Zilele trecute, Silviu Predoiu, fost adjunct al Serviciului de Informații Externe, i-a făcut o radiografie extrem de dură lui Victor Ponta, fost ofițer acoperit al aceluiași serviciu. Și asta după ce, în prealabil, fusese consilierul acestuia la Pro România. Cazul nu este deloc singular. Și mi-a inspirat titlul de mai sus. În definitiv, ce caută acești foști șefi ai serviciilor secrete în politica la vârf? Nu sunt ei rădăcini ale statului subteran?

Desigur, analiza lui Predoiu ne este utilă. Este un om inteligent, un fin analist, are instrumentele necesare, dar și informațiile indispensabile pentru a lovi direct la țintă. Și astfel l-a făcut praf și pulbere pe fostul său protejat și, mai nou, pe fostul său lider de partid. Dar nu analiza lui Predoiu este subiectul acestui editorial. Ci faptul în sine. De ce se implică în politică un fost mahăr al serviciilor secrete? De ce traversează el Rubiconul?

Cazul nu este singular. Politică au făcut la greu, după încheierea mandatului, și Ioan Talpeș, fost șef SIE, și Virgil Măgureanu, fost șef SRI, și Mihai Răzvan Ungureanu, tot fost șef SIE, și chiar și Teodor Meleșcanu, cu observația însă că acesta a știut să se oprească la timp. Când au descoperit toți acești mahări ai serviciilor secrete, cărora li se pot adăuga foarte multe nume de mai mică anvergură, că au aptitudinile necesare pentru a se implica până peste cap în politică, la vedere, asumându-și responsabilități de lideri sau așezându-se în spatele unor lideri? Și ce implicații are acest fenomen asupra a ceea ce numim statul subteran?

Pentru a completa acest tablou și pentru a face chiar un pas înainte, dezvoltând tema consecințelor, iată, vă prezint o bombă de ultimă oră. O dezăluire făcută ieri noapte la Realitatea Plus, în dezbaterea moderată de Anca Alexandrescu, de către vedeta politică de ultimă oră, copreședintele AUR George Simion, care a răspuns unei provocări pe care chiar eu i-am adresat-o. Provocarea s-a referit la Alexandru Muraru, parlamentar și președinte PNL Iași și, mai recent, consilier al primului ministru la un capitol incitant, cel al combaterii antisemitismului și discriminării.

După cum se știe, acesta i-a deschis liderului AUR un dosar penal, pe motiv că ar fi extremist și antisemit. Și, în mod concertat, în foarte scurt timp, alte personaje cunoscute, cu biografii pestrițe, s-au raliat acestei operațiuni de punere la zid a liderului unui partid care a crescut cu adevărat miraculos în 2021. Ei bine, răspunzând provocării, George Simion a plasat în emisiune o dezvăluire bombă. Și anume că acest Alexandru Muraru, ca de altfel și fratele lui, fost consilier prezidențial al lui Iohannis, acum ambasador al României în Statele Unite, a făcut parte la Iași dintr-un cuib legionar. Un cuib legionar de dată mai recentă.

După care ambii au sărit în barca regretatului Ticu Dumitrescu, și, prin intermediul acestuia, au invadat CNSAS, dând iama prin dosarele de Securitate ale „foștilor”. Iar acum, ce să vezi? Frățiorii combat în tandem antisemitismul. Și nu un antisemitism dovedit. Ci un soi nou de antisemitism, despre care nimeni nu deține nici cea mai mică dovadă palpabilă. Mie unul mi-este clar că frații Muraru sunt și ei un exemplu tipic, deși oficial nu au condus servicii secrete, de rădăcini ale statului subteran. Din cauza informațiilor pe care le vehiculează.

De ce simt nevoia acești oameni, care, pretențios spus, au activat în serviciile de intelligence, să intre cu arme și bagaje în politică? Primul răspuns care-mi vine la îndemână este că, de fapt, după încheierea misiunii oficiale, ei nu fac altceva decât să continue ceea ce au făcut și până atunci în mod neoficial. Adică să devină parte a celor mai importante decizii politice care, într-un stat democratic, sunt exclusiv apanajul celor aleși de cetățeni sau celor numiți în poziții executive de către cei aleși. Oamenii s-au obișnuit să-și trăiască viața lor secretă într-un anumit fel și nu se pot dezbăra de acest obicei. Vor pur și simplu să conducă. Fie prin interpuși, fie în mod direct. Și, dacă se poate, în stilul în care au făcut-o mereu. Adică fără să-și asume vreo răspundere.

A doua explicație constă, după opinia mea, în însăși putreziciunea raporturilor dintre aceste servicii secrete și societate. Este adevărat că lucrătorii serviciilor de informații și mai ales conducătorii acestora au salarii mari, venituri colaterale mari și, mai târziu, pensii mari. Dar toate aceste înlesniri acordate de societate nu sunt deloc extraordinare. Una peste alta, veniturile lor, după ce-și părăsesc funcțiile, sunt incomparabil mai mici decât veniturile și avantajele reale pe care le-au avut când se aflau în post. O soluție pentru a evita această situație în viitor ar putea fi, oricât de șocantă este afirmația mea, o mai mare generozitate a societății față de aceste personaje, dublată însă de o lege care să sancționeze cu fermitate implicarea lor ulterioară în politică.

În caz contrar, iar acest caz contrar îl consumăm de treizeci și ceva de ani, șefii serviciilor secrete nu fac altceva decât ca, profitând depoziția pe care o dețin, să-și pregătească terenul pentru o viitoare carieră la vedere sau ocultată, la vârful politicii românești. Și cei mai mulți au descoperit, cum era și firesc, că o soluție care-și arată întotdeauna roadele este plasarea din timp a unor interpuși în Parlament, în Executiv, în sistemul judecătoresc, în presă și, în general, în toate funcțiile cheie ale administrației publice centrale și locale.

Dar, cum am sugerat mai sus, de vreme ce știm cam care sunt unele dintre rădăcinile statului subteran, am face bine să învățăm să le tăiem. Și, înainte să le tăiem, să le devoalăm și să le dezbatem public. Cum este, ca să revin la debutul acestei analize, cazul Predoiu. Un om care știa foarte bine în ce se bagă, atunci când a decis să devină oficial consilierul lui Victor Ponta și al partidulețului său, Pro România. Păi, dacă știa în ce se bagă, de ce s-a mai mirat ulterior?

Sorin Rosca Stanescu