Arabia Saudită și Siria au semnat primul lor acord de cooperare în domeniul apărării de la înlăturarea lui Bashar al-Assad. Înțelegerea ar putea contribui la refacerea capacităților armatei siriene și marchează apropierea tot mai vizibilă dintre Damasc și Riad, după anii în care Siria s-a aflat în sfera de influență a rivalului saudit, Iranul.

Acordul dintre ministerele apărării ale celor două țări a fost semnat miercuri, în timpul vizitei președintelui sirian Ahmad al-Sharaa la Riad, alături de alte înțelegeri privind cooperarea guvernamentală. Detaliile documentului nu au fost făcute publice.

Apropiere strategică după schimbarea de regim

Freddy Khoueiry, analist pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, consideră că acordul este un nou pas în alinierea politică, economică și militară dintre Siria și Arabia Saudită. Damasc încearcă să-și reconstruiască forțele armate și să-și extindă parteneriatele regionale, a explicat el.

Serhat Süha Çubukçuoğlu, director al programului pentru Turcia din cadrul TRENDS Research & Advisory, a descris înțelegerea ca parte a eforturilor diplomatice și economice saudite de a atrage Siria în propria sferă de influență.

Semnarea are loc în timp ce armata siriană încearcă să-și refacă forțele după un război civil de 14 ani, încheiat în decembrie 2024 prin căderea regimului Assad. În același timp, autoritățile de la Damasc urmăresc retragerea tuturor forțelor militare străine de pe teritoriul țării.

Instruire și sprijin pentru refacerea armatei

În etapa inițială, cooperarea ar putea viza pregătirea militarilor, schimbul de informații, transferurile de echipamente și sprijinul pentru reconstruirea forțelor armate siriene, a estimat Khoueiry.

Pe termen mai lung, acordul ar putea deschide calea către o colaborare militară mai directă. Printre posibilitățile invocate se numără participarea unor militari sirieni la operațiunile saudite din Yemen împotriva rebelilor houthi, susținuți de Iran. Khoueiry a subliniat însă că această perspectivă rămâne speculativă și puțin probabilă în viitorul apropiat.

Un posibil pact regional, dar cu obstacole

Săptămâna trecută, ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a declarat că Damasc analizează posibilitatea de a se alătura alianței de apărare dintre Arabia Saudită, Pakistan și Turcia, cunoscută drept „Pactul de la Mecca”. Analiștii nu consideră însă că noul acord bilateral confirmă automat o asemenea direcție.

Khoueiry a spus că aderarea Siriei ar putea deveni posibilă până la începutul lui 2027, dar ar depinde de negocierile cu membrii existenți, de disponibilitatea Damascului de a-și asuma obligațiile de apărare colectivă și de alte calcule strategice.

Çubukçuoğlu s-a arătat mai rezervat. Pactul ar include o clauză de apărare colectivă comparabilă cu articolul 5 al NATO, potrivit căreia un atac asupra unui membru ar fi tratat ca un atac asupra tuturor. În opinia sa, operațiunile militare israeliene din Siria, inclusiv ocuparea unor teritorii din sudul țării, complică și mai mult perspectiva aderării.

Amenințarea percepută din partea Israelului ar putea, de asemenea, să determine Damascul să-și consolideze relațiile cu Riadul, a remarcat Khoueiry. Çubukçuoğlu a avertizat însă că riscul unei confruntări cu Israelul ar putea bloca discuțiile despre pact: în opinia sa, este greu de imaginat, în acest moment, că vreuna dintre țările implicate ar intra într-un război cu Israelul pentru a elibera teritorii.

Forțele Spațiale ale SUA au selectat compania Viasat pentru dezvoltarea unui Centru de Operațiuni pentru Misiuni (MOC), menit să conecteze mai multe constelații de sateliți și să gestioneze traficul de date prin viitoarea coloană vertebrală a Rețelei de Date Spațiale (SDN). Proiectul este derulat în colaborare cu biroul Pentagonului responsabil de inițiativa de apărare antirachetă Golden Dome.

Space Systems Command (SSC) a atribuit companiei un contract de tip IDIQ — cu livrări și comenzi stabilite pe parcurs — care poate ajunge la o valoare totală de 450 de milioane de dolari. Viasat va proiecta, instala și extinde centrul, urmând să acționeze ca integrator al rețelei și al sistemelor de misiune, pe măsură ce SSC dezvoltă o arhitectură deschisă, compatibilă cu furnizori spațiali diferiți.

Centrul de comandă al unei rețele cu mai mulți furnizori

MOC va deveni punctul central de coordonare a rețelei SDN Backbone: un sistem de sateliți pe orbită joasă, construit de SpaceX, care urmează să ofere comunicații rapide, cu latență redusă. Această infrastructură va lega între ele sisteme militare de comunicații și senzori aflați în spațiu — iar, în perspectivă, și sateliți comerciali — pentru a transmite informații către factorii de decizie și platformele de armament.

În etapa inițială, rețeaua va sprijini cu prioritate inițiativa Golden Dome a administrației Trump. Rolul MOC va fi să coordoneze schimbul de date între constelații și să administreze fluxurile care circulă prin această infrastructură.

Date redirecționate în funcție de misiune

Coordonarea rețelei va permite transferarea automată a datelor între constelații aflate pe orbite diferite și către stațiile terestre care le deservesc. Astfel, informațiile ar putea fi redirecționate pe o altă rută dacă transmisia încetinește din cauza aglomerării traficului sau este perturbată de bruiajul unui adversar.

Funcția MOC este comparabilă, într-o versiune modernă și automatizată, cu cea a unei centrale telefonice: în locul operatorilor care conectau apelurile prin cabluri și intervenau atunci când legătura se întrerupea, software-ul va coordona conexiunile și va contribui la remedierea problemelor de transmisie.

SSC descrie centrul drept o infrastructură care va reuni integrarea misiunilor, operarea rețelei și administrarea transportului de date într-un sistem cu tot mai mulți furnizori.

Trei funcții esențiale

Potrivit SSC, MOC va avea trei roluri principale:

• Coordonare între furnizori: va integra sisteme satelitare distincte într-o rețea unificată de comunicații.
• Conectivitate între domenii: va susține transferuri de date rapide, cu latență redusă și reziliență cibernetică, pentru utilizatori din aer, de pe uscat, de pe mare și din spațiu.
• Rutare dinamică: va gestiona și redirecționa datele în timp real, în funcție de prioritățile misiunilor.

Locotenent-colonelul Alexa Eggert, responsabilă de materialele programului SDN Backbone din cadrul biroului SSC pentru achiziții de senzori și sisteme de țintire spațiale, a declarat că centrul va asigura nivelul operațional necesar pentru integrarea transportului de date spațiale și a sistemelor de schimb aflate în dezvoltare. Reunirea acestor componente într-un singur centru, a spus ea, ar trebui să faciliteze furnizarea unei capabilități mai integrate pentru mai multe constelații și sisteme.

Efortul multimiliardar al Forțelor Spațiale de a construi o rețea de sateliți capabilă să transfere date rapid prin legături laser de mare viteză se confruntă cu un obstacol critic. Proiectul necesită acum o generație complet nouă de sateliți și o finanțare suplimentară semnificativă pentru a permite interconectarea cu alte sisteme spațiale militare, care, în prezent, nu pot comunica între ele.

Eroarea tehnologică ce costă miliarde

În esență, această nouă grupare de sateliți va funcționa ca un „traducător” între diferite seturi de forme de undă optice — necesare pentru a asocia cel puțin două sau trei constelații de avertizare/urmărire a rachetelor pe termen scurt, și altele în viitor. Această conectivitate este vitală pentru susținerea inițiativei de apărare antirachetă „Golden Dome” a administrației Trump, a cărei implementare depinde de viteza acestei rețele.

Nucleul problemei constă în faptul că terminalele de comunicații optice (OCT) utilizate de SpaceX — compania care construiește infrastructura centrală a rețelei (SDN Backbone) — sunt incompatibile cu tehnologia echipată pe sateliții de avertizare și urmărire ai Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA) și ai Comandamentului Sistemelor Spațiale (SSC). Mai mult, nici tehnologiile SDA și SSC nu sunt compatibile între ele, din cauza unor standarde tehnice diferite care guvernează formele de undă optice și viteza de transmisie a datelor.

„Sateliții-traducători”: Soluția disperată

Pentru a remedia această lipsă de interoperabilitate, Forțele Spațiale analizează desfășurarea unei constelații suplimentare de 12 până la 13 sateliți, cunoscuți sub numele de Puncte de Schimb Spațial (SEP) sau „sateliți-traducători”. Aceștia ar acționa ca routere orbitale, permițând sistemelor altfel incompatibile să facă schimb de date direct cu rețeaua centrală.

Estimările indică un cost de 12-14 milioane de dolari pentru fiecare astfel de unitate. Deși proiectul sateliților în sine ar costa peste 100 de milioane de dolari, costurile totale ale acestei restructurări ar putea atinge suma de un miliard de dolari, într-un moment în care Pentagonul se așteaptă deja la o finanțare mai redusă decât cea solicitată.

Presiunea termenului limită pentru „Golden Dome”

Există o frustrare crescută în privința acestei situații, mulți experți considerând că aceasta ar fi putut fi evitată dacă Pentagonul s-ar fi concentrat pe standardizare încă de la începutul programelor, în loc să încerce acum, în regim de urgență, să repare o problemă care nu ar fi trebuit să existe.

SpaceX a câștigat un contract de 2,29 miliarde de dolari în luna mai pentru a accelera dezvoltarea infrastructurii centrale a rețelei, cu scopul de a respecta termenul limită din 2028 stabilit pentru implementarea „Golden Dome”. În timp ce SSC a inițiat deja programul SEP, acordând contracte de demonstrație pentru cinci companii în luna august, detaliile tehnice, costurile finale și calendarul precis de desfășurare rămân incerte, într-un context în care oficialii militari evită să comenteze public ineficiența actuală a sistemelor.