Legislația aplicabila:
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 110 din 2 octombrie 2021
privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-COV-2.
ART. 7
(1) Angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi
personalul din unităţile sanitare publice beneficiază de zilele libere prevăzute la art. 1, la
cerere, numai cu aprobarea angajatorului.
(2) Face excepţie de la prevederile alin. (1) părintele care se află în una dintre situaţiile
prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, care poate opta fie pentru acordarea de zile libere potrivit art. 1, fie pentru
acordarea majorării drepturilor salariale cuvenite potrivit alin. (4), fără ca aceste drepturi să
poată fi cumulate pentru aceeaşi perioadă.
(3) Drepturile băneşti aferente zilelor libere acordate în condiţiile art. 1 personalului
prevăzut la alin. (1) şi (2) se calculează şi se plătesc astfel:
a) conform prevederilor legale specifice ce reglementează acordarea
învoirilor/permisiilor/zilelor libere plătite, pentru angajaţii sistemului naţional de apărare,
ordine publică şi securitate naţională şi se suportă din bugetul de stat, prin bugetele
ministerelor şi instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională;
b) conform prevederilor art. 3 alin. (1), pentru personalul din unităţile sanitare publice.
(4) În situaţia în care angajatorul nu aprobă cererea de acordare a zilelor libere,
părintele are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în
cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcţie/solda de funcţie corespunzătoare
unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial
mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător
numărului de zile lucrătoare din perioada prevăzută la art. 1 alin. (2), cu condiţia
respectării de către celălalt părinte a prevederilor art. 1 alin. (3) lit. b) şi c).
(5) În cazul în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea în unul dintre domeniile
prevăzute la alin. (1), doar unul dintre aceştia are dreptul la acordarea de zile libere, cu
aprobarea angajatorului sau, în cazul în care angajatorul nu a aprobat cererea de
acordare de zile libere, la majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite.
(6) Majorarea prevăzută la alin. (4) se acordă pe baza cererii părintelui şi a
documentelor prevăzute la art. 5 alin. (3) şi (4). Cererea şi declaraţia se depun la angajator
în luna curentă pentru luna anterioară.
(7) Pentru personalul prevăzut la alin. (1) şi (2), majorarea prevăzută la alin. (4) se
acordă obligatoriu odată cu drepturile salariale şi se suportă din bugetele din care se
suportă drepturile salariale de bază.
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), pentru personalul din unităţile sanitare
publice, majorarea prevăzută la alin. (4) se suportă prin transferuri din bugetul.
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de la titlul VI – Transferuri între unităţi ale
administraţiei publice.
(9) Pentru personalul instituţiilor definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002
privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct.
39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile
finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, majorarea
prevăzută la alin. (4) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările şi completările ulterioare.
(10) Majorarea prevăzută la alin. (4) nu se cuprinde în baza de calcul prevăzută la art.
28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi
completările ulterioare.
(11) Majorarea prevăzută la alin. (4) reprezintă venit care se supune calculării, virării şi
declarării impozitului şi contribuţiilor sociale obligatorii, în conformitate cu prevederile Legii
nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(12) Instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională au obligaţia de
a emite norme specifice privind condiţiile de acordare a majorării prevăzute la alin. (4),
care se aprobă prin ordin al ordonatorului principal de credite. În situaţia unităţilor sanitare,
normele specifice privind condiţiile de acordare a majorării prevăzute la alin. (4) se aprobă
prin ordin al ministrului sănătăţii, cu excepţia unităţilor sanitare din reţeaua ministerelor şi
instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.