Administratie
În cadrul acestor exerciții, militarii FOS se antrenează pentru executarea unei operații de apărare, în condițiile activării art. 5 al Tratatului Organizației Nord-Atlantice

În perioada 2-13 mai, Forțele pentru Operații Speciale (FOS) au executat două exerciții multinaționale, împreună cu militari din țări aliate sau partenere. Scopul acestora a fost dezvoltarea interoperabilității în rândul structurilor participante, prin planificarea și executarea de misiuni și operații întrunite specifice forțelor pentru operații speciale, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinațional, toate acestea având ca finalitate promovarea securității regionale, în special în zona Mării Negre.
Exercițiul Trojan Footprint 22 a fost planificat și coordonat de Comandamentul Statelor Unite pentru Operaţii Speciale în Europa (SOCEUR).
Acesta a oferit unităților implicate oportunitatea de a testa şi demonstra tactici, tehnici şi proceduri de tip multi-domain, ce implică seturile de competenţe profesionale, caracteristice militarilor din forţele speciale terestre, aeriene şi navale.
Exercițiul s-a desfășurat simultan, pe teritoriul mai multor state europene, precum Bulgaria, Croația, Estonia, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Muntenegru, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria și România.
Cel de-al doilea exercițiu executat în această perioadă a fost Junction Strike 22, catalogat ca fiind cel mai important exercițiu multinațional și interinstituțional, organizat și desfășurat anual de Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale (CFOS) din Armata României.
Scopul acestuia a fost de a testa nivelul de pregătire atins de personalul de conducere și de cel de execuție din structurile de forțe pentru operații speciale, aflate în subordinea CFOS.
Astfel, timp de două săptămâni, peste 700 de militari români, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene și navale, împreună cu circa 100 de militari străini din țări aliate sau partenere (Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ungaria) s-au antrenat pe baza unui scenariu fictiv, dar adaptat posibilelor amenințări operaționale, în cadrul unor structuri de nivel operativ și tactic, în format multinațional și interinstituțional.
Cele două exerciții au urmărit dezvoltarea interoperabilității în rândul structurilor participante, prin planificarea și executarea de misiuni și operații întrunite specifice forțelor pentru operații speciale, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinațional, toate acestea având ca finalitate promovarea securității regionale, în special în zona Mării Negre.
De asemenea, consolidarea potențialului militar în vecinătatea României, inclusiv pe flancul estic – respectiv frontiera NATO, generează provocări majore la adresa intereselor naționale, vizând securizarea frontierelor UE și NATO și asigurarea securității energetice și a stabilității în Regiunea Mării Negre.
Astfel, în plan regional, CFOS și structurile subordonate sunt implicate în programe de instruire în comun de tip JCET (Joint Combined Exchange Training) cu militari aparținând FOS ale Republicii Moldova și Georgiei.
În afara acestor angajamente bilaterale, FOS ale Armatei României sunt angajate, alături de militari din FOS ale statelor din regiunea Balcanică, în două inițiative regionale ale șefilor statelor majore ale armatelor acestor state: Balkan Countries Combined Joint Special Operations Forces Exercise și Quadripartite Special Operations Forces Combined Exchange Training (cvadrilaterala B4).
Totodată, în sfera relațiilor cu statele aliate, CFOS continuă în 2022 modulele de instruire de tip Enduring JCET cu militarii FOS din Statele Unite ale Americii și din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
În cadrul acestor exerciții, militarii FOS se antrenează pentru executarea unei operații de apărare, în condițiile activării art. 5 al Tratatului Organizației Nord-Atlantice. (Cristian Lenga).
Administratie
Poliția de Frontieră recrutează! 240 de locuri la Școala „Avram Iancu” Oradea
Administratie
Predoiu și Dačić consolidează cooperarea România-Serbia în domeniul securității și situațiilor de urgență

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu omologul său sârb, Ivica Dačić, viceprim-ministru și ministru de Interne al Republicii Serbia, prilej cu care au discutat despre securizarea frontierei comune, combaterea criminalității transfrontaliere, accesarea de fonduri externe nerambursabile și extinderea colaborării în domeniul situațiilor de urgență.
Parteneriat strategic bazat pe încredere reciprocă și legături interumane
Întrevederea a reconfirmat relația de respect, înțelegere reciprocă și prietenie dintre România și Serbia, subliniind importanța continuării și consolidării acesteia. Relația bilaterală are o dimensiune strategică deosebită, consolidată de legăturile interumane, comunitățile de sârbi și români din ambele state, precum și de schimburile comerciale consistente.
Intensificarea cooperării polițienești pentru combaterea infracționalității transfrontaliere
Discuțiile s-au concentrat pe intensificarea cooperării polițienești în vederea combaterii infracționalității transfrontaliere, cu accent pe traficul de migranți, de persoane și de droguri. Cei doi miniștri au convenit intensificarea schimbului de informații operative și constituirea unor formate bilaterale de colaborare operativă, precum și un schimb de bune practici pe marginea noilor amenințări din spațiul digital, negocierilor în situații de criză și operațiunilor speciale.
Monitorizarea atentă a fluxurilor migratorii și protecția eficientă a frontierei
Delegațiile s-au angajat să monitorizeze cu atenție fluxurile migratorii de pe ruta Balcanilor de Vest, printr-un schimb eficient de informații între autoritățile competente din România și Serbia, precum și cu ceilalți parteneri din regiune. Cooperarea exemplară dintre structurile de frontieră a fost salutată, convenindu-se continuarea misiunilor de patrulare în format mixt, a ședințelor lunare la nivel teritorial și a întrevederilor la nivel de conducere.
România, un vecin de încredere și un partener important pentru Serbia
Ministrul Dačić a evidențiat că România reprezintă un vecin de încredere și un partener important al Serbiei în regiune, subliniind importanța consolidării colaborării operaționale bilaterale pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățenii celor două țări.
Acord de cooperare în domeniul prevenirii și gestionării dezastrelor
În cadrul întrevederii, miniștrii Predoiu și Dačić au semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor. Acordul stabilește modalitățile tehnice de desfășurare a acțiunilor comune de prevenire și gestionare a dezastrelor, într-o manieră armonizată cu cerințele europene și internaționale. (Paul D.).
Administratie
România în pragul unui blackout de 52 de ore? Ministrul Energiei trage un semnal de alarmă

România se confruntă cu un risc iminent de blackout masiv, de până la 52 de ore, dacă centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia vor fi închise la sfârșitul anului 2025, conform angajamentelor asumate față de Comisia Europeană. Avertismentul a fost lansat de ministrul Energiei, Bogdan Ivan (PSD), într-o intervenție la B1 TV, în emisiunea „Bună, România!”.
Angajamente nerespectate și fonduri europene irosite: Rețeta dezastrului energetic
Ministrul Ivan a dezvăluit că scenariul sumbru este rezultatul unui studiu independent, contractat de Transelectrica, care a analizat impactul închiderii centralelor pe cărbune în contextul în care România nu a reușit să dezvolte capacități alternative de producție a energiei. Deși a primit 2,6 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru a construi centrale pe gaz, panouri fotovoltaice și capacități de stocare, autoritățile române nu au realizat proiectele promise. Practic, România riscă să fie acuzată de Bruxelles că „a dat țeapă” Uniunii Europene, deși ministrul a evitat să folosească acești termeni.
Amânarea închiderii, ultima șansă? Scenariile pe masa Comisiei Europene
În prezent, autoritățile române încearcă să obțină o amânare a închiderii centralelor pe cărbune, prezentând Comisiei Europene nu mai puțin de patru scenarii, inclusiv cel al blackout-ului. „Într-o situație complicată, riscăm să avem până la 52 de ore fără energie, lucru care rezultă din acel studiu”, a declarat Ivan, subliniind că amânarea închiderii este esențială pentru a evita acest scenariu negru.
Alternativa Mintia-Iernut: O rază de speranță la orizont?
Ministrul Energiei a menționat că situația s-ar putea stabiliza la toamnă, odată cu intrarea în funcțiune a centralei de la Mintia și a celei de la Iernut. Rămâne de văzut dacă aceste proiecte vor fi finalizate la timp și dacă vor fi suficiente pentru a compensa pierderea capacităților de producție pe cărbune.
România, campioană la prețul energiei? „Pe anumite intervale orare, da”
Pe lângă riscul de blackout, România se confruntă și cu problema prețurilor ridicate la energie. Ministrul Ivan a confirmat că, „pe anumite intervale orare”, România are „cel mai scump curent electric din lume”. Această situație afectează atât consumatorii casnici, cât și competitivitatea companiilor românești, care plătesc mai mult pentru energie decât concurenții lor din alte țări. „E o problema de siguranță națională”, a avertizat ministrul, subliniind ponderea mare a energiei în costul final al produselor.
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 16 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!