Administratie
Băncile sunt forţate să crească dobânzile la depozite, mai ales că politica Băncii Naţionale a devenit mai restrictivă
Inflaţia şi războiul din Ucraina încep să producă daune, populaţia nu mai economiseşte deloc în lei ci, dimpotrivă, mănâncă din economiile trecute, iar ca să-şi menţină cheltuielile, ia credite de la bancă, ceea ce va creşte gradul de îndatorare şi riscul asumat. Săptămâna trecută, o discuţie la sucursala unei bănci: Să ştiţi că avem o dobândă foarte bună la depozite, 5,5% pe 5 luni, dacă aveţi nişte bănuţi de pus deoparte. Într-adevăr dobânda este peste media pieţei.
Până acum 2-3 luni băncile nu prea erau interesate să atragă bani de la populaţie şi nici să mărească dobânzile chiar dacă inflaţia şi-a arătat colţii. Aveau prea mulţi bani în depozite faţă de cât de repede puteau plasa banii în credite, iar această situaţie ţinea de peste un deceniu.
Dar lucrurile s-au schimbat peste noapte.
Datele publicate săptămâna trecută de Banca Naţională pe luna aprilie 2022 privind indicatorii monetari, arată o nouă deteriorare a echilibrului de care se bucura sistemul bancar şi politica monetară a Băncii Naţionale.
Revenirea, şi apoi explozia inflaţiei – nimeni nu a anticipat că în mai puţin de un an vom ajunge la inflaţie de 15 %, de la 2-4%, scăderea dramatică a puterii de cumpărare în câteva luni – creşterea preţurilor nu este acoperită de majorarea salariilor – şi, nu în ultimul rând, apariţia războiului din Ucraina – care a injectat o teamă generală în rândul populaţiei, au schimbat peste noapte datele problemei.
În numai 4 luni – decembrie 2021-aprilie 2022, economisirea în lei a populaţiei a dispărut, iar românii au intrat deja în banii puşi deoparte de-a lungul anilor din două motive – să-i schimbe în euro de teamă, atât din motive de inflaţie cât şi de război în Ucraina, şi, pentru a-şi menţine puterea de cumpărare în urma creşterii preţurilor, trebuie să scoată bani din altă parte – deşi benzina a crescut cu 50%, nimeni nu vrea să renunţe la a merge cu maşina, iar cafeaua de la Starbucks trebuie băută în continuare. Pe lângă aceste lucruri se adaugă vacanţele şi chiar nunţile.
Conform datelor BNR, în aprilie 2022 soldul depozitelor în lei pentru populaţie a scăzut la 158,1 miliarde lei, de la 165 de miliarde lei în decembrie, şi 165,4 miliarde lei în ianuarie, rezultând un minus de 7,3 miliarde lei. De foarte multă vreme economiile populaţiei nu au fost în scădere.
Ceea ce este bine este că au crescut economiile în valută, de la 118,8 miliarde lei (echivalent în valută) în decembrie, la 127 miliarde lei în aprilie, rezultând un plus de 8,2 miliarde lei, adică aproape 2 miliarde euro puşi deoparte în bănci.
Dacă luăm în considerare şi depozitele companiilor, pe lângă cele ale populaţiei, din decembrie 2021 până în aprilie 2022, avem un minus de 12,4 miliarde lei.
În valută avem însă un plus de 13 miliarde de lei, de la 167 miliarde de lei, la 180 miliarde de lei.
Deci populaţia şi companiile renunţă la lei şi îşi ţin banii în valută.
Dacă ne uităm la credite, situaţia este diferită: deşi dobânzile sunt în creştere, soldul creditelor se majorează, ceea ce înseamnă că populaţia, dar şi companiile, au nevoie de bani.
De la un sold de 136,8 miliarde lei, în decembrie 2021, în aprilie 2022 soldul creditelor populaţiei a urcat la 141,4 miliarde lei, adică un plus de 4,6 miliarde lei.
Companiile au apelat mai mult la credite: dacă în decembrie soldul creditelor în lei era de 98 de miliarde de lei, în aprilie a urcat la 105,4 miliarde lei, adică un plus de 7,4%. Asta înseamnă că firmele sunt într-o scădere de cash flow şi apelează la liniile de finanţare bancară, chiar dacă ROBOR-ul s-a dublat din decembrie până acum, de la 3% la 6%.
Pe lângă acest ROBOR se adaugă şi marja băncii, marjă care este în creştere, pentru că situaţia în economie este alta faţă de acum un an.
În valută, soldul creditelor a crescut de la 89,3 miliarde lei (echivalent în valută) în decembrie, la 93 de miliarde de lei în aprilie, adică un plus de 3,7 miliarde de lei. Companiile au o creştere de 4,9 miliarde de lei a soldului creditelor în valută, în timp ce populaţia are un minus de 1,2 miliarde de lei.
Deci, în total, creditarea a crescut cu 15 miliarde de lei, între decembrie şi aprilie, atât în lei cât şi în valută, în timp ce depozitele bancare au crescut cu numai 1,3 miliarde de lei, şi asta exclusiv pe seama depozitelor în valută (de la 479,3 miliarde de lei la 480,6 miliarde de lei).
În mai, probabil că situaţia va arăta şi mai deteriorată, cu o scădere în continuare a economisirii şi o creştere a creditării, pentru că lumea are nevoie de bani.
Pentru că economiile în lei scad, băncile sunt forţate să crească dobânzile la depozite, mai ales că politica Băncii Naţionale a devenit mai restrictivă, iar piaţa bancară nu se mai scaldă în lei ca în ultimul deceniu.
Nimeni nu ştie, nici chiar Mugur Isărescu, cum va evolua inflaţia, războiul din Ucraina, preţurile la energie, scăderea puterii de cumpărare, etc.
Inflaţia, într-un caz fericit, va scădea sub 2 cifre doar peste un an, asta dacă lucrurile merg bine, iar preţurile la energie, fie scad după plafonare, fie se menţine plafonarea încă un an, dar pentru care statul trebuie să plătească încă 4 miliarde de euro, bani pe care însă nu-i are. Nu-i are nici acum, pentru primul an de plafonare.
Acum băncile oferă o dobândă de 5,5% pe an pentru un depozit pe 5 luni. Să nu ajungă să ofere chiar 5,5% pe 5 luni, adică o dobândă anuală de 12% ca să-i determine pe oameni să reînceapă să economisească.
Având în vedere cum s-a schimbat lumea în numai un an – explozia preţurilor la energie, explozia inflaţiei şi războiul din Ucraina – nu se ştie niciodată cât vor ajunge băncile să plătească pentru a avea lei.
Cristian Hostiuc
Administratie
Sediul modern al Secției 9 Poliție București: O investiție în siguranță și performanță
Bucureștiul se bucură de o nouă infrastructură vitală pentru siguranța publică. Secția 9 de Poliție a capitalei a fost dotată cu un sediu complet modern, un proiect ce marchează o investiție semnificativă în condițiile de lucru ale polițiștilor și, implicit, în beneficiul direct al cetățenilor. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL, a subliniat că această realizare reprezintă o „investiție concretă în siguranța publică și în condiții mai bune de lucru pentru polițiști”.
O clădire nouă, din temelii, finanțată strategic
Noua clădire a Secției 9 Poliție nu este doar o renovare, ci o reconstrucție integrală. Vechiul imobil a fost demolat, iar în locul său a fost ridicată o structură modernă, adaptată nevoilor actuale. Proiectul a avut o valoare totală de 46 de milioane de lei și a fost finanțat în cadrul unui program amplu de investiții derulat de Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu Banca Mondială.
Acest program a demonstrat deja o eficiență considerabilă. Conform declarațiilor oficiale, în perioada 2023-2025, prin intermediul său, au fost recepționate nu mai puțin de 78 de obiective. Valoarea totală a acestor investiții se ridică la impresionanta sumă de 183 de milioane de euro, destinate structurilor esențiale de ordine publică și siguranță națională, incluzând Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Imigrări.
Apel la profesionalism: Standardul clădirii cere standard profesional
Cu ocazia inaugurării, ministrul Predoiu a transmis un mesaj clar și direct către membrii Poliției Române. „Standardul clădirii a crescut; să crească și standardul profesional, zi de zi”, a declarat oficialul. El a accentuat că o dotare modernă este doar un instrument, iar diferența esențială o face modul în care forțele de ordine intervin: „rapid, corect, ferm, fără abuzuri și cu respect pentru cetățean.”
Siguranță crescută și încredere consolidată în comunitate
Ministrul de Interne s-a declarat mulțumit de faptul că încrederea publicului în Poliția Română este în creștere, felicitând toți colegii implicați. Cu toate acestea, obiectivul rămâne ambițios: „mai multă siguranță în comunități și rezultate vizibile pentru fiecare leu investit”.
Noul sediu al Secției 9 Poliție, care va deservi nevoile de siguranță ale aproximativ 120.000 de bucureșteni, reprezintă un pas concret în atingerea acestor obiective. Cătălin Predoiu a mulțumit partenerilor și tuturor celor implicați în proiect, urând succes colectivului Secției 9 în operarea acestei noi facilități. (Paul D.).
Administratie
Centrul pentru Mari Arși Copii avansează rapid: Ministrul Rogobete confirmă 40% progres fizic
Bucureștiul este martorul unor progrese semnificative în construcția Centrului pentru Mari Arși Copii de la Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu”. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat recent șantierul, exprimându-și optimismul cu privire la stadiul lucrărilor. „Avansăm. Și se vede”, a declarat ministrul, subliniind că, în doar câteva luni, proiectul a atins un progres fizic de 40%. Această evoluție rapidă indică o structură deja ridicată și spații conturate, transformând promisiunile de pe hârtie în realități concrete.
Capacități extinse pentru cazuri severe
Noul centru este conceput pentru a trata cazuri severe la cele mai moderne standarde. Acesta va dispune de 10 paturi pentru pacienți critici, 14 paturi de terapie intermediară și 10 paturi dedicate microchirurgiei. De asemenea, vor fi disponibile 2 săli de operație specializate, o secție ATI cu 36 de paturi și un bloc operator cu 8 săli de intervenție. Toate aceste facilități vor fi integrate funcțional cu spitalul existent, asigurând acces direct către UPU și circuite medicale optime.
Infrastructură resilientă pentru siguranță sporită
Pe lângă dotările medicale, proiectul pune un accent deosebit pe autonomia și securitatea infrastructurii, esențiale în situații de criză. Centrul va beneficia de o centrală proprie pe gaz, cu rezervă pe motorină, un puț forat și rezerve de apă potabilă de 200 mc, precum și circuite separate pentru apa menajeră. Această abordare subliniază importanța construirii unei infrastructuri responsabile, capabile să funcționeze chiar și atunci când sistemul este pus la încercare.
Ministrul Rogobete a recunoscut că „nu putem repara totul peste noapte”, dar a reiterat angajamentul de a construi „capacități reale care salvează vieți”, exprimând încrederea în succesul acestui proiect vital pentru sănătatea copiilor din România.
Administratie
Salvare pentru crescători: Termenul de finalizare a investițiilor în sectoarele suin și avicol, prelungit
O veste excelentă sosește pentru fermierii români: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat prelungirea termenului de finalizare a investițiilor pentru programele de susținere a sectoarelor suin și avicol. Decizia oferă beneficiarilor un răgaz esențial pentru implementarea proiectelor și accesarea fondurilor, o oportunitate crucială pentru modernizarea și eficientizarea fermelor din țară.
Răgaz vital pentru investiții strategice
Prelungirea termenului vine în întâmpinarea dificultăților întâmpinate de investitorii din aceste sectoare cheie ale agriculturii românești. Industria cărnii de porc și cea de pasăre joacă un rol fundamental în asigurarea securității alimentare, iar sprijinul continuu este considerat vital pentru atingerea obiectivelor naționale.
Ministrul Florin Barbu: „Nu ne permitem să pierdem niciun proiect!”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a explicat rațiunea din spatele acestei decizii. „Prioritatea noastră este să ne asigurăm că alimentele care ajung pe masa românilor provin din fermele noastre, iar pentru asta trebuie să fim alături de investitori până la capăt”, a declarat oficialul. El a subliniat că ministerul a înțeles „dificultățile reale cu care se confruntă beneficiarii acestor programe” și a decis să le ofere „răgazul necesar pentru a finaliza investițiile”.
Mesajul ministrului este clar: „Nu ne permitem să pierdem niciun proiect care contribuie la atingerea obiectivelor noastre strategice: asigurarea necesarului de consum de carne din producție internă”. Această hotărâre reflectă angajamentul de a susține producția locală și de a reduce dependența de importuri, consolidând astfel poziția fermierilor români pe piața internă.
Prelungirea termenului este așteptată să deblocheze numeroase investiții, contribuind la creșterea competitivității și la modernizarea capacităților de producție din sectoarele suin și avicol.
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 4 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 4 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



