Administratie
Au ales Forțele Aeriene pentru a-și urma visul. Și nu acela de a fi pilot
Doi ofițeri din Baza 90 Transport Aerian Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu povestesc despre specializări mai puțin cunoscute ale aviației, dar care oferă la fel de multe satisfacții.
Căpitanul Corina Irimia este încadrată la Baza 90 Transport Aerian, pe funcția de meteorolog aeronautic, din 2018, după doi ani de detașare în aceeași unitate.
Eram încadrată la Balotești, pe aceeași funcție, dar am ales să vin aici, datorită interacțiunii mai bune cu personalul navigant, cu piloții, dar și misiunilor complexe, prin specificul bazei. Vorbim de misiuni în toată țara, externe sau umanitare.
Încă de când mi-a spus ce funcție ocupă, am fost interesată să știu cum decurge o zi de muncă, mai ales că, fără exagerare, activitățile sunt strict legate de schimbările vremii. Prima parte a zilei conține briefingul, la care participă piloții, controlorii de trafic și tot personalul care asigură activitatea de zbor.
La acest briefing, îmi revine sarcina de a face informarea din punct de vedere meteorologic. Prezint condițiile meteo actuale și o prognoză pentru perioada de zbor, din punctul de plecare, pentru traiectele pe care le au și la destinație.
Acest tip de informare este extrem de importantă pentru că, așa cum știm, fenomenele meteo au o evoluție foarte rapidă. De aceea, personalul navigant trebuie să fie informat corect și la timp. În funcție de aceste informații pe care căpitanul Corina Irimia le transmite, colegii ei pot lua decizii rapide, pentru a încheia misiunea în deplină siguranță.
După încheierea briefingului, este monitorizată în permanență evoluția vremii și, în momentul în care se produc schimbări, este imediat informat echipajul aflat în misiune.
Prin natura meseriei, Corina este mereu la curent cu starea vremii. Avem anumite produse pe care le primim de la Administrația Națională de Meteorologie sau de la Balotești, cu care comunicăm permanent. Avem o stație meteo nouă Vaisala, dar ne bazăm și pe informațiile de specialitate de pe internet.

Căpitan Corina Irimia
Corina a absolvit Colegiul Național Militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc, apoi a urmat Academia Forțelor Aeriene, specializarea Aviație nenaviganți.
În momentul în care am dat admiterea la academie, m-am gândit la meteorologie, fără să am foarte multe informații despre acest domeniu.
Am aflat că nu fuseseră scoase locuri pentru această specializare în acel an, așa că am urmat un curs la Boboc și am aflat că sunt locuri de meteorologi la Bacău. După ce am încadrat funcția din Bacău, neavând totuși specializarea, am absolvit cursul de specialitate, pentru a-mi lua licența în meteorologie.
La Bobocu, a învățat despre meteorologie generală, fizica atmosferei, despre aparatura de specialitate și cum să interpretezi hărțile. A învățat să întocmească o prognoză și totul despre codurile meteorologice.
Pentru cei mai mulți dintre noi, pare simplu să deschizi aplicația de pe telefonul mobil, care îți arată cum va fi vremea în orice colț al lumii, dar lucrurile sunt mult mai complexe când ne referim la aviație.
Vorbim despre mult mai mult decât precipitații, încălzirea sau răcirea vremii. Trebuie luate în calcul fenomene precum nebulozitate, baza norilor, intensificările și direcția vântului, tot ce poate să influențeze zborul.
Fiecare tip de aeronavă are anumite bareme și, în funcțiile de condițiile meteo pe care eu le prezint, știind baremele pilotului și ale aeronavei, personalul navigant ia hotărârea dacă poate să-și execute misiunea sau nu. Dacă sunt condiții grele (vizibilitate foarte scăzută sau plafonul norilor se află foarte jos) atunci misiunea este anulată.
După câțiva ani de experiență, ofițerul spune că lucrează într-un mediu de lucru interactiv, unde nicio zi nu seamănă cu alta.
Chiar și când e cald, trebuie ținut cont de disconfortul termic. Dacă ITU (indicele temperatură-umezeală sau indicele de disconfort termic) depășește 80 de unități, personalul nu mai are voie să zboare.
În meteorologie, oricâtă teorie ai ști, partea practică și experiența contează enorm. Este o responsabilitate care apasă și pe umerii noștri.
Locotenentul Ana Maria Toncu este încadrată pe funcția de ofițer specialist la escadrila de aviație Hercules, dar recent a fost împuternicită pe funcția de ofițer de relații publice. Sunt sigură că îmi va plăcea noua funcție, pentru că sunt o fire comunicativă, mereu în căutare de schimbare.

Locotenent Ana Maria Toncu
Momentan, fișa postului presupune întocmirea planului de zbor, planul instrucției la sol a escadrilei, cronometraje, foi de zbor, ordine de misiune sau pontaje la final de lună.
Tânăra a absolvit Academia Forțelor Aeriene și, ulterior, a primit repartizare la Câmpia Turzii, unde a lucrat șase luni, pe aceeași funcție ca acum.
Mi-am dorit foarte mult să ajung la Otopeni, deși prima opțiune a fost tot alegerea mea. Însă mi-am dat seama rapid că nu mi se potrivește. Aici am mai multe oportunități în dezvoltarea carierei și, în scurtul timp petrecut în Baza 90, m-am convins că am luat cea mai bună decizie.
A absolvit un liceu civil din Bacău, orașul natal, și mereu a căutat să-și depășească limitele. Ador provocările. Cariera militară a fost o schimbare enormă în cursul vieții mele, dar am fost atrasă foarte mult de uniformă. Am oscilat, inițial, între Academia de Poliție și aviație.
În final, am ales varianta a doua, cu mențiunea că, în viitorul nu foarte îndepărtat, îmi doresc să ajung personal navigant.
Academia a fost o altă etapă definitorie în viața tinerei, primul impact fiind destul de dur, cu reguli stricte și un program cu care nu era obișnuită. A fost o etapă de formare absolut utilă, pe care am acceptat-o și, până la final, am iubit-o.
Unul dintre minusurile locului de muncă este, din punctul ei de vedere, salariul. Suntem tineri, la început de carieră, și acest aspect ne motivează. Având responsabilități mai mari față de restul categoriilor de personal, consider că și salariul ar trebui raportat astfel. Am colegi tineri care deja se gândesc să părăsească sistemul. (Andreea Motoc, foto – Eugen Mihai).
Administratie
MOBEX București-Ilfov 25: Exercițiul de mobilizare testează cu succes pregătirea pentru apărare, identificând și potențiale probleme
Administratie
Servicii medicale de prevenție decontate prin CNAS, extinse și în zonele rurale greu accesibile
Administratie
Examenul de Medicină de Urgență va fi reluat pe 28 octombrie, anunță Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ca urmare a neregulilor semnalate
-
Exclusivacum 4 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 20 de oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 10 oreFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
-
Exclusivacum o ziPenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi



