Nu e o triadă, nu e corectă, din punct de vedere istoric, așa încât o spun, încă de la început că „triada” aceasta este, de fapt, în ordine, 10 Mai 1877, 8 mai 1945, Ziua Victoriei în Al Doilea Război Mondial și 9 mai 1950, Declarația Schuman (după numele ministrului francez de externe din acea vreme, nu german, cum îi aud pe unii, după sonoritatea numelui politicianului din Hexagon, care a prefigurat Uniunea Europeană de astăzi).

Ultima nu intră, slavă Domnului!, printre controverse, așa încât reiau, aici, succint, problemele pe care le ridică primele două.

Faptele întâi. La 9 mai 1877, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu, face în Adunarea Deputaților celebra declarație „suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”, prin ruperea legăturilor cu Poarta Otomană.

În aceeași zi, moțiunea este aprobată de Senat, iar la 10 mai, o delegație de parlamentari (inclusiv „republicanul” de altădată, liberalul radical C.A. Rosetti, ca președinte al Camerei) se duce la pricipele Carol I pentru a-l saluta cu prilejul acestei zile, subliniind că se împlineau 11 ani de la depunerea jurământului său, în Parlament, ca domnitor al României, la 10 mai 1866.

Așadar, dacă tocmai contemporanii vor fi socotit necesar să alăture cele două evenimente, la 10 mai (depunerea jurământului princiar și declararea Independenței), cu ce drept am schimba, noi, astăzi, această dată bine înstăpânită în epocă, tocmai pentru că era asociată cu Ziua Națională?

Principele Carol, în aceeași zi, instituie, prin publicarea în „Monitorul Oficial”, ordinul „Steaua României”, care era, în mod evident, un act de suveranitate în raport cu Poarta Otomană.

Nimeni nu poate nega data de 9 mai (nu vom putea nicicând trece sub tăcere semnificaţia discursului istoric al lui Mihail Kogălniceanu din Adunarea Deputaţilor, ca şi cum nu ar fi existat!) dar este evident, cred, că 10 mai ar trebui instituită ca zi națională și marcată ca atare în calendarul sărbătorilor românești.

Este adevărat că, în perioada 1948-1989, ziua de 9 Mai căpătase importanţă mai degrabă prin raportare la sărbătorirea sovietică a încheierii celui de Al Doilea Război Mondial în Europa, în 1945, şi, fireşte, declaraţia lui Mihail Kogălniceanu din Adunarea Deputaţilor, în aceeaşi zi, dar în 1877, era valorizată prin încercarea de escamotare a rolului domnitorului Carol I, pe linia consacrată de regimul comunist a suprimării oricărui amănunt care ar fi putut aminti de familia Hohenzollern şi reprezentanţii ei în România.

Un inventar rapid al sărbătorilor impuse prin lege (deci, zile libere), în 2020, arată că șapte (!) din cele 12 zile stabilite se referă exclusiv la sărbători religioase, în condiţiile în care, cel puţin teoretic, statul român este unul laic, cu o majoritate semnificativă (declarată) de creştini ortodocşi, desigur, dar totuşi unul laic.

Doar două zile libere, cu profundă însemnătate istorică pentru poporul român, rămân în acest calendar „de răsfăţ”: 24 Ianuarie, marcând, astfel, Unirea Principatelor, în 1859, și Ziua Naţională, 1 Decembrie, aceeaşi de care se plâng toţi că este mult prea friguroasă pentru a avea acest statut, ca şi cum istoria ar trebui împlinită numai primăvara, vara şi toamna (cu restricţii, căci, ştiţi, toamna şi primăvara se mai întâmplă să plouă!), ca să poată sfârâi grătarele şi să fie supte butoaiele cu bere, în deplină frăţietate cu mama-natură şi ciclurile ei nesmintite.

10 Mai lipsește din acest calendar, adică tocmai fundamentul Independenței acestui stat! Şi am spus, de fiecare dată, că atât Declaraţia lui Kogălniceanu, cât şi acceptarea moțiunii parlamentare de principele Carol I, în mai 1877, nu ar fi avut nicio valoare fără jertfa de sânge a armatei române la sud de Dunăre.

De aceea, cred că noi, militarii, în primul rând, avem obligaţia de a milita, de mâine chiar, pentru impunerea unui nou calendar al zilelor naționale libere, din care nu poate lipsi Ziua Independenței, fie că ne hotărâm asupra datei de 9 sau 10 Mai!

În fine, 8 mai 1945 este Ziua Victoriei. Pe scurt, faptele. La 7 mai, are loc la Reims, o localitate din nord-estul Franței, semnarea actului de capitulare necondiționată, la care a fost prezent și generalul sovietic Ivan Susloparov.

Stalin a spus că acesta nu a avut mandat pentru a semna actul și a cerut o nouă ceremonie, în Berlin (pentru a marca înfrângerea Germaniei în capitala sa), actul ca atare stând sub semnul diferențelor de fus orar.

Pentru occidentali, rămâne data de 8 Mai, ca Zi a Victoriei împotriva Germaniei naziste, în vreme ce URSS, în țările est-europene, comunizate brutal, sub ocupația Armatei Roșii, a impus în calendarul oficial al sărbătorilor ziua de 9 Mai.

Dacă problema datei nu e atât de importantă, decât în măsura în care vrem să acceptăm și astăzi, nătângi, dictatul lui Stalin din mai 1945, semnificația zilei e mult mai importantă pentru noi, fiindcă ar trebui să fie, înainte de toate, o dublă comemorare: pentru jertfa militarilor români căzuți într-un război cumplit și pentru tragedia pe care am traversat-o ca neam sub un regim dictatorial, stalinist, impus de URSS și armata sa de ocupație, deloc eliberatoare.

Sigur, Rusia de astăzi, propagandistic, dorește să facă din Ziua Victoriei un prilej de a pune în prim-plan milioanele de sovietici morți pentru înfrângerea Germaniei naziste.

Dar e cinstit să vorbească, înaintea așa-numitului Mare Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945), de Pactul Ribbentrop-Molotov (1939) – la adăpostul căruia, Germania nazistă și Rusia sovietică, două totalitarisme oribile, și-au împărțit continentul european cum au poftit, cu numeroase victime –, apoi de sprijinul masiv, material și financiar, acordat URSS de Marea Britanie și SUA pentru a putea opune Germaniei naziste o forță capabilă de rezistență pe frontul estic.

Deși a participat constant și curajos pe frontul de Vest, din septembrie 1944 până la încheierea războiului, în mai 1945, România nu a fost socotită țară cobeligerantă, i s-au impus sancțiuni de război (fiind supusă unei exploatări cumplite de URSS, după 1945) și s-a procopsit, sub ocupație militară sovietică, cu un regim stalinist pentru 45 de ani! Ce este de sărbătorit aici?

Așadar, lăsați „triada” 9 mai să-și doarmă somnul adânc, de veci, și să marcăm corect, așa cum se cuvine, sărbătorile noastre în calendarul zilelor naționale! (Florin Sperlea).