Administratie
Rezultatele Programului Național DIN GRIJĂ PENTRU COPII – 1 an de implementare
La un an de zile de la adoptarea OUG 105/2021 privind Programul Național al Guvernului – DIN GRIJĂ PENTRU COPII, în România sunt funcționale următoarele instrumente de sprijin și protecție a copiilor:
1. Numărul unic pentru copii abuzați, neglijați, exploatați – 119 este funcțional 100% și a salvat mii de copii din situații grave. Sunt peste 90. 000 de apeluri și zeci de mii de copii salvați până în prezent.
2. RoALERT – copil dispărut este funcțional
3. Poliția Națională are în dotare, pentru prim dată, un sistem avansat și complet de criminalistică informatică pentru identificarea pedofililor și a abuzatorilor sexuali online, iar 111 polițiști au fost formați la nivel intensiv în domeniul utilizării sistemului informatic și a analizei probelor digitale.
4. Au fost operaționalizate 23 de camere de ascultare a copiilor victime ale infracțiunilor în 19 județe, urmând ca, până la finalul anului 2022, în fiecare județ să funcționeze o astfel de cameră și echipa multidisciplinară aferentă la nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție (IPJ Constanța (3), Hunedoara (2), Călărași, Botoșani, Maramureș, Argeș, Brașov, Iași, Mureș, Sibiu, Satu-Mare, Teleorman, Vrancea, Alba, Arad, Bihor, Harghita, Olt și Bacău).
5. Aproximativ 1.000 de polițiști au fost formați în domeniul violenței și abuzurilor împotriva copiilor din perspectiva relaționării cu minorii, prevenirii și combaterii infracționalității la nivelul școlilor și a celor îndreptate împotriva copiilor vulnerabili.
6. Platforma de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro este funcțională și pune la dispoziția părinților, copiilor și specialiștilor informații și resurse utile în domeniul managementului emoțiilor și al siguranței copiilor.
În scurt timp, cele 70.000 de ore gratuite de consiliere psihologică/psihoterapie vor fi disponibile copiilor din România, iar măsurile destinate suportului psiho-emoțional la nivelul școlilor vor fi implementate gradual până la finalul anului 2022.
”Iată că, la un an distanță de la adoptarea acestui Program, în ciuda pandemiei și a crizei generate de războiul din Ucraina, am reușit să livrăm mare parte din rezultatele concrete ale acestui Program complex, care vine cu soluții concrete pentru siguranța și binele emoțional al copiilor noștri. Mulțumesc sincer tuturor colegilor și partenerilor imlicați”, a declarat Madalina Turza, Consilier de stat, coordonator Progam.
Informații suplimentare
Guvernul României a inițiat, în premieră, în 2021, Programul Național de suport pentru copii în contextul Pandemiei de COVID 19, “DIN GRIJĂ PENTRU COPII”, ale cărui priorități sunt:
• Protejarea integrității psiho-emoționale a copiilor prin crearea unor mecanisme de evaluare și intervenție pentru asigurarea sănătății mintale a acestora în perioada Pandemiei de COVID-19 și post-pandemie,
• Dezvoltarea unui mecanism de prevenire și intervenție multidisciplinară pentru situațiile de violență de natură fizică, sexuală și emoțională în cadrul familial, instituțional, comunitar și online.
Principalele măsuri ale Programului sunt:
• 70.000 de ore de consiliere psihologică și psihoterapie pentru copiii identificați cu tulburări psiho-emoționale generate de Pandemia de COVID-19,
• Introducerea, de către Ministerul Educației, în curriculum școlar a tematicilor de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor, siguranța online,
• Asigurarea de sesiuni de formare pentru cel puțin 7000 de specialiști în domeniul managementului emoțiilor și al relaționării, metode de identificare și intervenție în situațiile disruptive psiho-emoțional,
• Realizarea de camere de audieri destinate copiilor victime ale infracțiunilor în fiecare județ,
• Dezvoltarea unui sistem informatic integrat de analiză și sortare intuitivă a imaginilor și clipurilor video cu caracter abuziv împotriva copiilor, care va eficientiza substanțial componenta de combatere a pornografiei infantile și a exploatării și abuzului minorilor online,
• Implementarea unui mecanism de alertă în timp real pentru copiii dispăruți,
• Crearea unui număr unic la nivel național pentru urgențe legate de copii,
• Dezvoltarea Platformei de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro dedicată atât copiilor, cât și specialiștilor și părinților. Aceasta va conține materiale de specialitate, realizate de profesioniștii în domeniu, ghiduri și proceduri.
Durata Programului este de 2 ani și beneficiază de un buget de aproape 6 milioane de euro.
Coordonatorul Programului este Maria Mădălina Turza, consilier de Stat – Tel: 0737.545.955.
Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 15 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



