Administratie
14,4 tone de deşeuri metalice, transportate ilegal din Bulgaria, oprite la Giurgiu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean român, în vârstă de 42 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri metalice.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 14,4 tone de deşeuri metalice, încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinaţie o societate comercială din România.
Totodată, s-a constatat că mijlocul de transport nu este același cu cel înscris în documentele prezentate la control, iar contractul privind transferurile de deșeuri își încetase perioada de valabilitate.
Autorităţile competente nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deșeurile fiind returnate societății expeditoare, transmite sursa mentionata. (Sava N.).
Administratie
Falsa autospecială și lecția costisitoare: un tânăr vrea vizibilitate de polițist, se trezește cu amendă și permisul suspendat
Administratie
Lovitură pentru contrabandiști: Peste un sfert de milion de tigarete, confiscate la granița Giurgiu
Administratie
Sprijin real pentru viețile fragile: Ministerul Sănătății accelerează strategia națională de ingrijiri paliative și la domiciliu
-
Exclusivacum 5 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum o ziReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum o ziEXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
-
Exclusivacum 4 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum o ziJustiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 3 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf
-
Exclusivacum 3 zileIGPR, mașinăria de spălat rufe murdare: Cine mai apără legea când poliția se apără pe ea insăși?



