Administratie
Analiza atentă a tabloului preţurilor de consum, în România, arată că inflaţia cu care ne confruntăm noi, începând din ianuarie 2021, nu este… în definiţie
Inflaţia, ce a pus pe jar planeta din America până în Extremul Orient, este doar un efect. Un „efect tranzitoriu”, cum au calculat analiştii băncilor centrale din întreaga lume, care însă nu va ceda înainte de începutul anului 2023. Când însă avem de-a face cu un efect de asemenea magnitudine – cum este actualul ciclu inflaţionist global -, ca să-i înţelegem esenţa este obligatoriu să-i căutăm cauzele.
Deşi de cauzele inflaţiei se ocupă mari centre de analiză economică din toată lumea, care au şi publicat studii de referinţă, se pare că sinteza cea mai relevantă a făcut-o venerabilul Financial Times. Cotidianul subliniază că actualele proiecţii de creştere economică reflectă impactul inflaţiei, în timp ce inflaţia, care continuă să crească, reflectă impactul crizei energetice.
Ne interesează însă pe noi, în România, acest tablou al lumii? Da! Din cel puţin trei motive: 1) ciclul inflaţionist în curs, care tulbură societatea românească de peste un an, fără să-şi fi oprit creşterea, este determinat în proporţie de 80 la sută de inflaţia globală; 2) criza energetică de asemenea globală, al cărui şoc a aruncat lumea în inflaţie, o resimţim din plin şi în România, cu o dobândă alimentată de stilul haotic în care a fost făcută liberalizarea preţurilor la gaze şi la electricitate; 3) când noi încasăm un şoc inflaţionist puternic provocat de un şoc al scumpirii electricităţii, gazelor naturale şi combustibililor – iar acest tablou caracterizează starea vremurilor în toată lumea – este în firea lucrurilor să fim la curent cu tot ce fac alte ţări pentru a îmblânzi aceste două şocuri.
Strategiile, cele pe termen lung, cu foi de parcurs întocmite pentru anii viitori, până în 2050, sunt proiecţii ce tind să impulsioneze tranziţia energetică, situând în prim-plan mari investiţii. Astfel de proiecţii avem şi noi, şi nu sunt puţine, de la exploatarea gazului din perimetrul românesc al Mării Negre la modernizarea centralelor electrice existente, cele care funcţionează cu energie nucleară sau cu gaze naturale, la construcţia de noi hidrocentrale şi centrale solare sau eoliene. Nu întâmplător, zilele trecute, premierul a fost la Cernavodă, însoţit de numeroşi specialişti, unde a dat asigurări privind sprijinul guvernului pentru întregul program de investiţii energetice.
Repet: acesta este programul pe termen lung. Pe termen scurt, chiar foarte scurt însă, sunt urgenţele a căror scadenţă va veni peste mai puţin de o lună şi jumătate. Ţările cu putere economică sunt preocupate, din perspectivă imediată, de tranziţia de la „banii din elicopter” la finanţări normale, şi totodată de pregătirea tranziţiei energetice, reformă radicală ce nu va putea izbuti nicăieri dacă efortul de a asigura securitatea energetică nu va fi cuplat cu un program înţelept pentru securitatea socială. Reformele în domeniul energiei, ca de altfel toate reformele, care sunt costisitoare, nu au cum să reuşească nicăieri fără o grijă susţinută puternic pentru securitatea socială.
Până la 31 martie vor rămâne în vigoare deciziile de plafonare şi compensare a preţurilor la gaze naturale şi la electricitate. Ce va fi însă după această dată? Ce va urma în aprilie, în mai sau în cursul verii? Experienţa pe care a trăit-o populaţia şi, în mare parte, firmele din afara sferei energiei, nu este de bun augur. Acum s-au înteţit dezbaterile, în societatea noastră, iar opiniile sunt divergente. Unele dintre vocile care se pronunţă în aceste zile, fie că au sau nu acces la decizii, susţin că trebuie să uităm reglementarea. Dreptatea lor, din acest punct de vedere, este totală. Numai că intervine aici o confuzie majoră: o piaţă fără reglementare – adică fără preţuri care să fie stabilite în birourile statului – nu poate fi o piaţă fără reguli. A proiecta, de aici încolo, măsuri care să vină în sprijinul populaţiei, îngrijorată acum de facturile ce vor curge începând din aprilie, înseamnă a asigura condiţii pentru ca producătorii de energie să nu-şi umfle profiturile doar pentru că pot, fiindcă… piaţa e liberă. Dacă piaţa e liberă, nu înseamnă că profiturile companiilor de energie au devenit mai importante decât securitatea socială şi securitatea întregii societăţi şi că pot face inflaţie scumpind gazele cu 60 la sută, electricitatea cu 40 la sută.
Analiza atentă a tabloului preţurilor de consum, în România, arată că inflaţia cu care ne confruntăm noi, începând din ianuarie 2021, nu este… în definiţie. Practic, nu avem o inflaţie ca la carte. Definiţia inflaţiei este limpede: creştere generalizată a preţurilor de consum. Ori noi avem o inflaţie cu câteva lebede negre sau lebede gri: pâinea cu 10%, cartofii şi uleiul cu 25%, asta în preţul alimentelor. Dincoace, la mărfuri nealimentare, între mii de preţuri, doar 5 mărfuri dau această anvergură a inflaţiei: combustibilii, tutunul/ţigările, energia electrică, gazele, energia termică.
A mai rămas doar o lună şi jumătate, timp în care mai pot fi luate măsuri pentru protejarea populaţiei. În dublu sens: să fie ferită de „libertatea” companiilor din energie de a face preţurile potrivit propriilor interese; şi, totodată, pentru a garanta, începând din aprilie, o perioadă-tampon pentru pregătirea procesului intrării României în ritmul normal al tranziţiei energetice. Proces în care trebuie câştigată populaţia.Piaţa trebuie organizată. Organizarea, repet, se face cu reguli. Pe cer zboară avioanele, dar nu zboară alandala, zboară pe culoare trasate după reguli stricte.
Adrian Vasilescu
Administratie
De ce tac polițiștii, chiar și atunci când știu că au dreptate? Sindicatul Diamantul explică mecanismul neajutorării învățate
Mulți polițiști știu că li se datorează bani sau drepturi. Cunosc legea, au văzut colegi care au obținut câștig de cauză în instanță și, uneori, au chiar în față toate argumentele de care ar avea nevoie pentru a acționa. Și totuși rămân pe loc.
„Lasă, că oricum nu se schimbă nimic”, spun unii dintre ei.
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” atrage atenția că această resemnare nu trebuie confundată cu lipsa de curaj sau de caracter. Psihologia o descrie printr-un concept precis: neajutorarea învățată — o stare care se poate forma după experiențe repetate în care efortul pare să nu aibă niciun efect.
Când omul nu mai crede că acțiunea lui poate schimba ceva
Cei care au lucrat în organizații sindicale cunosc scena. Unui coleg i se explică ce drepturi are, i se arată temeiurile legale și exemplele unor cazuri asemănătoare câștigate în instanță. Răspunsul poate fi totuși un gest din umeri: „Nu are rost.”
Reacția nu înseamnă neapărat că omul contestă informațiile primite. Uneori, nici măcar nu se teme de o represalie anume. Pur și simplu a ajuns să creadă că ceea ce face el nu poate influența rezultatul.
Lipsa de informare și teama de consecințe pot conta, dar nu explică singure această pasivitate. Resemnarea apare și la oameni care își cunosc drepturile, au experiență și nu mai au atât de mult de pierdut. Pentru a înțelege de ce, Sindicatul Diamantul face apel la cercetările din psihologie asupra neajutorării învățate.
Experimentul care a dat un nume fenomenului
În 1967, psihologii Martin Seligman și Steven Maier au publicat rezultatele unui experiment devenit cunoscut în istoria psihologiei. Într-o primă etapă, un grup de câini putea opri șocuri electrice ușoare prin apăsarea unui panou. Un alt grup era expus acelorași șocuri, dar nu avea nicio posibilitate să le controleze.
Ulterior, animalele au fost puse într-un spațiu din care puteau ieși sărind peste un perete jos. Câinii care învățaseră că pot opri șocul au găsit repede ieșirea. Cei care trecuseră prin experiența lipsei de control au rămas pasivi, deși scăparea era la îndemână.
Seligman a numit acest fenomen learned helplessness — neajutorare învățată: după ce o persoană ajunge să creadă, în urma unor experiențe repetate, că acțiunile sale nu schimbă nimic, poate înceta să mai încerce chiar și atunci când există o cale de ieșire.
Cum contribuie explicațiile pe care ni le dăm
Cercetările ulterioare au analizat și felul în care oamenii își explică eșecurile. În 1978, Abramson, Seligman și Teasdale au descris rolul pe care îl au aceste interpretări în apariția pasivității.
Dacă un eșec este pus pe seama unor cauze considerate permanente — „așa e sistemul” —, generale — „nimic nu merge” — și imposibil de influențat, omul poate ajunge mai ușor la concluzia că orice încercare este inutilă.
În schimb, un eșec văzut ca temporar și legat de o anumită situație nu trebuie să devină automat dovada că nimic nu se poate schimba. Diferența dintre cele două interpretări poate influența dacă persoana încearcă din nou sau renunță.
Un mediu în care efortul pare rupt de rezultat
În analiza sa, Sindicatul Diamantul susține că mecanisme asemănătoare pot apărea și în relația polițiștilor cu drepturile lor profesionale. Dacă regulile sunt greu de cunoscut, procedurile durează ani, iar obținerea unui drept nu duce repede la un rezultat concret, legătura dintre efort și reușită devine greu de observat.
Sindicatul indică, între exemple, accesul la reglementări și la procedurile care au influențat cariera și situația profesională a polițiștilor. În textul său, face referire la Ordinul MAI nr. 400/2004, despre care afirmă că nu a fost publicat în Monitorul Oficial și că a reglementat procedura disciplinară timp de mai mulți ani. Este invocată și Decizia Curții Constituționale nr. 392/2014, în care, potrivit sindicatului, s-a reținut că polițistul cercetat nu cunoștea regulile aplicate în procedură.
Un alt factor este durata demersurilor. Un proces privind drepturile salariale poate dura ani, iar plata unor drepturi câștigate poate fi eșalonată. Astfel, între momentul în care polițistul acționează și cel în care vede rezultatul se poate instala o distanță care slăbește convingerea că merită să încerce.
Ierarhia și lecția transmisă între generații
Într-o structură cu reflexe ierarhice puternice, avertismentele de tipul „nu te pune cu ei” pot circula de la un coleg la altul ca sfaturi de supraviețuire. Un agent tânăr poate prelua această teamă înainte să treacă el însuși printr-o experiență negativă.
Neajutorarea, arată analiza, se poate învăța și prin observarea celor din jur. Dacă un polițist vede în mod repetat că alții renunță, că demersurile lor nu par să producă rezultate sau că nu sunt susținuți, poate ajunge să creadă că aceeași concluzie îl așteaptă și pe el.
La această imagine se adaugă și pregătirea profesională. Sindicatul susține că viitorii polițiști sunt instruiți temeinic cu privire la obligațiile și răspunderile lor, însă primesc mai puține informații despre drepturile salariale și profesionale, precum și despre căile prin care le pot apăra.
Dincolo de reproșuri: cum poate fi recâștigată încrederea
În 2016, Seligman și Maier au revizuit teoria inițială în lumina cercetărilor ulterioare. Concluzia prezentată de Sindicatul Diamantul este că, în fața stresului prelungit, pasivitatea poate fi reacția implicită, iar ceea ce se învață este controlul: descoperirea faptului că acțiunile proprii pot avea efect.
De aici vine și una dintre ideile centrale ale articolului: colegul care nu mai încearcă nu are nevoie să fie rușinat sau etichetat drept laș. Are nevoie să vadă, prin exemple concrete, că un demers poate produce un rezultat. O experiență de succes apropiată și ușor de înțeles poate cântări mai mult decât un îndemn general de a avea încredere.
Rolul unui sindicat: demersuri juridice și rezultate vizibile
Sindicatul Diamantul critică organizațiile care, în opinia sa, își concentrează activitatea pe evenimente sociale sau ajung să cumpere din cotizațiile membrilor echipamente pe care angajatorul ar trebui să le asigure. O asemenea abordare, susține sindicatul, riscă să înlocuiască solicitarea drepturilor cu acceptarea unor soluții care transferă costurile asupra polițiștilor.
În viziunea organizației, sindicatul nu este doar un club social, ci trebuie să fie un organism specializat în apărarea drepturilor și în demersuri juridice. În întâlnirile instituționale în care sunt discutate probleme de drept, consideră Sindicatul Diamantul, este esențială și capacitatea de a susține argumentat pozițiile membrilor.
Pentru ca încrederea să se refacă, rezultatele trebuie să fie vizibile și explicate clar. O hotărâre câștigată contează nu doar pentru persoana din dosar, ci și pentru colegii care se întreabă dacă merită să acționeze. La fel, întârzierile și pierderile trebuie explicate, pentru ca ele să nu fie interpretate automat drept dovada că „oricum nu se poate”.
Victoriile invocate de Sindicatul Diamantul
În sprijinul demersurilor sale, Sindicatul Diamantul amintește o serie de rezultate juridice legate de Ordinul MAI nr. 400/2004 și de procedurile disciplinare. Printre acestea se numără Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3711/2015 și Sentința Tribunalului București nr. 1219/2016, despre care organizația afirmă că a făcut anularea ordinului aplicabilă tuturor polițiștilor. Sindicatul menționează și reintegrarea unui polițist, precum și plata despăgubirilor salariale în cazul său.
Organizația mai invocă patru excepții admise de Curtea Constituțională, ridicate de sindicat sau de membrii săi. Potrivit prezentării sale, Decizia nr. 392/2014 a impus ca procedura disciplinară să fie reglementată prin lege, iar Deciziile nr. 258/2017, nr. 833/2020 și nr. 88/2023 au vizat alte măsuri și reguli aplicabile polițiștilor cercetați disciplinar sau participanților la concursuri.
Pentru sindicat, aceste hotărâri sunt mai mult decât rezultate juridice. Ele pot deveni exemple concrete pentru colegii care încă se întreabă dacă acțiunea lor va avea vreun efect.
De ce contează exemplele apropiate
O victorie îndepărtată poate părea abstractă. Un rezultat obținut într-o situație asemănătoare, într-o unitate sau într-un context pe care polițistul îl recunoaște, poate avea un impact mai puternic. De aceea, Sindicatul Diamantul susține că rezultatele trebuie comunicate cu detalii clare despre problema rezolvată, pașii urmați și efectele obținute.
Această abordare schimbă și felul în care sunt tratați colegii care ezită. Reproșul îi poate face să se retragă și mai mult. Explicația, însoțită de un exemplu relevant, le poate oferi un motiv realist să încerce din nou.
„Ieșirea” există doar dacă cineva arată că saltul funcționează
În experimentele ulterioare, animalele au fost conduse în mod repetat peste peretele care oferea ieșirea, până când au început să facă singure acel salt. Analogia folosită de Sindicatul Diamantul este că un polițist care nu-și mai cere drepturile poate avea nevoie să vadă, de mai multe ori, cum un demers concret duce la un rezultat.
Mesajul organizației este că tăcerea nu trebuie pusă automat pe seama lipsei de curaj. Ea poate fi consecința unui mediu în care oamenii au ajuns să creadă că efortul lor nu contează. Iar pentru a schimba această convingere, nu sunt suficiente îndemnurile: sunt necesare informații accesibile, sprijin juridic și exemple clare că drepturile pot fi apărate. (Sava N.).
Administratie
Pistol cu aer comprimat și muniție, descoperite de polițiștii de frontieră la Albița
O armă cu aer comprimat și muniția aferentă au fost descoperite de echipa comună de control din Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în timpul verificărilor efectuate asupra unui cetățean finlandez care se pregătea să părăsească România.
Bărbatul, în vârstă de 70 de ani, călătorea cu o autorulotă și nu deținea documentele necesare pentru deținerea și transportul obiectelor descoperite. Arma și muniția au fost ridicate, iar cercetările continuă.
Control la ieșirea din țară
Cetățeanul finlandez s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Albița – ITPF Iași pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din România. Acesta se afla într-o autorulotă.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au descoperit asupra bărbatului un revolver din categoria armelor cu aer comprimat, pentru care acesta nu avea autorizațiile prevăzute de lege.
Ce au găsit polițiștii de frontieră
Pe lângă revolverul de calibru 4,5 mm, au fost găsite o cutie cu 205 alice și un set de cinci capsule CO₂, fiecare având 12 grame.
Potrivit autorităților, bărbatul nu deținea documentele necesare pentru deținerea și transportul armei și al muniției pe teritoriul României.
Explicația oferită de cetățeanul finlandez
În fața polițiștilor de frontieră, bărbatul a declarat că a cumpărat pistolul dintr-un magazin din Helsinki. Acesta ar fi intenționat să îl folosească în activitatea profesională, în domeniul deratizării.
Totodată, cetățeanul finlandez a afirmat că nu știa că deținerea și transportul armei în România necesită documente speciale.
Armă și muniție ridicate pentru cercetări
Conform prevederilor legale, revolverul și muniția aferentă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În acest caz, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor. (Paul D.).
Administratie
Ministerul Sănătății: peste 2,35 milioane de unități cu pregabalină figurează în stocurile din România
Alexandru Rogobete susține că Lyrica și medicamentele generice cu aceeași substanță activă nu au dispărut de pe piață. Potrivit datelor raportate la 13 noiembrie 2026, distribuitorii și farmaciile comunitare aveau împreună peste 2,35 milioane de unități de medicamente care conțin pregabalină.
Din total, 922.627 de unități se aflau în stocurile distribuitorilor, iar 1.429.818 în farmaciile comunitare. Cifra include atât medicamentul original Lyrica, cât și variantele generice.
Pentru Lyrica, în concentrațiile de 75 mg, 150 mg și 300 mg, Ministerul indică 645.834 de unități disponibile în stocurile distribuitorilor și ale farmaciilor comunitare.
Pot exista lipsuri punctuale în farmacii
Ministrul a precizat că un anumit medicament poate să nu fie disponibil imediat într-o farmacie anume, dar că acest lucru nu înseamnă că produsul a dispărut de pe piața națională.
Rogobete a transmis că înțelege îngrijorarea pacienților și a cerut ca informațiile despre disponibilitatea tratamentelor să fie verificate înainte de a fi comunicate, pentru a evita alarmarea nejustificată.
Ministerul Sănătății afirmă că va continua să monitorizeze stocurile și eventualele discontinuități de aprovizionare.
-
Exclusivacum 22 de oreAvocatul din Cătina: pistol la brâu, toga pe umeri. Fabrica de bani și bolnavi «pe 4 ore» a lui Alexandru Fulgeanu, fost primar la Cătina (Buzău) – (I)
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 22 de oreIPJ Prahova și „Cartierul General Plopeni”: republica șpăgii cu poliție de decor și primărie de familie
-
Exclusivacum 4 zileTribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 22 de ore„MAESTRUL BOROBOAȚELOR” LOVEȘTE DIN NOU! Cum s-a prăbușit în instanță încă o capodoperă „cusută cu ață albă” a procurorului Eduard Stasie și cum un judecător cu coloană vertebrală i-a predat o lecție usturătoare de Drept!
-
Featuredacum 2 zileLideri de Facebook, penitenciare de decor: like-uri multe, rezultate zero
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. – Weekendul, premiu pentru sănătoși. Bolnavii, la colț! Cronica unui șef cu stetoscop imaginar
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – Fișa postului: „Du-te la casierie după 1,5 lei și vino la sediu după o hârtie pe care ți-o puteam trimite pe mail”




