Anchete
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a decis să prelungească cu încă două luni mandatul pentru agentul SRI din sistemul feroviar de stat
Este vorba de Petre Ungureanu, al cărui mandat de director general al societății Grup Exploatare și Întreținere (GEI) Palat CFR a fost prelungit cu două luni, prin decizia Consiliului de Administrație, dezvaluie Club Feroviar.
El fusese pus director general, pe bază de mandat, al GEI Palat CFR la începutul lunii martie a acestui an și mandatul de patru luni a fost prelungit deja cu încă două. Cum și aceste două luni prevăzute de lege sunt pe cale să expire, i-a mai fost prelungit mandatul cu încă două luni, a aflat Club Feroviar din surse ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Agentul SRI din sistemul feroviar de stat, om de bază pentru Simu și Grindeanu
Petre Ungureanu este de șase ani consilier al directorului general al Electrificare CFR SA, iar anterior (1998-2017) a lucrat la Serviciul Român de Informații (SRI).
El a absolvit Grupul Școlar Agricol Corabia în 1993, cu specializarea ”mecanic agricol”, după care a obținut un certificat de absolvire a unui curs de pregătire în sisteme XIS 5335S în SUA, la Astrophysics Inc. (2006), diplomă de inginer-diplomat după ce a urmat cursurile Facultății de Management și Inginerie Economică în Agricultură din București (2003-2008) și diplomă de licență de la Facultatea de Fizică a Universității Hyperion (2009).
Pentru aducere aminte, este cel care a aprobat amenajările demne de Dubai din biroul de la etajul 3 al directorului general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Ion Simu-Alexandru, așa cum a dezvăluit sursa citata.
În Consiliul de Administrație al Electrificare CFR SA, Petre Ungureanu este ”coleg de bancă” cu Petru Ceșa, directorul general adjunct tehnic al CNCF CFR SA, cel care l-a ajutat pe Ion Simu-Alexandru să-și securizeze ”feuda” de la conducerea Regionalei Timișoara a companiei de infrastructură.
Recent, Petre Ungureanu și Vasile Albulescu (prietenul din copilărie al ministrului Sorin Grindeanu) au cumpărat două societăți care administrează cariere de piatră din zona de vest a țării, mai precizeaza sursa citata. (Cerasela N.).
Anchete
Verdict final în cazul procurorului Alin Mocioi: Cariera în magistratură se incheie după decizia ÎCCJ!
Anchete
CSM își alege conducerea pentru 2026: Tradiția invinge suspansul, fără contracandidați
Anchete
Hidroelectrica, gigantul bursier, fără conducere permanentă: Selecția CEO, un eșec răsunător
Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie listată la Bursa de Valori București, a confirmat miercuri seara, printr-un anunț oficial transmis investitorilor, eșecul procedurii de selecție pentru funcția de director general (CEO). Decizia validă informațiile anterioare vehiculate pe surse, inclusiv de către Mediafax, și subliniază dificultatea gigantului energetic de a identifica un lider pe măsura exigențelor.
Un proces riguros, un rezultat neașteptat
Procedura de recrutare, desfășurată conform rigorilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice – o obligație legală pentru companiile cu capital majoritar de stat – a fost supervizată de un expert independent. Raportarea oficială arată că acesta a finalizat evaluarea candidaților fără a propune, însă, nicio persoană pentru numire în funcție.
Standarde inalte, niciun candidat la inălțime
Analiza detaliată a inclus declarații de intenție și interviuri, bazate pe criterii clar definite anterior. Cu toate acestea, în ședința din 26 noiembrie 2025, Consiliul de Supraveghere a Hidroelectrica a constatat că niciunul dintre candidații rămași în cursă nu corespundea pe deplin cerințelor funcției de director general, având în vedere contextul operațional și strategic actual al companiei. „Menținerea standardelor de competență este o obligație legală, nu o opțiune”, se arată în comunicatul transmis de companie, care reiterează angajamentul pentru o „guvernanță solidă, transparentă și performantă”. Menționăm că procesul inițial a vizat atât funcția de director general, cât și pe cea de director financiar, însă niciun candidat nu a îndeplinit criteriile impuse.
Pe muchie de cuțit: Reluarea de urgență și conducerea interimară
Ca urmare a acestui eșec, Consiliul a decis reluarea imediată a procedurii de selecție, într-o cursă contra-cronometru pentru identificarea viitorilor CEO și CFO. Pentru a asigura continuitatea operațională, Hidroelectrica va menține măsurile interimare de conducere, atât pentru poziția de director general, cât și pentru cea de director financiar, până la finalizarea noii proceduri. Decizia Consiliului a survenit cu doar două zile înainte de termenul oficial de finalizare a selecției, stabilit pentru 28 noiembrie. Potrivit informațiilor Mediafax, doi candidați rămăseseră în cursa finală: Mihai Aniței și Radu Ioan Constantin.
Context tulbure: Scăderi de producție și schimbări de management
Acest moment delicat se înscrie într-un context complicat pentru Hidroelectrica. Primele nouă luni din 2025 au marcat o scădere atât a producției, cât și a profitului net, rezultate influențate de condițiile meteorologice nefavorabile și de o serie de schimbări succesive de management. Aceste turbulențe au fost, de asemenea, corelate cu cerințele de reformă impuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), adăugând presiune suplimentară asupra companiei de stat, care rămâne un pilon strategic al economiei românești. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



