Rata inflaţiei, la această oră, are una din cele mai mari ponderi între provocatorii de riscuri, incertitudini, vulnerabilităţi şi îngrijorări de pe întreaga planetă. Cauza: stările febrile mari înregistrate în SUA, Regatul Unit, Uniunea Europeană şi în multe alte zone ale lumii.

Indiciu cert de boală gravă – dezordinea preţurilor de consum. Tratamentul fiind creşterea semnificativă a dobânzilor de politică monetară, însoţită de activarea celor mai eficiente arme din arsenalele băncilor centrale. Susţinute de stimulente guvernamentale! Este cert că la soluţia optimă se va ajunge prin acţiuni concentrate pe mai multe fronturi. În linia întâi sunt însă băncile centrale, cu prerogativele lor, cu arsenalele lor, cu experienţa lor.

Într-un editorial din „The Economist”, un mesaj de acută actualitate era adresat direct celui care îndură efectele inflaţiei: „Viaţa ta depinde de politicile băncilor centrale, indiferent ce statut ai – eşti salariat, pensionar, şomer, rentier, ai depozit de economisire în bănci sau te-ai împrumutat. Indiferent cine eşti sau ce faci, deciziile lor te afectează”.

Sfârşitul verii nu se anunţă cu un decont încurajator. Indicatorii de încredere din cele mai puternice economii vin în jos. Predicţiile de recesiune se înmulţesc. Cum de peste tot, din ce în ce mai mult, se aud ameninţări cu noi suprataxări ale consumului de produse şi servicii energetice, grăbirea soluţiilor care să stăvilească inflaţia a devenit urgenţă absolută. În iulie, la Sintra, în Portugalia, bănci centrale din numeroase părţi ale lumii, la invitaţia BCE, s-au întâlnit pentru a-si confrunta strategiile. Urmează, la începutul toamnei, la invitaţia Fed, o nouă sesiune cu ocazia simpozionului de la Jackson Hole. Lumea aşteaptă de la băncile centrale un mesaj de încredere. E cert, dobânzile de politică monetară urcă, vor mai urca, dar până unde? Şi apoi, cât timp dobânzile vor urca, alţi indicatori importanţi, între care creşterea economică, vor fi împinşi în jos? În acest context, fără îndoială că dezbaterea de la Jackson Hole se va axa pe strategia „liniei neutre”, pe care a adoptat-o Fed. O rată neutră a dobânzii de politică monetară, care nici să nu lase inflaţia să mai urce, nici să nu restricţioneze creşterea economică. Şi care, aşa cum sublinia preşedintele băncii centrale a SUA, este foarte greu de calculat.

Unde este România în acest tablou? Înainte de şedinţa de politică monetară a CA al BNR din 5 august, banca noastră centrală operase de cinci ori consecutiv modificări în sus ale dobânzii-cheie. Într-un ritm crescător: o dată cu 0,25 la sută, de două ori cu câte 0,50 la sută, a patra oară cu 0,75 la sută şi a cincea oară cu 1,00 la sută. În preziua şedinţei din 5 august, opiniile analiştilor, care au făcut predicţii cu referire la decizia BNR, au mizat în majoritate pe încă o creştere cu 1 la sută. N-a fost aşa. BNR a încetinit pasul de creştere, a şasea mutare fiind de numai 0,75 la sută, prilej de aprinse discuţii.

Deasupra oricăror dispute sunt datele economice, plecând de la rata pe 12 luni a inflaţiei, care n-a mai crescut în mai, ci a coborât. Salturile şocante, cu diferenţe mari de la o lună la alta, de exemplu de la 10,15 la sută în martie la 13, 76 la sută în aprilie, erau deja de domeniul trecutului. Şi dacă, în iunie, o creştere nesemnificativă părea totuşi a fi fost o încercare de reluare a cursului ascendent al creşterii preţurilor, rata din iulie a marcat reintrarea pe o linie ce probabil va fi începutul procesului de dezinflaţie. Mai departe, în topul european, România a încheiat luna iulie cu rate ale inflaţiei mai mici decât ale Ungariei, Poloniei, Bulgariei şi, mai ales, ale Cehiei.

Şase creşteri ale dobânzii-cheie din ianuarie până în august, atent calibrate şi recalibrate de la o etapă la alta, au fost îndreptate către transformarea inflaţiei în dezinflaţie. Proces ce are şanse să fie continuat până la sfârşitul acestui an, într-un ritm relativ lent, pentru a fi grăbit anul viitor şi desăvârşit în 2024. Atunci, dacă nu intervin alte şocuri, neprevăzute deocamdată, rata dobânzii de politică monetară se va apropia de ţinta strategică a BNR.

Încetinirea inflaţiei, la care s-a ajuns evident cu mişcări bine calculate ale ratei dobânzii-cheie, au fost plătite cumva cu preţul dezechilibrării creşterii economice? Apelez din nou la statistică. În topul UE 27, România s-a clasat l pe lacul şapte la cresterea economică în trimestrul doi, înaintea Germaniei, Suediei, Finlandei, Italiei, Danemarcei şi la egalitate cu Olanda.

Mai jos nu ar fi fost asigurată o eficienţă optimă pentru descurajarea inflaţiei. Iar mai sus ar fi descurajat prea mult cererea de consum, în conjunctura în care companiile se confruntă cu costuri mari de producţie, ceea ce ar fi dus la dever mic, pierderi de venituri, de locuri de muncă, la falimente. A fost astfel ocupat un pod ce ar putea fi menţinut.

Adrian Vasilescu