Administratie
81 kilograme de opiu descoperite ascunse deasupra cabinei unui autocamion, la PTF Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat – judeţul Dolj au descoperit, deasupra cabinei unui autocamion condus de un cetăţean turc, mai multe pachete ce conţineau aproximativ 81 de kilograme de substanţă solidă, de culoare maronie, posibil opiu. Cercetările în cauză sunt continuate de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu BCCO Craiova, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
La Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – județul Dolj s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean turc în vârstă de 48 de ani, la volanul unui autocamion. Şoferul transporta mase plastice şi circula pe ruta Turcia-Germania.
Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat controlul fizic al mijlocului de transport. Astfel, deasupra cabinei autocamionului, în spatele panoului de protecţie împotriva vântului, au fost descoperite mai multe pachete ambalate în saci de plastic. În urma controlului amanunțit s-a stabilit că pachetele respective conţin o substanţă solidă, de culoare maronie, în greutate totală de 81 kg (posibil opiu).
Întreaga cantitate de substanță a fost preluată de lucrători de la BCCO Craiova pentru a fi trimisă spre expertiză la laboratorul de specialitate.
În cauză, cercetările sunt continuate de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu BCCO Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată, autocamionul a fost indisponibilizat la sediul PTF Calafat, iar cetăţeanul turc a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora aproximativ 1.500.000 euro, precizeaza Politia de Frontiera Romana. (Paul D.).
Administratie
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
Administratie
Dumbrăvești: Primăria intervine pentru siguranța alimentării cu energie electrică – Anunț privind oprirea temporară a curentului în Crăciunești
Administratie
Florești: Un nou parc prinde contur lângă Grădinița Mare – Primarul Simona David monitorizează progresul
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 5 zile
Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?
-
Ancheteacum 2 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Administratieacum 7 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o zi
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!