Anul acesta, el va încerca fără îndoială să invoce „victoria” din distrugerile fără discernământ pe care le-a provocat în Ucraina. El va găsi o justificare pentru un război care a mers mult mai puțin bine decât se aștepta împotriva unei amenințări „naziste”, susținută de Occident, din Kiev, pe care el a inventat-o.În timp ce el face acest lucru, ziua de 9 mai va fi marcată altfel în Europa de Vest. Președintele Emmanuel Macron va saluta Ziua Europei la Berlin și la Strasbourg, sediul Parlamentului European, expunând viziunea sa ambițioasă a unei Uniuni Europene cu 27 de națiuni, obligată acum să treacă dincolo de problemele ecconomice pentru a deveni o putere mondială federală și mai puternică.

„Va fi un efect de ecran divizat”, spune Nicole Bacharan, analist francez de politică externă. „Pe un ecran, o paradă militară magnifică a Moscovei, pe celălalt ceva mai greoi și mai lent, dar poate că noi, în Uniunea Europeană, ar trebui să sărbătorim faptul că nu avem un dictator care face legea.”

Două Europe se confruntă acum pe un continent unde, pentru Rusia lui Putin, înfrângerea Germaniei naziste în „Marele Război Patriotic” consacră sacralitatea și gloria războiului, în timp ce la Paris și Berlin simbolizează imperativul păcii.

Confruntarea este între viziunile lumii din secolul al XIX-lea și secolul al XXI-lea, cu consecințe potențiale pe care secolul XX le-a ilustrat la Verdun, Hiroshima și în alte locuri.

De la Alep-ul din Siria până la Azovstalul asediat, oțelăria care este ultimul avanpost de rezistență în ruinele orașului Mariupol din estul Ucrainei, mesajul lui Putin a fost consecvent: Forța militară este eficientă în schimbarea realității geostrategice în favoarea Rusiei.

Citând un proverb rusesc, el a declarat în 2014 că „pentru comunitate, chiar și moartea este frumoasă”, o trăsătură care explică „eroismul de masă al națiunii în conflictele militare”. El a pus în contrast „adevărurile morale superioare” urmărite de poporul rus cu convingerea din Occident că tot ceea ce contează este succesul economic.

Aceasta, desigur, înseamnă să interpretăm greșit raționamentul și angajamentul îndelungat al Europei față de integrare, întreprins nu doar pentru a urmări prosperitatea, ci și pentru a asigura pacea.

La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez de externe, a propus fuzionarea producției de oțel franceze și germane, astfel încât „orice război între Franța și Germania să devină nu doar de neconceput, ci și imposibil din punct de vedere material”. Astfel a fost plantată sămânța unei Europe fără frontiere, cu o monedă unică, iar sinuciderile repetitive ale continentului au luat sfârșit.

Această aniversare o va recunoaște luni Macron.

Dar Putin, după 22 de ani la putere care l-au condus la un resentiment permanent față de Occident, este convins că președintele francez, și întreaga Europă, ar trebui să recunoască altceva: imensul sacrificiu sovietic, care a implicat moartea a 27 de milioane dintre cetățenii săi, care a salvat Europa de nazism.

„Poporul nostru a fost singur, singur pe drumul dificil, eroic și sacrificat al victoriei” asupra fascismului, a declarat el anul trecut.

„El crede că Europa este nerecunoscătoare și că, dacă Uniunea Europeană a fost construită, a fost doar prin sacrificiul rusesc”, a declarat Michel Eltchaninoff, autorul francez al cărții „Inside the Mind of Vladimir Putin”. „Iar el disprețuiește ideea pacea poate fi adusă de comerț”.

Bineînțeles, tocmai despre asta este vorba într-o Uniune Europeană de 450 de milioane de cetățeni, cu o economie de peste 17 trilioane de dolari. Ca alternativă, Putin a oferit Uniunea sa eurasiatică unor țări precum Ucraina, dar Belarusul ca model este greu de vândut dacă Berlinul și Barcelona sunt pe masă.

Magnetismul succesului democratic european, oricare ar fi defectele sale, pare mai amenințător pentru Putin decât NATO, deoarece sfidează cleptocrația autocratică pe care acesta a construit-o în jurul unei rețele de oligarhi care îi sunt datori.

De aici reacția sa violentă la asocierea Ucrainei cu Uniunea Europeană și oroarea sa față de steagul UE drapat pe fațada Ministerului ucrainean de Externe în 2014, după ce țara l-a alungat pe președintele corupt și slugarnic Viktor Ianukovici.

Încă de la începutul invaziei rusești din 24 februarie, a fost clar că Putin nu este în război doar pentru a restabili imperiul Moscovei prin subjugarea sau dezmembrarea Ucrainei. El este, de asemenea, în război împotriva Statelor Unite și a aliaților săi europeni pe care a ajuns să-i considere agenți fără Dumnezeu, care nu pot fi iertați pentri că au umilit Rusia la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991.

Acest război mai larg promite să fie unul lung, obligând Europa să se concentreze pe zona militară, pe care a evitat-o în mare parte în cele peste trei decenii de la sfârșitul Războiului Rece.

„Întregul așa-numit bloc occidental format de Statele Unite după chipul și asemănarea sa este, în întregime, același „imperiu al minciunii””, a declarat Putin în discursul său în care a anunțat un război pentru a „denazifica” Ucraina, un stat cu un lider evreu.

La un moment dat, în lunga sa domnie, Putin era pregătit să recunoască crimele militare sovietice. În calitate de prim-ministru, el a vizitat Pădurea Katyn în 2010 pentru a comemora uciderea sovietică acolo a mii de ofițeri polonezi la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

El a denunțat „minciunile cinice” care au ascuns adevărul despre măcelul de la Katyn și a declarat că „nu există nicio justificare pentru aceste crime” ale unui „regim totalitar”.

„Ar trebui să ne întâlnim unul cu celălalt la jumătatea drumului, realizând că este imposibil să trăim doar în trecut”, a spus Putin.

Dar în Europa, o duzină de ani mai târziu, un compromis „la jumătatea drumului” între militarismul rusesc ridicat la intensitate mistică, cvasi-religioasă și „pacea prin unire” franco-germană pare aproape de neconceput.

Putin l-a ridicat din nou pe Stalin la statutul de erou. Departe de a recunoaște oricare dintre crimele sale, la Katyn sau în altă parte, el a reconstituit Armata Roșie. În fiecare an, de Ziua Victoriei, cetățenii ruși defilează purtând fotografii ale eroicilor lor înaintași într-un spectacol cunoscut sub numele de „regimentul nemuritor”. Ocazional, Putin, al cărui tată a fost grav rănit în război, li s-a alăturat. De data aceasta, se stabilește o legătură directă între războiul împotriva lui Hitler și actualul război împotriva „naziștilor” fictivi de la Kiev.

Împotriva acestei flăcări de naționalism militarist din partea unei puteri nucleare, care evocă ceea ce poeta poloneză laureată a premiului Nobel Wisława Szymborska numea „magnifice bombe care explodează în zări roz”, ce are palida Uniune Europeană pentru a-l contracara pe Putin? Ce magnetism are ziua de 9 mai a sa?

Războiul din Ucraina a galvanizat Europa. În general, aceasta privește admiterea urgentă a Ucrainei, Georgiei și Moldovei în Uniunea Europeană. Se înmulțesc apelurile pentru o accelerare a procesului decizional în materie de politică externă și de apărare. Mario Draghi, prim-ministrul italian, a cerut luna aceasta „federalism pragmatic” în domeniul apărării și în alte domenii.

Federalismul, un cuvânt asociat cu ideea unor State Unite ale Europei, eventual sub un guvern federal de un anumit tip, sugerează accelerarea unității europene în moduri care au părut de neconceput timp de mulți ani.

„Trebuie să depășim acest principiu al unanimității, care duce la o logică a vetourilor încrucișate, și să ne îndreptăm spre decizii luate cu majoritate calificată”, a declarat Draghi, făcând aluzie la o procedură care ar permite aprobarea odată ce este atins un anumit prag de susținere. El a adăugat: „Protejarea Ucrainei înseamnă să ne protejăm pe noi înșine și proiectul de securitate și democrație pe care l-am construit împreună timp de 70 de ani.”

Guvernul de coaliție al Germaniei, condus de cancelarul Olaf Scholz, susține votul majoritar în ceea ce privește politica de securitate și apărare, însă Franța este mai ezitantă.

Agresiunea rusă a făcut ca Polonia să se îndrepte spre susținerea consolidării uniunii. Înfrângerea de către Macron a lui Marine Le Pen, prietenă cu Putin, în alegerile prezidențiale de luna trecută, l-a izolat pe liderul ungar Viktor Orban, în complicitatea sa cu Rusia. Uniunea Europeană, mereu certăreață, pare hotărâtă să se transforme.

„Este o coincidență spectaculoasă de date”, a declarat Dominique Moïsi, un politolog francez, despre 9 mai. „Ce este mai real? Puterea Rusiei și Mariupolul distrus, sau viața europeană normală la Strasbourg? Va trebui să luptăm ca naiba pentru a-l opri, ca și cum viitorul nostru este în joc”.

Macron a fost principalul susținător al unei Europe suverane, suficient de independentă pentru a pretinde „autonomie strategică” și susținută de consolidarea puterii militare europene alături și în coordonare cu NATO.

Pare sigur că Macron va folosi ziua de 9 mai pentru a elabora această viziune și pentru a clarifica contrastul dintre modelul de război al lui Putin și magnetul european de pace pe care Schuman l-a pus în mișcare acum 72 de ani.

În același timp, însă, Macron consideră că nu există alternativă la negocierea cu Putin.

În urmă cu trei ani, el l-a invitat pe Putin la reședința prezidențială de vară de la Brégancon și a declarat că „Rusia este europeană, foarte profund, și noi credem în această Europă care se întinde de la Lisabona la Vladivostok”.

Războiul din Ucraina a zdruncinat, dacă nu a desființat, această idee. „Domnul Macron știe că Ucraina nu poate rezista fără Statele Unite”, a spus Moïsi. „Nu poți construi Europa ca o putere fără America, deoarece pierzi jumătate dintre europeni dacă încerci. Unitatea Occidentului este cheia unității Europei”.

Indiferent ce va declara Putin pe 9 mai, această unitate s-a dovedit eficientă în apărarea Ucrainei și în afectarea Rusiei. Secretarul Apărării Lloyd J. Austin III dorește să vadă Rusia slăbită permanent, „în măsura în care nu mai poate face genul de lucruri pe care le-a făcut prin invadarea Ucrainei”.

Acest lucru nu se va întâmpla peste noapte și implică riscuri evidente.

În „First Person”, autobiografia pe care a publicat-o în urmă cu mai bine de 20 de ani, Putin a descris cum a încolțit un șobolan în clădirea sa de apartamente dărăpănată din Sankt Petersburg, pe când era copil.

„Așa că s-a întors și a sărit pe mine”, a scris Putin. „M-a surprins și mi-a fost foarte frică. M-a urmărit, sărind pe scări”, înainte ca băiatul care avea să devină președinte să reușească să trântească o ușă peste șobolan.

„Pe acea scară am înțeles o dată pentru totdeauna ce înseamnă să fii încolțit”, a scris Putin.

Dacă, așa cum pare a fi, povestea șobolanului este un indiciu al convingerilor omului care controlează acum arsenalul nuclear al Rusiei, atunci atacul direct, chiar nesăbuit, este răspunsul lui Putin atunci când se simte încolțit. (Paul D.).