Anchete
Sporul pentru lucrări de excepție și misiuni speciale a fost retras
Cu toate că majorarea salarială de până la 50% din salariul de funcție/de bază ar fi trebuit să reprezinte o recompensă a rezultatelor profesionale obținute de către polițiștii cu adevărat merituoși, în urma sesizărilor primite din teritoriu am constatat că la unele unități de poliție din țară celebrul ”Oscar” a devenit un abonament pentru șefii docili care nu știu altceva decât să contabilizeze activitățile desfășurate de subalternii lor.
O astfel de situație a fost identificată de sindicatul Europol inclusiv la Secția Regională de Poliție Transporturi București, unde unii dintre șefi deveniseră abonații de serviciu ai sporului pentru lucrări de excepție și misiuni speciale. Astfel, în urma demersului acestuia prin care a semnalat modul discreționar în care a fost acordată această majorare salarială unor ofițeri cu funcții de conducere în cadrul Serviciului Transporturi Feroviare Prahova și respectiv Serviciului Poliție Transporturi Henri Coandă, conducerea SRPT București a procedat la reanalizarea modalității în care au fost întocmite notele de fundamentare.
Cel mai probabil, șefii celor doi ofițeri în cauză au pus în balanță integritatea morală și profesională a celor doi șefi de servicii raportând-o la contribuția faptică pe care aceștia ar fi trebuit să o aibă în atingerea indicatorilor statistici, concluzionând că doar șeful Serviciului Transporturi Henri Coandă nu se încadrează în criteriile prevăzute de Anexa nr. 1 pct. 22.3.2 din OMAI nr. S/7/2018 și au decis ca acesta să nu mai beneficieze de sporul de lucrări de excepție în procent de 50%.
Acest moment ar trebui să fie unul de reflecție pentru ofițerul în cauză, să efectueze o analiză cât mai obiectivă a propriilor rezultate comparativ cu activitatea desfășurată de către subordonații săi care în aceste zile au instrumentat un dosar penal soldat cu reținerea mai multor persoane care aveau ca principal mod de a-și ”câștiga existența” furtul din buzunarele și bagajele călătorilor care tranzitau Aeroportul Internațional Henri Coandă. Mai mult decât atât, asupra uneia dintre persoane a fost găsită inclusiv o cantitate de hașiș, ce a fost ridicată și trimisă la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate în vederea expertizării.
Iar în finalul momentului de reflecție, poate șeful Serviciului Transporturi Henri Coandă va binevoi să întocmească notele de analiză și va propune acordarea sporului de studii superioare subordonaților săi, absolvenți ai facultăților de sociologie, informatică, psihologie sau limbi străine, care prin munca pe care o desfășoară zilnic îl ajută să-și mențină funcția de ”contabil” al rezultatelor obținute de către aceștia, astfel încât să fie lăudat de șefi și nu în ultimul rând să fie nominalizat la premiul ”Oscar” în cadrul ședințelor de la nivelul SRPT București, mai precizeaza sursa citata. (Irinel I.).
Anchete
Verdict final în cazul procurorului Alin Mocioi: Cariera în magistratură se incheie după decizia ÎCCJ!
Anchete
CSM își alege conducerea pentru 2026: Tradiția invinge suspansul, fără contracandidați
Anchete
Hidroelectrica, gigantul bursier, fără conducere permanentă: Selecția CEO, un eșec răsunător
Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie listată la Bursa de Valori București, a confirmat miercuri seara, printr-un anunț oficial transmis investitorilor, eșecul procedurii de selecție pentru funcția de director general (CEO). Decizia validă informațiile anterioare vehiculate pe surse, inclusiv de către Mediafax, și subliniază dificultatea gigantului energetic de a identifica un lider pe măsura exigențelor.
Un proces riguros, un rezultat neașteptat
Procedura de recrutare, desfășurată conform rigorilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice – o obligație legală pentru companiile cu capital majoritar de stat – a fost supervizată de un expert independent. Raportarea oficială arată că acesta a finalizat evaluarea candidaților fără a propune, însă, nicio persoană pentru numire în funcție.
Standarde inalte, niciun candidat la inălțime
Analiza detaliată a inclus declarații de intenție și interviuri, bazate pe criterii clar definite anterior. Cu toate acestea, în ședința din 26 noiembrie 2025, Consiliul de Supraveghere a Hidroelectrica a constatat că niciunul dintre candidații rămași în cursă nu corespundea pe deplin cerințelor funcției de director general, având în vedere contextul operațional și strategic actual al companiei. „Menținerea standardelor de competență este o obligație legală, nu o opțiune”, se arată în comunicatul transmis de companie, care reiterează angajamentul pentru o „guvernanță solidă, transparentă și performantă”. Menționăm că procesul inițial a vizat atât funcția de director general, cât și pe cea de director financiar, însă niciun candidat nu a îndeplinit criteriile impuse.
Pe muchie de cuțit: Reluarea de urgență și conducerea interimară
Ca urmare a acestui eșec, Consiliul a decis reluarea imediată a procedurii de selecție, într-o cursă contra-cronometru pentru identificarea viitorilor CEO și CFO. Pentru a asigura continuitatea operațională, Hidroelectrica va menține măsurile interimare de conducere, atât pentru poziția de director general, cât și pentru cea de director financiar, până la finalizarea noii proceduri. Decizia Consiliului a survenit cu doar două zile înainte de termenul oficial de finalizare a selecției, stabilit pentru 28 noiembrie. Potrivit informațiilor Mediafax, doi candidați rămăseseră în cursa finală: Mihai Aniței și Radu Ioan Constantin.
Context tulbure: Scăderi de producție și schimbări de management
Acest moment delicat se înscrie într-un context complicat pentru Hidroelectrica. Primele nouă luni din 2025 au marcat o scădere atât a producției, cât și a profitului net, rezultate influențate de condițiile meteorologice nefavorabile și de o serie de schimbări succesive de management. Aceste turbulențe au fost, de asemenea, corelate cu cerințele de reformă impuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), adăugând presiune suplimentară asupra companiei de stat, care rămâne un pilon strategic al economiei românești. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 6 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!



