Administratie
BILANT: Aproximativ 3,8 milioane pachete cu ţigări de contrabandă, confiscate de poliţiştii de frontieră, în 11 luni din 2021
Poliţia de Frontieră se află în prima linie în ceea ce înseamnă eforturile depuse pentru contracararea contrabandei cu ţigări, obiectiv ce constituie o prioritate permanentă pentru instituţia noastră. Conform studiului Novel Research, piața neagră a țigaretelor a scăzut în anul 2021 la 8,7%, față de 9,4% în 2020. Totodată, în luna noiembrie 2021 a ajuns chiar până la 7,4% din totalul consumului, fiind cel mai mic nivel înregistrat în ultimii 15 ani.
În primele 11 luni ale anului 2021, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate – au reţinut în vederea confiscării aproximativ 3,8 milioane pachete cu ţigări, în valoare de 48,7 milioane lei.
De asemenea, în perioada de referinţă au mai fost descoperite 62.605 kg de tutun şi 764,7 kg de tutun narghilea.
Au fost identificate şi destructurate 6 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost identificate 52 de persoane.
Din cazuistica înregistrată, s-a constatat faptul că traficanţii proveneau, preponderent, din Bulgaria, China, Vietnam, Egipt, Siria, Ungaria, Moldova, Muntenegru, Serbia, Ucraina și România etc.
Și în acest an frontiera cu Ucraina continuă să fie cea mai afectată de traficul ilicit cu produse din tutun, capturile înregistrate la această frontieră reprezentând peste 50% din totalul descoperirilor, dar cazuri semnificative s-au înregistrat şi în alte zone ale ţării.
Principalul mod de operare identificat la frontierele cu Ucraina și Republica Moldova rămâne introducerea țigărilor peste „frontiera verde”, în colete, transportate de cărăuși până la locurile de depozitare sau până la mijloacele de transport. Pentru transport sunt folosite autoturisme sau microbuze înmatriculate în alte state, cu plăcuțe de înmatriculare false sau chiar fără plăcuțe de înmatriculare. Sunt exploatate, de asemenea, capabilităților autovehiculelor de teren, care pot circula pe rute ocolitoare, drumuri forestiere sau neamenajate, încercându-se astfel ocolirea zonelor de patrulare ale Poliției de Frontieră. Rutele utilizate pentru transport sunt asigurate de către grupările infracționale cu observatori și antemergători. Un alt mod de operare este reprezentat de folosirea dronelor, mod de operare ce permite transportul transfrontalier pe distanțe lungi și într-un timp relativ scurt.
La nivelul punctelor de trecere a frontierei de pe aceste segmente de frontieră (Ucraina și Republica Moldova) se menține tendința introducerii țigaretelor ascunse în diferite spaţii din mijloacele de transport, în părțile componente ale mijloacelor de transport, pe corpul sau în bagajele personale ale pasagerilor.
La frontierele cu Bulgaria și Serbia, țigaretele sunt descoperite în general prin punctele de trecere a frontierei sau pe comunicații, fiind traficate prin metoda „capac” sau ascunse în spații special amenajate în compartimentele de transport marfă ale autovehiculelor.
Menținerea pieței negre la un nivel situat sub media din Uniunea Europeană prin combaterea contrabandei cu ţigări şi a evaziunii fiscale, precum şi prin anihilarea reţelelor de traficanţi de ţigări se poate menţine doar dacă vom continua, și pe viitor, să colaborăm cu autoritățile abilitate pe plan intern, extern, precum și cu companiile private de profil.
În anul 2021 colaborarea cu reprezentanţii companiilor producătoare s-a materializat printr-un schimb permanent de informaţii, util prevenirii si combaterii acestui fenomen dar şi prin sprijinul acordat instituţiei noastre prin donarea unor echipamente necesare pentru supravegherea şi controlul frontierei de stat, în vederea eficientizării acţiunilor pentru combaterea contrabandei cu ţigarete.
Astfel, au fost donate 250 camere mobile de supraveghere cu senzor de mișcare de tipul camerelor de vânătoare care au fost instalate mascat, pe direcțiile identificate în baza analizelor de risc de la nivelul sectoarelor Poliţiei de Frontieră aflate la frontiera externă a Uniunii Europene. Acestea au avantajul unei supravegheri eficiente prin acoperirea unei zone mult mai extinse, şi cresc semnificativ timpul de reacție prin planificarea strategică a patrulelor în locuri de unde pot interveni cu celeritate.
Dintre cazurile semnificative înregistrate de la începutul anului până în prezent, le reamintim pe următoarele:
Peste 80.000 pachete țigări, în valoare de aproximativ un milion de lei, confiscate la frontiera de nord a României
În data de 14.04.2021, în jurul orei 13.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au observat la aproximativ 3 km față de linia de frontieră, un microbuz marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculat în Marea Britanie, care se deplasa dinspre frontiera de stat către localitatea Costişa, jud. Suceava.
Imediat, colegii noștri au acționat pentru interceptarea şi oprirea autovehiculului în cauză, iar în urma unor activități specifice, maşina a fost descoperită abandonată, în curtea unui imobil din localitatea Costişa, în interiorul acesteia observându-se mai multe colete cu ţigări.
În urma celor constatate, microbuzul şi ţigările au fost transportate la sediul poliției de frontieră, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 80.960 pachete cu țigări, de diferite mărci, de proveniență Duty Free şi Belarus.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 947.232 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar microbuzul înmatriculat în Marea Britanie, în valoare de 25.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Peste 7.000 pachete cu ţigări și 434 kg tutun, confiscate la frontiera de nord
În data de 07 iunie, în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control specifice ieşirii din România un cetăţean român, în vârstă de 27 de ani, din judeţul Maramureş. Acesta conducea o autoutilitară înmatriculată în România.
Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autovehiculului. Şoferul a declarat că transportă pahare din sticlă şi îndulcitor, dar cu ocazia verificărilor colegii noştri au constatat că, de fapt, coletele conţineau ţigări de provenienţă extracomunitară. În unul dintre paleţi, încărcat aparent cu pahare lucrate manual, în 14 colete au fost descoperite pachete cu ţigări. De asemenea, în alte două cutii care, conform documentelor, ar fi trebuit să conţină îndulcitor, se aflau pungi cu tutun pentru narghilea.
În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 7.300 pachete de ţigări, în valoare de 85.410 lei şi 434 kg tutun pentru narghilea, în valoare de 43.400 lei. Marfa a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar persoana în cauză este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Aproximativ 150.000 de pachete cu țigări, depistate ascunse în cutii metalice într-un camion, la P.T.F. Giurgiu
În data de 31.05.2021 poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și confiscat 149.990 de pachete cu ţigări, care se aflau ascunse într-un ansamblu rutier, în cutii metalice disimulate în paleți cu rigips. Șoferul autocamionului a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Polițiștii de frontieră giurgiuveni au indisponibilizat întreaga cantitate de țigări, în valoare de 2.999.800 lei, precum și cei 15 paleți cu rigips transportați de către șofer, în vederea continuării cercetărilor.
Pe numele cetățeanului român a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar în cauză polițiștii de frontieră derulează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „contrabandă”, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
Țigări în valoare de peste 119.000 de lei confiscate la granița cu Ungaria
În data de 16.11.2021, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, s-a prezentat la ieșirea din țară, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, un cetățean bulgar în vârstă de 39 de ani.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în compartimentul destinat mărfii într-un loc special amenajat, mai multe pachete cu țigări.
Bărbatul a declarat că intenţiona să vândă ţigările în Marea Britanie, pentru a obţine profit.
Întreaga cantitate de bunuri, 5.175 pachete cu ţigări, în valoare de 119.025 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză s-au efectuat cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori marcaje false peste limita prevăzută de lege, urmând ca la finalizarea cazului să fie dispuse măsurile legale care se impun, ne comunica Politia de Frontiera Romana. (Sava N.).
Administratie
Operațiune de amploare a Poliției de Frontieră: Șase autoturisme furate, evaluate la 2 milioane de lei, interceptate
Poliția de Frontieră Română a dat o lovitură semnificativă rețelelor de traficanți de autoturisme furate, interceptând, în doar câteva zile, șase vehicule a căror valoare cumulată depășește două milioane de lei. Acțiunile, desfășurate de Garda de Coastă, alături de inspectoratele teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Iași, demonstrează eficacitatea colaborării interne și internaționale în combaterea infracționalității transfrontaliere.
Bilanț impresionant: Peste 2 milioane de lei, recuperate în trei zile
Într-o serie de operațiuni coordonate, polițiștii de frontieră au depistat șase autoturisme care figurau în atenția autorităților europene. Trei dintre acestea fuseseră chiar dezmembrate, într-o tentativă elaborată de a le disimula proveniența și de a le exporta ilegal. Valoarea totală estimată a bunurilor recuperate se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, conform estimărilor Poliției de Frontieră.
Schema sofisticată din Portul Constanța: Caroserii dezmembrate, motoare ascunse
Un caz elocvent de ingeniozitate infracțională, dejucat de autorități, a avut loc în Portul Constanța, între 26 și 28 ianuarie. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițeri Frontex, au derulat o acțiune de prevenire și combatere a traficului internațional de autovehicule furate. În baza unei analize de risc, aceștia au efectuat un control amănunțit asupra unei semiremorci înmatriculate în Polonia, care transporta trei caroserii auto, lipsite de motoare și alte componente esențiale, declarate în documente ca „piese auto uzate”. Verificările au scos la iveală că seriile de șasiu înscrise nu erau autentice. Extinderea controlului a dus la identificarea unei a doua semiremorci, în care se aflau motoarele, cutiile de viteze și celelalte componente aparținând caroseriilor. Prin coroborarea datelor, s-a stabilit că două dintre autoturisme fuseseră furate din Germania, iar cel de-al treilea din Suedia. Întregul ansamblu de bunuri – caroserii și piese componente – a căror valoare se ridică la aproximativ 320.000 de euro (circa 1,6 milioane de lei), a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă. A fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Pe firul hoților: De la Norvegia la Frontiera de Est
Un alt caz notabil a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, unde polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au depistat un autoturism furat din Norvegia. Vehiculul, evaluat la 216.000 de lei, era transportat pe o platformă de către un cetățean ucrainean. Conducătorul auto a declarat că achiziționase autovehiculul de la o persoană cunoscută, prin intermediul unei platforme online, fără a fi la curent cu situația juridică a acestuia. Și în acest caz, autoturismul a fost indisponibilizat, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, au precizat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
Intervenții rapide la Punctele de Trecere: Giurgiu, pe urmele mașinilor dispărute
În ultimele două zile, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, de asemenea, două autoturisme urmărite în vederea confiscării, semnalate de autoritățile din Ungaria și Germania. În ambele situații, s-au întocmit dosare penale pentru tăinuire. Mai mult, în cazul unuia dintre conducătorii auto, verificările au relevat că acesta nu deținea permis de conducere, fiind cercetat și pentru această infracțiune. Autovehiculele, cu o valoare totală de 150.000 de lei, au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor, au informat oficialii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
Cheia succesului: Cooperare internațională și schimb de informații
Aceste rezultate subliniază importanța cooperării constante dintre Poliția de Frontieră Română și autoritățile partenere externe. Schimbul operativ de informații s-a dovedit a fi un element esențial în combaterea infracționalității transfrontaliere, consolidând eforturile de a securiza granițele și de a proteja bunurile cetățenilor, atât la nivel național, cât și european. (Paul D.).
Administratie
Adio, birocrație! Agricultura ecologică și silvicultura românească intră în era digitală
Un nou suflu de modernizare traversează sectorul agricol și silvic din România. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat lansarea unui proiect ambițios de digitalizare, menit să simplifice radical procedurile administrative și să elibereze fermierii și silvicultorii de povara hârtiilor și a drumurilor inutile. Promisiunea este clară: mai puțină birocrație, mai mult timp dedicat producției și gestionării eficiente a resurselor.
Modernizarea la cheie: Un pas decisiv spre eficiență
Inițiativa, descrisă de Ministerul Agriculturii ca un „pas major spre modernizare”, vizează implementarea unui sistem digital integrat. Acesta va aduce servicii publice modernizate și proceduri simplificate, contribuind la o interacțiune fluidă între cetățeni și instituțiile statului. Obiectivul principal este eliminarea barierelor birocratice care, până acum, au îngreunat activitatea în două sectoare vitale pentru economia românească: agricultura ecologică și regimul silvic.
Beneficii concrete: Simplificare și transparență pentru agricultori și silvicultori
Ce înseamnă această transformare pentru miile de fermieri ecologici și pentru profesioniștii din domeniul silvic? Impactul este direct și pozitiv. Ei vor beneficia de:
- Servicii publice digitalizate și proceduri simplificate, accesibile online.
- Integrare cu baze de date naționale și europene, ceea ce elimină necesitatea de a depune repetat acte pe care statul le deține deja – un adevărat „fără drumuri inutile”.
- Eficiență sporită în relația cu instituțiile MADR și Garda Forestieră Națională, traducându-se în timpi de răspuns reduși și procese administrative accelerate.
Investiție europeană în viitor: Peste 39 de milioane de lei pentru digitalizare
Proiectul de digitalizare nu este doar o promisiune, ci o realitate susținută financiar. Cu o investiție totală de peste 39 de milioane de lei, inițiativa este cofinanțată de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF). Această susținere financiară externă subliniază importanța strategică a digitalizării pentru dezvoltarea sustenabilă și creșterea competitivității în sectoarele agricol și forestier românesc. Prin această abordare modernă, România își aliniază practicile la standardele europene, consolidând un viitor mai eficient și mai productiv pentru agricultorii și silvicultorii săi.
Administratie
Renașterea gigantului farmaceutic: UNIFARM SA, de la insolvență la stabilitate financiară și strategică
Un veritabil miracol economic se petrece în sânul sistemului medical românesc, acolo unde UNIFARM SA, compania națională de medicamente și produse farmaceutice, a trecut printr-o transformare spectaculoasă. De la pragul insolvenței, cu datorii istorice ce păreau insurmontabile, UNIFARM se prezintă astăzi ca o entitate puternică și stabilă financiar, un pilon de încredere sub autoritatea Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a felicitat echipa pentru acest parcurs remarcabil.
Datorii istorice, sterse complet: Performanța financiară a unei companii de stat
Cifrele prezentate de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vorbesc de la sine despre anvergura acestei redresări. În 2022, UNIFARM se confrunta cu o povară financiară copleșitoare: datorii totale de peste 1,26 miliarde de lei, dintre care peste un miliard reprezentau obligații către bugetul de stat. Astăzi, situația este radical schimbată: „Aceste datorii sunt zero. Vorbim despre o reducere de 100% a obligațiilor financiare și despre readucerea companiei pe baze solide”, a subliniat Ministrul Rogobete. Mai mult, compania a înregistrat un rezultat net cumulat de aproape un miliard de lei, demonstrând o gestionare eficientă și profitabilă.
Raportul de activitate pentru perioada 2022-2026 ilustrează o creștere exponențială a indicatorilor financiari:
- Cifra de afaceri a urcat de la aproximativ 79 milioane lei în 2022 la peste 274 milioane lei în prezent, marcând o creștere de peste 246%.
- Capitalurile proprii au făcut un salt impresionant, de la -708 milioane lei la +68 milioane lei, o corecție de peste 770 milioane lei, punând capăt anilor de dezechilibre majore. În 2022, UNIFARM înregistra pierderi de peste 400 milioane lei și un risc real de insolvență. „Astăzi, este un pilon de stabilitate pentru sistemul de sănătate”, a adăugat Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Extindere operațională fără precedent: Portofoliu, rețea și certificări
Dincolo de redresarea financiară, UNIFARM a cunoscut o expansiune operațională semnificativă, consolidându-și rolul vital pe piața farmaceutică din România. Portofoliul de produse a crescut de la doar 3 molecule active la peste 1.300 de produse, diversificându-și considerabil oferta. Rețeaua de distribuție deservește acum sute de spitale și mii de farmacii, asigurând o acoperire extinsă la nivel național. Această evoluție a fost însoțită de obținerea unor certificări esențiale, precum autorizația pentru un depozit central GDP (Good Distribution Practice), certificări ISO și sute de autorizații de punere pe piață.
Un sprijin real pentru sistemul sanitar: Intervenții cheie în perioada de criză
Între 2023 și 2025, UNIFARM a demonstrat că este mai mult decât o companie cu performanțe financiare, transformându-se într-un sprijin esențial pentru sistemul sanitar, capabilă să intervină rapid în situații critice.
- A furnizat produse derivate din plasmă, vitale pentru numeroase tratamente.
- A asigurat livrarea de noradrenalină către aproape 300 de unități sanitare.
- A distribuit antivirale esențiale pentru spitale și farmacii.
- A livrat peste 800.000 de flacoane de soluții perfuzabile, acoperind nevoi masive.
Toate aceste acțiuni „arată capacitatea companiei de a interveni rapid atunci când apar blocaje în piață”, a conchis Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Lecția UNIFARM: Rigoare, responsabilitate și consecvență
Transformarea UNIFARM SA este un exemplu elocvent despre modul în care o companie publică strategică poate fi redresată și adusă la performanță. „Această transformare demonstrează ce se poate construi atunci când o companie publică strategică este administrată cu rigoare, responsabilitate și consecvență”, a afirmat Alexandru Rogobete. De la o vulnerabilitate sistemică, UNIFARM a devenit astăzi „un sprijin real pentru pacienți și pentru spitale”, un rezultat salutat de Ministrul Sănătății, care a transmis felicitări conducerii și întregii echipe UNIFARM SA pentru acest parcurs excepțional.
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 13 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 13 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!



