Featured
Românii noștri par mai bucuroși decât italienii pentru victoria electorală a acestei doamne cu discurs pentru normalitate
Probabil că situația e similară și-n restul țărilor europene cu cetățeni speriați și sătui de presiunile transumaniștilor aflați la putere la Bruxelles care, pe lângă faptul că vor să ne modifice obiceiurile sănătoase și să ne lase fără Dumnezeu, au și dat-o în bară grav cu strategia în criza ucraineană, adoptând măsuri ce-au pus economia europeană pe butuci.
Giorgia Meloni are o poveste de viață ce-o recomandă maselor, este simpatică și vorbește clar dar, mai important, nu manifestă teamă și atacă în public exact temele corozive ale strategiei neomarxiștilor/transumaniștilor bruxellezi. Pe scurt, este ”una ragazza d’oro” pentru italieni, ca să readuc în actualitate alintul cu care tot italienii l-au gratulat pe vremuri pe legendarul Paolo Rossi ce le-a adus Cupa Mondială la fotbal (”un bambino d’oro”).
Pentru viziunea și curajul lor la vot italienii trebuie apreciați, și nu doar cetățenii ci și micii întreprinzători care au mobilizat resurse financiare pentru a o susține pe Meloni, de fapt pentru a reuși revenirea la mai multă normalitate în politica italiană. O să vedem cât succes vor avea, presiunile pentru distrugerea coeziunii sunt mari, și-o să vedem și rezistența Giorgiei Meloni și a celorlalți în fața amenințărilor ce se exercită subteran și puternic, mai ales că Meloni este considerată un aliat european al lui Trump, dar Berlusconi s-a mișcat în toată cariera sa teleghidat de către CIA, deci cei doi au coordonări diferite.
Deocamdată să ne bucurăm de porția de oxigen pe care italienii au oferit-o Europei, mai ales după ce francezii au dezamăgit continentul prin felul în care au votat în vară.
Tot ieri Antena 3 s-a ”măritat” cu CNN, oficializându-și noile nume și siglă chiar printr-o manifestare de tip nuntă unde au invitat, alături de vedetele lor, câteva sute de gomoși autohtoni, care fie au cinstit masa în avans, fie o vor face de-acum înainte. Pentru public și audiență treaba nu are mare relevanță, Antena 3 în România și CNN în SUA sunt două televiziuni ce-au pierdut audiență ”big time” în ultimii doi ani de pandemie și război ucrainean, publicurile le-au pedepsit astfel pentru manipulările grosolane la care au recurs.
Pentru CNN situația este chiar mai gravă, iar declinul lor major de credibilitate a fost augmentat de atitudinea habotnică anti-Trump din 2020 până azi. CNN e considerat ”oficiosul” neoconservatorilor/transumaniștilor, dar este de fapt tribuna Statului Paralel (Deep State) din America, iar această etichetă le-a adus o audiență subunitară, rușinoasă pentru un public american avid de informație.
Puteți ghici astfel în mod parțial care au fost calculele lui Mihai Gâdea (și ale sfătuitorilor săi ”paraleli”) sau ale orientatului Dan Voiculescu, dar în plus trebuie să știți că această căsătorie din interes nu le va aduce audiență în plus, dar o să le-aducă Antenelor bugete suplimentare din partea corporațiilor cu afaceri în România, deci va fi profitabilă dpdv financiar.
Pe termen scurt aranjamentul nu va fi deranjat nici de schimbarea de putere din SUA previzibilă în perspectiva alegerilor din noiembrie pe care democrații (deci CNN) le vor pierde.
Altfel, puteți privi tranzacția și prin prisma alinierii trupelor în teribilul război subteran între două structuri de servicii secrete din România, unde cei care îi coordonează pe Voiculescu și anteniști au căpătat un avantaj temporar, dar substanțial.
Rămâne să observăm când și cum cealaltă tabără de ”secreți” vor începe demersurile pentru pețirea lui Murdoch și FOX spre a face un parteneriat media în România, mai ales că l-au avut și denunțat acum vreo 20 de ani pe mâna familiei Păunescu. E previzibil deci că insula proamericană România va deveni teren de confruntare (nu doar) mediatică între CNN și FOX, iar asta va marca decisiv lupta electorală din 2024.
Ca să pricepeți cum e cu aducerea în România a marilor rețele tv vă reamintesc că acum patru ani am fost pe punctul de a face la București cea mai influentă televiziune regională, semnând precontractul cu EURONEWS pentru achiziția operațiunilor din Ungaria, Grecia, Bulgaria, Serbia, Moldova și România, dar ”paralelii” noștri au dinamitat tranzacția simplu, confecționând două dosare penale pentru doi dintre finanțatori. Azi Euronews este (doar) în România, dar sub managementul unor ”aleși” controlabili, rețeaua europeană fiind vândută unor portughezi ce au legătură directă cu Viktor Orban.
Cozmin Gușă
Exclusiv
Machiavelli la Victoria: Cum ne îngroapă Guvernul în groapa reformelor nesfârșite, cu sau fără bocanci!
Exclusiv
Pensionarea eroilor, o farsă națională: Statul Român caută moșnegi la graniță!
În cel mai pur stil al absurdului balcanic, bravii noștri guvernanți se pregătesc să livreze o nouă mostră de „geniu” administrativ, dorind să mai adauge câțiva ani la viața profesională deja chinuită a personalului din apărare, ordine publică și securitate națională. Această tentativă grotescă a stârnit o revoltă pe măsură, Sindicatul SIDEPOL arătând cu degetul spre o ipocrizie demnă de analele istoriei. Pare că statul român, în loc să-și protejeze eroii, îi vrea pe baricade până la ultimul oftat și ultimul cartilaj!
Matematica absurdului: 65, noul „tânăr” din sistem!
O, surpriză, surpriză! În timp ce „mințile luminate” ale națiunii rumegă idei revoluționare despre cum să prelungească agoniseala militarilor și polițiștilor, uită, convenabil, că în anul de grație 2023, vârsta standard de pensionare a fost deja majorată la 65 de ani. Da, ați citit bine: 65! Și din acest „colț de rai” se mai scad doar perioadele pentru condițiile speciale. Așa că, stimați strategi, când vorbiți de „majorări”, verificați calendarul și legislația! Nu de alta, dar ridicolul atinge deja cote olimpice, conform celor semnalate de SIDEPOL.
Riscuri? Ce riscuri? Statul Român, campion mondial la negare!
Hai să ne prefacem că nu știm. Să facem pe inocenții! Că meseriile din sistemul de apărare implică riscuri permanente, incompatibilități severe, restrângeri de drepturi și o uzură fizică și psihică accelerată – astea sunt doar niște povești pentru copii, nu? Niște „privilegii invocate conjunctural”, cu siguranță! Adevărul crunt, subliniat de sindicaliști, este că vorbim de fundamente juridice și profesionale recunoscute de statul român și de partenerii internaționali. Dar ce mai contează recunoașterea, când ai ocazia să mai storci niște ani de muncă din bietele cadre?
NATO râde, România plânge: Modelul „apărare” cu bunicuțe pe front!
În plină isterie geopolitică, cu război la graniță și amenințări globale, ce face România? Își bate joc de capacitatea operațională a propriei armate și poliții. O analiză onestă a impactului? O comparație cu practicile NATO? Nici vorbă! Astea sunt pentru statele „serioase”. Noi avem stilul nostru: ipocrizia și iresponsabilitatea. Căci, în majoritatea statelor aliate, personalul beneficiază de regimuri de pensionare adaptate specificului profesiei. Asta pentru că ei, naivii, vor eficiență și siguranță. Noi? Noi vrem eroi cu baston și proteză dentară, gata să apere patria cu ultimul răsuflu… la peste 65 de ani! SIDEPOL ne avertizează, pe bună dreptate, că subminăm încrederea și accentuăm deficitul.
Deficitul, un amănunt deranjant: Când nimeni nu mai vrea să moară pentru patrie… la 60 de ani!
Și dacă tot suntem la capitolul „detalii nesemnificative”, haideți să ignorăm și deficitul colosal de personal! Peste 30.000 de angajați lipsă doar la MAI, plus alți 20.000 gata să-și ia zborul la prima ocazie. Astea nu sunt ipoteze, ci „realități administrative cunoscute și ignorate deliberat”, așa cum arată SIDEPOL. Normal! De ce să angajezi oameni tineri, motivați, când poți să-i forțezi pe „cei vechi” să muncească până li se rup piciorușele? O nouă discuție despre majorarea vârstei de pensionare nu face decât să adâncească groapa, să accelereze exodul și să compromită orice urmă de capacitate operațională. E ca și cum ai încerca să stingi un incendiu cu benzină, apoi te-ai plânge că e prea cald.
Salarul eroului: Drepturi tăiate, promisiuni uitate și colaci pentru pomeni!
Să nu uităm că eroii noștri sunt supuși, de peste 16 ani, unei degradări continue a statutului. Salarii blocate, dreptul legal la pensie o poveste de adormit copiii, riscurile și incompatibilitățile profesiei, ignorate cu o obstinație demnă de cauze mai bune. Toate astea au măcinat motivația și au slăbit grav instituțiile vitale ale statului. Dar cine sunt acești angajați să ceară respect? Ei sunt doar pioni pe tabla de șah a politicienilor, buni de sacrificat pentru „capital politic”.
Fragilizarea națională, o strategie de stat?
În actualul context geopolitic, cu „prieteni” la est și amenințări hibride, fragilizarea deliberată a sistemului de apărare și ordine publică nu este doar iresponsabilă, este de-a dreptul periculoasă. Este o strategie sinucigașă, care transformă angajații în „țapi ispășitori pentru eșecuri politice și administrative”, după cum acuză vehement Sindicatul SIDEPOL.
Deci, dragi guvernanți, înainte de a mai scoate pe gura publică încă o „perlă” despre cum vreți să „reformați” sistemul prin măsuri punitive și declarații rupte de realitate, poate ar fi bine să ascultați și vocea celor care, zi de zi, își riscă pielea pentru o țară care îi tratează ca pe niște cifre contabile. SIDEPOL a anunțat că va mobiliza toate resursele pentru a contracara aceste propuneri populiste. Poate e timpul ca dialogul real să înlocuiască circul ieftin, înainte ca statul român să ajungă să-și apere granițele cu patrule de bunicuțe pensionare, înarmate cu flori și rețete de sarmale. (Sava N.).
Imagine creată cu AI
Exclusiv
MAI, pensii și promisiuni fără acoperire: „Guvernul vrea să ne ingroape la datorie”
Scenariul se repetă, absurdul atinge cote paroxistice, iar polițiștii români sunt, din nou, jetoane pe masa de joc a unor decidenți politici ce par deconectați de realitate. În timp ce Guvernul jonglează cu sintagme pompoase, Sindicatul Europol trage semnalul de alarmă: sub masca „discuțiilor de lucru” se ascunde, de fapt, o nouă tentativă de a le crește vârsta de pensionare, ignorând orice urmă de bun-simț și experiență anterioară.
„Ședința de lucru” fără lucru: O farsă demnă de Oscarul birocrației
Așadar, marți seara, ora 17:30, la inițiativa vicepremierului Cătălin Predoiu, sindicatele au fost invitate la o „întâlnire de lucru”. Vă imaginați, desigur, o masă rotundă, documente stivuite, analize de impact și dezbateri aprinse. Ei bine, opriți filmul! Conform Sindicatului Europol, „în mod practic nu putem vorbi despre o ședință de consultare întrucât la masa discuțiilor nu ni s-a prezentat vreun proiect sau analiză de impact asupra drepturilor sociale, salariale sau profesionale ale angajaților din Ministerul Afacerilor Interne.” Traducere: am stat degeaba, am vorbit ca să nu adormim, și ne-am minunat de lipsa de substanță. O „consultare” a la români, unde se consultă scaunul cu masa, dar nicidecum factorii implicați.
Vicepremierul Predoiu, într-o ipostază de pompier al zvonurilor, a ținut să precizeze că adunarea era doar o reacție la declarațiile „rebele” ale ministrului MApN, Radu Miruță, care „a menționat că la nivelul Guvernului există un grup de lucru ce are ca obiectiv realizarea unui proiect de lege privind creșterea vârstei de pensionare a polițiștilor și militarilor.” Deci, cu alte cuvinte, Guvernul se panichează de propria sa incoerență și convoacă sindicatele pentru a… nega existența a ceea ce oricum știe toată lumea că există. Un balet penibil al comunicării, în care stânga nu știe ce face dreapta, sau, mai degrabă, se preface că nu știe.
Mirajul asigurărilor: Când „nu reducem salarii” sună a „pregătiți-vă de tăieri!”
Conducerea MAI, într-un efort disperat de a calma spiritele și a ascunde elefănțelul din cameră, a servit sindicatelor o serie de „repere cu impact” care, chipurile, ar fi fost doar „discuții” în coaliție. Printre aceste perle de ambiguitate, Predoiu a promis că:
- Cei care îndeplinesc deja condițiile de pensionare își păstrează drepturile. (Mulțumim, am fi surprinși dacă nu!)
- Modificările ar produce efecte „doar pentru viitor”. (Adică, pe actualii îi lăsăm să respire, dar pe generațiile viitoare le punem la zid.)
- Va fi o „perioadă de tranziție” pentru „stimularea” celor care să rămână în sistem. (Citeste: vă dăm un mic os ca să nu fugiți cu toții odată.)
- Proiectul „va fi de durată” și „va trece prin Parlament”. (Adică, avem timp să ne gândim la noi șmecherii până atunci, nu vă agitați!)
Ca un bonus de consolare, vicepremierul a asigurat că salariile MAI nu vor fi reduse cu 10%, spre deosebire de alți ghinioniști din administrație. Ah, și „Bayraktar-ul” (majorarea pentru capacitate operațională) va fi plătit „până la sfârșitul lunii ianuarie”. O firimitură aruncată, probabil, pentru a masca intențiile reale. Câtă generozitate!
Viața de polițist: Mai scurtă decât o sedință de Coaliție, dar pensia mai târzie decât apocalipsa
Poziția Sindicatului Europol este, cum altfel, „foarte fermă” și intransigentă. Și pe bună dreptate! „Nici nu se poate lua în calcul o astfel de discuție, o altă creștere a vârstei de pensionare decât cea actuală”, au transmis sindicaliștii. Argumentul lor, pe cât de simplu, pe atât de zdrobitor: ar fi o „dublă măsură” după ce, în 2023, prin Legea 282, vârsta de pensionare a fost deja mărită progresiv de la 60 la 65 de ani!
Să ne reamintim, speranța de viață a unui polițist operativ este, conform statisticilor, undeva la 62 de ani. Adică, mai repede ajung la mormânt decât la pensie! Și, în timp ce minerii sau lucrătorii din termocentrale beneficiază de reducerea vârstei de pensionare din cauza condițiilor vătămătoare, polițiștilor li se cere să rabde și să moară în cizme.
Mai mult, acești oameni ai legii sunt supuși unor interdicții și incompatibilități demne de regimuri totalitare: fără drept de grevă, fără un al doilea job, fără acte de comerț, fără dreptul de a-și exprima liber opinii publice. Comparativ cu orice alt angajat din sistemul public, polițiștii trăiesc într-o formă modernă de sclavie instituționalizată, iar acum li se cere și să muncească până la epuizare completă.
Amenințarea fantomă: Exodul în uniformă și siguranța națională, o cifră goală
Ironia sorții e că „neîncrederea pe care o au angajații din sistemul de apărare în măsurile tranzitorii” guvernamentale poate duce la un „nou val masiv de pensionări”. Adică, tocmai ce vor să evite, ar putea provoca. Un scenariu demn de un film de prost gust, unde actorii principali sunt niște politicieni ce taie creanga de sub propriile picioare.
Sindicatul Europol avertizează, pe bună dreptate, că acest exod ar „afecta grav siguranța națională”. Dar cui îi pasă, când pe agendă e mai important să mimăm reforme și să „discutăm” despre viitorul incert al altora?
În așteptarea „proiectului de act normativ”, care probabil va veni la fel de limpede ca un râu tulbure, Sindicatul Europol promite că va lua „măsuri în consecință”. Și ar face bine, căci, la cum stau lucrurile, polițiștii români au ajuns să fie nu doar executanți ai legii, ci și victimele ironiei crunte a unui sistem care promite mult, oferă puțin și vrea să îi trimită la pensie direct în cimitir. Să sperăm că, de data asta, vocea bunului simț va fi mai puternică decât cea a incompetenței guvernamentale. (Cerasela N.).
Imagine creată cu AI
-
Exclusivacum 4 zileEXCLUSIV/Cutremur la Externe: Curtea de Conturi confirma haosul! Milioane de lei sifonate, conturi fantomă și o diplomație la limita absurdului
-
Exclusivacum 4 zileRomânia, paradis fiscal pentru pușcăriași: Marmeladă, prezervative cu arome de banane și piepteni de 20.000 de euro, pe banii tăi!
-
Exclusivacum o ziMinistrul USR al Apărării, Radu Miruță: De la „reforma” pensiilor la trupe românești… pe sania lui Moș Crăciun în Groenlanda!
-
Exclusivacum 2 zilePrimaria Vărbilău, SRL-ul familiei Cărbunaru: Curtea de Conturi descoperă haos, realitatea depășește orice ficțiune!
-
Exclusivacum 4 zileGIURGIU, MORMÂNTUL JUSTIȚIEI: DE PATRU ORI REVOCAT, DE PATRU ORI ÎNAPOI, SUB BAGHETA (PENALĂ) A LUI FULGA!
-
Exclusivacum 3 zileCIRCUL „S.R.I. & Co”: Când Președintele joacă „de-a vrăjeala” cu partidele, iar „bătrânul marinar” rânjește malefic
-
Exclusivacum 2 zileFabrica Coca-Cola HBC – Sucursala Ploiesti, bancomatul personal al lui Dragoș Nan: Un an nou, aceeași veche ciumă!
-
Exclusivacum 15 oreIPJ Prahova: De la agresori sexuali la polițiști „cu mâna intinsă” – Un sistem corupt care refuză să moară

De la Niccolò Machiavelli încoace, un adevăr cinic guvernează cancelariile puterii: politica nu are nicio legătură cu morala. Această lege nescrisă curge prin venele fiecărui novice de partid, de la stadiul de lipitor de afișe și purtător de geantă, aspirant, și până la „animalul politic” ajuns în fotoliul ministerial. Odată așezat acolo, singura busolă rămâne conservarea puterii, iar dialogul social devine un simplu zgomot de fond, ignorând cu desăvârșire principiile statului de drept și Articolul 1 alin. (5) din Constituție privind obligativitatea respectării legilor. Asta ne arată Sindicatul Diamantul, într-o analiză fără perdea.

