Actualitate
Povestea lui Mircea Dridea, simbolul Petrolului Ploieşti! Reuşitele sale nu au fost egalate nici după cinci decenii de când s-a retras din activitatea de fotbalist

Nu am putea vorbi despre prahoveni emblematici fără a-l aminti şi pe Mircea Dridea, cel al cărui nume este sinonim cu Petrolul Ploieşti şi cu cea mai fructuoasă perioadă a „lupilor galbeni“. Timp de două decenii a respirat prin munca şi reuşitele de pe terenul de fotbal şi, ulterior, alţi 15 ani i-a fost alături echipei ca antrenor sau preşedinte de club. Din postura de atacant central a marcat 142 de goluri în cele 282 de meciuri în care a evoluat în tricoul Petrolului, a câştigat trei titluri şi o cupă a României, iar în echipa naţională a fost convocat de 18 ori, reuşind să înscrie de opt ori. Şi-a legat numele de memorabila victorie cu Liverpool (1966) şi de singura reuşită pe care echipa României a obţinut-o, în deplasare, în faţa Franţei (1967). Pe 7 aprilie împlineşte 85 de ani, iar cea mai mare realizare este FAMILIA, care include „11“-le de acasă, dar şi pe cel al Petrolului Ploieşti.
În urmă cu 70 de ani păşea pe terenul de fotbal, fiind adus de fratele mai mic, Virgil Dridea, care-l recomandase antrenorului de la echipa de copii a Ploieştiului, Emil Avasilichioaie. La acea vreme, Mircea Dridea, în vârstă de 15 ani, era jucător de şah, categoria 1, dar în timpul liber ieşea la fotbal cu băieţii din cartier, ca mai toţi cei de vârsta lui.
Primul pas făcut pe gazon avea să-i deschidă poarta către sportul care i-a adus satisfacţii enorme, care i-a deschis graniţele într-o perioadă în care România era o ţară „închisă“, care l-a propulsat între elitele fotbalului românesc. Şi în prezent, Mircea Dridea se regăseşte în primii zece golgeteri din toate timpurile ale Ligii I. Dar meritele nu i-au venit ca urmare a talentului, despre care spune că nu l-a avut, ci a muncii enorme pe care a depus-o, a calităţii de om de echipă şi a unei dorinţe nebune de a nu-i dezamăgi pe oamenii care veneau în tribune şi cu şase ore înainte de începerea partidelor pentru a fi siguri că vor prinde loc. „În acele timpuri, omul avea două preocupări: serviciul şi stadionul. În ziua meciului, spectatorii veneau de la 10 dimineaţa şi stăteau în tribune, jucau table, mâncau seminţe, îşi umpleau timpul până la 4 după-amiaza, când începea meciul“, ne-a povestit Mircea Dridea.
Revenind la momentul debutului, după un an în echipa de copii, a trecut la juniorii antrenaţi de Manole Rădulescu, iar în 1955 a fost remarcat de Traian Ionescu, care l-a selectat pentru echipa regională de juniori. Avea 17 ani pe atunci şi devenise şi student al Institutului de Petrol, Gaze şi Geologie (în prezent UPG) care, la acea vreme, îşi desfăşura activitatea la Bucureşti. Intrase fără examen, pentru că anii de liceu, urmaţi la Şcoala Medie de Petrol din Ploieşti, îi absolvise cu media 10.
Au fost nişte ani foarte grei, dar „microbul“ fotbalului era deja mult prea puternic. „Dimineaţa mergeam la facultate, iar de două ori pe săptămână veneam la Ploieşti ca să mă antrenez, alte două antrenamente le făceam în Bucureşti“, a completat interlocutorul nostru. După sport, revenea la cămin ca să se pregătească pentru facultate.
Munca şi disciplina pe toate palierele au început să-i aducă şi satisfacţii majore. La 19 ani, promovarea în prima ligă (Divizia A), iar la 22 de ani, odată cu diploma de inginer, avea deja în palmares şi două titluri de campion al României, cu Petrolul (1958, 1959), echipa antrenată de legendarul Ilie Oană.
Salariul şi-l lua însă de la Rafinăria 1 Ploieşti, unde fusese încadrat… Aşa erau vremurile. Indiferent de sportul practicat şi rezultatele obţinute, ca să ai un venit trebuia să ai şi un serviciu.
La 25 de ani, Mircea Dridea s-a căsătorit cu Michaela Popescu, campioană naţională la săritura în lungime, chiar în ziua în care aceasta şi-a aniversat majoratul. Pe Michaela (Popescu) Dridea, mulţi dintre cei care s-au îndreptat către atletism şi-o amintesc de la cluburile sportive Şcolar Ploieşti, Petrolul Ploieşti şi Prahova Ploieşti, unde a activat ca profesor antrenor.
Alături de soţia sa, care l-a înţeles, l-a spijinit şi a devenit şi cea mai înfocată fană a Petrolului Ploieşti, şi-a construit cea mai frumoasă echipă. Au împreună două fete şi, musai, să amintim şi de cei doi gineri pe care maestrul emerit Dridea îi apreciază foarte mult, şi cinci nepoţi (trei băieţi şi două fete). Dar singurii sportivi de performanţă în acest frumos „11“ rămân soţii Dridea. Unul dintre nepoţi a cochetat cu fotbalul, dar n-a fost să fie…
De la extaz, la agonie!
Vorbim ce vorbim despre familie, dar căile discuţiei ne poartă iar la cariera sportivă. În 1963, Petrolul câştiga Cupa României, iar, în 1966, îşi trecea în cont şi cel de-al treilea titlu de campioană a României. A fost un an de glorie pentru Mircea Dridea şi echipa sa, fiind momentul în care Liverpool venea la Ploieşti, echipa britanică având un meci câştigat acasă cu 2-0. În retur, Mircea Dridea înscria golul de 3-1 şi dădea şansa Petrolului la un meci de baraj. Un meci care a fost pierdut de „lupii galbeni“, dar câştigat la capitolul apreciere de către campionul nostru.
Anul 1967 a fost unul de la extaz, la agonie! La Paris, în meciul contra naţionalei Franţei, Dridea marca golul singurei victorii pe care România a obţinut-o în Hexagon. Tricolorii nu aveau pe atunci o miză financiară, ci una morală. Nu îşi permiteau să se facă de râs în afara ţării. Ca o paranteză în discuţia noastră, şi-a amintit, amuzat de situaţie, cum după un titlu câştigat, jucătorii au fost recomensaţi cu trei metri de stofă de la celebra fabrică „Dorobanţu“ din Ploieşti: „soţia a beneficiat de premiul meu, cred că şi-a făcut un taior…“
Dar a venit însă şi „visul“ urât, cunoscut în literatura fotbalului ca „dezastrul de la Zurich“, atunci când România a fost învinsă cu 7-1 de către Elveţia, în preliminariile celui de-al treilea Campionat European din istorie. A fost un eşec greu de înţeles, dar care se pare că ar fi avut la bază o pastilă administrată jucătorilor de către medicul echipei. „Eram parcă aterizaţi de pe altă planetă. Pe teren parcă pluteam, aveam impresia că vin tribunele spre noi, făceam eforturi mari să ne găsim echilibrul fizic și moral, dar nu reuşeam să ne adunăm. A fost o înfrângere care a rămas ca o pată pe palmaresul nostru internațional. După meci, eu am fost forţat să mă retrag din lotul naţional, dar am continuat la echipa de club“, ne-a povestit campionul nostru.
A venit şi momentul retragerii de pe terenul care, acum, la propunerea sa, poartă numele mentorului său: Ilie Oană. Ultimul meci ca fotbalist l-a susținut în penultima etapă a campionatului 1970-1971 când Petrolul a întâlnit CFR Timișoara pe teren propriu. După retragere, deşi era pregătit să-şi urmeze profesia de inginer, avea, totuşi, să rămână în cadrul clubului, fiind numit inițial antrenor al echipei de tineret, apoi antrenor secund și, în cele din urmă antrenor principal, dar numai pentru o scurtă perioadă și anume returul ediției 1973-1974. Ca tehnician, pentru scurte perioade de timp, îl găsim şi la FCM Progresul Brăila, Sportul Studențesc sau Oțelul Galați în prima divizie, dar fără rezultate remarcabile. „Ca jucător am făcut tot ce a ţinut de mine, ca antrenor depinzi de mai mulţi factori: echipă, arbitraj, atmosferă etc“, a completat Mircea Dridea. Indiferent de postura ocupată, a rămas fidel Petrolului, s-a bucurat la fiecare victorie şi a suferit la fiecare cădere. Îl îngrijorează ceea ce se întâmplă, în ultima perioadă, cu echipa-fanion a Ploieştiului, dar speră să existe o cale de rezolvare, el fiind unul dintre cei care se implică, în toate modurile posibile, pentru salvarea acestei „familii“.
Activ şi la cei 85 de ani
Devotamentul faţă de clubul care i-a deschis uşa către elita fotbalului românesc, activitatea în rândul observatorilor de arbitri, cea în Comisia de disciplină a Federației Române de Fotbal au făcut ca numele lui Mircea Dridea să fie unul, de referinţă, şi în zilele noastre pentru amatorii celui mai iubit sport din lume.
Iar o întâlnire cu cel care este Maestru emerit al sportului, dar şi Cetăţean de Onoare al Ploieştiului place şi suprinde, deopotrivă. Te poartă, cu ceva nostalgie în vorbă, spre anii perioadei de glorie a „lupilor galbeni“, dar îl vezi cum mimica i se frământă atunci când vorbeşte despre prezentul Petrolului. La meciuri nu se mai poate uita, pentru că emoţia este mult prea puternică pentru sănătatea şi vârsta sa.
Se destinde ori de câte ori vorbeşte despre familie, despre soţia alături de care împlineşte 60 de ani de căsnicie, despre împlinirea că fetele sale au o relaţie foarte bună, chiar dacă, fizic, sunt despărţite de un ocean, dar şi despre prietenii săi.
Pasiunea pentru şah şi-a păstrat-o şi nu ezită să-şi antreneze mintea ori de câte ori are ocazia şi un partener pe măsură. Cândva îi plăcea şi filatelia, dar, astăzi, pare a fi ceva…desuet. Se bucură de călătorii, iar destinaţia preferată îi este Grecia. Dar indiferent pe unde l-au purtat şi îl poartă drumurile, acasă a fost doar în Ploieşti. Este locul unde îşi are rădăcinile, unde a cunoscut cele mai mari bucurii, unde a muncit şi a trăit pentru un ţel (şi o va face până la ultima suflare): Petrolul Ploieşti.
Sursa foto: CJ Prahova şi https://fcpetrolul.ro/
Actualitate
Armata SUA intensifică producția de piese 3D, depășind restricțiile de proprietate intelectuală

Lipsa drepturilor de proprietate intelectuală asupra multor componente ale echipamentelor militare împiedică armata să le reproducă rapid și eficient prin imprimare 3D. Astfel, armata intenționează să producă singură mai multe piese.
Armata SUA întâmpină dificultăți în reproducerea și imprimarea 3D a pieselor necesare pentru arme și platforme, deoarece nu deține proprietatea intelectuală a acestora. Din acest motiv, armata ar putea începe să fabrice mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor, a declarat șeful interimar al Comandamentului de Materiale al Armatei, pentru Breaking Defense.
Lipsa proprietății intelectuale, o problemă costisitoare și timidă
Generalul-locotenent Christopher Mohan, comandantul adjunct și comandantul interimar al AMC, a declarat că industria nu ar trebui să fie surprinsă dacă armata va începe să producă mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor. Scopul este de a repune în funcțiune tancurile, elicopterele și alte platforme mai rapid. El a recunoscut că acest lucru face industria „îngrijorată și obosită”, dar a adăugat că a fost transparent cu furnizorii cu privire la dificultățile armatei.
„Nu mai putem aștepta”
„Am fost foarte deschiși cu ei și i-am spus ieri unuia dintre partenerii noștri din industrie, nu fiți surprinși dacă veți vedea că facem lucruri pentru că nu putem aștepta. Nu putem aștepta”, a declarat Mohan într-un interviu acordat la conferința anuală AUSA de săptămâna trecută.
„Recunosc că proprietatea lor intelectuală este proprietatea lor intelectuală”, a spus Mohan despre furnizori. „Ne este rușine că nu am cumpărat-o de la început, ceea ce este o prostie, o misiune prostească.”
Exemplu concret: O valvă de anvelopă
Ca exemplu, Mohan a spus că, în urmă cu câteva luni, unul dintre vehiculele armatei nu funcționa din cauza unei probleme provenite de la o mică valvă din anvelopă, așa că a cerut furnizorului principal datele tehnice pentru a face inginerie inversă asupra valvei. Cu toate acestea, furnizorul nu deținea datele tehnice, deoarece aparțineau celui care a fabricat valva cu aproximativ două sau trei niveluri sub principal, așa că a durat și mai mult pentru a repara piesa.
„Nu putem trăi așa, nu-i așa? Așa că, din nou, am spus să nu fiți surprinși dacă începem să facem lucruri”, a spus Mohan, adăugând: „trebuie să existe un fel de model care să spună: ‘Hei, putem cumpăra drepturile doar pentru piesa pe care trebuie să o imprimăm. Nu trebuie să cumpărăm întregul sistem de vehicule sau orice altceva.”
Progrese în imprimarea 3D la scară largă
Deși lipsa deținere a proprietății intelectuale a furnizorilor rămâne o problemă pentru armată, Mohan a spus că armata a făcut progrese în utilizarea fabricației aditive la scară largă. Ca parte a unuia dintre „sprinturile” de imprimare 3D ale armatei, serviciul este pe cale să creeze 60 de piese în 60 de zile, deși Mohan nu a precizat pentru ce vor fi piesele. De obicei, ar dura săptămâni pentru a face o singură piesă.
În plus, serviciul a creat un depozit digital care are piese „simpliste” care sunt ușor de imprimat pentru soldații de pe câmpul de luptă, cum ar fi grile de ventilator, mânere de uși și multe altele.
„Este un magazin containerizat. [Soldații] au putut să treacă prin rețelele tactice până la capăt, să se conecteze la depozitul digital, să descarce piesa și să o imprime pe teren, așa că știm că funcționează”, a spus Mohan. „Nu este atât de ușor pe cât ne-am dorit, dar știm că avem capacitatea de a face asta.”
Economii substanțiale și piese mai rezistente
Secretarul armatei, Dan Driscoll, a făcut ecou sentimentelor lui Mohan, arătând unei mulțimi de la AUSA o aripioară pentru rezervorul de combustibil extern al unui Black Hawk pe care serviciul a creat-o fără proprietatea intelectuală a companiei.
„Acest lucru poate suna banal, dar simpla posibilitate de a ne face sau repara propriile piese poate economisi milioane de dolari și poate salva vieți”, a spus Driscoll în timpul discursului său de deschidere la AUSA săptămâna trecută.
„Sunt construite ieftin, așa că se strică des. Furnizorul percepe peste 14.000 de dolari pentru o înlocuire. Echipa noastră o poate face mai bine. Au scanat-o 3D, au făcut inginerie inversă, au imprimat prototipuri și au efectuat validarea structurală în doar 43 de zile”, a adăugat el, ținând piesa în mână.
El a spus că armata a reușit să fabrice piesa cu puțin peste 3.000 de dolari, adăugând că piesa fabricată de armată era „cu 300% mai puternică și cu 78% mai ieftină”.
Autorizarea soldaților de a repara pe câmpul de luptă
În plus, în septembrie, Driscoll a dat soldaților autoritatea de a repara ceea ce trebuie reparat pe câmpul de luptă, în cadrul anumitor linii directoare create de armată.
De exemplu, dacă există un risc mic de a repara ceva, soldații nu trebuie să treacă printr-un proces birocratic mai înalt pentru a obține aprobarea, dar dacă există un risc „mediu” sau „mare”, soldații vor trebui să treacă printr-un proces de aprobare lung. Acest nou sistem este benefic, a spus Mohan, deoarece anterior exista o abordare „unică pentru toți” pentru a obține aprobarea de a repara ceva pe teren, astfel încât soldații nu puteau repara nimic, chiar dacă era „risc scăzut”.
„Sunt în armată de mult timp. Nu am văzut niciodată pe nimeni să aibă probleme pentru că a reparat ceva, nu-i așa? a spus Mohan. „Trebuie să schimbăm modul în care gândim.”
Actualitate
Baza Aeriană din SUA devine poligon de antrenament pentru Qatar: Un semnal geopolitic puternic
Actualitate
Germania și Japonia se aliază pentru rachete de croazieră cu rază extinsă
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 5 zile
Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?
-
Ancheteacum 2 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Administratieacum 7 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o zi
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!