Ca să poți aprecia binele la adevărata lui valoare, trebuie să cunoști și răul, altfel nu ai termen pentru comparație.

Imaginea de mai sus este destul de grăitoare si explică in mod plastic și evoluția relațiilor in sistemul penitenciar românesc.

Pentru cei mai vechi in sistem cred că imaginile sunt destul de grăitoare, prima poziție ilustrând perioada militarizată , apoi imaginile descriu , până la poziția 3 , suflul ce a fost adus in sistem de mișcarea sindicală.

Nu este de preferat ca viața in cadrul unei institutii, sau in societate, să se conducă după principiile ilustrate mai sus dar, din păcate, incă de la geneză, sâmburele răului a fost plantat in ființa umană si, in funcție de nevoile personale și tendințele accentuate ale fiecăruia, aceasta se manifestă.

Poate ați auzit:” Dă-i putere pe mână omului, ca să vezi de ce este in stare!”.

Și , uneori, am văzut.

Am fost martorii transformărilor in rău a unora de lângă noi. Până să fie investiti cu autoritatea unei funcții, ” ii puneai la rană”, după, nici cu lămâiei nu iți trecea de greața ce ți- o provoca.

De ce?

Din cauza ” sâmburelui” pe care nu il poate controla.

Ca un echilibru au apărut sindicatele, iar constituirea și acceptarea lor in sistemul penitenciar a fost una destul de grea, pentru că driguitorii nu doreau să iși piardă privilegiu de a dispune cum vrea, fără să fie deranjat.

Drumul de la inființarea sindicatelor, după demilitarizarea sistemului, in anul 2004, și până in prezent a fost unul destul de anevoios, cu lupte care au umplut de cicatrice corpurile adevaraților lideri de sindicat, pionieri ai sindicalismului in sistemul penitenciar.

Unii au cedat și s-au retras, luptele uzându- i destul de tare, alții rezistă și azi și poartă cu demnitate steagul dreptătii.

Este un privilegiu ca astăzi să ii putem ilustra pe cei care incă au rămas in picioare:

Liderul este acel OM care inspiră și motivează oamenii să-l urmeze.

Este greu să construiești organizații sindicale de la ZERO, dar și mai greu este să construiești și să dai mai departe un IDEAL.

Nu trebuie să permitem ca istoria să-și dovedească ciclicitatea că să retrăim momentele in care nu existau organizații sindicale și un singur om decidea destinul unei intregi instituții.

Trăim momente in care guvernanții, ajutați de o parte a mass-mediei care le este aservită, atacă furibund organizațiile sindicale, demonizându-le, iar ministrul finanțelor iși permită să afirme că sindicatele șantajează Statul , ca să-și ceară drepturile, in condițiile in care tot ei și-au dat toate beneficiile pentru demnitar, in timp ce au inghetat totul pentru cei care de drept le meritau.

Mi-as fi dorit si ar fi fost mai echitabil in luptă să avem sindicaliștii din anii 2005-2010, pentru a infrunta această nedreptare. Din pacate generația de sindicaliști s-a schimbat și tinerii colegi nu inteleg pe deplin rolul și importanta sindicatului in viata unei organizatii, a unui sistem ;și de aceea avem tot mai mulți colegi care atunci când sunt chemați să-și apere drepturile in stradă, se eschivează, ba iși găsesc de lucru, ba iși permit să aibă păreri personale și să nu cupleze la strategiile create de către organisme sindicale, sau mai inconștient se gândesc să facă alții pentru el că ” dacă e să se dea ceva, o să se dea la toți” etc.

Liderul puternic generează o organizație puternică, insă cultul apartenenței la CREZ se cultivă și se intreține zilnic de către toți membrii organizației, iar un rol activ in susținerea liderului il au membrii birourilor executive, care trebuie să fie oameni dedicați, cu aptitudine de manageriere a situațiilor de criză și buni comunicatori.

Până la urmă și liderul, in fond, nu e decât tot un om, cu trăiri , sentimente, emoții, cu griji pentru propria familie, cu nevoi de securitate, la care se adaugă povara grijii pentru cei mulți.

S-a intrebat careva unde se pânge , unde cere ajutorul un lider care are nevoie, sau obosește?

Din pacate marea majoritate a liderilor iși găsesc resurse in interiorul propriei persoane si in puține cazuri, au un punct de sprijin, de rezervă.

In sistemul acesta tuturor ne este greu pentru că timpul nu ne-a dat răgazul să lucrăm in echipă și să avem un sens comun.

Marea majoritate se raportează și reacționează doar in cazul intereselor personale, care sunt mai presus decât interesele grupului.

Articolul de azi nu vizează crearea unui portret pozitiv a liderilor de sindicat, ci e menit să conștientizeze fiecare angajat al entităților cu privire la importanța unei vieți sindicale active, la sublinierea și a responsabilitătilor pe care o au cât timp sunt in organizatie si nu să iși aducă aminte că sunt membrii doar atunci când au probleme, sau vizează obținerea unui drept personal.

Trăim vremuri in care clasa politică dorește să ne divizeze, pentru că le este mai ușor să ne controleze așa, să ne minimalizeze importanta in cadrul organizațiilor și societătii pentru că le dejucăm toate planurile mârșave.

Tinerei generații de sindicaliști le transmite că nu ar trebui să piardă ceea ce alții, inaintea lor, au construit cu sacrificii și că pierderea acestei ultime fărâme de libertăți, susținută cu greu de către sindicate, ii va reintoarce in sclavia.

Curiozitatea stârnită de această ultimă afirmatie vă poate fi satisfăcut prin discutii cu angajații mai vechi in sistem, care vă pot spune cum era inainte:

• Serviciu in 3 ture, 12/24,
• Nu se pleca acasă după tură decât după ce ofiterii de serviciu predau apelul in biroul comandantului si asta se intâmpla ca regula pe la orele 10, in timp ce tot plutonul astepta in PC1 deschiderea porti,
• Făra plata ore suplimentare si spor pentru sâmbete, duminici și sărbători legale,
• Făra 50%,
• Fără niciun fel de comentariu, sub deviza: ” ordinul se execută, nu se discută”, etc.

Indemnul nostru este să aveti o viață sindicală activă, să vă incurajați, să vă sprijiniți și să apărați ce incă avem, conchide cei de la FPP! (Sava N.).