Administratie
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Prima cerere de plată din PNRR în valoare de 3 miliarde de euro va fi transmisă Comisiei Europene
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a prezidat, ieri, reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, dedicată pregătirii demersurilor pentru depunerea primei cereri de plată la Comisia Europeană, până la 31 mai.
”Calendarul foarte strâns pe care l-am urmărit pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din PNRR și dialogul permanent între instituțiile statului român și între Guvern și Comisia Europeană fac posibilă transmiterea primei cereri de plată prin care România va beneficia de aproximativ trei miliarde euro sub formă de grant și împrumut. Aceste resurse importante vor finanța proiecte din toate componentele PNRR și vor avea impact în mai multe domenii strategice pentru România. Este un efort instituțional care trebuie continuat pentru a obține rezultate concrete, cu beneficii pentru cetățeni”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
În prima cerere de plată sunt incluse, conform calendarului de implementare al PNRR, cele 21 de jaloane și ținte îndeplinite de România în trimestrul patru al anului 2021. Cererea de plată include atât sprijin nerambursabil în valoare de 2.037.146.414 euro, cât și sprijin sub formă de împrumut în valoare de 907.669.494 euro.
În cadrul reuniunii a fost analizat stadiul îndeplinirii jaloanelor și țintelor aferente trimestrului al II-lea 2022 și implementarea celor din trimestrul I ale aceluiași an. Totodată, s-a discutat despre calendarul de lansare a apelurilor de proiecte și au fost prezentate concluziile rapoartelor privind auditul de sistem și de operațiuni.
În cadrul PNRR, au fost prevăzute și aprobate investiții care includ 70 apeluri de proiecte competitive, cu o valoare totală de 13,909 miliarde euro (aproape jumătate din valoarea totală a PNRR), iar 60 dintre apelurile de proiecte au termen asumat de lansare anul acesta. Aceste proiecte sunt din următoarele domenii sănătate, solidaritate socială și egalitate de șanse, mediu, investiții, infrastructură și lucrări publice, cercetare-inovare-digitalizare, energie, educație și cultură.
Șeful Executivului a apreciat eforturile instituțiilor implicate în gestionarea PNRR și a cerut menținerea unui ritm susținut pentru implementarea eficientă și de calitate a proiectelor de investiții și a reformelor.
“Instituțiile statutului s-au mobilizat și au colaborat pentru a asigura respectarea angajamentelor și calendarului asumat de România în cadrul PNRR. Este un efort care trebuie continuat și extins pentru a valorifica cele 30 de miliarde de euro de care România va beneficia prin PNRR în proiecte de modernizare și dezvoltare a țării”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
Administratie
Alertă de apă ridicată în Șirna: Locuitorii din Tăriceni pot consuma lichidul vital fără griji!
Administratie
MAI mobilizează peste 24.000 de oameni pentru minivacanța de 1 Decembrie: Siguranță maximă pe fondul alegerilor!
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță o mobilizare masivă a forțelor pentru minivacanța de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Peste 24.000 de angajați vor fi prezenți zilnic pe teren, având ca misiune asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului și intervenția rapidă în situații de urgență. Anunțul a fost făcut astăzi, din Centrul Național de Conducere Integrată al MAI, într-un context marcat și de campania electorală pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025.
1 Decembrie, sub ochiul vigilent al legii: Un efort național pentru siguranță
Eforturile structurilor MAI se vor concentra în stațiunile turistice, zonele de agrement și în locurile unde se anticipează o prezență numeroasă a publicului. Peste 400 de manifestări publice sunt programate la nivel național, cele mai ample evenimente fiind așteptate în București și Alba Iulia, puncte fierbinți ale celebrării Zilei Naționale. Echipajele MAI sunt pregătite să prevină faptele antisociale și să ofere un răspuns prompt oricărei situații neprevăzute, reiterând angajamentul ministerului pentru siguranța cetățenilor.
Campania electorală, monitorizată indeaproape: Incidente minore, fără tulburări majore
Pe fondul campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie, oficialii MAI au raportat un bilanț liniștitor. Până în prezent, nu au fost semnalate incidente majore, înregistrându-se 11 situații raportate, dintre care 6 au fost confirmate și 3 sunt încă în curs de verificare. Cele 3 manifestări publice cu caracter electoral desfășurate în ultimele zile s-au derulat în condiții de siguranță, fără evenimente care să fi tulburat ordinea publică, demonstrând capacitatea forțelor de ordine de a menține stabilitatea chiar și în perioade sensibile.
Pe drumuri și la frontiere: Siguranța rutieră și controlul fluxului de călători
Pentru siguranța rutieră, echipajele de poliție vor utiliza zilnic aproximativ 300 de aparate radar pe drumurile considerate cu risc ridicat. Acțiunile de control vor continua atât pe timpul zilei, cât și pe parcursul nopții. Conducătorilor auto li se recomandă prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile meteo și pregătirea corespunzătoare a vehiculelor pentru sezonul rece, evitând călătoriile în cazul în care autoturismul nu este echipat adecvat.
La frontiera externă, dispozitivele de supraveghere și control au fost suplimentate. În funcție de valorile de trafic înregistrate, vor fi deschise artere de control suplimentare, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de frontieră, pentru a facilita fluidizarea traficului de călători.
De la vârful munților la intervenții de urgență: Pompieri și jandarmi montani, gata de acțiune
Turiștii care aleg să petreacă minivacanța în zona montană sunt îndemnați să folosească echipament adecvat sezonului rece și să urmeze exclusiv traseele deschise. Peste 160 de jandarmi montani sunt pregătiți să intervină pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, asigurând siguranța celor care se aventurează pe cărările alpine.
La nivel național, aproximativ 5.000 de pompieri sunt în alertă maximă, pregătiți să acționeze în cazul producerii unor incendii, altor situații de urgență sau pentru acordarea primului ajutor medical, consolidând astfel rețeaua de intervenție rapidă.
Apel la responsabilitate: Recomandări pentru o sărbătoare fără griji
Pentru o sărbătoare fără incidente, MAI recomandă cetățenilor să evite consumul excesiv de alcool, să acorde atenție sporită bunurilor personale și să supravegheze permanent copiii în zonele aglomerate. În cazul în care se ivește o nevoie de ajutor, cetățenii sunt încurajați să apeleze cu încredere la polițiștii, jandarmii și pompierii aflați în teren sau să sune la numărul unic de urgență 112.
„Suntem aici pentru siguranța dumneavoastră!”, transmit oficialii MAI, asigurând publicul că toate structurile sunt pregătite să facă față provocărilor acestei minivacanțe. (Paul D.).
Administratie
Operațiune a Poliției de Frontieră: Cinci cetățeni din Bangladesh, opriți în drum spre Schengen, ascunși într-un automarfar!
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 10 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



