Administratie
Au fost acordate diplome de integritate angajaților M.A.I. care au denunțat fapte de corupție
Ieri, 30 mai 2022, la sediul Direcției Generale Anticorupție, în prezența domnului Lucian Nicolae BODE, ministrul afacerilor interne, a avut loc festivitatea de marcare a 17 ani de la înființarea Direcției Generale Anticorupție.
La activitate au luat parte domnul Bogdan LICU, prim adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Pavel POPESCU, președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și domnul chestor general de poliție Bogdan DESPESCU, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.
Au fost, de asemenea, prezenți membri ai corpului diplomatic, parteneri instituționali din structurile de aplicare a legii, reprezentanții instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale, ai structurilor din Aparatul Central al M.A.I., șefi de arme, precum și șefii serviciilor județene anticorupție.
Cu această ocazie, domnul Lucian Nicolae BODE, ministrul afacerilor interne a afirmat:
„D.G.A. este o structură esențială în angrenajul instituțional creat pentru a susține lupta anticorupție din România. Ați contribuit la elaborarea Strategiei Naționale Anticorupție pentru perioada 2021-2025 și aveți un rol activ în combaterea acestui fenomen și promovarea integrității.
Riscurile sau vulnerabilitățile pe care le presupune corupția atât în plan economic, cât și social, sunt evidente, dar sunt cu atât mai periculoase astăzi, într-un context geopolitic complicat. Corupția slăbește statele, iar astăzi, mai mult ca oricând în istoria noastră recentă, este nevoie de încredere, de alianțe puternice.(…)
Vă încurajez să fiți fermi și pe mai departe și să nu vă abateți de la misiunea încredințată de combaterea a fenomenului corupției.
Contribuiți activ la promovarea integrității în rândul angajaților pentru că doar așa putem construi instituții credibile și puternice în care românii să aibă încredere.“
La rândul său, domnul chestor principal de poliție Liviu VASILESCU, director general al Direcției Generale Anticorupție a subliniat „Cu permisiunea dumneavoastră, vom dedica această sărbătoare românilor, care sunt principalii destinatari ai efortului Ministerului Afacerilor Interne și implicit ale D.G.A.
Dorim astfel să acordăm respectul cuvenit opiniei publice care are dreptul legitim de a beneficia de serviciile profesioniste, oneste, integre ale angajaților statului și administrației sale“.
În contextul festivității de ieri, au fost acordate diplome de integritate angajaților M.A.I. care au denunțat fapte de corupție, astfel:
– șefului Postului de Poliție Poiana Blenchii din I.P.J. Sălaj, agent principal de poliție Lingurar Ștefan-Emanuel, care a refuzat 8.000 de euro, sumă promisă cu titlul de mită de o persoană depistată în trafic cu alcoolemie peste limita legală și conducând fără permis de conducere. Același polițist a refuzat categoric suma de 3.500 de lei de la o altă persoană, care conducea un autoturism deși avea dreptul de conducere anulat și alcoolemie peste limita admisă de lege.
– unui angajat al Serviciului Rutier al I.P.J. Brașov, respectiv agent de poliție Chiriac Alexandru Ionuț, care a refuzat suma de 8000 de lei cu titlu de mită, oferită de un tânăr care conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, pentru ca polițistul să nu dispună măsurile legale. Polițistul în cauză nu este la primul denunț.
– Compartimentului de Poliție Rutieră Târgu Neamț – I.P.J. Neamț, ai cărui angajați au depus într-o perioadă scurtă de timp un număr semnificativ de denunțuri și au refuzat diverse sume de bani cu titlul de mită, pentru a nu dispune măsuri legale cu privire la abaterile constatate.
Administratie
Ploieștiul deschide porțile „Ținutului Vinului”: primul Wine Center promovează Dealu Mare
De Ziua Națională a Vinului și Gastronomiei Românești, la Ploiești a fost inaugurat primul Wine Center al proiectului „Ținutul Vinului”. Centrul își propune să aducă în prim-plan cramele, vinurile și patrimoniul viticol al regiunii Dealu Mare.
Un centru de prezentare și un punct de plecare
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a declarat că noul spațiu ar trebui să depășească rolul unei simple săli de prezentare. Potrivit acestuia, Wine Center-ul poate deveni poarta de intrare către cramele și comunitățile locale, oferind vizitatorilor prilejul de a descoperi gastronomia, peisajele și oamenii care dau identitate zonei.
Dealu Mare, promovat ca destinație
Nanu a subliniat importanța regiunii pentru vinul românesc și necesitatea unei promovări coordonate. În opinia sa, vinurile, cramele și poveștile locale pot transforma Dealu Mare într-o destinație căutată de turiști, pe care aceștia să își dorească să o viziteze și să o revadă.
Susținere din partea sectorului viticol
Președintele CJ Prahova a mulțumit Ordinului European al Cavalerilor Vinului, lui Paul Palaș și cramelor partenere pentru implicarea în realizarea centrului. El a transmis că proiectul „Ținutul Vinului” se dezvoltă treptat, prin colaborarea celor care cred în potențialul regiunii.
La final, Virgil Nanu a adresat un mesaj de apreciere vinului românesc și celor care îi duc povestea mai departe.
Administratie
Handbalul prahovean, susținut pentru performanță: tribune pline și sprijin pentru echipă
Conducerea clubului își propune să întărească susținerea echipei și să atragă publicul și sponsorii în jurul performanței sportive.
Administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, a transmis un mesaj de încurajare pentru echipa feminină de handbal, aflată pe primul loc. Acesta a fost alături de jucătoare împreună cu noul director al clubului, Cristian Nica.
Sprijin pentru echipă și obiective clare
Potrivit lui Emil Drăgănescu, formația va beneficia de susținerea necesară pentru a-și continua parcursul. Printre prioritățile anunțate se numără atragerea unui număr cât mai mare de spectatori în tribune, implicarea sponsorilor și sprijinirea performanței sportive.
„Astăzi, împreună cu noul director al clubului, domnul Cristian Nica, am urat succes fetelor noastre de pe locul 1”, a transmis administratorul public al județului Prahova.
Performanța, în centrul atenției
Drăgănescu a subliniat că susținerea echipei și consolidarea legăturii cu suporterii și sponsorii sunt esențiale pentru viitorul handbalului prahovean.
Administratie
Nanu: Centura Comarnic aparține prahovenilor, nu unui partid
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a răspuns criticilor lui Mircea Roșca privind Centura Comarnic, susținând că proiectul nu poate fi revendicat de o singură persoană sau formațiune politică. Într-o declarație adresată lui Roșca, Nanu a afirmat că investiția a presupus atât inițierea și etapele anterioare mandatului său, cât și eforturile necesare pentru finalizarea lucrării.
„Nu am pretins că este proiectul meu”
Nanu a respins ideea că și-ar atribui meritele pentru Centura Comarnic. El a spus că știe când a fost inițiat proiectul și cine a lucrat la el înaintea mandatului său, dar a subliniat că a preluat o investiție cu probleme, care necesita multă muncă pentru a ajunge la finalizare.
Potrivit președintelui CJ Prahova, proiectul a avut dificultăți încă din faza de concepere și lansare. În opinia sa, ar fi fost mai ușor ca autoritățile să invoce obstacolele și să lase responsabilitatea mai departe, însă administrația județeană a ales să ducă lucrarea la capăt.
Întrebări despre implicarea lui Roșca
Adresându-se lui Mircea Roșca, Nanu a întrebat de ce acesta nu l-ar fi contactat, pe parcursul lucrărilor, pentru a afla stadiul proiectului, problemele întâmpinate sau modalitățile prin care ar fi putut contribui la accelerarea investiției.
Președintele CJ Prahova a susținut că nu l-a văzut pe Roșca implicat în găsirea soluțiilor tehnice și administrative și nici în discuțiile cu constructorii și specialiștii. În schimb, a afirmat Nanu, criticile au apărut după ce drumul a fost gata.
„Drumul este al prahovenilor”
Nanu a insistat că Centura Comarnic nu aparține nici lui, nici lui Roșca și niciunui partid. Investiția, a spus el, este a locuitorilor județului Prahova și a tuturor celor care circulă pe DN1.
El a mai arătat că proiectele publice trebuie continuate de la o administrație la alta, indiferent de schimbările politice, iar fiecare echipă are responsabilitatea de a finaliza lucrările începute și de a contribui la dezvoltarea județului.
Deschiderea drumului, un motiv legitim de bucurie
În legătură cu momentul marcării finalizării lucrării, Nanu a precizat că nu a fost organizată o „festivitate”, ci a fost consemnat un moment festiv. După aproape trei ani de șantier, cu întârzieri, presiune și dificultăți, cei implicați în proiect aveau, în opinia sa, dreptul să se bucure.
Președintele CJ Prahova i-a menționat printre aceștia pe constructori, proiectanți, specialiști, angajații instituției și reprezentanții autorităților implicate, dar și pe prahoveni.
În încheiere, Nanu a afirmat că istoria unui proiect nu se reduce nici la cel care îl inaugurează, nici la cel care l-a început. Între cele două momente, a susținut el, se află efortul de a duce lucrarea la bun sfârșit — iar aceasta, potrivit declarației sale, a fost contribuția administrației pe care o conduce.
-
Exclusivacum 3 zileÎn Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta
-
Exclusivacum 5 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!
-
Exclusivacum 4 zile„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum 4 zileDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 4 zileFlorin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate
-
Exclusivacum 5 zileDosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior
-
Exclusivacum 3 zileAcordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4
-
Exclusivacum 2 zileInstanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)



