Administratie
Salariile și pensiile militarilor bat cadența pe loc
În Monitorul Oficial nr. 1202 din 18 decembrie 2021, a fost publicată OUG nr. 130 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Prezentăm, în pagina de faţă, unele prevederi ale ordonanţei, cu incidenţă asupra personalului armatei, cu precizarea că vom reveni asupra temei respective, cu sprijinul specialiştilor din Direcţia generală financiar-contabilă a MApN, în luna ianuarie a anului următor.
Începând cu data de 1 ianuarie 2022, se mențin la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, următoarele drepturi:
- cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice;
- cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice;
- valoarea lunară a indemnizației de hrană;
- indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut;
- cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum
și valoarea financiară a drepturilor de echipament; - indemnizațiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat;
- drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare;
- drepturile prevăzute de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările și completările ulterioare;
- indemnizațiile prevăzute de OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare;
- indemnizația președintelui Consiliului Național al Organizațiilor de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice, prevăzută de Legea nr. 16/2000 privind organizarea și funcționarea Consiliului Național al Organizațiilor de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice, republicată;
- indemnizațiile acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România, membrilor Academiei de Științe Medicale din România, membrilor Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești și membrilor Academiei de Științe Tehnice din România;
- indemnizațiile reparatorii lunare, potrivit art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 226/2011 privind reparațiile morale și materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961, cu modificările și completările ulterioare;
- indemnizațiile și bursele prevăzute de Legea nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, cu modificările și completările ulterioare;
- indemnizațiile stabilite în baza Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare.
De la prevederile menţionate sunt prevăzute şi excepţii, astfel că salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2021:
- pentru personalul care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 – Familia ocupațională de funcții bugetare Sănătate și asistență socială;
- pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ.
Munca suplimentară, în anul 2022, efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
Prin excepție de la prevederile menţionate, în anul 2022, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017.
Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenită/cuvenit.
Numărul maxim de posturi care se finanțează din fonduri publice, în anul 2022, pentru instituțiile și autoritățile publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, se stabilește de către ordonatorii de credite, astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condițiile legii, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2022, se va realiza astfel:
- în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
- în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
- în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
În anul 2022, nu se acordă:
- premii (excepție: cu încadrarea în alocarea bugetară, se pot acorda pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia);
- ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă (aceste prevederi nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului).
Referitor la pensii, OUG prevede că venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal – Contribuții sociale obligatorii. Veniturile din pensii de până la 4.000 de lei lunar inclusiv și veniturile realizate din drepturi de proprietate intelectuală sunt exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate
Prin derogare de la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2022, pensiile militare de stat, ale căror cuantumuri brute aflate în plată la 31 decembrie 2021 sunt de până la 2.500 lei inclusiv, se indexează cu 10%, din oficiu.
Pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute aflate în plată la 31 decembrie 2021 sunt mai mari de 2.500 lei se indexează, potrivit prevederilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, cu ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la această dată și comunicat de Institutul Național de Statistică.
În cazul indexării cuantumurilor pensiilor militare de stat potrivit celor menționate mai sus, pentru pensiile stabilite conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 – pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei –, prevederile art. 60 alin. (2) și (3) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. (Irina Nedelcu).
Administratie
MOBEX București-Ilfov 25: Exercițiul de mobilizare testează cu succes pregătirea pentru apărare, identificând și potențiale probleme
Administratie
Servicii medicale de prevenție decontate prin CNAS, extinse și în zonele rurale greu accesibile
Administratie
Examenul de Medicină de Urgență va fi reluat pe 28 octombrie, anunță Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ca urmare a neregulilor semnalate
-
Exclusivacum 3 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 14 oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o ziPenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 3 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!



