Actualitate
O poveste cutremurătoare de viaţă şi o lecţie a istoriei recente! Colonelul (r) Aron Bugoiu, din Câmpina, unul dintre supravieţuitorii măcelului din ’89 de la Otopeni, în care 40 de militari şi civili au fost împuşcaţi (22)
Sunt mai bine de trei decenii de când regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu a fost schimbat. Momentele din decembrie ’89 au venit la pachet cu haos generat de manipulare şi lipsa de comunicare, dar şi cu mult sânge vărsat de oameni nevinovaţi. Unul dintre momentele cele mai dramatice a fost măcelul de la Otopeni, în care 40 de militari în termen, ofiţeri şi civili, din cadrul UM 0865 din Câmpina, au fost ucişi în dimineaţa zilei de 23 decembrie. Fuseseră chemaţi să întărească paza aeroportului, neştiind că vor cădea sub rafalele gloanţelor, fiind victime ale unor comenzi greşite şi ale unor confuzii. Prezent într-unul dintre cele trei camioane „morţii“, colonelul în rezervă Aron Bugoiu (maior, la acea vreme), din Câmpina, ne-a relatat firul tragediei. Chiar dacă amintirile îl răscolesc, preferă să povestească despre acest moment. Pentru că se simte dator ca, în istorie, să rămână consemnat adevărul tragediei de la Otopeni.
Aron Bugoiu (67 de ani) s-a îndreptat către o carieră militară imediat după absolvirea Liceului de Petrol din Câmpina. A studiat la Şcoala Militară de Transmisiuni din Sibiu şi, ulterior, a fost admis la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti. A revenit la Câmpina, pe funcţie în statul Major, la învăţământ, ocupând, de-a lungul carierei, şi posturi de conducere.
Despre unitatea de la Câmpina se cunosc destul de puţine lucruri şi mulţi, poate, dintre cei mai tineri, se întreabă de ce în fiecare decembrie sunt organizate ceremonii militare aici. A fost o unitate-pivot, de sine stătătoare, de pregătire a transmisioniştilor din trupele de securitate, din Ministerul de Interne. Ca ofiţer care era pregătit în domeniu, Aron Bugoiu a format, la rându-i, sute de transmisionişti. Unitatea de la Câmpina era una de rezervă, iar prin amplasarea geografică, în apropierea Bucureştiului, era printre primele solicitate atunci când în Capitală se organizau defilări, primiri de delegaţii etc. Aşa s-a întâmplat şi pe data de 21 decembrie 1989, ziua marelui miting din Piaţa Palatului, când au fost solicitaţi să se deplaseze la Bucureşti ca să fie în rezervă pentru forţele care erau deja acolo.
De la unitate au plecat cam 220 de oameni (militari în termen, gradaţi, medicul unităţii şi civili). Au ajuns în zona centrală, plutoanele au fost răsfirate acolo unde li s-a indicat. Fără a avea acţiuni, pe 22 decembrie s-au retras la cazarma unităţii de Jandarmi din Băneasa, însă nu au putut reveni la Câmpina, pentru că un pluton, care era cu comandantul unităţii, lipsea. „Din câte au povestit, au fost introduşi în clădirea Comitetului Central pentru întărirea dispozitivului interior. Ei au rămas izolaţi de noi şi în momentul când manifestanţii au blocat piaţa, ei n-au putut să mai plece. Ulterior, au fost evacuaţi, dezarmaţi şi duşi la regimentul de gardă în zona Academiei. Acel pluton avea să revină la Câmpina cu trenul, dar noi nu aveam de unde şti acest lucru şi primisem ordin să-i aşteptăm pe toţi“, povesteşte Aron Bugoiu. Şi este un moment asupra căruia insistă, pentru că dacă nu era această întârziere, dacă ar fi fost altele căile de comunicare, tragedia de la Otopeni nu ar fi avut loc.
Militarii care s-au retras din Piaţă şi au ajuns la unitatea de la Băneasa au fost implicaţi în noaptea de 22-23 decembrie în alte misiuni de asigurare a perimetrului, pentru că în zonă începuse să se tragă.
„În acea noapte, Comandantul Aviației Militare Române a primit o știre cum că era nevoie ca paza Aeroportului Otopeni să fie întărită, fiindcă existau indicii că teroriștii ar fi urmat să atace aeroportul. La acel moment, dispozitivul de apărare de la Aeroportul Otopeni se afla sub comanda generalului-maior Dumitru Drăghin, comandantul Diviziei 70 Aviație.
Acești teroriști erau văzuți atunci drept fideli ai lui Nicolae Ceaușescu, inclusiv mercenari din statele arabe care aceau relații de prietenie cu fostul dictator (libieni, sirieni, irakieni, palestinieni etc). În realitate, au fost diversiuni puse la cale cu abilitate în care victime nevinovate au fost prezentate drept teroriști. Așa a fost și în cazul masacrului de la Otopeni“, scrie fanatik.ro, în baza cercetărilor şi mărturiilor supravieţuitorilor tragicului eveniment.
Au primit un ordin verbal de la comandatul Trupelor de Securitate, Grigorie Ghiţă, pentru a merge la Otopeni. Detaşamentul pentru misiune avea în total 72 de militari în termen, şapte ofiţeri şi trei civili -şoferii celor trei camioane- care s-au deplasat, având asupra lor armament, muniţie şi toate cele necesare pentru intervenţie. Convoiul urma să fie recunoscut la punctele de control, iar la ultimul, un reprezentant al apărării militare a Aeroportului trebuia să-i preia convoiul și să îi amplaseze pe militari în dispozitivul de apărare.
Aron Bugoiu s-a aflat în cel de-al treilea autocamion.
Direct în bătaia gloanţelor
Pe DN1, deplasarea s-a desfăşurat fără probleme. „Drumul era liber, şoseaua era circulată, nu erau restricţii, se circula şi cu taximetre, şi oameni care se duceau la serviciu sau veneau de la munte, având schiurile pe maşini“, ne-a povestit colonelul (r) Bugoiu.
După cel de-al doilea filtru, convoiul a fost preluat de locotenentul major Constantin Ionescu. Acesta a urcat în primul camion, lângă șofer, pentru a-i conduce spre dispozitivul de apărare.
„Când mai erau aproximativ 100 metri până să ajungem la aeroport s-a auzit o rafală de armă, moment în care am spus şoferului să oprească. S-a declanşat imediat o ploaie de gloanţe asupra camioanelor. Se trăgea de pe clădirea din stânga şoselei, din faţa aeroportului, de pe platforma de la intrare şi din transportorul blindat aflat în dispozitiv“, îşi aminteşte Aron Bugoiu. Cel mai expus împuşcăturilor a fost primul camion care se afla în zona luminată din faţa aeroportului, iar cel mai „apărat“ era cel de-al treilea, acolo unde militarii au primit ordin să nu coboare pentru a nu atrage atenţia şi a fi victime sigure. „Cred că a fost o intuiţie: să fie adăpostiţi, atât cât putea adăposti un camion cu prelată. Acest foc desfăşurat sub un vacarm năucitor, care dădea impresia că eşti atacat din toate părţile, a durat circa 10 minute. S-au mai făcut mici pauze“, a povestit Aron Bugoiu pentru lucrarea „Oameni cu ştaif“ a istoricului Emanoil Toma.
Când s-a oprit focul, au auzit dintr-o portavoce să se îndrepte către aeroport, cu mâinile ridicate, să arunce muniţia şi armamentul. A fost momentul care a consemnat un alt capitol al tragediei. Era ora în care se schimbau turele de serviciu la aeroport, iar un autobuz care aducea personalul a intrat, de asemenea, în bătaia puştilor. Opt dintre aceştia şi-au pierdut atunci viaţa, plus alţi militari care se deplasau cu mâinile ridicate către aeroport, aşa cum primiseră ordin. Numărul victimelor din autobuz ar fi fost mult mai mare dacă şoferul n-avea prezenţă de spirit şi nu ar fi dat cu spatele. Scenele au fost văzute integral de Aron Bugoiu şi unii dintre soldaţi care, în momentul în care au auzit rafalele, s-au culcat la pământ, pe marginea şoselei.
Haos şi umilinţe
Toată nenorocirea ar fi plecat de la un foc de avertisment, singurul mijloc de comunicare, tras de către Ionel Zorilă, comandatul militarilor UM 01874 şi membrilor Gărzilor Patriotice de la Fabrica de vată Buftea. Trupele comandate de acesta se aflau din faţa aerogării.
„Justificarea pe care a emis-o ulterior Zorilă, că el a tras o rafală de foc ca să ne oprim, nu este plauzibilă, pentru că nicăieri, în niciun regulament militar, nu se opresc coloanele militare cu focuri de armă (…) Singurul mijloc de comunicare era legătura de foc. Înţelegerea era aşa: dacă tragem noi, trageţi şi voi! Acest lucru l-am aflat ulterior, pentru că eu am mai rămas acolo (n.r. Otopeni) patru zile şi am aflat ce s-a întâmplat“, a povestit Bugoiu în cartea lui Emanoil Toma.
Umilinţele au continuat! Iniţial au fost reţinuţi şi acuzaţi ca fiind teroriştii care au venit să cucerească aeroportul. Soldaţii au fost duşi într-un club, la subsolul clădirii, cadavrele abandonate într-un lift, iar Bugoiu şi cu un alt gradat, lt. Dinu, au fost expuşi oprobriului public, fiind încătuşaţi şi legaţi de calorifer în zona verde, unde erau toaletele. Au fost filmaţi, apostrofaţi, înjuraţi, dar au scăpat de violenţele fizice. După ce s-au convins că au comis o eroare cu militarii de la Câmpina, cei care îi acuzaseră i-au eliberat şi i-au inserat în dispozitivul de apărare. Militarii au refuzat să pună mâna pe arme. Le-a fost teamă să nu fie omorâţi precum camarazii lor, fiind acuzaţi că ar fi vrut să facă uz ilegal de armă. S-au limitat la a încărca dispozitivele celor care au continuat să tragă. Pentru că în acele zile, Aron Bugoiu îşi aminteşte că s-a tras mult şi…degeaba.
Revenit la cazarma din Băneasa, a aflat că acolo deja se ştia de masacrul de la Otopeni. Pe 27 decembrie, au solicitat să revină la Câmpina. Au făcut-o pe propria lor răspundere, ţinând cont că aveau să străbată aceeaşi porţiune a şoselei naţionale, care pentru 40 de militari în termen, ofiţeri şi civili, dar şi pentru opt angajaţi ai aeroportului, a fost…ultimul drum. Au format din nou o coloană militară, cu un steag cu gaură legat de prima maşină, cu banderole la mâini. Astfel, au reuşit să ajungă cu bine. Cei care au mai ajuns…
Minciunile, un alt „cuţit“ pentru supravieţuitori
Aron Bugoiu îşi aminteşte cu amărăciune de modul în care s-a dorit manipularea acestor evenimente, de cum s-a încercat plasarea vinei sau cum părinţii celor omorâţi au fost minţiţi că victimele fuseseră aduse deja împuşcate la Otopeni, minciuni propagate şi în unele ziare ale vremii.
„Ce a urmat ţine mai mult de lipsa de respect faţă de cei rămaşi în viaţă, dar mai ales faţă de cei care au murit, de teama că vom fi toţi împuşcaţi pentru a nu se afla adevărul şi de încercări ale celor vinovaţi de a minţi părinţii soldaţilor şi opinia publică în legătură cu acest masacru. Eu şi toţi cei rămaşi în viaţă ştim ce s-a întâmplat, ştim cine a tras fără nicio justificare şi ne-a ucis camarazii.
De neînţeles pentru mine rămâne modul în care balanţa justiţiei s-a echilibrat când, într-o parte, a fost distrugerea atâtor destine şi lacrimile părinţilor, iar dincolo, nişte pedepse simbolice, sfidător de mici şi chiar graţiate. Cât de puţin a valorat viaţa acestor tineri în decembrie ’89…“, a mărturisit colonelul în rezervă în revista „Eroii nu mor niciodată“ a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, filiala Câmpina.
Povestea tragediei de la Otopeni a tot spus-o în ultimii 30 de ani. I-a rugat şi pe cei care au fost cu el s-o scrie, aşa cum au trăit-o şi văzut-o în acele clipe de groază. Mărturiile sunt cutremurătoare şi marcante. Oricât ar încerca să îmbrace „armura“ rece a militarului, Aron Bugoiu are momente în care se vede copleşit de emoţie, în care îi dau lacrimile. Amintirile încă-i sunt vii. Au murit oameni nevinovaţi, tineri care aveau o viaţă în faţă… Unii aveau doar 18 ani!
În fiecare decembrie este prezent la monumentul de la Câmpina, ridicat în memoria acestor eroi martiri ai Revoluţiei, dar şi la Otopeni. Şi oricât l-ar răscoli amintirea dimineţii din 23 decembrie 1989, Aron Bugoiu susţine că ar accepta să le vorbească elevilor despre această pagină trăită, una „scrisă“ cu sânge nevinovat, parte a Revoluţiei Română. Asta în cazul în care va exista interes din partea cadrelor didactice să-l invite la vreo oră de Istorie…
Foto: CJ Prahova
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
Actualitate
Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec
Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.
Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice
Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.
GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”
Incertitudine în fața amenințărilor moderne
Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.
Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.
Miliarde investite, costuri viitoare neclare
Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.
Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.
Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră
În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.
Recomandări pentru o redresare urgentă
GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:
- Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
- Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
- Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
- Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”
Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.
SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”
Actualitate
Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție
Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.
Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert
SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.
Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială
O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.
Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență
Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.
O cursă contra cronometru și contra adversarilor
Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 19 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 19 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!









