Administratie
Peste 150 de autovehicule aflate în atenţia autorităţilor din ţară şi din străinătate, descoperite la frontieră în anul 2021

În primele 11 luni ale anului 2021, în urma misiunilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au descoperit 151 autovehicule care se aflau în atenția autorităților sau erau suspecte a fi furate (122 autoturisme, 16 microbuze, 5 camioane, 1 autocar, 4 motociclete şi 3 remorci), indicator care se menţine la fel cu cel înregistrat în anul anterior (156 autovehicule).
Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la P.T.F. Nădlac II (judeţul Arad) şi P.T.F. Petea (judeţul Satu Mare). Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu Bulgaria, în P.T.F. Calafat şi P.T.F. Giurgiu, precum şi la graniţa cu R. Moldova, unde P.T.F. Albiţa (judeţul Vaslui) are cele mai multe astfel de cazuri.
De asemenea, în perioada de referinţă au fost constatate 160 de infracţiuni, persoanele implicate fiind atât cetăţeni români, cât şi bulgari, spanioli, suedezi, iranieni, polonezi, turci, ucraineni, moldoveni, unguri, germani şi alţii.
În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele celor implicaţi au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Politiei de Frontieră, până la finalizarea cauzei.
În urma analizei din acest an, s-a constatat că principalele ţări de unde proveneau autovehicule aflate în atenţia autorităţilor, care au fost depistate frontierele României, sunt Germania, Italia, Norvegia, Spania, Bulgaria, Franţa dar şi România, cele mai multe maşini depistate fiind din categoria autoturismelor de lux şi de mijloc.
În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani pentru a transporta maşina în România şi, la fel, nu cunoşteau că aceasta se află în atenţia autorităţilor.
Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităţilor de parchet competente, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul Punctelor şi Centrelor de Contact de la frontieră, precizeaza sursa citata. (Sava N.).
Administratie
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
Administratie
Dumbrăvești: Primăria intervine pentru siguranța alimentării cu energie electrică – Anunț privind oprirea temporară a curentului în Crăciunești
Administratie
Florești: Un nou parc prinde contur lângă Grădinița Mare – Primarul Simona David monitorizează progresul
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 5 zile
Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?
-
Ancheteacum 2 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Administratieacum 6 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum o zi
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!