, sus sporurile.
Noapte bună, A7: Sadicovici la kilometru 7, cu pixul pe spor
Biroul rutier funcționează la km 7 pe Autostrada A7, la Cioceni. În noaptea de 2 spre 3 ale lunii, comisarul‑șef Sadicovici nu era pe teren, nu verifica mașini, nu discuta cu agenții despre colapsul parcului auto.
El avea treabă „de merit”:
- s‑a prezentat noaptea la birou,
- ca să își întocmească de urgență documentele pentru aprobarea salariului de merit,
- astfel încât dosarul să fie pus frumos pe masă la prima oră.
Pentru mașinile fără aer condiționat nu există „urgență”. Pentru agenții trimiși în misiune cu autospeciale praf, nu există „urgență”.
„Urgență” există doar pentru ca sporul de 50% să nu rateze următoarea fereastră birocratică.
„Salariu de merit” fără merit: aici sunt banii contribuabililor
Informațiile din interior arată clar: comisarul‑șef Sadicovici nu se remarcă prin nimic în munca de birou. Nu există performanțe spectaculoase, nu există reorganizări de succes, nu există rezultate excepționale care să justifice un astfel de salariu de merit.
Există, în schimb:
- pilele potrivite,
- dispreț constant față de agenți,
- un birou A3 aflat în colaps,
- autospeciale neconforme,
- oameni trimiși în trafic ca „gândaci” cu girofar.
În timp ce infrastructura cade, motorina se duce, mașinile cedează, sporurile se înmulțesc. „Salariul de merit” devine doar încă o formă de sifonare organizată a banului public, mascată în hârtii oficiale.
Aici sunt banii contribuabililor: în sporuri de lux pentru șefi care își bat joc de subordonați și își calculează pensia la minut, nu în siguranța rutieră sau în condițiile reale de muncă.
„Grădinița de cadre” IPJ Prahova: de la abonamente umflate la sporuri umflate
Ce vedem acum, în episodul XVIII al serialului „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (sursa: Incisiv de Prahova), nu este o abatere izolată, ci același șablon de sistem:
- în episodul cu Popescu: abonament de transport plătit 50%, decontat 100%, documente modificate la imprimantă, buget local ciupit lună de lună;
- în episodul cu Sadicovici: birou A3 prăbușit, parcul auto la pământ, agenți umiliți, iar șeful își reglează sporul înainte de pensie, pe banii tuturor.
De la abonamentul „corectat” la xerox, la salariul de merit „cosmetizat” în miez de noapte, numitorul comun rămâne același:
- funcția nu e despre responsabilitate,
- funcția e trambulină pentru avantaje personale,
- banul public e doar „materie primă” pentru pensii grase și confort de șef.
Inspectoratul de Protecție al Jmecherului, ediția „Gândacul‑șef de pe A3”
Comisarul‑șef Sadicovici Marius bifează, în câteva luni, toate ingredientele rețetei IPJ Prahova:
- numire pe repede‑înainte la șefia Biroului Autostrada A3;
- ignorarea colapsului real din teren (parc auto, condiții de lucru);
- tratament umilitor la adresa agenților – „gândaci”;
- misiuni cu autospeciale nefuncționale, cu responsabilitatea pasată în jos;
- noapte de lucru dedicată exclusiv salariului de merit;
- spor de 50% din salariul de bază, aproximativ 4.300 lei lunar, timp de 6 luni – exact cât trebuie să‑i „unga” pensia.
Așa arată, în practică, IPJ Prahova – Inspectoratul de Protecție al Jmecherului:
sus, „gândacul‑șef” cu salariu de merit;
jos, „gândacii” adevărați – agenții, storși de resurse, trimiși în misiuni cu mașini‑epavă.
Serialul «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVIII) nu inventează nimic. Doar pune o oglindă.
Iar în oglinda asta, pe A3, se vede foarte clar un comisar‑șef care și‑a parcat onoarea pe banda de urgență și își accelerează doar pensia. (Cristina T.).
Exclusiv
O nouă revoluție la poliție: marele mop iese din fișa postului
După opt decenii de „lasă că merge și-așa”, descoperim secolul XXI
Da, ați citit bine: în anul 2026, în Uniunea Europeană, în țara care organizează summit-uri NATO, scanează cerul după drone și visează la inteligență artificială, polițistul român de la țară a primit, în sfârșit, un drept istoric, aproape utopic: dreptul de a nu mai spăla el WC-ul postului de poliție.
Știrea este dezvăluită de Sindicatul „Diamantul”.
Aplauze, dar nu pentru sistemul care a dormit 80 de ani, ci pentru colegii care au avut curajul să dea statul în judecată pentru mizeria lui – la propriu.
Ev mediu cu uniformă: polițist, om bun la toate și sclav de toaletă
Decenii întregi, la posturile de poliție comunale și la sediile polițiilor orășenești din județul Brăila – ca peste tot în România – polițistul era „omul universal”:
- ziua: lucrător de siguranță publică
- între două sesizări: femeie de serviciu cu grad profesional.
Mătura, mopul și soluția de WC făceau parte, neoficial, din „dotarea individuală”. Pistolul în toc, mopul după ușă, demnitatea la garderobă.
Fișa postului? Document decorativ, bun de lipit pe perete, nu de respectat.
Demnitatea uniformei? Un moft pentru discursuri de Ziua Poliției.
Normele SSM? Legendă urbană, gen „am auzit că există”.
În ultimii doi ani, Sindicatul „Diamantul” a expus public această stare de fapt, apoi a făcut ceea ce doare cu adevărat administrația: a mutat lupta în instanță.
SPR „Diamantul” a acționat în judecată IPJ Brăila (dosar nr. 2046/113/2025), cerând:
- daune reparatorii pentru munca de femeie de serviciu băgată pe gât polițiștilor
- obligarea angajatorului să asigure igienizarea spațiilor cu personal dedicat sau firme specializate, nu cu polițistul în uniformă, în genunchi, cu peria de WC.
Când vede dosarul, angajatorul descoperă brusc secolul 21
Astăzi, 03.07.2026, în cadrul unei ședințe de „dialog social”, șeful IPJ Brăila a anunțat oficial ceea ce până mai ieri părea science-fiction administrativ: inspectoratul a semnat contract de prestări servicii de curățenie pentru toate cele 43 de sedii din mediul rural ale județului.
Concret, o firmă specializată va asigura lunar, în toate cele 43 de locații:
- curățarea, spălarea și lustruirea ușilor de acces și a ferestrelor din spațiile comune
- măturatul umed și spălatul pardoselilor (gresie, mozaic, parchet) cu echipamente profesionale
- golirea coșurilor de gunoi și înlocuirea sacilor menajeri
- spălarea și dezinfectarea completă a grupurilor sanitare, cu odorizarea încăperilor, ca în secolul în care pretindem că trăim.
Toate materialele – detergenți, dezinfectanți, saci, mopuri, găleți – sunt asigurate de prestator.
Transportul personalului și al materialelor în toate cele 43 de locații: tot de prestator, fără costuri suplimentare.
Contractul e valabil de azi până la 31.12.2026, cu posibilitate de prelungire.
Adică exact ce a urmărit acțiunea în instanță: sub presiunea judiciară, angajatorul a cedat înainte ca judecătorul să-i scrie, negru pe alb, rușinea.
Imposibilul bugetar devine posibil: când există frică de instanță
Sindicatul „Diamantul” dă credit, corect, conducerii IPJ Brăila și șefului Serviciului Logistic pentru că au ales, în cele din urmă, calea normalității.
Tradus din limbaj diplomatic:
- când există voință managerială (sau teamă de verdict), brusc apar bani
- „nu se poate, nu avem fonduri” se transformă peste noapte în „iată contractul, cu tot cu mop profesional”.
Este dovada clară că nu legea lipsea, ci aplicarea ei.
Textele legislative erau acolo. Ce nu exista era intenția de a le respecta, până în ziua în care sindicatul a pus IPJ Brăila cu spatele la zid, prin dosarul 2046/113/2025.
Liderul SPR „Diamantul” de la Brăila, Petrea Georgian, și colegii care au susținut demersul procesual sunt felicitați public: „împreună am făcut istorie”.
Ironic și amar: în România anului 2026, „istorie” înseamnă faptul că mopul e ținut, în sfârșit, de cine trebuie.
Locomotiva sindicatului: omul care a transformat mopul în probă la dosar
Sindicatul nu-l uită nici pe omul din spatele strategiei: Emil Păscuț, de 20 de ani locomotiva și vizionarul SPR „Diamantul”.
Potrivit textului semnat de Vitalie Josanu, Păscuț este cel care:
- a observat de ani buni cum angajatorul se sustrage de la obligațiile legale, punând polițiștii să facă muncă de personal de curățenie
- a făcut munca intelectuală de redactare a documentelor procesuale prin care IPJ Brăila a fost împins în fața unei singure opțiuni raționale: să respecte legea, înainte să fie obligat public prin hotărâre judecătorească.
Pe scurt, un om care a luat mopul din mâna polițistului și l-a pus, simbolic, pe masa judecătorului.
Brăila e doar începutul: urmează Galați și încă cel puțin zece județe
Sindicatul „Diamantul” subliniază că procesul de la Brăila nu e o excepție exotică.
Un dosar similar este deja pe rol împotriva IPJ Galați, iar în perioada următoare vor fi deschise cel puțin zece procese asemănătoare în alte județe.
Criteriul este simplu: acolo unde membrii de sindicat de la posturile de poliție s-au săturat să „facă sectoare” și să dea cu mopul pentru ca angajatorul să facă economie pe spinarea lor, se va ajunge în instanță.
Și, foarte important, în textul SPR „Diamantul” este nominalizat și autorul moral al „strategiei de economisire”:
schema „economisirilor” la curățenie pe seama polițiștilor este impusă șefilor de inspectorate „de sus, de la DGF” – Direcția Generală Financiară.
Adică nu e abuz izolat, e politică de sistem.
Mesajul-cheie formulat de sindicat:
economiile bugetare nu se fac cu polițistul în genunchi, cu peria de WC în mână.
Mesaj pentru inspectorate: mopul nu e anexă la pistol și la baston
Către ceilalți șefi de inspectorate din țară, SPR „Diamantul” trimite un avertisment limpede:
- ce s-a putut la Brăila se poate oriunde
- polițiștii din subordinea voastră nu sunt personal de curățenie
- obligarea lor la activități în afara fișei postului încalcă legislația muncii și normele de sănătate și securitate în muncă.
Iar instanțele, arată cazul Brăila, sunt perfect deschise acestor acțiuni.
Așadar, variantele sunt doar două:
- anticipați și rezolvați administrativ, cum s-a întâmplat la Brăila – contracte de curățenie, personal dedicat, respectarea legii
- sau ne vedem la tribunal, ca la Brăila – unde rezultatul final e același, doar factura diferă: la costurile de curățenie se adaugă cele de proces și rușinea publică.
Normalitatea, noul lux sindical în România anului 2026
„Normalitatea nu se primește. Se câștigă. Iar noi abia am început”, încheie Vitalie Josanu, președintele SPR „Diamantul”.
Într-o țară normală, un astfel de comunicat ar părea farsă: nimeni nu și-ar imagina că, în 2026, un sindicat de polițiști trebuie să se bată în instanță pentru ca membrii lui să nu mai spele WC-ul instituției.
În România, însă, asta se numește „luptă pentru demnitatea profesiei”.
SPR „Diamantul” își asumă clar această misiune:
- polițistul să prindă infractori, nu să prindă calcarul din vasul de toaletă
- pistolul și bastonul să nu mai fie, de facto, accesorii pentru detartrant
- iar buda statului să fie, în sfârșit, spălată de cine este plătit să o facă, nu de cel chemat s-o apere.
SPR „Diamantul” – continuăm să luptăm pentru demnitatea profesiei de polițist. (Cerasela N.).
Exclusiv
De la „Alo, 112?” la „Fugi, Costine, fugi!” – cum a ajuns un dispecerat să țină loc de SMURD, ISU și Minister
Eroii de serviciu: comunicatul lacrimogen marca Sindicatul Europol
Sindicatul Europol ne anunță, cu patos de telenovelă și inimioare albastre, că în România adevărații eroi nu poartă pelerine, ci… cască de dispecerat și uniformă de poliție.
În prim-plan: Costin Stoica, polițist în cadrul Dispeceratului Secției 4 Poliție Brașov, transformat peste noapte din voce la telefon în pompier, paramedic și cărăuș de victime inconștiente.
Totul pornește, desigur, de la un apel la 112, semnalând izbucnirea unui incendiu la un apartament aflat la „doar câteva sute de metri” de secție. Aproape ironic: atât de aproape blocul, atât de departe echipajele.
Dispecerul universal: operator 112, pompier, alergător de fond și erou de serviciu
Conform relatării Sindicatului Europol, „în mod normal” misiunea unui dispecer este să direcționeze cel mai apropiat echipaj. Doar că „în mod normal” în România e o specie pe cale de dispariție.
Costin constată că echipajele disponibile erau:
- deja implicate în alte intervenții
sau - prea departe ca să ajungă la timp.
Așa că, în lipsă de stat capabil, urmează pasul următor din procedura neoficială:
– Dispeceratul, bună ziua!
– Alo, tot eu. Închid și vin personal.”
Fără să piardă nicio secundă, dispecerul abandonează dispeceratul și o ia la fugă spre locul incendiului. Într-o țară normală, asta ar ridica întrebări despre proceduri. În România, ridică doar like-uri pe Facebook.
Femeie în flăcări, stat în aer: când vecinul și polițistul țin loc de sistem
Ajuns la blocul în flăcări, Costin află că în apartamentul cuprins de fum se află o femeie în vârstă, captivă, fără nicio șansă să iasă singură.
Pompierii? Pe drum.
Ambulanța? Pe drum.
Statul? Pe hârtie.
În ciuda fumului dens și a pericolului evident, polițistul urcă până la etajul al doilea. Găsește ușa întredeschisă, iar pe hol, căzută și inconștientă, proprietara locuinței.
Fără echipamente, fără aparatură, fără mască, fără nimic – doar cu plămâni proprii și tupeu – reușește, cu ajutorul unui vecin, să o evacueze în siguranță. Cu alte cuvinte, s-a făcut ceea ce, teoretic, ar fi trebuit să facă „structurile specializate”, dar care, practic, ajung la final să „lichideze incendiul” și să bifeze misiunea.
La scurt timp sosesc și pompierii, și echipajul medical, care preiau victima și sting focul. Femeia este acum „în afara oricărui pericol”. Din fericire pentru ea. Din nefericire pentru imaginea unui stat care funcționează doar dacă un dispecer decide să lase biroul și să joace ruleta rusească cu propria viață.
Fișa postului: „altele, la dispoziția șefului și a haosului general”
Sindicatul Europol ne spune grav: „Sunt momente care nu pot fi cuprinse într-o fișă a postului.”
În România, lista arată așa:
- îți depășești atribuțiile? – erou pe Facebook
- respecți atribuțiile? – ești „funcționar rigid”
- sistemul nu face față? – nu e o problemă, avem „devotament și vocație”.
Costin și-a pus propria viață în pericol pentru a salva viața unui om. Fapt incontestabil și profund uman. Dar tot acest episod, prezentat pompos de Sindicatul Europol, spune altceva, mult mai brutal, despre noi ca stat:
- n-avem oameni suficienți
- n-avem intervenții suficient de rapide
- n-avem proceduri care să nu transforme fiecare misiune într-o improvizație eroică.
În loc să fie un caz de manual despre ce NU ar trebui să se întâmple (dispecer transformat în intervenient direct), este prezentat ca model de urmat. Cu inimioare, salut militar și autosuficiență instituțională.
„Ne înclinăm cu respect” – și atât?
Comunicatul se încheie cu o plecăciune solemnă:
„Ne înclinăm cu respect în fața colegului nostru, care și-a pus propria viață în pericol pentru a salva viața unui semen.”
Și, evident:
„Felicitări, Costin! Ai demonstrat, încă o dată, că devotamentul, profesionalismul și curajul definesc adevărata misiune a polițistului.”
Tradus din limbaj sindical în româna crudă:
- omul a făcut ce trebuia ca om, nu ce era normal ca sistem
- instituțiile își dau singure flori, dar nu-și pun întrebări
- eroismul individual acoperă catastrofa organizatorică.
Eroul adevărat și decorul fals
Nimeni nu contestă gestul lui Costin Stoica. Din contră: el arată ce înseamnă să fii OM, nu paragraf într-o procedură.
Dar când Sindicatul Europol transformă un act disperat, aflat dincolo de limitele fișei postului, într-o poveste de PR eroico-motivațional, problema nu mai e doar de comunicare, ci de sinceritate.
Într-o țară normală, din astfel de cazuri s-ar trage:
- proceduri noi
- angajări
- dotări
- reguli clare despre cine face ce și când.
În România, tragem altceva: un pamflet și o concluzie amară – dacă nu era un dispecer să fugă pe jos la incendiu, azi nu mai vorbeam despre o viață salvată, ci despre o „tragedie produsă pe fondul intervenției întârziate”.
Și, la final, rămânem cu imaginea perfectă a sistemului:
O femeie în vârstă, inconștientă pe hol.
Un polițist-dispecer, fugind pe scări prin fum.
Un vecin, tras în misiune fără fișă a postului.
Pompierii și echipajul medical, „la scurt timp” după.
Iar peste toate, Sindicatul Europol, cu mesajul său lacrimogen:
„Devotament, profesionalism și curaj!”
Corect ar fi fost să adauge:
„Și o doză uriașă de improvizație, pentru că altfel sistemul nu ține.” (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 3 zileCursa rușinii la Penitenciarul Tulcea: doi deținuți la atac, trei ofițeri la fugă, o singură poartă cu coloană vertebrală (Documente)
-
Exclusivacum 3 zile„Abonamentul la șmecherie”. Cum își făceau plinul la buget familia comisarului‑șef Popescu – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVI)
-
Exclusivacum 18 oreGândacul‑șef cu salariu de „merit” – cum își unge pensia comisarul Sadicovici pe spinarea agenților sufocați în autospeciale fără aer condiționat – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XVIII)
-
Exclusivacum 3 zileRepublica Foișoarelor Unite: ANP regionalizează hărți, dar nu vede gardul din fața nasului
-
Exclusivacum 5 zileMafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”
-
Exclusivacum 2 zileNu mai sunt oameni pentru funcții de conducere? Ba sunt! Nu mai sunt proști motivați! ANP, cu frânele rupte, dar cu Facebook-ul la maximum
-
Exclusivacum 2 zileRepublica Fiduciei S.A. (Bin Go Solutions SRL) – Gunoaiele, miliardele și acționarii invizibili. Cum se spală bani la umbra legii împotriva spălării banilor
-
Exclusivacum 2 zileRepublica „butoiului roșu”: Mafia deșeurilor de la Coca‑Cola Ploiești își face legea pe OLX



