Connect with us

Administratie

Dana Lica, unul dintre profesorii geniali ai României. De peste trei decenii „antrenează“ campioni ai Informaticii, zeci dintre ei fiind admişi la Cambridge şi Oxford

Publicat

pe

Iubeşte copiii şi este extrem de pasionată de meseria pe care şi-a ales-o: profesor de Informatică. Şi se vede! Numele Danei Lica este auzit peste tot în lume. Nu există concurs internaţional de profil unde să nu fie evocată, universitate de prestigiu unde să nu aibă un student sau absolvent ori mare companie IT unde să nu lucreze un fost elev. Iar Universitatea Cambridge este unul dintre exemplele în acest sens, locul unde, în ultimii 12 ani, 17 elevi ai Colegiului Național „I.L. Caragiale” din Ploiești, pregătiți de Dana Lica, s-au numărat pe listele admișilor. Li se adaugă și cei care au reușit la Oxford, Bremen și alte instituții de elită.

Daniela Lica a intrat în Învăţământ în urmă cu aproape 33 de ani, iar de vreo 27 predă Informatica la C.N.I.L.C. din Ploiești. Pentru că şi-a dorit să facă mai mult decât programa şcolară, dar şi pentru că a găsit un „aluat“ bun de modelat în mulţi dintre elevii săi, profesoara a creat un centru judeţean de excelenţă, unde copiii din clasele de gimnaziu şi liceu învaţă să programeze.
Nu trece an fără ca discipolii săi să nu aibă rezultate deosebite atât la concursurile naţionale, cât şi internaţionale. Dacă în rândul olimpicilor naționali a pierdut numărul reușitelor, în privința medaliaților internaționali, numărul medaliilor se ridică la 89. „Să atingem suta, anu’ ăsta! N-ar fi rău“, a spus zâmbind, în timp ce se uita peste rezultatele care au apărut chiar şi în aceşti ani pandemici. O perioadă care a fost resimţită chiar şi de către pasionaţii calculatoarelor. Le-au lipsit interacţiunea directă, emoţiile, mişcarea…

Prima reuşită internaţională a fost cea de la Balcaniadă, în 1996. Şi tot la Balcaniada de Informatică, dar în 2019, Dana Lica reuşea să marcheze o premieră pentru România cu eleva sa, Alexa Tudose, singura fată medaliată cu aur în istoria acestei competiţii. „Atunci când văd că fetele se impun în domeniul Informaticii şi, mai ales, la nivelul la care a reuşit Alexa, pentru mine este mai mult decât un răsfăţ. Astăzi este studentă la Oxford. Alexa va reuşi în ceea ce-şi propune pentru că munceşte foarte mult şi are o ambiţie uriaşă. Atunci când îşi fixează un ţel, pentru ea nu există «nu se poate»“, ne-a declarat Dana Lica.Tuturor elevilor pe care-i pregăteşte, „antrenorul“ de genii le recomandă să-şi stabilească o ţintă. Altfel nu vor şti pentru ce muncesc şi cum să-şi organizeze activitatea, dar, totodată, le explică faptul că eşecul face parte din viaţă, iar omul învaţă cel mai bine din greşeală.

La Centrul Judeţean de Excelenţă nu există concurenţă, ci echipă. Îi învaţă pe elevi că lor trebuie să-şi demonstreze că sunt cei mai buni, iar competiţia trebuie să fie cu ei înşişi. Spiritul de echipă şi prieteniile care se încheagă în laboratorul de Informatică de la „Caragiale“ trec de graniţele timpului şi ale ţărilor unde ajung/au ajuns „copiii“ Danei Lica.

Centrul de Excelență, o „pepinieră“ de specialiști
Deţine, totodată, și un palmares record în învățământul prahovean. În ultimii zece ani se află în spatele a 17 elevi care au fost admiși pe lista uneia dintre cele mai râvnite universități din lume: Cambridge.
Pentru fiecare dintre ei, Dana Lica a avut același mesaj: să vină acasă. „Și, da, vin în vizită. Dar cam atât! Şi cei puţini care au revenit lucrează pentru companii internaţionale“, ne-a declarat Dana Lica.
Nu insistă foarte mult în privința deciziilor viitoare pe care le vor lua elevii pentru că-și dorește ca ei să se dezvolte acolo unde simt că le este locul. În țară, poate că și-ar găsi un job pe măsura cunoștințelor lor, dar nu și remunerația sau condițiile care să-i stimuleze să rămână aici.

Ca să-i aibă aproape și ca să-i cunoască și cei care le vin din urmă, în laboratorul de Informatică al Centrului Județean de Excelență, profesorul și i-a adunat, într-un mod original și ingenios, pe toți cei care au reușit performanțele notabile. Cu ajutorul copiilor, a realizat două panouri sub formă de copaci, unde „roadele“ constau în fotografii cu elevii geniali care s-au impus în Computer Science. Este sigură că aceşti pomi vor deveni tot mai roditori, ţinând cont de „pepiniera” pe care o are la Centrul de Excelență.
„Avem copii extraordinari în fiecare generație. Selecția este ușor de făcut pentru că aici, la Centrul de Excelență, vin ei spre noi. Când sunt întrebată ce generaţie a fost mai bună, răspunsul meu este că toate sunt la fel, trebuie să ne adaptăm vremurilor şi să descoperim ce e mai bun în copil. Fiecare are ceva al lui”, ne-a mărturisit profesorul Lica.
Nu concepe an fără competiţii şi rezultate. Ca membru al Societăţii pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI) a militat pentru o continuitate a organizării olimpiadelor (OSEPI) şi în perioada pandemiei, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară.
Cum reușește un cadru didactic să obțină performanță într-o lume în care Educația este în picaj? Prin pasiune, pregătire continuă, prin explicații simple, pe înțelesul tuturor, prin adaptarea metodei de predare la nivelul și nevoile actuale, dar și prin legăturile emoționale pozitive pe care orice mentor ar trebui să le aibă cu ucenicul său.
Își apreciază elevii și-i respectă pentru munca depusă, una în care vede pasiunea, curiozitatea și dorința de succes.

Palmares greu de egalat
Dincolo de activitatea de profesor și formator pe bandă rulantă de olimpici naționali și internaționali, Dana Lica este autor și coautor la peste zece manuale de Informatică, membru în diverse comisii de profil, membru al Societăţii pentru Excelență și Performanță în Informatică, este coordonatorul Centrului Județean de Excelență. Pentru performanțele sale, a primit Distincția „Ordinul Meritul pentru Învăţământ în grad de Cavaler”. A fost, de asemenea, primul profesor din Prahova care a obţinut premiul MERITO, un proiect de recunoaștere a excelenței în Educație.

„Eu aparţin Prahovei şi m-am «îmbrăcat» cu România“
În ciuda rezultatelor de excepție, Dana Lica a refuzat propunerea de a lucra în mediul universitar sau de a pleca pentru un job mult mai bine plătit în afara țării. „Sunt de părere că fiecare om aparține unui loc, iar EU APARŢIN PRAHOVEI ŞI M-AM «ÎMBRĂCAT» CU ROMÂNIA! M-aş adapta probabil oriunde, dar aici îmi am înfipte adânc rădăcinile“, ne-a mărturisit interlocutoarea noastră.
Mai „fuge“ când şi când la New York, acolo unde lucrează şi locuieşte fiica sa, Adela, cea care, în 2009, dădea startul admiterilor elevilor din „Caragiale“ la Cambridge. Ulterior, aceasta a urmat un master la Oxford, iar acum este project manager la Google, un loc unde se vorbeşte româneşte şi unde Dana Lica şi-a pus amprenta.
În timpul liber, se ocupă de treburile casnice, se uită la film și se relaxează plimbându-se ore-ntregi prin pădure cu câinii săi.
Profesional, are, totuși, și un regret. Până în prezent, niciunul dintre elevii săi nu s-a îndreptat spre activitatea didactică. Și-ar dori să-i aibă colegi, să le predea ștafeta, dar…mai aşteaptă.

Foto: CJ Prahova şi arhiva personală Dana Lica

Administratie

Grup infracțional specializat în traficul ilegal de țigarete, destructurat. Peste 6,3 milioane de țigarete, indisponibilizate

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în cooperare cu Europol, au desfășurat, în perioada 29–30 august 2026, o amplă operațiune pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în traficul ilegal de țigarete.

În cadrul acțiunii au fost efectuate 22 de percheziții domiciliare și 26 de percheziții asupra unor autovehicule. Șase persoane au fost reținute, iar peste 6,3 milioane de țigarete au fost indisponibilizate.

Țigarete ascunse în autocamioane cu mărfuri alimentare

Operațiunea a inclus activități investigative complexe, precum și realizarea unui flagrant. În seara zilei de 29 august, în jurul orei 21:30, polițiștii au oprit în trafic un autoturism și un autocamion care intraseră în România prin zona municipiului Giurgiu.

În urma verificărilor, în compartimentul de marfă al autocamionului a fost descoperită o cantitate importantă de țigarete, disimulată într-un transport legal de ceapă.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupului ar fi introdus țigaretele în România pe la frontiera cu Bulgaria, folosind autocamioane cu temperatură controlată. Produsele accizabile ar fi fost ascunse sub mărfuri precum ceapă, portocale și pepeni.

Transporturile ar fi fost însoțite de autovehicule antemergătoare, folosite pentru supravegherea traseului și semnalarea eventualelor controale ale autorităților.

Peste 70 de milioane de țigarete, introduse în țară din 2025

Investigația, desfășurată pe parcursul a aproximativ șase luni, a vizat un grup format din cetățeni români și moldoveni. Anchetatorii susțin că, începând cu anul 2025, gruparea ar fi introdus în România peste 70 de milioane de țigarete provenite din contrafacere și din spațiul extracomunitar.

Ulterior, țigaretele ar fi fost depozitate temporar în județele Teleorman, Neamț și Botoșani, apoi distribuite și comercializate pe piața neagră.

Perchezițiile au avut loc în județele Teleorman, Neamț, Bacău, Vaslui, Botoșani, Iași și Giurgiu, precum și în municipiul București.

Prejudiciu estimat la peste 62,5 milioane de lei

În urma activităților desfășurate în perioada 29–30 august au fost indisponibilizate 6.337.197 de țigarete și alte mijloace materiale de probă. De asemenea, nouă autovehicule au fost ridicate în vederea instituirii unor măsuri asigurătorii.

Pe parcursul documentării activității infracționale au mai fost indisponibilizate 7.199.780 de țigarete.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 62.592.943 de lei, echivalentul a circa 11.941.826 de euro.

Cercetările continuă pentru constituirea unui grup infracțional organizat și deținerea sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, nemarcate, marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita de 10.000 de țigarete.

Ancheta urmărește stabilirea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale.

Măsurile dispuse reprezintă etape ale procesului penal și nu înlătură principiul prezumției de nevinovăție. (Sava N.),.

Citeste in continuare

Administratie

Cinci biciclete și șase trotinete electrice, posibil furate, descoperite în două microbuze la Nădlac

Publicat

pe

De

Vehiculele au fost oprite pe autostrada A1

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, județul Arad, au descoperit cinci biciclete și șase trotinete electrice, susceptibile a fi furate. Bunurile, estimate la aproximativ 45.000 de lei, erau transportate de doi cetățeni bulgari.

Polițiștii de frontieră au desfășurat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva–Nădlac. În timpul acțiunii, au oprit pentru verificări două microbuze înmatriculate în Bulgaria.

Bicicletele și trotinetele nu aveau documente de proveniență

Cele două vehicule erau conduse de cetățeni bulgari în vârstă de 29, respectiv 36 de ani. În urma verificărilor efectuate în compartimentele destinate transportului de marfă, polițiștii au găsit cinci biciclete, dintre care două electrice, precum și șase trotinete electrice.

Șoferii nu au putut prezenta documente care să ateste proveniența bunurilor.

Bunurile au fost ridicate pentru cercetări

Cele 11 vehicule, a căror valoare totală este estimată la aproximativ 45.000 de lei, au fost ridicate de polițiștii de frontieră. Cei doi cetățeni bulgari au fost conduși la sediul instituției pentru efectuarea cercetărilor.

În cauză au fost demarcate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. La finalizarea verificărilor urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Motocicletă furată din Italia, descoperită la Stânca. Un cetățean moldovean a plătit 9.000 de euro pentru vehicul

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră au identificat o diferență la seria motocicletei

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit o motocicletă care figura în bazele de date ca fiind furată din Italia. Vehiculul, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.

Incidentul a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași. Pentru efectuarea formalităților de control s-a prezentat un cetățean moldovean, în vârstă de 39 de ani, care conducea o motocicletă înmatriculată în Republica Moldova.

Motocicleta nu figura inițial cu alerte

Deși seria înscrisă în certificatul de înmatriculare nu figura cu alerte în bazele de date, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la situația juridică a vehiculului.

În urma verificărilor suplimentare, aceștia au constatat că motocicleta avea o altă serie decât cea prezentată la control. După identificarea seriei originale, polițiștii au stabilit că vehiculul figura în bazele de date ca fiind furat.

Alerta fusese introdusă de autoritățile din Italia în anul 2012.

Bărbatul spune că nu știa că motocicleta era furată

În timpul verificărilor, cetățeanul moldovean a declarat că a cumpărat motocicleta din Republica Moldova în anul 2024. Pentru vehicul, acesta ar fi plătit suma de 9.000 de euro.

Bărbatul a susținut că nu avea cunoștință despre faptul că motocicleta era furată sau că ar fi fost implicată într-un litigiu.

Cercetări pentru tăinuire

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în acest caz pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Motocicleta, a cărei valoare a fost estimată la aproximativ 50.000 de lei, a fost indisponibilizată și urmează să rămână la dispoziția anchetatorilor până la finalizarea cercetărilor.

Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procedurilor judiciare. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

Concursul de la Dinamo, făcut praf: tragere la sorți cu grile la vedere și comisie pe ‘românește’

Ofițer principal I la Resurse Umane sau ofițer principal I la „Bătaie de Joc”? Sindicatul Sidepol dezvăluie o posibilă fraudă...

Exclusivo zi ago

Famiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare

23 de ani de sistem vs. 22 de ani de Famiglie: Burcu explodează public Când șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”  Când șeful de poliție...

Exclusiv2 zile ago

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă...

Exclusiv2 zile ago

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost,...

Exclusiv2 zile ago

Sindicatele, bau-baul securistului rebranduit: cazul Iulian Fota

„Structura internă de securist”: când lumea veche nu vrea să moară Uitându-te la discursurile lui Iulian Fota, ai senzația că...

Exclusiv2 zile ago

TCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)

TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e...

Exclusiv2 zile ago

Miliardul care se scurge din buzunarul militarilor: jalba la Miruță, tăcerea PSD–AUR și merdenelele politice ale rezerviștilor

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe...

Exclusiv2 zile ago

Când nu poți repara sistemul, vinzi fuste: eleganță bleumarin peste burnout și umilință

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic...

Exclusiv3 zile ago

Mătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie

Polițist cu epoleti, nu cu mopul în brațe Știați că la IPJ Brăila, ca să se facă, în sfârșit, curățenie...

Exclusiv3 zile ago

Urmărire în Chiajna după ce un motociclist a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Bărbatul conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare O intervenție de rutină a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Chitila –...

Exclusiv4 zile ago

Episodul 53 din serialul nostru  „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor

Serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” merge mai departe. După ce v-am prezentat „Academia de Cămătărie” (CAR), „Iuda”...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul

Organigrama rușinii – proba finală a complicității: CA-ul a ales tabăra „zdrențelor”  – (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc. Nu mai...

Exclusiv4 zile ago

Cum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri

Consiliul Local Ploiești: fabrică de haos, nu de ordine publică În iulie, în Consiliul Local Ploiești, s-a jucat un vodevil...

Exclusiv5 zile ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv