Intr-o lume plină de așa-ziși experți in toate, când paznicul recomandă tratamentul psihiatric, medicul face planuri de pază și alarmări , șoferul audit contabil, iar psihologul dă avize in construcții, cei in drept sunt datori să nu tacă, dar tac complici girând prin tăcerea lor lucrurile care frizează normalul.

Pe la colțuri toți iși exprimă nemultumirile insă in fața joacă un rol pervers, sperând că altcineva , in locul lor, va fi destul de inconștient intratât incă să spună ce ei gândesc , dar nu au suficientul curaj pentru a și verbaliza.

Drumul spre Iad este pavat cu bune intenții și nu in mod direct cei care sunt corecți in relatie și iți spun in fața ce și cum gândesc sunt in mod automat si dușmanii poporului.

” Șarpele nu este periculos pentru că mușcă, ci este periculos prin felul in care se ascunde ca să muște” , asta echivalând cu comportamentul unora care , pentru a-și ascunde propriile limite și inabilități, dezinformează și manipulează situatii, sperând că altcineva , care este mult mai bărbat decât a visat că pot fi ei, se va năpusti violent impotriva ” dușmanilor sistemului” și cu năpraznică lovitură ii va pedepsi.

Daca sistemul penitenciar se află intr-o stare de neacceptat, TOȚI cei care suntem in sistem ar trebui să ne simțim vinovați pentru că ori am fost complici, ori comozi, ori incorecți, ori prea puțini bărbați pentru a susține puncte de vedere pertinente, argumentare care să favorizeze un curs firesc , o conduită normală și pentru că cel puțin in zona de responsabilitate nu ne-am făcut treaba cu credință.

Deși , sindicate mai zvâgnesc din când in când, aproape toată emoția este dusă in zona financiară, iar firmiturile obținute hrănesc iluziile pentru o vreme, in timp ce conditiile de muncă, siguranța personală și formarea profesională sunt derizorii , ne afectează starea de sănătate și ne pun in pericol siguranța personală. Doar in momente extreme ne amintim că nu doar banii sunt totul și cât de importante sunt și demnitatea , confortul psihic și siguranța.

Vreți senzații tari date de cruda realitate, mergeți intr-un penitenciar de maximă sigurantă și lucrati singur pe o sectie de deținere cu 130-140 de deținuți clasificați in regim de maximă siguranța, la 5 luni de la incadrarea din sursă externă , mâncați in fugă pe un ziar pe care fug gândacii spre salam , pe care trebuie să te concentrezi să ii dobori cu primul bobârnac ca să nu ajungă in salam, in timp ce detinutii bat in usi că au probleme, telefonul sună, iar un alt coleg ciocăne disperat in usa de acces pentru că si el are urgențe. Și cum ziua nu ar fi completă, trebuie să raspunzi si intrebărilor membrilor unui corp de control:

• Dați pâine deținuților in cameră fără să o feliați, cum știti dacă este corect porționată?
• Lanterna asta funcționează? Nu vi se pare că intensitatea luminoasă este scăzuta, chiar dacă este zi, parcă chiar nu luminează cum trebuie?

Și ne-am fi dorit să fie doar o fabulă, dar din păcate chiar nu e.

Dintr-un total de 12 ore pe zi activă, 8 ore ni le petrecem la locul de muncă , practic, după 15-20 de ani de muncă in pușcării , fără să iți dai seama , te-ai mutat in unitate și mergi in vizită acasă, iar pentru atmosfera de acasa esti dator să te implici, dacă vrei să lucrezi in siguranța și intr-un climat apropiat cât de cât de normalitate.

Schimbarea ar trebui să fim noi, toti. Să fim corecti cu noi ,cu cei din jur, să renunțăm să fim lași și să spunem ce gândim, in mod corect , iar prin atitudinea noastră constantă să generăm schimbarea pe care ne-o dorim.

Nu este suficient doar să constați că lucrurile nu sunt in direcția corectă, dacă nu te implici, nu o va face nimeni in locul tău.

Nu te bucura că azi nu este despre tine, mâine poți fi tu, previzeaza FPP!