Connect with us

Administratie

Cincisprezece cetăţeni din Siria, Turcia, Camerun, Nigeria și Congo, au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos sau ascunşi într-un automarfar încărcat cu textile

Publicat

pe

DISTRIBUIE Articolul....
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile pentru o societate comercială din Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, nouă cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria și Turcia.

În data de 24.04.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 10 metri de linia de frontieră, șase persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Camerun, Nigeria și Congo, solicitanți de azil în țara noastră.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun, mai mentioneaza sursa citata. (Sava N.).

Administratie

Tudoran loveste din nou

Publicat

pe

De

DISTRIBUIE Articolul....
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Apropo de reveniri: fostul judecator Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti a reintrat in atentia presei, dezvaluie Lumea Justitiei. Cica si-ar fi ridicat doua case fara autorizatii de construire si cu muncitori adusi la negru, platiti de altcineva.

Daca partea cu muncitorii s-ar putea sa fie o simpla barfa, cea cu lipsa autorizatiilor pare confirmata de catre insasi Primaria Sectorului 1. Cel putin asa scriu cei de la Cetateanul.net. Interesant este ca publicatia i-a adresat cateva intrebari pe aceasta tema si sotiei fostului magistrat, Doina Ion-Tudoran, directoare in Consiliul Concurentei, dar aceasta deocamdata nu a raspuns nimic. Dar mai multe puteti citi dand click aici. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Administratie

Contenciosul dintre CCR și CJUE

Publicat

pe

De

DISTRIBUIE Articolul....
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Pe când mai toată lumea, cu o mână pe portofel și cu alta pe calorifer, se uită, tremurând de frig, furie sau frică, după caz, spre Ucraina, în așteptarea rachetelor nucleare tactice rusești, iar suveranismul de birt, ajuns doar o modă pentru sezonul de toamnă-iarnă al globalizării, își prezintă stiliștii la defilările din piețele dâmbovițene, prin București a trecut pe nebăgate de seamă, precum o adevărată cometă europeană, domnul Koen Lenaerts, Președintele CJUE.

Cândva un jurist de o distincție aparent certă dintr-o țară cu identitate națională incertă, Belgia, dl Lenaerts, a ajuns a fi „asasinul plătit” al supremației Constituțiilor naționale din statele membre ale UE, oricând dispus să pună nu interesele comune europene, așa cum ipocrit se exprimă, ci interesele hegemonilor Europei – fie ei corporatiști sau statali – deasupra voinței popoarelor europene, în numele cărora și cu respectarea identității lor naționale în expresie juridică, au fost ratificate tratatele constitutive ale UE. Nu este foarte clar cine l-a invitat și de ce un șef de instituție europeană vizitează un stat membru la chemarea unor persoane care nu îi sunt omologi, dar aceasta nu mai are vreo importanță. Este bine că a venit întrucât erau multe de discutat cu deloc onorabilul domn. Din păcate, desfășurată în semiclandestinitate, vizita cu pricina apare a fi fost un alt prilej ratat de a se fi ajuns la clarificările necesare.

Merită amintit faptul că dl Lenaerts a mai trecut pe la noi iar la plecarea sa, fostul Președinte al CCR, Valer Dorneanu a rămas cu impresia că s-au înțeles, întrucât oaspetele nu a putut răspunde argumentelor juridice ale gazdelor decât prin înclinări aprobative din cap. Asta până când „amicul” Lenaerts a revenit la propriul sediu din Luxemburg, de unde, atât prin presă, cât și printr-o sumă de decizii abuzive patronate de el, a îndemnat la nerespectarea Constituției române de către chiar judecătorii naționali, respectiv a instigat la încălcarea jurământului de fidelitate constituțională depus de aceștia.

Iată cel puțin un motiv pentru care, de astă dată, ar fi fost cazul ca interlocutorii români să lase deoparte limbajul diplomatic și formulele aluziv-mieroase pentru a-i explica limpede că dacă va continua să promoveze ideea supremației dreptului UE în raport cu legile fundamentale ale statelor membre și să susțină capacitatea instituțiilor UE de a modifica bazele constituționale ale organizării statelor membre, expresia juridică a identității lor naționale, ar urma să se constate neconstituționalitatea pe plan național a tratelor constitutive ale UE și, pe cale de consecință, nulitatea legilor naționale privind ratificarea lor. Aceasta în condițiile în care respectivele tratate, fiind acte de drept internațional, adoptate de conferințe interguvernamentale, nu pot intra în vigoare decât după ratificarea de către toate statele semnatare. Prin urmare, dl. Lenaerts trebuia să afle că se joacă cu focul, putând lăsa UE fără temei juridic sau să o împingă înapoi spre statutul de simplă piață. Nu a aflat.

Deși nu fusese anunțată cu surle și fanfare, așa cum este obiceiul când un eurocrat descinde în România spre a ne da lumină și a ne lăsa ultima ediție a „tablelor legii bruxelleze”, evenimentul în pregătire a ajuns la urechile publicului cu câteva luni în urmă. Eu însumi am furnizat presei o știre în acest sens, sugerând jurnaliștilor de investigații, altminteri foarte ocupați cu divorțul Simonei Halep sau nunta lui George Simion, să își facă ceva timp pentru ca, împreună cu colegii belgieni, germani, francezi, britanici etc., să cerceteze obediențele politice și filierele financiare ale președintelui CJUE, astfel încât să găsim explicațiile de fond ale derapajelor sale judiciare anti-naționale și să îi punem oglinda în față. Evident, nimic nu s-a întâmplat. În țara Codruței Koveși și a lui Traian Petrov nu se urmăresc banii („follow the money!”) „licuricilor luxemburghezi”.

Ar fi fost bine ca dl. Lenaerts să fi fost întâmpinat cu câteva articole precis țintite și cu întrebări consistente puse de jurnaliști, de natură a-l obliga să iasă din ambiguitate și să își expună clar politica vizând transformarea UE în altceva decât statele membre au convenit prin tratate. Ar fi fost necesar ca de-a lungul șederii sale să fie însoțit de și confruntat cu manifestații de protest ale populației, astfel încât să înțeleagă că are a se confrunta cu rezistența unui întreg popor care refuză furtul suveranității, iar nu doar cu metaniile marionetelor de la Institutul Național al Magistraturii sau cu rezervele timorate ale reprezentanților CCR, ajunsă astăzi „Curtea celor trei grații – Stanciu, Tănăsescu și Scântei – ale dizgrației constituționale”. Ar fi fost util, măcar, ca la diversele întâlniri cu oaspetele european să fie invitați exponenți ai asociaților profesionale din domeniul justiției – magistrați și avocați deopotrivă, precum și din mediul academic care să își prezinte argumentele critice la adresa deciziilor CJUE.

Koen Lenaerts trebuia să simtă, după vorba poetului, că tot ce mișcă în țara asta, râul și ramul, îi sunt potrivnice și că va fi dușmănit de toate până când, asemenea celor veniți înaintea lui ca să ne ceară pământ și apă, se va face doar o apă și un pământ, cu tot cu ifosele sale neocoloniale. Astea aveau să îi arate interlocutorii săi dacă ar fi fost români și democrați. Nu a fost nici români nici democrați.

Evident, așadar, că nimic din acestea nu s-a întâmplat. Iată de ce președintele CJUE trebuie să fi spus, atât comanditarilor cât și prepușilor săi, la întoarcerea din expediția carpato-danubiano-pontică, asemenea lui Cesar după războiul cu galii, veni, vidi, vici. Ceea ce pentru noi este îngrijorător.

Despre fondul discuțiilor purtate și al celor „convenite” am aflat în special dintr-un lung și ostentativ subtil comunicat al CCR. Un comunicat care confirmă cele arătate mai sus. Subtextul său este nu doar mai clar, ci și mai înfiorător decât textul. Imaginea sugerată a unor floretiști pe care lașitatea i-a exclus din realitate, în luptă cu un brigand care lovește în neștire cu toporul, este nu doar ridicolă, ci și generatoare de imensă silă.

Potrivit acestui comunicat, un domn Lenaerts fals conciliant afirmă că la nivelul CJUE este „nevoie de contribuțiile curților constituționale naționale, care descoperă probleme ce țin de dreptul Uniunii, posibile aspecte care țin de interacțiunea dintre dreptul Uniunii și dreptul național, inclusiv dreptul constituțional național”, fiind „bucuros să constate… că domnul președinte Enache și colegii săi sunt ferm angajați să contribuie la consolidarea spațiului constituțional comun prin formularea de trimiteri preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de fiecare dată când dreptul european este relevant pentru riguroasa punere în executare a dispozițiilor Constituției României, care se întrepătrunde cu dreptul european din 2003, când textul Legii fundamentale a fost revizuit în vederea aderării la Uniunea Europeană.”

Cine se „întrepătrunde” cu dreptul UE?! Constituția României?! Constituția României, ca și toate legile fundamentale ale celorlalte state membre, nu se „întrepătrunde”, ci îngăduie dreptului european să se nască, limitând libertatea de decizie a legiuitorului european prin obligația de a se conforma prevederilor sale. Între expresia juridică a esenței identităților naționale ale statelor membre și dreptul UE nu este întrepătrundere, ci subordonare. În măsura în care CJUE asigură această subordonare, prin riguroasa respectare a dispozițiilor constituționale naționale, se creează și consolidează un adevărat spațiu constituțional comun ca fundament juridic al unei națiuni cosmopolite europene, organizate politic ca uniune de state-națiune și cetățeni. Altminteri sacrificăm identitatea statelor membre și odată cu aceasta existența statelor respective însăși, în favoarea creării unui imperiu european de nimeni dorit. Nici unul dintre statele semnatare ale tratatelor constitutive ale UE nu a înțeles că își dă acordul pentru dispariția sa și dizolvarea într-o masă imperială în care cei mai puternici îi vor exploata pe cei mai slabi, fie asta și nu direct, ci prin intermediul unor instituții chipurile comune.

„Domnul președinte Enache și colegii săi sunt ferm angajați să contribuie la consolidarea spațiului constituțional comun prin formularea de trimiteri preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene”?!?! Asta ne-o spune cu satisfacție dl Lenaerts, inclusiv cu referire la dreptul constituțional național, prin chiar gura comunicatului CCR, care astfel îl confirmă. Cu ce ai greșit Marian Enache de te laudă Koen Lenaerts?!

CJUE are competența limitată la a interpreta dreptul UE (tratatelor constitutive ale UE și legislația adoptată de legislativul european), iar nu Constituția României. Interpretarea celei din urmă cu caracter general obligatoriu este de competența exclusivă a CCR. Dacă instanța română de control constituțional este sesizată cu excepția de neconstituționalitate privind o lege adoptată de legislativul național, motivată prin conflictul între norma națională respectivă și norma europeană cu obiect similar care are, prin efectul tratatelor europene, tot statut național, CCR poate întreba cu folos CJUE cum o interpretează pe aceasta din urmă. Astfel, interpretarea dreptului UE va fi uniformă la nivelul întregii uniuni. După aceea, însă, CCR va refuza alinierea normei adoptate de legiuitorul național la interpretarea dată de CJUE normei adoptate de legiuitorul european, dacă va constata că între înțelesul dat de ea Constituției României și înțelesul dat de CJUE normei de drept UE există contradicție sau incompatibilitate; iar CJUE va trebui să accepte această decizie și, după caz, să i se conformeze. Astfel se asigură un spațiu constituțional european pe baza celui mai mic numitor comun al constituțiilor naționale.

Referirea la revizuirea Legii fundamentale a României efectuată în 2003, în vederea aderării la Uniunea Europeană, ca la un argument care, în lipsa vreunui comentariu de natură a o pune în parametri corecți, confirmă corectitudinea afirmațiilor Președintelui CJUE, este inacceptabilă.

Ceea ce s-a întâmplat în 2003 a fost ca, într-adevăr, pentru a face compatibilă ordinea constituțională română cu calitatea României de membru al UE, să se confere legislației adoptate de legislativul european, în limitele competenței conferite acestuia de către statele membre prin tratate, statut național, adică aplicabilitate directă în ordinea juridică română, cu precizarea că în cazul apariției unor contradicții între normele de rang egal, prioritate au cele de origine europeană. Aceasta în condițiile în care în ierarhia actelor normative supremația aparținea, potrivit nu doar interpretării literale a textului constituțional în discuție (art. 148) și coroborării sale cu toate celelalte articole pertinente ale legii fundamentale române, ci și științei dreptului (teoriei generale a dreptului), Constituției naționale. Am prezentat cu alte ocazii pe larg argumentele care susțin această poziție și nu mai este cazul să le repet aici.

Problema este că atunci când se referă la revizuirea din 2003, Președintele CJUE citește altceva decât CCR și anume că aceea a statuat renunțarea la supremația Constituției României în favoarea tratatelor constitutive ale UE și dreptului UE infraconvențional. Cu alte cuvinte a renunțat la dreptul poporului român de a fi singurul care își stabilește propria ordine constituțională potrivit identității sale culturale, tradițiilor, convingerilor și aspirațiilor sale.

Cum este posibil ca nici un cuvânt din comunicatul CCR să nu amendeze o asemenea interpretare, ci, prin citarea necritică a spuselor Președintelui Lenaerts, să o confirme?!?!

În schimb comunicatul CCR ne mai informează că „Președintele instanței române (dl. Marian Enache – nn) a subliniat că nu se pune problema unui conflict sau a unei ierarhii între ordinea juridică constituțională națională și ordinea juridică europeană, fiind vorba, de fapt, despre o compatibilizare și o complementaritate a celor două ordini juridice, ambele fiind acceptate în plan național, de la momentul aderării la Uniunea Europeană.”

Cum adică „nu se pune problema… unei ierarhii între ordinea juridică constituțională națională și ordinea juridică europeană”?!? Tocmai această problemă se pune și ea nu poate fi evitată? În ultimă instanță cine are supremația: Constituția României sau dreptul UE? Dl Lenaerts ne spune și direct, prin declarațiile publice, și prin articole de o rea credință pseudo-științifică revoltătoare publicate inclusiv în mult prea permisiva presă de specialitate română (a se vedea Revista română de drept european nr 1/2022) și prin deciziile CCR pe care le păstorește, că supremația o are dreptul UE. Dl Enache ne spune că … nu are nimic de spus (sic!) împotriva poziției dlui Lenaerts întrucât problema … nu se pune. Prin urmare, când unul afirmă una iar altul nu afirmă nimic rămâne cum a spus cel care a vorbit.

Pe de altă parte, dl Enache are dreptate când spune că „nu se pune problema unui conflict… între ordinea juridică constituțională națională și ordinea juridică europeană.” Așa este! Conflictul este între CJUE, susținută servil de ÎCCJ și CSM, precum și de Guvernul așa zis român, pe de o parte, și CCR, atât timp cât litera „R” din abreviere mai are o semnificație, pe de altă parte. Mai exact există un conflict între România și hegemonii europeni, care vor să transforme UE dintr-o federație de state-națiune într-un imperiu colonial, precum și între poporul român și trădătorii care s-au strecurat în fruntea statului român.

Dl Lenaerts insistă că în raport cu dreptul UE Constituția României are caracter de normă subsidiară, iar dl Enache acceptă că între ele există un armonios, blând și ferice raport de complementaritate. Cine completează pe cine? Dar mai ales ce se întâmplă atunci când completarea adusă de dreptul UE Constituției României echivalează cu modificarea ei, inclusiv cu restrângerea drepturilor fundamentale ale cetățenilor români?

E timpul să o spunem fără echivoc: suntem în conflict cu CJUE și cu toți aceia care vor ca prin intermediul abuzurilor și dictatelor CJUE să transforme UE dintr-o potențială democrație transnațională într-o reală oligarhie supranațională. Iar în acest conflict membrii CCR, dar și cei ai puterilor legislativă, executivă și judecătorească, care cu toții au jurat să apere Constituția țării, trebuie să ne lămurească de care parte se află?

În condițiile în care războiul în formele sale cele mai crude bântuie Europa, această declarație de opțiune se cere făcută având în cuget cuvintele activistului american pentru drepturile omului, Malcolm X: „the ballot or the bullit” („urna sau glonțul!”) Cine nu respectă vocea urnelor, adică vocea poporului, va auzi vocea gloanțelor! Dacă instituțiile statului nu apără Constituția statului cu mijloacele pașnice ale politicii, o va apăra poporul, chiar și împotriva acestor instituții, „cu lancea, ca Horea”.

Adrian Severin

P.S. Acest text este redactat în stil pamfletar întrucât încearcă să repare efectele lașității celor care i-au fost interlocutori președintelui Koen Lenaerts referitor la contenciosul dintre CCR și CJUE.

Citeste in continuare

Administratie

𝐂𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐭𝐚𝐫𝐢 𝐥𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐢𝐚 𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐆𝐚𝐞𝐬𝐭𝐢-𝐏𝐥𝐨𝐢𝐞𝐬𝐭𝐢

Publicat

pe

De

DISTRIBUIE Articolul....
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Un obiect de investiţii extrem de important care, odată demarat, se doreşte a fi unul fără piedici în privinţa executării.
Este şi motivul pentru care, ieri, la Consiliul Judeţean (CJ) Prahova, a avut loc o nouă rundă de dezbateri pe tema realizării Drumului expres Ploieşti-Găeşti. La consultări, alături de reprezentanţi ai CJ Prahova, Companiei Naţionale de Administrare a Infrastruturii Rutiere (CNAIR) şi firmei de proiectare, au participat şi primarii sau reprezentanţi ai compartimentelor Tehnic/Urbanism din localităţile prin care va trece drumul expres.
 Au fost prezentate variantele obiectivului de investiţii şi conexiunea cu Autostrada Ploieşti-Braşov, în cadrul primei etape a Analizei Multicriteriale de Traseu.
 Drumul urmează să fie realizat prin fonduri europene şi lucrările vor fi pornite cel mai târziu în 2024.
 Acest drum expres ar urma să facă legătura între Oltenia şi Moldova, fiind o variantă suport mai scurtă pentru traficul care vine din zona de sud, pe relația Craiova- Pitești și care poate ocoli Bucureștiul în drum spre Moldova și Dobrogea de Nord.
Citeste in continuare

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Edilul Andrei Volosevici ne propune si o administratie plina de analfabeți functionali creativi

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinLa data de 03.08.2022, Incisiv de Prahova publica articolul „Edilul Andrei Volosevici ne propune o administratie plina de falsuri...

Exclusiv1 zi ago

Catastrofa ecologica din municipiul Câmpina/Colectarea deșeurilor constituie o bombă cu ceas și în Prahova (I)

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinPe fondul catastrofelor ecologice din judetul Prahova, problemele de poluare & deseuri se extind si se amplifica. Municipiul Campina...

Exclusiv2 zile ago

INCISIV TV – Televiziunea ta online/Lansare oficiala luni 10 octombrie 2022

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinGrupul de presă INCISIV anunță lansarea pe data de 10.10.2022 a primei televiziuni în flux digital ce poate fi...

Exclusiv3 zile ago

Un tată se luptă pentru copilul său!/Mama, dependentă de cannabis și…directoare a unei instituții din subordinea Primăriei Sinaia!

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinUn proces încâlcit pentru soarta unei fetițe de numai doi ani ar trebui să ducă la o anchetă serioasă...

Exclusiv3 zile ago

Va era dor de Giluela Deaconu – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina?

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinFostul procuror Mircea Negulescu „Portocala” se aude dandu-i indicatii colegei de la DNA Ploiesti Giluela Deaconu in sensul ca...

Exclusiv3 zile ago

Reorganizare pentru ”ultimii mohicani” ai „tătuțului” Andrei Volosevici

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinPana sa ii loveasca virusul DNA-ului, ”ultimii mohicani” ai „tătuțului” Andrei Volosevici, incercau o reorganizare prin ocuparea unor posturi...

Exclusiv3 zile ago

Nu mai există competenţă de cercetare penală în rândul lucrătorilor de siguranţă publică şi patrulare/Nu vor mai avea repartizate, spre soluţionare, dosare penale

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinDispoziția IGPR nr. 118/2022 ce înlocuieşte şi abrogă Dispoziţia IGPR nr. 23/2015, privind specializarea organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare (competenţele...

Exclusiv5 zile ago

EXCLUSIV/Andrei Volosevici a ieşit din sediul D.N.A. – Structura Centrala cu o nouă calitate, cea de inculpat

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinLa data de 26 septembrie, Incisiv de Prahova publica articolul „Primarul Andrei Volosevici `tremură`/Surse: Edilul Andrei Volosevici citat la...

Exclusiv6 zile ago

69 din totalul de 75 de locuri, au fost ocupate de agenți și subofițeri la masteratul profesional

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinDupă ce în anul 2021, în deja celebra ședință de dialog social  chestorul Minoiu, împuternicit director general DGMRU, ne spunea cu...

Exclusiv1 săptămână ago

Politia Locala Ploiesti este permanent la dispozitia cetateanului, un serviciu operativ in slujba ploiestenilor, pregatita in orice moment de actiune si interventie cu furci si topoare in loc de pistoale

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinNasul edilului a pus pe butuci Politia Locala Ploiesti/Furci si topoare in loc de pistoale? Dupa ce Politia Locala...

Exclusiv1 săptămână ago

„O tara care face un titlu de glorie din numărul dosarelor penale este o țară eșuată!”

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedin„Nu-mi plac bilanțurile pentru că oamenii sunt reduși la nivelul unor cifre! Avem „n” inculpați trimiși în judecata. Ura!...

Exclusiv1 săptămână ago

Consiliul Local Ploiesti a taxat derapajele edilului Andrei Volosevici/Consilierii locali au trantit proiectele cu „cantec” si „lectia de smecherie” nu a primit nota de trecere

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinIncisiv de Prahova a publicat, inainte de sedinta Consiliului Local Ploiesti de ieri, doua articole: „Doua proiecte cu cantec...

Exclusiv1 săptămână ago

Lecție de șmecherie in sedinta Consiliului Local Ploiesti/Mucegaiul și Șmecherii

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinEdilul Andrei Volosevici si mintea odihnita Funcționari discreți care ”înfloresc” subit la umbra unor posturi cheie din instituții publice...

Exclusiv1 săptămână ago

Maria Floricică, directorul Transport Urban Sinaia, a fost prinsă pe Aeroportul Otopeni cu substanțe interzise în bagaje

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinDirectoarea pleca în vacanță cu familia, iar la un control de rutină, ofițerii antidrog au găsit un pachețel cu...

Exclusiv1 săptămână ago

Doua proiecte cu cantec pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local Ploiesti

DISTRIBUIE Articolul....FacebookPinterestTwitterLinkedinPe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local al Municipiului Ploieşti din data de 27 septembrie 2022 au fost...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!