Featured
Întâlnirea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu John Hopkins, președinte și CEO al companiei NuScale

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit ieri, la Palatul Victoria, cu John Hopkins, președinte și CEO al NuScale, companie americană ce va dezvolta în România tehnologia reactoarelor modulare mici pentru producerea energiei nucleare.
”Includerea energiei nucleare în taxonomia Uniunii Europene privind finanțarea sustenabilă este o soluție viabilă pentru atingerea obiectivelor României privind independența energetică și decarbonizarea. Prin dezvoltarea în continuare a proiectelor în domeniul nuclear și al gazului natural, vom valorifica potențialul țării noastre de a deveni un hub energetic în regiune, vom dezvolta industria și vom crea noi locuri de muncă”, a afirmat prim-ministrul României.
În cadrul discuțiilor a fost subliniată importanța inițiativei ”Parteneriat Global pentru Infrastructură”, lansată în cadrul Summit-ului G7, și alocarea grantului în valoare de 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de dezvoltare a reactoarelor modulare mici în România de către NuScale – Etapa Preliminară a Studiilor de inginerie și proiectare. Prim-ministrul a menționat că România va participa, prin Societatea Națională Nuclearelectrica, cu 9 milioane de dolari pentru co-finanţarea acestei noi etape de programului, având în vedere obiectivul țării noastre de consolidare a profilului energetic, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului și cu țintele de decarbonizare asumate.
De asemenea, premierul a salutat deschiderea unui amplasament la Doicești, județul Dâmbovița, pentru a susține reactorul modular de mici dimensiuni și parteneriatul cu Universitatea Politehnica București, în vederea dezvoltării unui Centru de explorare a energiei NuScale, care să asigure experți, tehnicieni și operatori nucleari din România.
”Faptul că tehnologia reactoarelor modulare mici, dezvoltată de compania americană NuScale, respectă cele mai înalte standarde de siguranța nucleară este extrem de important în contextul în care energia nucleară este pilon fundamental prin care putem obține energie curată, la costuri accesibile pentru cetățenii români și pentru economia națională. Guvernul va continua să susțină proiectele privind construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, precum și investițiile în energie regenerabilă. Diversificarea surselor, resurselor și rutelor de energie este esențială pentru asigurarea stabilității și independenței energetice a României”, a adăugat prim-ministrul.
Exclusiv
De la „Bomba ecologica de la Pleasa” la pacura si …dosarul penal de la Parchetul General

Ieri, peste 60 de percheziții au fost desfășurate de polițiștii economici de la sectorul 2 al Capitalei în București Ilfov Prahova și alte patru județe din țară, printre care si Galati. În total, la audieri au fost aduse 40 de persoane care se presupune că știau de această afacere dar nu au spus nimic polițiștilor.
Printre cei audiați se numără și celebrul nostru patron de la „Bomba ecologica de la Pleasa”, adica de la Recop Recycling SRL coordonata de Muresan Catalin.
Inca o data Incisiv de Prahova a avut dreptate iar cei care protejau aceasta grupare ar trebui sa raspunda penal.
In depozitul uriaş de combustibil, ascuns într-o zonă împădurită din Prahova, chiar langă Ploiești, anchetatorii au găsit peste 300 de tone de păcură și produse petroliere, în trei bazine îngropate şi în șapte rezervoare de suprafață.
Proprietarul nu le-a spus deocamdată poliţiştilor de unde a făcut rost de combustibilul pe care îl vindea mai multor benzinării. Ar fi câştigat până acum peste cinci milioane de euro.
Depozitul ferit de ochii lumii este într-o pădurice aflată în spatele mănăstirii Ghighiu de langă Ploiești. Săptămânal, cisternele încărcau de acolo combustibil (CLU sub denumirea de motorina).
Depozitul era amplasat strategic în apropierea Drumului Național 1 și de autostrada A3. Dintr-o curte pleca produsul petrolier cu documente întocmite fictiv către cumpărători de bună credință, potrivit anchetatorilor.
În realitate, presupusul proprietar ar fi cumpărat la negru o cantitate impresionantă de combustibil petrolier pe care l-ar fi vândut apoi către benzinării mici din toată țara.
In fapt, acesta a dezvoltat o mica rafinarie unde transforma rezidurile petroliere achizitionate ca deseuri si rafinau sub forma de CLU, CLU care era vandut la cumparatori de buna credinta.
Celebrul nostru patron de la „Bomba ecologica de la Pleasa”, impreuna cu „prietenii” sai din Galati ar fi vandut rezidurile petroliere spre rafinare.
Cum mentionam, gruparea intentiona sa obtina CAF 7 pentru TERMIA lui Andrei Volosevici, pentru asa zise piese de schimb dar vizau produsele petroliere din acesta si cu fierul vechi obtineau cca 2 milioane de euro.
Acum se leaga toata reteaua de infractori cu trompetele edilului. In ecuatie apare si fostul procuror Negulescu Mircea. Vom reveni cu dezvaluiri senzationale si despre dosarul disjuns cu spalarea de bani si cu „paletii” buclucasi. (Cerasela N.).
Actualitate
Directorul adjunct al TCE Ploieşti, Raul Petrescu, îşi prezintă raportul de activitate, la doi ani de mandat

Exclusiv
O dovada de tampenie institutionala este secretizarea ROF-urilor unitatilor de politie

-
Featuredacum 3 zile
Comisarul șef Conea Emanuel în așteptarea sancțiunii disciplinare de la Ministerul Justitiei!
-
Exclusivacum 3 zile
Inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local” (I)/”Am vorbit cu asta care-i sef la Politia Locala, cu Albu…”
-
Ancheteacum 3 zile
DEVASTATOR!!! /Echipa pucistă din PMP a fost pusă cu botul pe labe de către Justiție
-
Exclusivacum 2 zile
Inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local” (II)/”Bai vino maine cand esti treaz ca deja ai venit beat si esti prost”
-
Exclusivacum 4 zile
PROMO/In curand, inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local”
-
Actualitateacum 3 zile
Noi inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local” (II)/ Maine, 03.02.2023, orele 12.00
-
Actualitateacum 4 zile
Un șef de instituție publică a rămas fără permis de conducere
-
Exclusivacum 4 zile
“SECRETUL LUI POLICHINELLE” si gasca de criminalitate economico-financiara organizata din Prahova