Anchete
Ce trebuie să știe polițiștii cu privire la acordarea concediului paternal

In ședința de Guvern din 26.08.2022 a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului pentru modificarea Legii nr. 210/1999 privind concediul paternal prin care sunt aduse o serie de noi dispoziții actului normativ care au incidență și în cazul polițiștilor, transmite sindicatul Europol.
Care sunt modificările aduse:
- modificarea reglementărilor actuale în sensul acordării concediului paternal și a indemnizației aferente acestuia tuturor taților care au calitatea de lucrător cu un contract de muncă sau un raport de serviciu, încheiat conform legii și eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat;
- introducerea unei prevederi prin care se asimilează lucrătorilor și următoarele categorii de persoane: cu contracte din activitate sportivă, cu convenții de muncă individuale(cooperațiile), directorii cu
contract de mandate, cu contract de management, care desfășoară activități ca urmare a unei funcții de demnitate publică și cu contracte de management și de administrare, încheiate potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la 5 zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare care să fie efectuate cu ocazia nașterii copilului lucrătorului; - modificarea prevederilor actuale astfel încât să permită tatălui care a obținut atestatul de absolvire a
cursului de puericultură să beneficieze de o majorare cu 5 zile a concediului paternal cu ocazia nașterii fiecărui copil nou-născut, fiind astfel modificate dispozițiile actuale care au caracter discriminatoriu, care permit majorarea concediului doar pentru un singur copil. Pentru a răspunde observațiilor patronatelor, perioada totală de concediu se menține la 15 zile lucrătoare prin majorarea perioadei
inițiale pentru toți tații și prin diminuarea perioadei suplimentare pentru cei care au obținut atestatul
de absolvire a cursului de puericultură de la 10 zile la 5 zile, însă aceasta din urma se extinde la toți copii nu doar la primul copil cum este reglementat în prezent, în lege; - introducerea de noi reglementari privind obligația angajatorului de a aproba concediul paternal;
- completarea reglementărilor actuale privind interdicția de concediere a lucrătorului pe perioada efectuării concediului paternal;
- introducerea unor reglementări noi privind menținerea drepturilor privind încadrarea în muncă care au
fost dobândite sau sunt în curs de a fi dobândite de salariați la data la care începe concediul paternal, precum și menținerea acestora după încetarea concediului paternal; - definirea statului contractului de muncă sau al raportului de serviciu pe perioada concediului de paternitate, în ceea ce privește drepturile la prestații de securitate socială, printre care contribuțiile la sistemul de pensii, cu menținerea raportului de muncă pe parcursul acestei perioade;
- introducerea de reglementări privind sancțiunile în cazul nerespectării prevederilor legislației naționale care transpun prevederile directivei;
- reglementarea obligației autorităților de informare, atât a salariaților, cât si a angajatorilor în cuprinsul actului normativ, cu definirea instituției/instituțiilor care vor realiza informarea și modalitatea de realizare;
- introducerea altor modificări astfel încât să fie asigurată claritate la nivel legislativ și o transpunere corespunzătoare a prevederilor noii Directive. (Irinel I.).
Anchete
CORUPȚIE ÎN SĂNĂTATEA DIN BRAȘOV: DNA SPARGE CUIBUL – Percheziții la Spitale, DSP și Firme!
Anchete
Polițista Dana Cristina, erou în timpul liber: A salvat o femeie de 82 de ani pe centura Timișoarei
Anchete
M.A.I. în reconfigurare: Discuții intense cu sindicatele pentru „reforma” anunțată de Guvern

Conducerea M.A.I. s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor pentru a discuta despre „reconfigurarea” ministerului, în contextul reformei anunțate de prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul afacerilor interne Cătălin Predoiu.
La sediul M.A.I. a avut loc o întâlnire importantă între conducerea ministerului și sindicate, având ca subiect principal „reconfigurarea” M.A.I., în contextul „Reformei M.A.I.” anunțată anterior de premierul Ilie Bolojan și ministrul Cătălin Predoiu.
Din partea Federației Sindicatelor Democratice din România au participat președintele Gabriel GÎRNIȚĂ și prim-vicepreședintele SIDEPOL Cristian GLODEAN.
Principalele puncte de discuție:
Întâlnirea a abordat patru teme majore:
- Reconfigurarea M.A.I. și a structurilor subordonate: Restructurarea ministerului și eficientizarea activității.
- Siguranța rutieră: Măsuri pentru reducerea accidentelor rutiere.
- Intervenția la evenimentele semnalate prin SNUAU 112: Îmbunătățirea răspunsului la urgențe.
- Securizarea frontierei în contextul Schengen: Consolidarea securității granițelor.
Reconfigurarea M.A.I.: Etapă cu etapă
Cu privire la reconfigurarea structurală și funcțională a M.A.I., s-au stabilit următoarele:
- Formarea grupului de lucru: 10.10.2025;
- Prima ședință a grupului de lucru: 15.10.2025;
- Ședință pentru stabilirea unor repere destinate inspectoratelor generale: 21.10.2025;
- Data finală pentru prezentarea planului de „recalibrare”: 15.12.2025.
Direcții principale ale reconfigurării:
- Inventarierea și evaluarea activităților pentru evitarea paralelismelor;
- Stabilirea a 3 niveluri ierarhice de management;
- Preluarea unui domeniu prin comasarea structurilor cu atribuții similare;
- Dimensionarea adecvată a activităților prin debirocratizare și digitalizare;
- Recalibrarea structurilor suport pe verticală de la centru în teritoriu prin digitalizare.
Siguranța rutieră: Digitalizare și răspundere
Pentru siguranța rutieră, se vor implementa proiecte și programe care să conducă la reducerea accidentelor:
- Proiect pentru digitalizarea soluționării accidentelor ușoare soldate doar cu pagube materiale;
- Procedura simplificată pentru folosirea unui mecanism de răspundere a proprietarului auto;
- Digitalizarea comunicării între polițiști și cetățeni.
Intervenția la 112: Tehnologie de ultimă oră
În ceea ce privește intervenția la 112, s-au discutat următoarele:
- Raportarea digitalizată care va simplifica colectarea datelor;
- Dezvoltarea componentei eDAC;
- Accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea digitală a componentei 112;
- Implementare unui nou flux audio-video între polițiști și dispecerat, pentru a cunoaște în timp real istoricul stării conflictuale, profilul sau istoricul victimei sau agresorului;
- Comasarea dispeceratelor de la subunitățile cu un număr mic de apeluri și transferul polițiștilor către operativ.
Securizarea frontierelor: Comasări și tehnologie avansată
În contextul Schengen, se dorește:
- Comasarea dispeceratelor prin digitalizare și transferul polițiștilor de frontieră de la dispecerate către frontieră;
- Montarea de sisteme LPR (License Plate Recognition) pe partea de frontieră externă și auto pe partea de frontieră internă;
- Se discută comasarea IGPF (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră) cu IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări).
SIDEPOL își promovează propunerile
Sindicatul SIDEPOL își va promova pachetul de propuneri, urmând a dezvolta un set complet de măsuri pentru reformarea ministerului, bazat pe experiența din teritoriu și pe modelele europene. Sindicatul invită membrii să transmită propuneri până pe data de 27.10.2025 pentru a le include în pachetul de propuneri. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 23 de ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 9 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi