Featured
Stabilitate, siguranță și dezvoltare – șapte luni de guvernare
Am preluat responsabilitatea guvernării în urmă cu șapte luni, într-un moment în care economia era afectată de doi ani de pandemie, iar românii aveau nevoie de măsuri ferme care să le aducă siguranță.
Am trecut împreună peste criza sanitară, am stabilizat criza energetică, iar acum gestionăm și avem sub control efectele pe care România, asemenea multor state, le resimt ca urmare a războiului din Ucraina.
Am acționat coordonat la nivelul Guvernului și Coaliției de Guvernare, în strânsă colaborare cu președintele României.
Programul de Guvernare cu care am pornit la acest drum are ca principii de bază transparenţa, rezilienţa, stabilitatea, echitatea şi eficienţa, prin aplicarea cărora punem în centrul preocupărilor noastre cetățeanul.
”Sprijin pentru România, programul în valoare de 17,3 miliarde de lei, completează măsurile de protejare a cetățenilor și economiei de efectele crizelor multiple. Totodată, utilizarea cât mai eficientă a fondurilor europene și naționale, apărarea intereselor românilor și României la nivelul Uniunii Europene, NATO și în relația cu partenerii noștri strategici, respectarea principiilor de integritate și moralitate au fost și continuă să fundamenteze acțiunile Guvernului.
România este astăzi o țară sigură și stabilă social, economic și politic, pregătită sa depășească cu bine efectele crizelor cu care ne confruntăm și să se angajeze pe drumul reformelor, modernizării și dezvoltării.
În cele șapte luni, am asigurat cetățenilor noștri și economiei naționale garanții de securitate, în pofida riscurilor pe care le implică războiul de la graniță. Niciodată România nu a fost mai apărată decât este acum ca stat membru NATO și UE. Acest statut al tarii noastre, noul Concept Strategic al NATO adoptat recent la Madrid și armata națională în continuă modernizare oferă mai departe securitate românilor, dar si refugiaților ucraineni care aleg să rămână în România.
Împreună cu societatea civilă, cu autoritățile locale, sprijiniți de comunitatea europeană și instituțiile internaționale, am reușit să oferim adăpost și sprijin pentru mai mult de 1,4 milioane de ucraineni care au fugit din calea războiului și s-au adăpostit temporar sau au tranzitat România. Spiritul de solidaritate al poporului nostru și colaborarea exemplară între cetățeni și autorități în toată această perioadă au reprezentat un test de maturitate. România a acționat ca un membru de facto al Schengen și continuă să o facă, oferind siguranță nu doar românilor, ci și cetățenilor europeni.
În plan social, prin măsuri coerente și atent țintite, am venit cu o plasă de siguranță care să-i protejeze pe cetățeni. Creșterea prețurilor la produse de bază, carburanți și energie ar fi fost și mai acut resimțită în lipsa intervenției Guvernului. Am introdus măsuri de compensare și stabilizare a prețului la energie electrică și gaze naturale. Împreună cu mediul privat ne-am asumat reducerea prețului la benzină și motorină și eliminarea acțiunilor speculative din piața carburanților.
Am încurajat mediul privat să mențină locurile de muncă și să creeze altele noi pentru a înlătura riscul șomajului. Am crescut salariul minim pe economie și am acordat facilități antreprenorilor să facă încă o majorare, oferind facilitatea suspendării impozitului și contribuțiilor.
Din primele zile de mandat am crescut pensiile și drepturile sociale, iar în această lună cei mai mulți dintre pensionari vor primi un sprijin financiar de 700 de lei care să-i ajute în această perioadă marcată de creșterea prețurilor.
Românii care au nevoie de protecția statului primesc deja vouchere sociale pentru achiziționarea de alimente și produse de bază.
De asemenea, am majorat valoarea tichetelor de masă, a normei de hrană pentru pacienții din spital, iar pentru copiii și tinerii aflați sub protecția autorităților vom aloca fonduri mai mari destinate îngrijirii lor.
Studenții și elevii vor fi încurajați și susținuți, prin măsuri guvernamentale, să-și continue studiile. Recent am aprobat programe în acest scop.
Solidaritatea este esențială în vremuri dificile și, așa cum am făcut până acum, vom avea grijă ca niciun cetățean român să nu fie lăsat în urmă.
Am creat un cerc de siguranță pentru a proteja investițiile și economia românească, sursă și resursă pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor și pentru drumul spre modernizare pe care împreună îl vom urma.
Suntem Guvernul care a alocat cel mai mare buget de investiții din ultimii 32 de ani, a crescut absorbția fondurilor europene cu 7% și pregătește mobilizarea a peste 90 de miliarde de euro fonduri europene.
Am finalizat în urmă cu câteva zile toate documentele necesare care vor permite României să beneficieze în următorii ani de peste 44 de miliarde de euro fonduri europene, prin Politica de Coeziune. Înseamnă finanțări generoase pentru transport si infrastructură, investiții in comunitățile locale care să îmbunătățească viața oamenilor și, pentru prima dată, un program operațional dedicat îmbunătățirii sistemului de sănătate.
Operaționalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență este urmată de accesarea celor aproximativ 30 de miliarde de euro. Am semnat deja proiecte, cel mai important fiind pentru începerea Autostrăzii Moldova, așteptată de români zeci de ani. Transmiterea primei cereri de plată în valoare de 3 miliarde de euro, îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate pentru trimestrul 2 și pregătirea celei de a doua cereri de plată pentru a fi transmisă în luna octombrie oferă perspective certe că vom reuși să atragem în acest an 10 miliarde de euro prin acest mecanism de finanțare.
Atragerea finanțărilor din PNRR, de care țara noastră are nevoie, este dublată de realizarea reformelor. Guvernul și coaliția de guvernare urmăresc cu asiduitate și responsabilitate implementarea reformelor, parte a Programului de Guvernare și a procesului de modernizare.
Investițiile românești și străine beneficiază de predictibilitate, stabilitate, de facilități și scheme de sprijin, cele mai multe incluse în Programul ”Sprijin pentru România”. Încurajăm investițiile cu impact major în economie, în valoare de peste 1 miliard de lei, sprijinim transportatorii și distribuitorii din domeniul rutier, afectați de criză. Facilităm accesul la finanțare firmelor care doresc să-si extindă activitatea, precum și start-up-urilor, prin programe de acordarea a garanțiilor al căror plafon, în acest an, este de 7,5 miliarde de lei.
Prin prisma susținerii investițiilor, am alocat 1 miliard de euro pentru proiectele finanțate din resurse naționale, astfel încât acestea să nu fie blocate de creșterea prețurilor la materiale de construcții sau forță de muncă. Înseamnă, în același timp, menținerea locurilor de muncă și a capacității întregului sector al construcțiilor pentru a implementa viitoarele proiecte de investiții.
Protejarea locurilor de muncă în companiile a căror activitate este afectată de agresiunea militară rusă din Ucraina ne-a preocupat din primele zile ale războiului. Am stabilit continuarea a două măsuri de sprijin aplicate și în timpul pandemiei COVID-19: plata șomajului tehnic și programul Kurzarbeit, pentru că vrem ca fiecare român să-și păstreze locul de muncă.
Am repus agricultura și industria alimentară între prioritățile Guvernului. Am sprijinit fermierii, maximizând potențialul agriculturii prin măsuri care urmăresc lanțul de producție până la procesare și comercializare. Printr-un mix de măsuri ce susțin fermierii și încurajează prelucrarea în țară a producției agricole, garantăm românilor securitatea alimentară și viitor agriculturii românești.
Faptul că România a înregistrat cea mai mare creștere economică între statele membre ale Uniunii Europene în primul trimestru al acestui an, iar investițiile străine directe au crescut cu 34% în primele patru luni ale acestui, an comparativ cu anul trecut, validează încrederea investitorilor în economia națională și confirmă măsurile luate de Guvern.
Este nevoie să consolidăm ceea ce am reușit până acum, iar stabilitatea socială, economică și politică sunt fundamentale pentru continuarea obiectivelor noastre.
Investițiile vor fi impulsionate în continuare de fondurile europene pe care le avem la dispoziție, precum și de parteneriatul onest cu mediul de afaceri. În momente de criză este nevoie mai mult ca oricând să fim solidari și uniți, să ne ascultăm, sa ne înțelegem, să ne ajutam.
Ca prim-ministru și președinte al Partidului Național Liberal, voi susține cu fermitate toate măsurile de dezvoltare a antreprenorilor locali și a capitalului românesc, dar si menținerea României ca destinație atractivă pentru investitorii străini.
Păstrarea cotei unice de impozitare, a schemelor de ajutor de stat și accesul la finanțare asigură mediul necesar dezvoltării investițiilor.
Continuăm să îmbunătățim colectarea la bugetul de stat prin digitalizare si o administrație mai eficientă.
Un obiectiv important asumat de Guvern este obținerea independenței energetice a României și transformarea țării într-un factor de securitate energetică în regiune.
Noua Lege offshore și investițiile în energie fac posibilă exploatarea resurselor de gaze naturale din Marea Neagră și a celor de mare adâncime din județul Buzău. Prin exploatarea resurselor din platoul continental al Mării Negre care aparține României, vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum. Reprezintă un salt remarcabil și dovedește capacitatea României de a găsi noi resurse și soluții într-o perioadă în care furnizarea de gaze naturale la nivel mondial este amenințată de războiul din Ucraina.
Crizele actuale au arătat că trebuie să producem mai mult în Romania. Să reintegrăm industrii, să fim orientați către viitor. Să acceleram digitalizarea – iar aprobarea de către Guvern a Cloud-ului guvernamental este un pas decisiv în această direcție. Să dezvoltăm infrastructura. Să facem o tranziție energetică inteligentă, care să-i protejeze pe consumatori.
Să considerăm educația și inovarea priorități naționale și să le finanțăm ca atare. Să modernizăm, consolidăm și dezvoltăm sistemul de sănătate.
Resursele naționale și europene pe care le avem la dispoziție – peste 90 de miliarde de euro în anii următori – vor finanța proiecte vitale de infrastructură de transport, de sănătate, investiții în energie, proiecte de dezvoltare locală și tranziția la energia verde.
Volumul mare de finanțare pentru următorii ani va accelera ritmul de modernizare al României și drumul nostru alături de state puternice și dezvoltate. Primirea foii de parcurs pentru aderarea la OCDE reprezintă o oportunitate de implementare a celor mai bune practici și standarde ale acestui for interguvernamental, cu toate avantajele economice și politice care decurg din statutul de membru. Facem eforturi intense pentru accelerarea procedurilor de aderare la OCDE, pentru a fi alături de state cu democrații consolidate, care dețin peste 70% din producția și comerțul global și 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe.
În cele șapte luni de mandat, în contextul dificil binecunoscut, am reușit să progresăm social, economic și să consolidăm statutul nostru în plan internațional, pentru că am avut capacitatea de a acționa coerent și coordonat ca echipă guvernamentală angajată să protejeze interesele cetățenilor români și ale României.
Am avut stabilitatea politică si susținerea Coaliției de Guvernare, a Parlamentului si a președintelui României, care au făcut posibil să asigurăm românilor siguranță, protecție, iar țării – angajarea pe drumul dezvoltării.
Evaluarea de etapă a membrilor Cabinetului am făcut-o pe baza a zece criterii obiective raportate la așteptările cetățeanului și societății românești.
Stadiul îndeplinirii Programului de Guvernare, angajamentul în baza căruia am preluat responsabilitatea guvernării, și al Programului Sprijin pentru România a fost asociat cu eforturile de a asigura finanțarea măsurilor luate din surse interne și externe. Iar în acest sens am monitorizat cu atenție și m-am bucurat să constat că fiecare membru al Cabinetului a abordat cu multă seriozitate angajamentul de îndeplinire a țintelor, jaloanelor și reformelor din PNRR, ceea ce ne oferă șansa accesării acestui mecanism de finanțare european. Aceeași importanță am acordat-o atragerii celorlalte fonduri europene puse la dispoziția României prin Cadrul financiar multianual 2014-2020 și pregătirii proiectelor pentru finanțare din actualul exercițiu financiar. Modul în care resursele naționale și europene au fost utilizate în beneficiul oamenilor și dezvoltării comunităților este un alt criteriu care a stat la baza evaluării echipei guvernamentale.
Războiul ilegal și ilegitim din Ucraina a dovedit încă o dată puterea solidarității și unității statelor europene și membre NATO. Consolidarea statutului României de stat european și euro-atlantic, puternic atașat valorilor democratice și respectării drepturilor și libertăților fundamentale, a rămas în toată această perioadă o linie de efort căreia i-am adăugat obiectivul de a pregăti procesul de aderare la OCDE.
La fel de importante au fost si rămân pentru fiecare membru al echipei guvernamentale respectarea criteriilor de integritate și de transparență, valori fără de care nicio politică guvernamentală nu ar avea credibilitate.
Avem datoria morală si responsabilitatea de a veni in fața cetățenilor și a le prezenta onest ce am făcut până acum și ce ne-am propus in continuare. Am făcut-o si o voi face de fiecare dată.
Susținerea românilor este fundamentul pe care putem construi mai departe, iar stabilitatea echipei de miniștri oferă garanția că vom acționa în continuare responsabil pentru atingerea obiectivelor cetățenilor noștri și pentru continuarea procesului de modernizare a României.
Vă mulțumesc.
Prim-ministrul României,
Nicolae-Ionel Ciucă
Exclusiv
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA
În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost spus la o șuetă între „ștabi”. De ani de zile, „Grădinița de Cadre” crește și îngrașă personaje care, în orice sistem normal, ar fi material didactic pentru cursul „Așa nu”. La noi, însă, sunt promovați, puși pe funcții, protejați și, când devin prea toxici, sunt trecuți la pensie „ca proștii”, dar cu drepturi întregi.
Episodul 60 al serialului „Grădinița de cadre din IPJ Prahova” îi prinde pe toți în poză: de la „Pinochio de Băicoi” – Stoican, omul care visa să devină adjunct la Câmpina pe filieră politică, până la polițistul‑vânzător de legume, Diaconu Daniel, și „influencerița” de proximitate, Florentina, ajunsă înapoi la tarabă după ce SIPI i-a ciupit uniforma.
PLANUL LUI STOICAN: AȘTEPTĂM PREMIERUL, NU JUSTIȚIA
Stoican, acest Pinochio cu epolet, a avut un plan simplu, de manualul șmecherului de provincie:
– trage de concedii și combinații până se schimbă guvernul;
– dacă „iese cine trebuie premier”, filiera politică îl propulsează adjunct la Poliția Câmpina;
– între timp, anchetele, dezvăluirile și dosarele mai pot aștepta.
Doar că socoteala din biroul cu aer condiționat nu s-a potrivit cu cea a urnelor. Premierul visat n-a ieșit inca, combinația a crăpat, iar dezvăluirile din presă (din Incisiv de Prahova) i-au tăiat calea de rezervă: a rămas doar ieșirea la pensie. Fără funcție, fără apogeu de carieră, fără aplauzele șefilor – doar cu un dosar gros de suspiciuni și cu o „legendă” în IPJ: „ăla care a jucat la politic și a ieșit la pensie ca prostul”.
DE LA MANELIȘTI ȘANTAJIȘTI LA VÂNZĂTORI ÎN PIAȚĂ: BĂICOI, NOUA CAPITALĂ A RIDICOLULUI
După episoadele cu maneliști, șantajiști și dispeceri de lux care vând informații din dosare penale ca la tarabă, serialul se mută în decorul perfect: Băicoi – locul unde statutul de polițist se îmbină armonios cu franzele, flori, legume și TikTok‑uri indecente în uniformă.
Dacă în capitolele anterioare am văzut cum se fac polițiștii „de carieră” la IPJ Prahova, acum vedem și cum se transformă în vânzători sezonieri, cum se negociază incompatibilitatea cu „produse bio” și cum se schimbă viața unui polițist „demn” de investigații criminale: de la beat la volan și prieteni sacrificați, la taraba socrilor și protecția șefilor.
ACCIDENTUL „EDUCATIV”: CÂND POLIȚISTUL E BEAT, PRIETENUL IA DOSARUL
În urmă cu mai bine de zece ani, la Câmpina, un episod de manual arată cum se formează „caracterul” unui cadru din IPJ Prahova.
Polițist la ordine publică, Diaconu Daniel, se urcă beat la volan, în timpul liber, cu un prieten în dreapta. Face accident aproape de sediul poliției. Normal, într-un stat normal, ar fi urmat testarea lui Diaconu, dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, eventual darea afară din Poliție.
În Prahova, însă, „soluția” a fost alta: prietenul – nici el vreun sfânt, tot băut – își asumă că el a condus. E testat, iese cu alcoolemie de infracțiune, i se deschide dosar penal. A doua zi, devine conștient că a fost folosit ca paratrăsnet: revine, spune adevărul, recunoaște că era pasager, nu șofer.
Problema? Trecuseră peste 24 de ore. Diaconu nu mai putea fi testat. Parchetul și polițistul care instrumenta cazul (acum, pensionar liniștit) se aleg cu o rușine procedurală, dar puzzle‑ul se rezolvă elegant:
– prietenul este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului;
– Diaconu de instigare la mărturie mincinoasă;
– în instanță, se spală totul „din lipsă de probe”.
Morală pentru sistem? Nu: pentru ei, o lecție tehnică. De atunci, în cazuri cu șofer neclar, polițiștii au început să testeze și șoferul, și pasagerii. Deci, da, din mizeria asta, România a câștigat cel puțin o mică procedură în plus. Pe spatele cui? Pe spatele unui prieten trimis la înaintare, ca prostul.
CARIERĂ CU „SUCCESURI”: DIN ORDINE PUBLICĂ LA AJUTOR ȘEF DE POST ȘI APOI LA INVESTIGAȚII CRIMINALE
După episodul rușinos cu accidentul, Diaconu nu e dat afară, nu e marginalizat, nu e exemplu negativ. Dimpotrivă, viața merge mai departe:
– se căsătorește cu fiica unui „ștab” de la Școala de Agenți de Poliție Câmpina;
– face un copil;
– este plantat ajutor de șef de post la Bănești.
La Bănești, se remarcă prin două calități „prețioase”: lenea și talentul de a fenta munca. În subordinea lui ajunge o tânără polițistă, Ciorobea Florentina, fiica unor comercianți de fructe și flori din piața Câmpina. Restul e clasic: el șef, ea subordonată, relație extraconjugală, familie ruptă, copil lăsat în urmă, Diaconu se mută cu Florentina, mai tânără cu vreo zece ani.
Într-un sistem normal, un asemenea scandal ar fi semnal de alarmă. În Prahova, e doar „viață personală”. Și se rezolvă, cum altfel, prin… mutare.
MUTAȚIA MINUNE: DE LA BĂNEȘTI LA BĂICOI, PE FRUCTE, LEGUME ȘI MILOGELI
Anul 2023 aduce „saltul” profesional: prin milogeli și insistențe, dar și cu fructe, legume, flori și presiunea conflictelor de la Câmpina, Diaconu este mutat de la Bănești la Băicoi. Nu oricum, ci cu ajutorul socrilor din piață și al lui Stoican, „Pinochio de Băicoi”.
De aici, datoria morală e clară: Diaconu nu mai este doar polițist, este „omul lor”. Răsplătește ajutorul lucrând cum i se dictează în dosare, integrându-se perfect în atmosfera deja descrisă a IPJ Prahova: „prieteniile” contează, faptele se ajustează, adevărul se poate negocia.
DUBLĂ VIAȚĂ OFICIALĂ: POLIȚIST LA INVESTIGAȚII, VÂNZĂTOR LA TARABĂ
La suprafață, avem un cuplu de cadre „respectabile”:
– el: Diaconu Daniel, polițist la investigații criminale la Băicoi;
– ea: Ciorobea devenită Diaconu Florentina, polițistă la proximitate, prietenă bună cu Ciubuciu Miruna – aceeași cu pozele indecente și atitudinea de „divă” în uniformă.
În realitate, în afara orelor de program, cei doi sunt ceea ce nu au voie să fie prin lege: comercianți. Vând fructe, legume și flori la taraba tatălui Florentinei în piața Câmpina, la sensul giratoriu, pe la țară… Oriunde merge marfa. Ambii, polițiști activi.
Întrebați, vor spune că activitatea e „ocazională”. Doar că „ocazionalul” ăsta ține ani de zile, e cunoscut de toată lumea și e în flagrant conflict cu Statutul polițistului și regimul incompatibilităților.
BCI, PRODUSELE BIO ȘI INCOMPATIBILITATEA CARE SE TRATEAZĂ CU PLASE
Când apar sesizări, intră timid în scenă Biroul de Control Intern (BCI). Teoretic, ar trebui să fie „paznicul” integrității. Practic, în acest caz, BCI e mai degrabă un client fidel.
Se fac verificări „de formă” pe incompatibilitatea celor doi. Între timp, părinții Florentinei, comercianți cu vechime, livrează fructe, legume, flori – toate „bio”, desigur – către anumite birouri și persoane din conducerea IPJ Prahova. După care, incompatibilitatea dispare ca prin minune în ceață. Cazul se „liniștește”.
Toată lumea știe că polițiștii vând în piață. Nimeni nu ia măsuri. Pentru că la IPJ Prahova, legea e negociabilă, dar o plasă de produse bio poate fi, uneori, mai convingătoare decât un articol de lege.
SIPI INTRĂ ÎN SCENĂ: CÂND VIN SERVICIILE, DISPAR UNIFORMELE ȘI APARE DEMISIA
Florentina, între timp, crește în uniformă. Ajunge polițistă la proximitate în Băicoi, locul unde haina statului se poartă cu atitudinea de „vedetă”. Prietenă și colegă apropiată cu Ciubuciu Miruna – deja cunoscută pentru poze indecente prin instituție și atitudine de „influenceriță” în uniformă (aici) – Florentina urmează același traseu:
- poze provocatoare,
- ținute și atitudini nepotrivite unui polițist,
- TikTok-uri și filmări din birou și din sediul de poliție,
- totul postat pe rețele sociale, apoi șters în grabă după ce BCI bate la ușă.
Imaginea ei publică este un amestec de:
- manelism,
- vulgaritate,
- aer de „videochatistă” în uniformă,
- „țigăneală” asumată.
Și totul în timp ce reprezenta Poliția Română la proximitate, în Băicoi.

Când se documentezeaza mizeriile, iar incompatibilitățile devin prea evidente, SIPI intră, în sfârșit, în joc. Nu cu panseluțe, ci cu verificări, sesizări și potențiale dosare penale – inclusiv spre Agenția Națională de Integritate.
Florentina se trezește cu ANI suflându-i în ceafă și cu perspectiva unui dosar penal trimis la parchet. În fața acestui zid, „polițista de proximitate” renunță brusc la visul carierei și își dă demisia în mai 2026. Public, povestea e cosmetizată: „nu mai vrea Poliție”, s-a săturat, vrea altceva de la viață.
Realitatea: a fost la un pas de un dosar penal, iar uniforma ar fi devenit probă. Demisia e biletul de ieșire din filmul penal. Uniforma cade, rămâne șorțul de vânzătoare.
DE LA UNIFORMĂ LA ȘORȚ: ÎNAPOI ÎN PIAȚA DE FRUCTE, DAR CU POZE DE „VEDETUȚĂ”
Florentina nu mai e polițistă, dar nu iese din scenă. Se întoarce unde a fost crescută: la taraba cu fructe, legume și flori din piața Câmpina și prin punctele „strategice” ale familiei.
Pe rețelele sociale, însă, imaginea rămâne aceeași: poze maneliste, provocatoare, cu aer de videochat, țigăneală asumată și atitudine de „divă nedreptățită”. Totul pe fondul unei istorii de postări indecente chiar în uniformă, în birourile poliției, filmări și TikTok‑uri ulterior șterse după ce BCI a bătut timid la ușă.
În timp ce ea se „reinventează” ca vânzătoare cu influențe, familia – de etnie romă – jură „răzbunare eternă” pe cei de la SIPI, acuzați că au alungat „fata lor din Poliție” și au trimis-o înapoi la piață. Ca și cum problema ar fi serviciile, nu faptele.
EL RĂMÂNE POLIȚIST, EA DEVINE LEGAL VÂNZĂTOARE. PE LEGITIMAȚIE SCRIE ÎNSĂ „POLIȚIA ROMÂNĂ”, NU „PIAȚA AGROALIMENTARĂ”
Cea mai mare ironie rămâne Diaconu Daniel. După tot lanțul de episoade – accidentul beat, sacrificarea prietenului, relația extraconjugală, mutările pe pile, vânzarea de legume la negru, incompatibilitățile tolerat‑mascate – el este încă polițist la investigații criminale.
Soția lui, Florentina, e acum, măcar, în legalitate: vânzătoare asumată, fără uniformă, fără statut de polițist. El, însă, joacă dublu: cu legitimația în buzunar și mâinile prin lădițele de fructe, ajută discret „familia”. Pe hârtie, apără legea; în realitate, o îndoaie, o negociază și o ignoră după nevoie.
Cea mai mare insultă pentru oamenii cinstiți nu este Florentina demisionară, acum vânzătoare legală. Ci faptul că Diaconu Daniel:
- este încă polițist la investigații criminale,
- are în continuare acces la dosare, informații, anchete,
- continuă, mai rar și „cu perdea”, să ajute la taraba familiei,
- își poartă legitimația de Poliția Română ca pe un scut, nu ca pe o responsabilitate.
Și nu, pe legitimația lui nu scrie „Vânzător piață agroalimentară Câmpina”. Scrie, încă, foarte clar: „Poliția Română”.
CONCLUZIE: ÎN IPJ PRAHOVA, PĂCATELE NU SE PRESCRIU, SE MUTĂ LA PENSIE SAU ÎN PIAȚĂ
Serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” arată, episod după episod, același tipar:
– fraude morale și profesionale tolerate ani de zile;
– combinații politice și clanuri de influență;
– BCI care vede selectiv și se „îndulcește” ….;
– SIPI care, când mișcă, e urât, dar necesar;
– polițiști care ies la pensie „strategic”, ca să scape de răspundere;
– alții care schimbă uniforma pe șorț sau microfon de lautar, dar rămân cu aceeași mentalitate: legea este opțională, imaginea publică – o glumă.
De la „Pinochio de Băicoi” care a ratat numirea politică și a fugit la pensie, până la manelisti, vânzătorul cu epoleti și „diva” de proximitate întoarsă în piață, episodul 60 nu mai lasă loc de interpretări: IPJ Prahova nu are doar o problemă de cadre, are o problemă de structură. Și oricât ar încerca să îngroape sub covor accidentele bețive, lautarismele , tarabele incompatibile și plasele cu legume, realitatea rămâne aceeași:
Păcatele nu se prescriu cu o decizie de pensionare și nici nu se spală cu două lăzi de roșii „bio” . Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore
Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550
România lui 2026 a mai bifat o performanță demnă de manualul de prestidigitație parlamentară: o lege despre vechimea viceprimarilor a intrat pe o ușă a Parlamentului și a ieșit pe cealaltă ca abrogare integrală a Articolului 550 din Codul Administrativ. Iar la capătul traseului, în loc de un președinte-garant al Constituției, a așteptat-o un stilou obedient. Decretul nr. 753 din 9 septembrie 2026, semnat de Nicușor Dan, a transformat scamatoria în lege. Fără reexaminare, fără CCR, fără măcar o ridicare de sprânceană.
Momeala: viceprimarii, cei mai utili figuranți din istoria legislativă
Totul a început cuminte, aproape plictisitor. Proiectul înregistrat ca Pl-x nr. 347/2026 la Camera Deputaților și L471/2026 la Senat avea un obiect limpede ca apa de izvor: recunoașterea vechimii în muncă și în specialitatea studiilor pentru viceprimari. Expunerea de Motive (26L471EM.PDF, respectiv em381.pdf) nu vorbea despre nimic altceva. Un proiect atât de inofensiv încât nici măcar nu ai fi întors capul după el pe hol.
Documentele inițiale, publicate pe site-ul Camerei Deputaților, pot fi consultate aici: https://www.cdep.ro/ords/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=23234&prn=1
Exact asta era ideea: să nu întoarcă nimeni capul.
26 august 2026: ziua în care textul original a fost dat afară din propriul dosar
Apoi a venit ziua de 26 august 2026, iar viceprimarii au fost aruncați peste bord ca lestul dintr-un balon. Prin Raportul Comun al celor trei Comisii din Camera Deputaților, textul inițial (pl381.pdf) a fost evacuat cu totul din dosar. Nu amendat, nu completat, nu ajustat: evacuat. În locul lui, cu dexteritatea unui chirurg de organe la negru, a fost grefată abrogarea integrală a Art. 550 din Codul Administrativ.
Raportul comun este disponibil aici, pentru cine mai are stomac să citească: https://www.cdep.ro/comisii/munca/pdf/2026/rp347.pdf
În jargon constituțional, manevra poartă un nume elegant: „cavalier legislativ” sau amendament parazit. În limbaj popular, se numește altfel: ai comandat o supă și ți s-a adus factura pentru tot restaurantul. Practica este anticonstituțională tocmai pentru că sabotează esența procesului legislativ: dezbaterea publică. Nimeni nu poate dezbate ceva ce nu există în momentul în care se depune proiectul și care apare abia când e prea târziu.
Senatul, viteză de croazieră: validat în aceeași zi, la aceeași oră cu gustarea
Nici Senatul nu s-a lăsat mai prejos. În aceeași zi, Comisia pentru Administrație a validat textul venit de la prima cameră sesizată, ca și cum ar fi primit un colet și l-ar fi semnat de primire fără să verifice dacă e bombă sau flori.
Raportul Comisiei pentru Administrație: https://www.senat.ro/legis/PDF/2026/26L471CR.pdf?nocache=true
Și astfel, în doar câteva ore din aceeași zi de 26 august, ambele Camere au votat o lege (26L471FG.PDF) care nu mai avea nici cea mai vagă legătură cu Expunerea de Motive depusă la start. Ca să fie tacâmul complet, s-a votat:
- fără aviz de la Consiliul Legislativ pe noul conținut;
- fără aviz de la Consiliul Economic și Social pe noul conținut;
- fără o secundă de dezbatere publică.
Formele finale ale legii, așa cum apar pe site-ul Senatului: https://www.senat.ro/legis/PDF/2026/26L471ES.pdf?nocache=true https://www.senat.ro/legis/PDF/2026/26L471LG.pdf?nocache=true
Un record de eficiență care ar face invidios orice serviciu de curierat. Păcat că nu se livra pizza, ci un cod fundamental al statului.
Tabloul votului: mașina de vot, principiile de fațadă și spălarea pe mâini de lux
Cine a apăsat butonul? Votul din plenul Senatului nu lasă loc de interpretări poetice:
| Grup | Poziție |
Traducere liberă
|
|---|---|---|
| PSD/PNL (majoritatea) | Pentru | Mașina de vot a funcționat impecabil, fără nicio ezitare |
| USR | Împotrivă | A taxat viciul de procedură și lipsa de transparență |
| AUR | Abținere, cu 2 senatori „pentru” | Spălare pe mâini cu apă parfumată: nici pentru, nici contra, dar calea rămâne liberă |
Detaliile votului, nominal, pot fi verificate direct pe site-ul Senatului: https://www.senat.ro/VoturiPlenDetaliu.aspx?AppID=9BBBC115-3BEE-45F4-82D6-9705E6EEB206&Cod=27614&Data=2026-08-26
Ce s-a întâmplat, în esență, este o golire de conținut ordinară. Parlamentarii au votat pe repede-înainte un text rescris total pe holuri, iar dosarul Pl-x 347/2026 a fost folosit ca simplu vehicul parazit, un taxi cu numere false în care s-a urcat cu totul alt pasager decât cel trecut pe comandă.
Cotroceni: ignoranță, indiferență sau blat cu semnătură?
Și acum, întrebarea de un milion de lei: unde a fost filtrul prezidențial?
Constituția nu îl lasă pe președinte cu mâinile goale. Îi oferă două pârghii cât se poate de clare: cererea de reexaminare și sesizarea Curții Constituționale. Nu trebuie să inventezi nimic, nu trebuie să fii erou. Trebuie doar să citești.
Iar aici lucrurile devin de-a dreptul grotești. Pe biroul Administrației Prezidențiale se aflau, una lângă alta, două documente care nu se recunoșteau între ele: Expunerea de Motive 26L471EM.PDF, care vorbea despre statutul viceprimarilor, și legea trimisă spre promulgare (26L471FG.PDF), care conținea doar o abrogare dintr-un cod fundamental. Ca să ratezi diferența, trebuie fie să nu fi deschis dosarul, fie să îl fi deschis și să nu îți fi păsat. A treia variantă nici nu merită rostită cu voce tare.
Este de neconceput ca aparatul juridic de la Cotroceni, plătit exact pentru asta, să nu fi sesizat frapanta neconcordanță. Și totuși, stiloul a coborât pe hârtie, iar Decretul nr. 753/09.09.2026 a devenit realitate.
Fișele legislative ale actului, pe site-ul Camerei Deputaților: https://www.cdep.ro/ords/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=223778 https://www.cdep.ro/ords/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=223777
Garanția Nicușor Dan: „La Cotroceni nu citește nimeni dincolo de titlu”
Adevărata pagubă nu e doar Articolul 550. Adevărata pagubă e precedentul. Promulgând pe nevăzute un cavalier legislativ, președintele oferă oricărei majorități de ocazie o garanție de aur: puteți lua un proiect despre marcajele rutiere și îl puteți transforma peste noapte în modificări la Codul Penal sau la Codul Fiscal. Nu vă faceți griji, la Cotroceni se semnează după titlu.
Președintele care ar fi trebuit să fie ultima frână a devenit, în acest episod, ultimul accelerator. Un garant al Constituției care garantează, de fapt, că nimeni nu se uită.
Ce mai rămâne de făcut, dacă mai rămâne ceva
Când Parlamentul fraudează procedura, iar președintele promulgă în orb, statul de drept devine o simplă ficțiune administrativă, un decor de carton pe care îl mai admiră doar turiștii. Singurele ieșiri de urgență rămase sunt:
- atacarea de urgență la CCR prin intermediul Avocatului Poporului;
- excepția de neconstituționalitate ridicată direct în instanță, de oricine ajunge să fie lovit de această abrogare.
Decretul nr. 753/2026 nu este un banal act normativ trecut prin registratură. Este certificatul oficial al unui sistem în care vigilența instituțională a fost înlocuită complet de complicitate sau nepăsare, iar diferența dintre cele două, la acest nivel, nu mai contează pentru nimeni. Cu atât mai puțin pentru cei care au semnat. (Cristina T.).
Exclusiv
Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență
De la „împuternicit etern” la „picat rușinos”
Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după ce a luat nota 3,80 la concurs (adică 2,80 în realitate, că un punct este din oficiu)? Întrebarea nu vine de la „răuvoitori”, ci este ridicată public chiar de Sindicatul Europol, care a făcut praf, cu date și exemple, mitul „profesionistului desăvârșit” plantat la vârful poliției clujene.
Omul care ani la rând a pozat în „vârf de lance” al conducerii IPJ Cluj a reușit performanța istorică de a demonstra, în fața unei comisii, că nu stăpânește nici măcar noțiunile de bază ale meseriei pentru care a fost împins în funcții de top. Cu alte cuvinte: la teorie, nota 3,80; la spate, pila 10,00.
Șef fără concurs: când politica bate competența
Potrivit Sindicatului Europol, Moșuțan Radu a exercitat cea mai înaltă funcție din IPJ Cluj timp de 2 ani, fără concurs. Nu pentru că ar fi fost vreun geniu administrativ sau vreun profesionist ieșit din comun, ci pentru că a știut să convingă „factorul politic” să-l împuternicească și să-i prelungească șederea în vârf chiar și dincolo de termenul legal.
Nu legea l-a ținut acolo, ci relația. Nu competența, ci combinația. În loc să fie testat și validat printr-un concurs serios, omul a fost plimbat prin vârfurile instituției ca o ștampilă pe care politicul a aplicat-o după bunul plac.
Triplă funcție, competență simplă: aproape zero
În același timp, comisarul-șef Moșuțan a ocupat/exercitat simultan:
- funcția de adjunct al Poliției municipiului Cluj-Napoca,
- funcția de adjunct al inspectorului-șef, în calitate de „împuternicit”,
- și, din această poziție, a ajuns „desemnat” ca inspector-șef al IPJ Cluj.
Un fel de „om-orchestră” al funcțiilor, dar cu partitura profesională ratată. Când vine vorba însă de note – nu muzicale, ci de examen – partitura se transformă într-un fals jenant: 3,80.
Ne spune tot Sindicatul Europol: nu vorbim doar de un concurs pierdut, ci de radiografia unei prăbușiri profesionale. A unui ofițer cocoțat pe cea mai importantă funcție, dar complet dezbrăcat de cunoștințe solide atunci când trebuie să dea socoteală în mod real.
Cine își asumă „șeful de 3,80”?
Întrebarea pe care o lansează Europol este simplă și devastatoare:
Cine își asumă faptul că, la vârful IPJ Cluj, a fost menținut un ofițer care, în momentul adevărului, a dovedit că nu are cunoștințele teoretice și competențele profesionale necesare?
Cine își pune semnătura, politic și instituțional, pe „performanța” ca un astfel de personaj să conducă, din vârful piramidei, activitatea a sute de polițiști?
Și, mai dureros, ce încredere să mai aibă polițiștii din subordine într-un șef care nu trece nici măcar examenul de bază, dar care le dă ordine, îi evaluează și îi sancționează?
Nota 3,80: nu e un simplu eșec, e diagnostic de sistem
Sindicatul Europol punctează limpede: nota de 3,80 NU trebuie interpretată doar în raport cu funcția de inspector-șef pentru care a candidat Moșuțan. Ea reprezintă dovada incompetenței profesionale.
Un om care ani de zile a fost ținut în brațe în vârful IPJ Cluj, fără concurs, ajunge în fața comisiei oficiale și se face de râs. Asta nu este doar problema lui personală. Este actul de acuzare împotriva mecanismului de împuterniciri politice și aranjamente de culise care au înlocuit concursurile reale și selecția pe merit.
Când sistemul îți ridică în vârf un om de 3,80, nu omul e singurul vinovat. E vinovat întregul lanț care l-a împins acolo.
Violență domestică vs. violență familială: întrebare simplă, tăcere grea
Punctul culminant al rușinii profesionale vine în post-scriptumul dezvăluit de Sindicatul Europol: la ultima întrebare adresată de comisie, comisarul-șef Moșuțan nu a fost în stare să explice diferența dintre violența domestică și violența familială.
Nu vorbim despre o subtilitate academică, ci despre noțiuni fundamentale într-un domeniu în care, sub „împuternicirea/desemnarea” lui, au murit femei victime ale ambelor forme de violență.
Aici, ridicolul devine tragic: în timp ce femei își pierd viața, șeful poliției nu este capabil să explice nici măcar termenii formali ai fenomenului pe care, teoretic, trebuie să-l combată și să-l gestioneze.
Concluzie: România în variantă IPJ Cluj – „3,80 la examen, 10 la aranjamente”
Cazul comisarului-șef Moșuțan Radu, așa cum este prezentat de Sindicatul Europol, este mai mult decât o rușine personală. Este un tablou complet al modului în care funcționează sistemul:
- funcții de vârf ocupate fără concurs, prin împuterniciri repetate,
- prelungiri peste termenul legal, cu binecuvântarea factorului politic,
- prăbușire la primul contact serios cu un examen real,
- și incapacitate de a răspunde la întrebări elementare din domenii în care au murit oameni.
În loc să avem șefi de poliție cu coloană vertebrală profesională, avem „produse de laborator politic”, gonflate în funcții și dezumflate la primul test scris.
Întrebarea rămâne, usturătoare și perfect legitimă:
Nu ce funcție mai poate ocupa Moșuțan Radu după 3,80.
Ci cât timp o să mai suporte sistemul – și societatea – astfel de „șefi” cu CV umflat și cunoștințe sub nivelul de trecere. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 4 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum o ziOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 2 zileMAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 4 zileBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Exclusivacum o zi„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Featuredacum 4 zileCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI
-
Exclusivacum 3 zileSTATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.



