Connect with us

Actualitate

Povestea medicului anestezist Emanuela Zaharia, din Câmpina, salvatorul a mii de pacienţi şi MAMĂ pentru zeci de copii ai nimănui

Publicat

pe

Sunt în jurul nostru oameni care nu contenesc în a ne fi un exemplu, oameni care ne uimesc, care sunt modele şi care au poveşti de viaţă pentru care cuvintele şi talentul scriitoricesc nu sunt suficiente în a le reda. Ne sunt repere adevărate şi, poate, bunul exemplu pe care ni-l oferă ne va pune pe gânduri şi ne va determina, într-un fel sau altul, să le continuăm acţiunile. Iar când vorbeşti de prahoveni emblematici, nu ai cum să nu te opreşti şi asupra doctoral Maria Emanuela Zaharia, medic anestezist și un „pionier” al asistenței sociale, fiind prima care a pus bazele, în anii ’90, unui centru de tip familial. Trecută de 70 de ani, n-a ezitat să facă gărzi chiar de la începutul pandemiei, când mulți din breasla sa dădeau „bir cu fugiții”. A salvat suflete din ghearele morții, dar și din cele ale abandonului. N-a dat naștere, dar a uitat numărul copiilor pe care i-a avut în plasament, protejându-i și educându-i cum a știut mai bine. Pe trei dintre ei i-a înfiat.

L-a descoperit pe Dumnezeu la vârsta adolescenței, când a vrut să afle care îi este rostul aici, pe Pământ… L-a aflat, iar de decenii bune își îndeplinește misiunea cu mult devotament și suflet. Și-a descoperit o boală de ceva timp, dar n-o sperie sfârșitul… Oare cine scapă de el?! Uimește și fascinează când o vezi șofând, organizând lucruri, plătind facturi direct de pe telefon.

Dar să luăm povestea pas cu pas. Născută în 1949, la București, în plină perioadă de înrădăcinare a ideologiei comuniste, Emanuela Zaharia era privată încă de copil de informaţii despre credinţă, religie, Dumnezeu. Totul trebuia privit unitar, iar teoriile marxiste erau singurul crez pe care copiii trebuia să-l cunoască în acei ani.

Într-o familie cu un bunic preot, cu mama – cadru medical şi cu tatăl-cadru militar (genist), dar pe care perioada comunistă i-a „recalificat“ în casnică şi muncitor la Drumuri şi Poduri, tânăra Emanuela auzea când şi când vorbindu-se despre Dumnezeu, Evanghelie, sfinţi… Nişte „aberaţii“, un soi de poveşti din alt secol, dar despre care atât ea, cât şi alţi copii erau sfătuiţi să anunţe la şcoală dacă le auzeau pe acasă. Nu şi-a denunţat niciodată părinţii, dar nici nu a crezut în ceea ce auzea.

Părinţii erau originari din Ardeal, dar au emigrat în Bucureşti. Sub îndrumarea lor, atât ea, cât şi şi fraţii săi s-au îndreptat încă de mici spre muzică: „eu cântam la pian, iar ei la vioară și la violoncel“.

A intrat la Liceul de Muzică, însă pe măsură ce anii treceau, şi-a dat seamă că nu este dotată fizic să fie în prim-plan. „Minionă fiind, aveam mâna mică şi aş fi fi fost doar pianist acompaniator. Aşa că a fost momentul să mă reprofilez, iar în clasa a X-a m-am îndreptat spre un profil cu matematică pentru că puteam da, ulterior, la orice facultate. M-am transferat la Liceul «Emil Racoviţă» şi am început meditaţiile la matematică, având în gând să devin inginer silvic pentru că iubeam mult natura“, ne-a mărturisit interlocutoarea noastră.

„Întâlnirea“ cu Dumnezeu

Adolescenţa însă aduce o schimbare de comportament şi în plan spiritual. Pe la vreo 14 ani s-a confruntat cu o criză existenţială. Voia să ştie care-i este rostul pe Pământ, ce vrea şi ce poate oferi oamenilor şi în ce/cine crede.

Disperată de lipsa răspunsurilor, a fugit în Bucegi, iar timp de câteva zile, părinţii n-au ştiut de ea. A fost momentul în care ai ei au dus-o la psihiatrie pentru a înţelege de ce a fugit şi de teama de a nu repeta sau nu a amplifica astfel de aventuri.

Mâna care a îndrumat-o întotdeauna a fost cea a mamei. I-a arătat noi perspective şi a dus-o faţă-n faţă cu oameni cu o greutate a experienţei de viaţă şi a cuvântului. Astfel, uşa către descoperirea lui Dumnezeu avea să-i fie deschisă de către o mătuşă mai îndepărtată care era călugăriţă şi de un unchi care era preot, ambii foşti deţinuţi pentru convingerile religioase.

În urma recomandărilor lor, avea să citească şi două lucrări interbelice care au marcat-o şi aveau să o ducă şi mai aproape de Biserica Greco-Catolică, una de care s-a simţit mai apropiată şi prin prisma muzicii la orgă, dar şi a modului de transmitere a mesajului.

Una dintre scrieri este despre Sfânta Fecioară de la Fatima şi modul în care s-a arătat, în 1917, în fața a trei tineri păstori portughezi, Lucia Santos și verișorii ei Jacinta și Francisco Marto, cărora le-ar fi dat trei secrete. Potrivit interpretării catolice oficiale, cele trei secrete implică descrierea iadului: Primul și al Doilea Război Mondial și încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea. Ce-a de-a doua lucrare este „ Istoria unui suflet“ a Sfintei Tereza de Lisieux.

Înainte de majorat a primit şi prima împărtăşanie, având nevoie însă de acordul tatălui, ea fiind creştin-ortodoxă prin botez.

De la „doctor“ de copaci, la cel de oameni

Anterior, ne povestea cum îşi dorea să devină inginer silvic. Mama, însă, care era de profesie asistent medical în Puericultură, o vedea tot în domeniul Medicinei. Asfel, a făcut din nou apel la una dintre cunoştinţele sale care i-a spus tinerei Emanuela, printre altele, că „poţi să fii doctor de copaci sau, la fel de bine, doctor de oameni“…, depinzând doar ce-şi dorea maim ult să salveze. Astfel, în 1967 o găsim studenă la Facultatea de Medicină din Iaşi, fiind printre primele promoţii din ţară specializate în Anestezie şi Terapie Intensivă, acea latură unde te confrunţi cu toate bolile, unde trebuie să cunoşti toată medicina şi locul unde moartea şi viaţa se înghesuie, cel mai des, pe acelaşi pat. Aici a fost colegă cu dr. Pițigoi din Câmpina, cu dr. Jitărașu şi cu dr. Astărăstoaie.

În anii de Rezidenţiat sau Internat, cum se spunea în acele vremuri, a lucrat şi la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti, unde l-a întâlnit şi pe dr. Curelaru, de unde a „furat“ cât a putut din ştiinţa acestuia şi, la rându-i, a încercat să inoveze în baza cunoştinţelor acumulate.

Timp de aproape două decenii a profesat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi. Povesteşte cu plăcere de cei 17 ani pe care i-a petrecut în „Oraşul Teilor“, bucurându-se de un colectiv de oameni buni şi profesionişti. Şi-l aminteşte cu drag pe dr. Bacalbaşa pe care-l descrie ca fiind o „enciclopedie ambulantă“.

A urmat o perioadă în care a profesat şi în Bucureşti, iar din ’99 încoace a devenit prahoveancă. În primă fază a fost la Spitalul Orăşenesc din Băicoi şi, ulterior, la Spitalul Municipal Câmpina, de unde s-a şi pensionat, în 2014. A lucrat şi după pensie, atât în sistemul privat, cât şi la stat, pentru că veniturile îi erau insuficiente pentru a se întreţine (vorbim despre perioada anterioară majorării salariilor şi, implicit, pensiilor medicilor), dar pentru a le acorda sprijinul necesar şi copiilor pe care i-a luat sub aripa sa.

Şi după ce a salvat viaţa a mii de oameni, doctoriţa Zaharia avea să primească, în 2018, diagnosticul că este bolnavă de cancer. A urmat o intervenţie chirurgicală plus tratamentul chinuitor. Însă faptul că a supravieţuit bolii a fost un răspuns că Dumnezeu o iubeşte.

După patru decenii dedicate medicinei, în anii pandemiei, dr. Emanuela Zaharia nu a uitat jurământul făcut şi a activat, chiar dacă pericolul la care se expunea era unul enorm. Spre deosebire de alţi colegi care au dat bir cu fugiţii…

Pentru mulţi, dr. Zaharia a fost întruchiparea divină aici, pe Pământ.

Şi nici n-ar avea cum să fie altfel pentru un om care pe lângă lupta cu moartea pe care a dat-o pentru fiecare pacient care i-a ajuns pe mână, a dus-o şi pe cea a salvării a zeci de suflete de copii. Pe unii a reuşit să-i redea societăţii ca fiinţe sănătoase, educate, care s-au integrat în comunitate, pe alţii…nu.

Mamă pentru copiii…nimănui

Era la Galaţi când a început ceea ce unii aveau să numească o adevărată „nebunie“. Ca medic antestezist intervenea şi la Maternitatea de aici. Astfel, avea să afle diverse poveşti despre copii cu copii, micuţi abandonaţi, chinuiţi etc. Iar cu mila şi revolta nu rezolvi astfel de situaţii. Aşa că a acţionat!

„Leagănele de copii erau, în acele vremuri, adevărate lagăre. Abandonul este extraordinar de nociv. Pe lângă lipsa afectivă, jumătate din inteligenţă este dobândită de fiinţa umană în primii patru ani ai vieţii. Astfel, aceşti copii erau pierduţi din punct de vedere al dezvoltării. Când auzeam că iar a mai fost abandonat un copil nu mi se părea normal să nu mă implic. Îmi doream să înfiez, să am o fetiţă“. În loc de una, a luat în plasament două pe care le-a crescut într-o cameră de bloc, ajutată fiind de mama sa. „Împărţeam un apartament cu o colegă. O cameră avea ea, iar alta o aveam eu cu mama si cu cele două fetiţe pe care le-am crescut ca pe două gemene“, ne-a povestit dr. Zaharia.

În vara lui ’89, aflată în vacanţă la Câmpina, la prietena sa Eugenia Câmpean, a hotărât să ia în plasament şi doi băieţi. Doar că nu doar credinţa şi cultura stăteau la bazele prieteniei celor două femei, ci şi un suflet colosal, dublat şi de dorinţa de a face bine unor suflete neputincioase şi nevinovate. Astfel, Antonel, unul dintre cei doi băieţi luaţi de pe la un leagăn din Ardeal, avea să devină primul „copil“ al mamei Eugenia. Iar de aici, Dumnezeu a început să lucreze prin două perechi de mâini: a profesoarei Câmpean şi a doctoriţei Zaharia. Împreună aveau să pună bazele primului centru de tip familial, prin Asociaţia „ Iubiţi Copiii“, primul ONG din Câmpina. Şi-au împărţit viaţa profesională cu cea de voluntariat în disperata încercare de a scoate din ghearele pierzaniei copii abandonaţi, abuzaţi, copii ai străzii, copii ai nimănui. Unii au fost înfiaţi, alţii s-au reîntors în mediile de unde au fost alungaţi, dar cei mai mulţi au găsit un loc în care să renască, să crească şi cui să spună MAMĂ.

Răsfoieşte albumele cu fotografii, povestind de fiecare copil cum l-a întâlnit şi care i-a fost parcursul. De unii nu mai ştie ce.au făcut odată ce-au plecat de sub aripa ei. Alţii o sună, o vizitează…

Şi-a dorit să aibă o fată, dar a înfiat trei: pe Andreea, Ioana şi Giovana. Le-a educat cum a ştiut mai bine. Astăzi este şi bunică.

În ritm cu viteza timpurilor

Surprinde cum reuşeşte, la cei 73 de ani, să ţină pasul cu vremurile. Foloseşte noile tehnologii, de altfel a fost o mare adeptă a tot ce înseamnă aparatură de ultimă generaţie şi în spitale, şofează, citeşte, participă la webinarii pe teme filosofice şi religioase şi nu dă înapoi, în ciuda bolii care o sâcâie, de la diverse provocări.

Niciun obstacol nu i s-a părut de netrecut, ea fiind cea datorită căreia Câmpina are, în prezent, bazin de înot acoperit. După ani de alergătură, de înlăturat bariere birocratice, în 2011 îşi vedea visul cu ochii.

Şi câte ar mai fi de povestit despre un OM prin mâinile căruia Dumnezeu a lucrat pe mai multe paliere…

Actualitate

Thunder: Noua eră a aviației militare – Drona autonomă care devine „camaradul loial” al elicopterelor de atac

Publicat

pe

De

Sectorul tehnologiei de apărare asistă la o premieră majoră prin lansarea „Thunder”, o dronă din Grupa 5 concepută să revoluționeze modul în care sunt desfășurate operațiunile aeriene. Dezvoltată printr-un parteneriat strategic între gigantul tehnologic Anduril și producătorul de aviație Archer, noua platformă este proiectată pentru a îndeplini rolul de „loyal wingman” (camarad loial), zburând alături de elicoptere de atac precum Apache sau viitoarea flotă Cheyenne.

Simbioză tehnologică: De la taxiuri aeriene la prădători autonomi

Thunder nu este doar un proiect teoretic, ci rezultatul a trei ani de dezvoltare intensă. Această aeronavă cu rotoare basculante (tiltrotor), complet autonomă și înarmată, a fost creată pe baza lecțiilor învățate din dezvoltarea aparatului cu aripi fixe YFQ-44A „Fury”. Interesant este faptul că geneza sistemului Thunder se află în tehnologia „taxiurilor aeriene electrice” dezvoltată de Archer, demonstrând o tranziție fără precedent a inovației din sectorul comercial către cel militar, special adaptată pentru „războiul de manevră” în zonele litorale.

Forță brută și precizie chirurgicală: Un arsenal echivalent cu al unui Apache

Din punct de vedere al performanțelor, Thunder se anunță a fi un monstru al eficienței. Cu o rază de acțiune și viteză comparabile cu cele ale elicopterului Cheyenne, drona dispune de o capacitate de încărcare similară cu cea a unui Apache, dar cu avantajul de a opera la altitudini superioare. Configurația sa tactică prevede grupuri de trei până la șase drone Thunder care escortează aeronavele cu echipaj uman, oferind protecție și putere de foc suplimentară.

Arsenalul este impresionant: compartimentul principal poate găzdui până la 10 rachete Hellfire, 16 muniții de tip „air-launched effects” sau 76 de rachete. Mai mult, botul aeronavei este echipat cu sisteme specializate pentru combaterea altor drone (Counter-UAS), asigurând o bulă de protecție pentru întreaga formație de zbor.

Inteligența „Lattice”: Când algoritmii mașinilor autonome cuceresc cerul

Dincolo de blindaj și armament, adevărata putere a dronei Thunder rezidă în software. Anduril a integrat platforma Lattice, un sistem bazat pe inteligență artificială care colectează și sintetizează datele de la toți senzorii pentru a crea o imagine tactică completă. Pentru a permite zborul autonom la joasă altitudine și viteze mari, inginerii au preluat și adaptat tehnologii din industria vehiculelor autonome (self-driving cars), oferind dronei capacitatea de a evita formele de relief în timp ce reacționează instantaneu la amenințările inamice.

Orizont 2030: Standardizarea războiului de manevră pe scară largă

Thunder a fost concepută pentru a fi „atritabilă” (înlocuibilă cu costuri rezonabile), facilitând desfășurarea unor cantități mari de senzori și arme pe câmpul de luptă. Designul său modular permite dezasamblarea și transportul într-un container ISO standard de 40 de picioare, putând fi livrată rapid prin infrastructura terestră, maritimă sau aeriană. Primele teste de zbor sunt programate pentru anul viitor, software-ul fiind deja verificat pe aeronave surogat în ultimii doi ani. Dacă cererea din partea forțelor armate se menține, producția de serie va debuta în intervalul 2029-2030, marcând o schimbare radicală în modernizarea aviației de atac.

Citeste in continuare

Actualitate

Strategia de supraviețuire a Forțelor Aeriene sub presiunea conflictelor: Generalul Wilsbach redesenează apărarea bazelor și viitorul instruirii piloților

Publicat

pe

De

Într-un context marcat de un buget record de 1,5 trilioane de dolari și de reluarea ostilităților cu Iranul, șeful Statului Major al USAF, Generalul Kenneth Wilsbach, propune o schimbare radicală de paradigmă: de la buncăre masive de beton la sisteme de apărare activă și simplificarea instruirii de zbor.

Primul an de mandat al Generalului Kenneth Wilsbach s-a dovedit a fi unul dintre cele mai turbulente capitole din istoria recentă a aviației americane. De la inversarea reformelor administrative anterioare până la gestionarea crizei din Orientul Mijlociu după prăbușirea armistițiului cu Teheranul, Wilsbach se află în centrul unei transformări structurale profunde. Într-o analiză recentă a provocărilor actuale, generalul a subliniat că noile realități ale câmpului de luptă, unde aeronave de miliarde de dolari sunt vulnerabile la sol în fața unor drone de câteva sute de dolari, impun măsuri imediate și inovatoare.

„Point Defense”: Noua specialitate militară în era dronelor kamikaze

Lecțiile învățate din conflictele actuale, inclusiv din utilizarea intensivă a munițiilor cu atac unidirecțional în Ucraina și a dronelor iraniene, au forțat USAF să creeze un nou domeniu de carieră: apărarea punctelor strategice. Conform generalului Wilsbach, expertiza în protejarea aerodromurilor împotriva unei game largi de amenințări – de la rachete balistice și de croazieră până la drone de mărimea unei palme – a devenit o prioritate critică.

„Trebuie să fim capabili să proiectăm forța de pe aerodromurile noastre. Dacă acestea sunt atacate constant de aceste sisteme, riscăm să fim paralizați”, a avertizat Wilsbach. Această nouă direcție marchează recunoașterea faptului că securitatea bazelor nu mai poate fi lăsată la voia întâmplării sau gestionată prin metode convenționale depășite.

Adio buncărelor de beton: Pariul pe energia dirijată și soluții „low-cost”

Într-o viziune care ar putea părea controversată pentru adepții fortificațiilor clasice, Wilsbach își menține scepticismul față de adăposturile ranforsate. Argumentul său este unul pur economic și tactic: orice structură care nu este îngropată la peste 30 de metri sub pământ poate fi distrusă de inamic.

„Nu vreau să cheltuim sume colosale pe buncăre. Economia favorizează apărarea spațiului aerian cu sisteme care pot intercepta proiectilele, nu construcția unor adăposturi care oricum nu se pot mișca”, a explicat generalul. În schimb, el propune un mix de soluții: de la plase simple și ieftine, capabile să oprească dronele comerciale, până la tehnologii avansate precum energia dirijată (lasere), bruiajul electronic și atacurile cibernetice asupra sistemelor de control inamice.

T-7 Red Hawk: Un singur avion pentru o generație nouă de piloți

În ceea ce privește viitorul instruirii, Generalul Wilsbach s-a declarat impresionat de manevrabilitatea noului avion de antrenament T-7 Red Hawk, construit de Boeing. Deși aeronava operează încă sub anumite restricții de viteză și unghi de atac, specifice fazei de testare, promisiunea este una de eficiență maximă.

Planul USAF este ambițios: utilizarea T-7 ca unic trainer, eliminând necesitatea trecerii prin două platforme diferite (T-6 și T-38). Această strategie ar reduce semnificativ timpul și costurile de instruire, permițând piloților să ajungă mai rapid la manșa avioanelor de luptă avansate. „Este mult mai ușor de pilotat decât un T-38. Mult mai ușor”, a subliniat Wilsbach, văzând în acest aparat cheia unei forțe aeriene mai agile.

Ultimatum pentru giganții industriei: Întârzierile F-35 nu mai pot fi ignorate

În ciuda succeselor operaționale recente ale avioanelor F-35 în teatrele de operații, problemele tehnice legate de actualizările Block 4 și TR-3 rămân un punct sensibil. Generalul a recunoscut că, deși capacitatea de luptă a unităților actuale nu a fost grav afectată datorită manevrelor logistice, răbdarea Pentagonului față de contractori este la limită.

„Avem nevoie ca Lockheed Martin și subcontractanții lor să accelereze livrarea unei platforme stabile care să funcționeze conform contractului”, a declarat ferm Wilsbach. Deși aeronavele actuale demonstrează o disponibilitate ridicată și lovesc țintele cu precizie, întrebarea care planează asupra forțelor aeriene rămâne: ce performanțe s-ar fi putut atinge dacă noile radare și sisteme de război electronic ar fi fost livrate la timp?

În replică, producătorul susține că modernizarea Block 4 reprezintă cea mai semnificativă evoluție a capacităților F-35 de până acum, cu peste 70 de upgrade-uri majore menite să asigure dominația aeriană în fața oricărei amenințări viitoare. Cu toate acestea, presiunea rămâne pe umerii industriei pentru a transforma promisiunile tehnologice în realități operaționale pe linia frontului.

Citeste in continuare

Actualitate

Securitatea aeriană a SUA prinde contur la Philadelphia: Golden Defender va sprijini scutul antirachetă Golden Dome

Publicat

pe

De

Șantierul naval Hanwha Philly va demara construcția unei noi nave specializate în monitorizarea lansărilor balistice, botezată Golden Defender. Această unitate va deveni un pilon logistic esențial pentru funcționarea sistemului de apărare Golden Dome, proiectul ambițios care vizează protejarea întregului teritoriu american împotriva oricărei amenințări aeriene.

O soluție inovatoare bazată pe designul versatil al navelor NSMV

Decizia de a atribui acest contract șantierului din Philadelphia a venit după ce experții în management și buget au identificat un potențial ridicat în designul navelor multi-misiune pentru securitate națională (NSMV). Aceste nave, utilizate inițial pentru instruirea cadeților în academiile maritime, s-au dovedit a fi platforme extrem de adaptabile pentru diverse seturi de misiuni complexe.

Prin utilizarea unei linii de producție deja active, autoritățile americane au reușit să identifice rapid resursele necesare pentru a extinde construcția. Golden Defender va fi gestionată sub managementul combinat al Hanwha Philly și TOTE Services, aceasta din urmă având rolul de manager de construcție al navei. Noua unitate va servi direct Agenția de Apărare Antirachetă, având rolul de a monitoriza testele de armament străine și de a urmări traiectoriile lansărilor balistice.

Proiectul Golden Dome și viziunea unei protecții totale a spațiului aerian

Nava Golden Defender nu este doar un activ naval, ci o componentă vitală a politicii de restaurare a dominanței maritime americane. Aceasta va susține în mod direct Golden Dome, sistemul de apărare antirachetă care integrează o gamă largă de tehnologii, de la apărări antiaeriene tradiționale până la interceptoare amplasate în spațiu.

Anunțul vine într-un moment de expansiune pentru șantierul naval din Philadelphia, după ce recent a fost confirmată construcția a încă două nave de tip NSMV. Deși detaliile privind rolul specific al acestora în cadrul scutului Golden Dome au rămas inițial confidențiale, este clar că întreaga capacitate de producție a unității este acum orientată către priorități strategice de securitate națională.

Hanwha Group își consolidează poziția pe piața construcțiilor navale militare din SUA

Ascensiunea șantierului Philly Shipyard sub tutela grupului sud-coreean Hanwha marchează o schimbare importantă în industria de profil. De la achiziția sa în 2024, terminalul din Philadelphia a făcut trecerea de la construcția de nave comerciale către contracte guvernamentale de mare anvergură.

Obiectivul conducerii Hanwha este unul extrem de ambițios: creșterea capacității șantierului de la trei nave programate pentru acest an, la un ritm de 10 până la 20 de nave anual. Această expansiune vizează nu doar nave auxiliare, ci și nave de luptă, reflectând interesul tot mai mare al Marinei SUA de a colabora cu unitatea din Philadelphia pentru a-și diversifica și moderniza flota în fața noilor provocări globale.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv18 ore ago

IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!

PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...

Exclusiv19 ore ago

„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale

Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...

Exclusiv20 de ore ago

TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57

Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...

Exclusiv20 de ore ago

„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii

„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...

Exclusiv2 zile ago

De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX

Grădinița de cadre – sezonul XXIX: întoarcere la Blejoi, unde cadrele cresc pe tractor Serialul „Grădinița de cadre – IPJ...

Exclusiv2 zile ago

„Prescripția salvează hoția”: cum a ajuns România cimitirul dosarelor cu fonduri europene, pus la zid de CJUE

„Dragi hoți de fonduri europene, nu vă mai bazați pe calendar!” Prescripția dosarelor cu fonduri europene din România a fost...

Exclusiv2 zile ago

MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum...

Exclusiv3 zile ago

Noua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii

Un proiect nou, o lege veche „ucisă din pix” La 16 iulie 2026, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale...

Exclusiv3 zile ago

Imaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul

De la „nu am fost eu” la „da, recunosc!”: când tractorul minte, camera de bord vorbește Totul a pornit de...

Exclusiv3 zile ago

Noul proiect al legii salarizării: polițiști la tarif de chilipir, promisiuni la preț de lux

Sindicatele bat la ușă, parlamentul se preface că nu e acasă Federația Sindicatelor Democratice din România (FSDR), organizație reprezentativă la...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane

Breaking-ul mic, gunoiul mare În timp ce un „caz incredibil” face turul Facebook, realitatea inventarului la IPJ Prahova arată mult...

Exclusiv4 zile ago

Cum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară

Sindicatul „Diamantul” deschide sertarul cu rușini Există dosare care schimbă jurisprudența. Și există dosare care schimbă manualul de prostie instituțională....

Exclusiv4 zile ago

CCR dă cu OUG-ul de gard: Guvernul inventează urgențe, Curtea le stinge lumina

Guvernul, prins cu „urgența” falsă în buzunar Nu există urgență, nu există ordonanță de urgență – asta este, pe scurt,...

Exclusiv5 zile ago

Ipj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică

Filozoful își scrie epopeea: Drept la replică de noaptea minții Serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat de Incisiv...

Exclusiv5 zile ago

Republica Rachetă, lovită de… ploaie: cum au oprit fermierii din Prahova experimentul cu iodură de argint și au pornit recoltele RECORD

„Mafia antigrindină” sub umbrelă: când se opresc rachetele, începe să plouă În timp ce la București se plâng politicieni și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv