Connect with us

Administratie

๐„๐ฎ๐ ๐ž๐ง๐ข๐š ๐‚๐š๐ฆ๐ฉ๐ž๐š๐ง (๐Ÿ–๐ŸŽ ๐š๐ง๐ข), ๐๐ข๐ง ๐‚๐š๐ฆ๐ฉ๐ข๐ง๐š – ๐ข๐ง๐ ๐ž๐ซ๐ฎ๐ฅ ๐œ๐ฎ ๐œ๐ก๐ข๐ฉ ๐๐ž ๐Ž๐Œ! ๐Œ๐€๐Œ๐€ ๐š ๐ฉ๐ž๐ฌ๐ญ๐ž ๐Ÿ”๐ŸŽ ๐๐ž ๐œ๐จ๐ฉ๐ข๐ข ๐จ๐ซ๐Ÿ๐š๐ง๐ข ๐ฌ๐š๐ฎ ๐š๐›๐š๐ง๐๐จ๐ง๐š๐ญ๐ข

Publicat

pe

Dacฤƒ ar รฎntreba cineva cum aratฤƒ รฎngerii, pentru mai bine de 60 de copii orfani sau abandonaลฃi, rฤƒspunsul ar fi: โ€žca mama Eugeniaโ€œ. Pe unii dintre ei i-a crescut de la cรขteva zile, pe alลฃii i-a luat cรขnd abia รฎnvฤƒลฃau sฤƒ meargฤƒ sau rupeau primele cuvinte, iar โ€žma-maโ€œ au spus uitรขndu-se รฎn ochii ei. Pe alลฃii i-a luat la vรขrstฤƒ ลŸcolarฤƒ, cu un bagaj traumatic greu de imaginat ลŸi dus. Pe toลฃi i-a iubit, i-a protejat, i-a รฎndrumat ลŸi le-a oferit tot ce-a avut ca ลŸi cum ar fi fost copiii ei. N-a dat naลŸtere, รฎnsฤƒ toatฤƒ viaลฃa ลŸi-a dedicat-o lor, sufletelor nevinovate. รŽntรขi ca profesor, iar din anii โ€™90 ca asistent maternal, sub formฤƒ de volntariat, iar รฎn ultimii ani ca angajat. Astฤƒzi, la aproape 80 de ani, mama Eugenia mai are o singurฤƒ dorinลฃฤƒ, sฤƒ aibฤƒ zile ลŸi putere de a-ลŸi duce misiunea la bun-sfรขrลŸit ลŸi cu cei doi copii pe care-i mai are รฎn grijฤƒ, Daria ลŸi Nicolae.
Eugenia Cรขmpean este un โ€žpionierโ€œ al asistenลฃei maternale de tip familial, fiind cea care รฎn anii โ€™90, รฎmpreunฤƒ cu doctorul Emanuela Zaharia, punea bazele primului Centru de tip familial al Asociaลฃiei โ€žIubiลฃi Copiiiโ€œ. Ambele aveau profesii diferite, dar cu un trunchi comun: OMUL. Una lupta pentru viaลฃฤƒ, din postura de medic, alta lupta sฤƒ ofere societฤƒลฃii un om educat, din perspectiva profesorului de Limba ศ™i literatura romรขnฤƒ. Pentru cฤƒ รฎnainte de a deveni asistent maternal, mama Eugenia a fost cadru didactic. Ambele au simลฃit รฎnsฤƒ cฤƒ nu oferฤƒ suficient copiilor.
Unii aveau nevoie de mult mai mult. Un cฤƒmin, un mediu familial, o masฤƒ caldฤƒ, o vorbฤƒ bunฤƒ, dar mai ales dragosteโ€ฆAstfel, Eugenia Cรขmpean a hotฤƒrรขt ca, pe lรขngฤƒ cadru didactic, sฤƒ devinฤƒ ศ™i MAMฤ‚ โ€žde profesieโ€œ, la Centrul de tip familial al Asociaศ›iei โ€žIubiศ›i copiiiโ€œ, din Cรขmpina.
โ€ž๐‘‰๐‘Ž๐‘ง๐‘ข๐‘ ๐‘’๐‘š ๐‘๐‘Ÿ๐‘–๐‘› ๐‘Ÿ๐‘’๐‘ฃ๐‘–๐‘ ๐‘ก๐‘’๐‘™๐‘’ ๐‘‘๐‘–๐‘› ๐‘Ž๐‘“๐‘Ž๐‘Ÿ๐‘Ž ๐‘๐‘ข๐‘š ๐‘’๐‘Ÿ๐‘Ž ๐‘Ž๐‘ ๐‘–๐‘ ๐‘ก๐‘’๐‘›๐‘ก๐‘Ž ๐‘š๐‘Ž๐‘ก๐‘’๐‘Ÿ๐‘›๐‘Ž๐‘™๐‘Ž ๐‘๐‘’๐‘ ๐‘ก๐‘’ โ„Ž๐‘œ๐‘ก๐‘Ž๐‘Ÿ๐‘’. ๐ผ๐‘š๐‘๐‘Ÿ๐‘’๐‘ข๐‘›๐‘Žฬ† ๐‘๐‘ข ๐‘‘๐‘œ๐‘๐‘ก๐‘œ๐‘Ÿ๐‘–๐‘ก๐‘Ž ๐‘๐‘Žโ„Ž๐‘Ž๐‘Ÿ๐‘–๐‘Ž, ๐‘Ž๐‘š ๐‘‘๐‘’๐‘๐‘–๐‘  ๐‘ ๐‘Žฬ† ๐‘๐‘ข๐‘›๐‘’๐‘š ๐‘–๐‘› ๐‘๐‘Ÿ๐‘Ž๐‘๐‘ก๐‘–๐‘๐‘Ž ๐‘ ๐‘– ๐‘Ž๐‘–๐‘๐‘– ๐‘Ž๐‘๐‘’๐‘ ๐‘ก ๐‘ ๐‘–๐‘ ๐‘ก๐‘’๐‘š ๐‘‘๐‘’ ๐‘ก๐‘–๐‘ ๐‘“๐‘Ž๐‘š๐‘–๐‘™๐‘–๐‘Ž๐‘™ ๐‘๐‘’๐‘›๐‘ก๐‘Ÿ๐‘ข ๐‘๐‘œ๐‘๐‘–๐‘–๐‘– ๐‘Ž๐‘๐‘Ž๐‘›๐‘‘๐‘œ๐‘›๐‘Ž๐‘ก๐‘–. ๐ท๐‘œ๐‘๐‘ก๐‘œ๐‘Ÿ๐‘–๐‘ก๐‘Ž ๐‘๐‘Žโ„Ž๐‘Ž๐‘Ÿ๐‘–๐‘Ž ๐‘Ž ๐‘“๐‘œ๐‘ ๐‘ก ๐‘๐‘Ÿ๐‘–๐‘š๐‘Ž ๐‘๐‘Ž๐‘Ÿ๐‘’ ๐‘Ž ๐‘“๐‘Ž๐‘๐‘ข๐‘ก ๐‘๐‘Ž๐‘ ๐‘ข๐‘™, ๐‘โ„Ž๐‘–๐‘Ž๐‘Ÿ ๐‘–๐‘›๐‘Ž๐‘–๐‘›๐‘ก๐‘’ ๐‘‘๐‘’ ๐‘…๐‘’๐‘ฃ๐‘œ๐‘™๐‘ข๐‘ก๐‘–๐‘’. ๐ธ๐‘ข ๐‘Ž๐‘š ๐‘Ž๐‘ฃ๐‘ข๐‘ก ๐‘๐‘Ÿ๐‘–๐‘š๐‘ข๐‘™ ๐‘๐‘œ๐‘๐‘–๐‘™ ๐‘–๐‘› 1990โ€ฆ ๐‘ƒ๐‘Ÿ๐‘–๐‘š๐‘ข๐‘™ ๐‘š๐‘’๐‘ข ยซ๐‘›๐‘œ๐‘ข-๐‘›๐‘Ž๐‘ ๐‘๐‘ข๐‘กยป ๐‘’๐‘ ๐‘ก๐‘’ ๐‘ก๐‘Ÿ๐‘’๐‘๐‘ข๐‘ก ๐‘Ž๐‘๐‘ข๐‘š ๐‘‘๐‘’ 30 ๐‘‘๐‘’ ๐‘Ž๐‘›๐‘–. ๐น๐‘–๐‘–๐‘›๐‘‘ ๐‘œ ๐‘›๐‘’๐‘๐‘ข๐‘›๐‘œ๐‘ ๐‘๐‘ข๐‘ก๐‘Ž ๐‘๐‘’๐‘’๐‘Ž ๐‘๐‘’ ๐‘“๐‘Ž๐‘๐‘’๐‘Ž๐‘š ๐‘›๐‘œ๐‘–, i๐‘›๐‘ก๐‘’๐‘›๐‘ก๐‘–๐‘Ž ๐‘›๐‘’-๐‘Ž ๐‘“๐‘œ๐‘ ๐‘ก ๐‘๐‘Ÿ๐‘–๐‘ฃ๐‘–๐‘ก๐‘Ž, ๐‘™๐‘Ž ๐‘Ž๐‘๐‘’๐‘Ž ๐‘ฃ๐‘Ÿ๐‘’๐‘š๐‘’, ๐‘๐‘ข ๐‘š๐‘ข๐‘™๐‘ก๐‘Žฬ† ๐‘Ÿ๐‘’๐‘ก๐‘–๐‘๐‘’๐‘›๐‘ก๐‘Žโ€œ, ne-a mฤƒrturisit mama Eugenia.
Asta se รฎntรขmpla atunci. รŽnsฤƒ cu trecerea anilor, modelul lor a devenit unul de bunฤƒ practicฤƒ ศ™i, astfel, au รฎnceput sฤƒ aparฤƒ peste tot รฎn ศ›arฤƒ cฤƒsuศ›ele de tip familial. Astฤƒzi, sistemul de asistenลฃฤƒ socialฤƒ se reorganizeazฤƒ dupฤƒ acest principiu. รŽn cฤƒsuลฃele de tip familial, copiii abandonaศ›i sau care fac parte din familii dezorganizate sau fฤƒrฤƒ posibilitฤƒศ›i sฤƒ-i creascฤƒ au ศ™ansa la o nouฤƒ viaศ›ฤƒ, la un alt mediu: unul sฤƒnฤƒtos, unul din care nu le lipsesc mรขncarea, hainele, cฤƒldura, educaศ›ia, afecศ›iunea, sfaturile pentru alegerile bune. Numฤƒrul de copii pe care un asistent maternal รฎl poate avea รฎn grijฤƒ este limitat, ceea ce permite o atenลฃie sporitฤƒ pentru aceลŸti copii cu nevoi speciale.
โ€ž๐‘ต๐’Š๐’„๐’Š๐’–๐’ ๐’„๐’๐’‘๐’Š๐’ ๐’๐’– ๐’†๐’”๐’•๐’† ๐’“๐’‚๐’–, ๐’„๐’Š ๐’…๐’๐’‚๐’“ ๐’Šฬ‚๐’๐’“๐’‚๐’Š๐’•โ€œ
Pe parcursul celor peste 30 de ani, de cรขnd a hotฤƒrรขt sฤƒ aleagฤƒ calea aceasta, Eugenia Cรขmpean a fost mamฤƒ pentru mai bine de 60 de copii. Pe mulลฃi dintre ei i-a luat รฎncฤƒ din primele zile de viaศ›ฤƒ. Pe cel mai mic dintre copiii ei, aลŸa cum รฎi considerฤƒ pe toลฃi, l-a luat din Maternitate la numai 5 zile. Astฤƒzi, se laudฤƒ cu Marius ca fiind absolvent al unei facultฤƒลฃi tehnice ลŸi un om pe picioarele lui.
Asemenea lui Marius, alลฃi peste 20 de copii au rฤƒmas รฎn grija ei pรขnฤƒ cรขnd ลŸi-au luat viaลฃa รฎn propriile mรขini. Au fost ลŸi situaลฃii de reintegrare รฎn familie, dar ลŸi de adopลฃie. Dar, pentru mulลฃi dintre cei care au fost รฎnfiaลฃi, tot ea a rฤƒmas โ€žMAMAโ€œ. รŽn familiile adoptive au avut, poate, de toate, dar ataลŸamentul ลŸi sufletul cald de care aveau cea mai mare nevoie le-au gฤƒsit doar la Cรขmpina, รฎntr-o casฤƒ plinฤƒ de copii, din cartierul Muscel.
Fraลฃi de suferinลฃฤƒ, mama Eugenia a รฎncercat sฤƒ fie pentru toลฃi ลŸi un bun psiholog. รŽnsฤƒ oricรขt de mult s-a dฤƒruit acestor copii, nu ลŸtie nici astฤƒzi รฎn ce mฤƒsurฤƒ a reuลŸit sฤƒ-i elibereze de โ€žbagajulโ€œ greu ลŸi nedrept pe care l-au avut de purtat. รŽnsฤƒ, niciodatฤƒ nu a rฤƒmas indiferentฤƒ atunci cรขnd copiii sฤƒi au fost atacaลฃi de rฤƒutฤƒลฃile celor din jur, apฤƒrรขndu-i cu รฎnverศ™unarea pฤƒrinteascฤƒ.
โ€ž๐‘๐‘œ๐‘–, ๐‘๐‘’๐‘– ๐‘‘๐‘’ ๐‘Ž๐‘–๐‘๐‘–, ๐‘Ž๐‘ ๐‘–๐‘ ๐‘ก๐‘’๐‘›๐‘ก๐‘–๐‘– ๐‘š๐‘Ž๐‘ก๐‘’๐‘Ÿ๐‘›๐‘Ž๐‘™๐‘–, ๐‘–๐‘– ๐‘Ÿ๐‘’๐‘๐‘Ÿ๐‘’๐‘ง๐‘’๐‘›๐‘ก๐‘Ž๐‘š ๐‘–๐‘›๐‘ก๐‘Ÿ-๐‘ข๐‘› ๐‘“๐‘’๐‘™ ๐‘๐‘’ ๐‘’๐‘–, ๐‘๐‘’๐‘– ๐‘๐‘Ž๐‘Ÿ๐‘’ ๐‘›-๐‘Ž๐‘ข ๐‘›๐‘–๐‘๐‘–๐‘ข๐‘› ๐‘”๐‘™๐‘Ž๐‘ , ๐‘›๐‘–๐‘๐‘–๐‘œ ๐‘๐‘ข๐‘ก๐‘’๐‘Ÿ๐‘’. ๐‘๐‘–๐‘๐‘–๐‘ข๐‘› ๐‘๐‘œ๐‘๐‘–๐‘™ ๐‘›๐‘ข ๐‘’๐‘ ๐‘ก๐‘’ ๐‘Ÿ๐‘Ž๐‘ข, ๐‘๐‘– ๐‘‘๐‘œ๐‘Ž๐‘Ÿ ๐‘–๐‘›๐‘Ÿ๐‘Ž๐‘–๐‘ก ๐‘‘๐‘’ ๐‘๐‘’๐‘– ๐‘‘๐‘–๐‘› ๐‘—๐‘ข๐‘Ÿ, ๐‘‘๐‘’ ๐‘๐‘’๐‘’๐‘Ž ๐‘๐‘’ ๐‘ก๐‘Ÿ๐‘Ž๐‘–๐‘’๐‘ ๐‘ก๐‘’, ๐‘‘๐‘’ ๐‘๐‘’๐‘’๐‘Ž ๐‘๐‘’ ๐‘ฃ๐‘’๐‘‘๐‘’โ€œ, a completat interlocutoarea noastrฤƒ.
A cฤƒutat sฤƒ-i pregฤƒteascฤƒ ลŸi intelectual, dar, mai ales, pentru viaลฃฤƒ. Dintre copiii sฤƒi, ลŸase au terminat o facultate, iar ceilalลฃi au studii liceale ลŸi postliceale, fiind oameni cu serviciu, iar unii au deja ลŸi propriile familii.
ศ˜i face ce face mama Eugenia cฤƒ reuศ™eศ™te aproape tot ceea ce-ศ™i pune รฎn gรขnd. Copiii o respectฤƒ ศ™i-o ascultฤƒ, iar de iubitโ€ฆ, poate, mai mult decรขt i-ar fi iubit pe pฤƒrinศ›ii naturali.
โ€ž๐‘‰๐‘–๐‘› ๐‘ ฬง๐‘– ๐‘š๐‘Žฬ† ๐‘Ž๐‘—๐‘ข๐‘ก๐‘Ž. ๐น๐‘’๐‘ก๐‘’๐‘™๐‘’ ๐‘š๐‘Ž๐‘– ๐‘“๐‘Ž๐‘ ๐‘๐‘ข๐‘Ÿ๐‘Ž๐‘ก๐‘’๐‘›๐‘–๐‘’, ๐‘š๐‘Ž๐‘– ๐‘ฃ๐‘–๐‘› ๐‘ ๐‘– ๐‘๐‘ข ๐‘ ๐‘œ๐‘ก๐‘–๐‘– ๐‘™๐‘œ๐‘Ÿ ๐‘ ๐‘– ๐‘š๐‘Ž ๐‘Ž๐‘—๐‘ข๐‘ก๐‘Ž ๐‘–๐‘› ๐‘๐‘ข๐‘Ÿ๐‘ก๐‘’. ๐ธ ๐‘ ๐‘ข๐‘“๐‘–๐‘๐‘–๐‘’๐‘›๐‘ก ๐‘ ๐‘Ž ๐‘ ๐‘–๐‘š๐‘ก๐‘Ž ๐‘๐‘Ž ๐‘Ž๐‘š ๐‘›๐‘’๐‘ฃ๐‘œ๐‘–๐‘’ ๐‘‘๐‘’ ๐‘๐‘’๐‘ฃ๐‘Ž ๐‘ ๐‘– ๐‘ ๐‘ข๐‘›๐‘ก ๐‘Ž๐‘–๐‘๐‘–. ๐‘€๐‘Ž ๐‘ ๐‘ข๐‘›๐‘Ž ๐‘ ๐‘Ž ๐‘š๐‘Ž ๐‘–๐‘›๐‘ก๐‘Ÿ๐‘’๐‘๐‘’ ๐‘‘๐‘’ ๐‘ ๐‘Ž๐‘›๐‘Ž๐‘ก๐‘Ž๐‘ก๐‘’, ๐‘ ๐‘Ž ๐‘–๐‘ ๐‘– ๐‘ ๐‘๐‘ข๐‘›๐‘Ž ๐‘œ๐‘“๐‘ข๐‘™ ๐‘ ๐‘Ž๐‘ข ๐‘ ๐‘Ž ๐‘š๐‘Ž ๐‘–๐‘›๐‘ก๐‘Ÿ๐‘’๐‘๐‘’ ๐‘‘๐‘’ ๐‘๐‘Ž๐‘ก๐‘’ ๐‘œ ๐‘Ÿ๐‘’๐‘ก๐‘’๐‘ก๐‘Žโ€ฆ ๐ถโ„Ž๐‘–๐‘Ž๐‘Ÿ ๐‘‘๐‘Ž๐‘๐‘Ž ๐‘›๐‘ข ๐‘Ž๐‘š ๐‘๐‘Ÿ๐‘œ๐‘๐‘Ÿ๐‘–๐‘–๐‘– ๐‘๐‘œ๐‘๐‘–๐‘–, ๐‘›๐‘ข ๐‘š๐‘Ž ๐‘๐‘œ๐‘ก ๐‘๐‘™๐‘Ž๐‘›๐‘”๐‘’ ๐‘๐‘Ž ๐‘ ๐‘ข๐‘›๐‘ก ๐‘ ๐‘–๐‘›๐‘”๐‘ข๐‘Ÿ๐‘Ž. ๐‘†๐‘ข๐‘›๐‘ก ๐‘œ๐‘Ÿ๐‘–๐‘๐‘ข๐‘š, ๐‘‘๐‘Ž๐‘Ÿ ๐‘›๐‘ข๐‘š๐‘Ž๐‘– ๐‘ ๐‘–๐‘›๐‘”๐‘ข๐‘Ÿ๐‘Ž ๐‘›๐‘ข!โ€œ, ne-a spus zรขmbind mama Eugenia.
โ€ž๐‘ท๐’†๐’๐’•๐’“๐’– ๐’†๐’Š ๐’”๐’–๐’๐’• ๐‘ด๐‘จ๐‘ด๐‘จโ€ฆ ๐‘บ๐’–๐’๐’• ๐‘ด๐‘จ๐‘ด๐‘จ ๐’๐’๐’“!โ€œ
Nu ai cum sฤƒ rฤƒsplฤƒteศ™ti altfel un suflet din care se revarsฤƒ numai dragoste, un OM pentru care familia a รฎnsemnat cฤƒminul din zona Muscel, din Cรขmpina, cu hฤƒrmฤƒlaia specificฤƒ unei case cu mulศ›i copii, un OM pentru care nu a existat โ€žnu potโ€œ sau โ€žnu amโ€œ cรขnd a venit vorba despre nevoile celor mici. Pentru ea concediu a fost doar รฎmpreunฤƒ cu copiii ei. Toลฃi banii cรขลŸtigaลฃi i-a รฎmpฤƒrลฃit pentru nevoile celor mici. ลži astฤƒzi tot ce cรขลŸtigฤƒ investeลŸte รฎn pregฤƒtirea celor doi copii pe care รฎi are รฎn grijฤƒ: fraลฃii Nicolae (12 ani) ลŸi Daria (15).
โ€ž๐น๐‘Ž๐‘๐‘’๐‘š ๐‘ข๐‘› ๐‘“๐‘’๐‘™ ๐‘‘๐‘’ ๐‘ ฬง๐‘๐‘œ๐‘Ž๐‘™๐‘Ž ๐‘๐‘Ž๐‘Ÿ๐‘Ž๐‘™๐‘’๐‘™๐‘Ž ๐‘๐‘’๐‘›๐‘ก๐‘Ÿ๐‘ข ๐‘๐‘Ž ๐‘๐‘Ž๐‘›๐‘‘๐‘’๐‘š๐‘–๐‘Ž ๐‘ ๐‘–-๐‘Ž ๐‘ ๐‘๐‘ข๐‘  ๐‘๐‘ข๐‘ฃ๐‘Ž๐‘›๐‘ก๐‘ข๐‘™ ๐‘ ๐‘– ๐‘Ž๐‘ฃ๐‘’๐‘š ๐‘‘๐‘’ ๐‘Ÿ๐‘’๐‘๐‘ข๐‘๐‘’๐‘Ÿ๐‘Ž๐‘ก. ๐‘†๐‘ก๐‘–๐‘ก๐‘–, ๐‘Ž๐‘›๐‘ข๐‘™ ๐‘ฃ๐‘–๐‘–๐‘ก๐‘œ๐‘Ÿ ๐‘“๐‘Ž๐‘ 80 ๐‘‘๐‘’ ๐‘Ž๐‘›๐‘–, ๐‘’๐‘ข ๐‘ ๐‘–๐‘š๐‘ก ๐‘๐‘Ž ๐‘š๐‘Ž๐‘– ๐‘๐‘œ๐‘ก ๐‘ ๐‘– ๐‘“๐‘Ž๐‘ ๐‘ก๐‘œ๐‘ก ๐‘’๐‘“๐‘œ๐‘Ÿ๐‘ก๐‘ข๐‘™ ๐‘ ๐‘Ž ๐‘๐‘œ๐‘ก ๐‘๐‘’๐‘›๐‘ก๐‘Ÿ๐‘ข ๐‘๐‘Ž-๐‘š๐‘– ๐‘‘๐‘œ๐‘Ÿ๐‘’๐‘ ๐‘ ๐‘๐‘Ž ๐ต๐‘ข๐‘›๐‘ข๐‘™ ๐ท๐‘ข๐‘š๐‘›๐‘’๐‘ง๐‘’๐‘ข ๐‘ ๐‘Ž ๐‘š๐‘Žฬ† ๐‘Ž๐‘—๐‘ข๐‘ก๐‘’ ๐‘ ๐‘Ž-๐‘– ๐‘ฃ๐‘Ž๐‘‘ ๐‘ ๐‘– ๐‘๐‘’ ๐‘’๐‘– ๐‘๐‘’ ๐‘๐‘–๐‘๐‘–๐‘œ๐‘Ž๐‘Ÿ๐‘’๐‘™๐‘’ ๐‘™๐‘œ๐‘Ÿ. ๐ธ๐‘ ๐‘ก๐‘’ ๐‘ ๐‘–๐‘›๐‘”๐‘ข๐‘Ÿ๐‘Ž ๐‘ก๐‘’๐‘Ž๐‘š๐‘Ž ๐‘๐‘’ ๐‘๐‘Ž๐‘Ÿ๐‘’ ๐‘œ ๐‘Ž๐‘š: ๐‘ ๐‘Ž ๐‘›๐‘ข ๐‘š๐‘–-๐‘– ๐‘–๐‘Ž ๐‘‘๐‘’ ๐‘ ๐‘ข๐‘ ๐‘Ž๐‘Ÿ๐‘–๐‘๐‘Ž ๐‘‘๐‘œ๐‘Ž๐‘Ÿ ๐‘๐‘’๐‘›๐‘ก๐‘Ÿ๐‘ข ๐‘๐‘Ž ๐‘ ๐‘ข๐‘›๐‘ก ๐‘๐‘Ž๐‘ก๐‘Ÿ๐‘Ž๐‘›๐‘Ž ๐‘ ๐‘– ๐‘ ๐‘Ž ๐‘™๐‘’ ๐‘ ๐‘ก๐‘Ÿ๐‘–๐‘๐‘’ ๐‘Ÿ๐‘œ๐‘ ๐‘ก๐‘ข๐‘™โ€œ, ne-a mฤƒrturisit interlocutoarea noastrฤƒ, abia stฤƒpรขnindu-ลŸi lacrimile.
ลži pentru a ลฃine pasul cu vremurile, mama Eugenia s-a pus la punct ลŸi cu tehnologia. ลžtie cum stau treburile cu reลฃelele de socializare, dar ลŸi cu รฎntรขlnirile online, fiind รฎnscrisฤƒ รฎn vreo trei grupuri unde รฎลŸi รฎmbogฤƒลฃeลŸte sufletul ลŸi antreneazฤƒ creierul cu discuลฃii despre literaturฤƒ universalฤƒ ลŸi religie.
Cรขteva minute petrecute cu Eugenia Cรขmpean reprezintฤƒ un timp cรขลŸtigat, unul รฎn care aduni admiraลฃie pentru un OM care a salvat suflete ลŸi รฎn care รฎnveลฃi ce รฎnseamnฤƒ, cu adevฤƒrat, FAPTA.
La rรขndul sฤƒu, e conลŸtientฤƒ de iubirea ลŸi respectul celor pe care i-a avut รฎn grijฤƒ: โ€žMฤƒ iubesc, pentru ei sunt MAMAโ€ฆ Sunt MAMA lor!โ€œ Iar cรขt va trฤƒi, ลŸtie cฤƒ se va ghida dupฤƒ un singur crez: โ€ž๐‘บ๐’Š ๐’„๐’Š๐’๐’† ๐’—๐’‚ ๐’‘๐’“๐’Š๐’Ž๐’Š ๐’–๐’ ๐’‘๐’“๐’–๐’๐’„ ๐’„๐’‚ ๐’‚๐’„๐’†๐’”๐’•๐’‚ ๐’Š๐’ ๐’๐’–๐’Ž๐’†๐’๐’† ๐‘ด๐’†๐’–, ๐’‘๐’† ๐‘ด๐’Š๐’๐’† ๐‘ด๐’‚ ๐’‘๐’“๐’Š๐’Ž๐’†๐’”๐’•๐’†โ€œ (Sfรขnta Evanghelie dupฤƒ Matei).

Administratie

Operaศ›iune de amploare a Poliศ›iei de Frontierฤƒ: ศ˜ase autoturisme furate, evaluate la 2 milioane de lei, interceptate

Publicat

pe

De

Poliศ›ia de Frontierฤƒ Romรขnฤƒ a dat o loviturฤƒ semnificativฤƒ reศ›elelor de traficanศ›i de autoturisme furate, interceptรขnd, รฎn doar cรขteva zile, ศ™ase vehicule a cฤƒror valoare cumulatฤƒ depฤƒศ™eศ™te douฤƒ milioane de lei. Acศ›iunile, desfฤƒศ™urate de Garda de Coastฤƒ, alฤƒturi de inspectoratele teritoriale ale Poliศ›iei de Frontierฤƒ Giurgiu ศ™i Iaศ™i, demonstreazฤƒ eficacitatea colaborฤƒrii interne ศ™i internaศ›ionale รฎn combaterea infracศ›ionalitฤƒศ›ii transfrontaliere.

Bilanศ› impresionant: Peste 2 milioane de lei, recuperate รฎn trei zile

รŽntr-o serie de operaศ›iuni coordonate, poliศ›iศ™tii de frontierฤƒ au depistat ศ™ase autoturisme care figurau รฎn atenศ›ia autoritฤƒศ›ilor europene. Trei dintre acestea fuseserฤƒ chiar dezmembrate, รฎntr-o tentativฤƒ elaboratฤƒ de a le disimula provenienศ›a ศ™i de a le exporta ilegal. Valoarea totalฤƒ estimatฤƒ a bunurilor recuperate se ridicฤƒ la aproximativ 2 milioane de lei, conform estimฤƒrilor Poliศ›iei de Frontierฤƒ.

Schema sofisticatฤƒ din Portul Constanศ›a: Caroserii dezmembrate, motoare ascunse

Un caz elocvent de ingeniozitate infracศ›ionalฤƒ, dejucat de autoritฤƒศ›i, a avut loc รฎn Portul Constanศ›a, รฎntre 26 ศ™i 28 ianuarie. Poliศ›iศ™tii de frontierฤƒ din cadrul Gฤƒrzii de Coastฤƒ, รฎn cooperare cu ofiศ›eri Frontex, au derulat o acศ›iune de prevenire ศ™i combatere a traficului internaศ›ional de autovehicule furate. รŽn baza unei analize de risc, aceศ™tia au efectuat un control amฤƒnunศ›it asupra unei semiremorci รฎnmatriculate รฎn Polonia, care transporta trei caroserii auto, lipsite de motoare ศ™i alte componente esenศ›iale, declarate รฎn documente ca „piese auto uzate”. Verificฤƒrile au scos la ivealฤƒ cฤƒ seriile de ศ™asiu รฎnscrise nu erau autentice. Extinderea controlului a dus la identificarea unei a doua semiremorci, รฎn care se aflau motoarele, cutiile de viteze ศ™i celelalte componente aparศ›inรขnd caroseriilor. Prin coroborarea datelor, s-a stabilit cฤƒ douฤƒ dintre autoturisme fuseserฤƒ furate din Germania, iar cel de-al treilea din Suedia. รŽntregul ansamblu de bunuri โ€“ caroserii ศ™i piese componente โ€“ a cฤƒror valoare se ridicฤƒ la aproximativ 320.000 de euro (circa 1,6 milioane de lei), a fost indisponibilizat la sediul Gฤƒrzii de Coastฤƒ. A fost deschis un dosar penal pentru sฤƒvรขrศ™irea infracศ›iunilor de tฤƒinuire, fals material รฎn รฎnscrisuri oficiale ศ™i uz de fals.

Pe firul hoศ›ilor: De la Norvegia la Frontiera de Est

Un alt caz notabil a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Stรขnca, unde poliศ›iศ™tii de frontierฤƒ din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliศ›iei de Frontierฤƒ Iaศ™i au depistat un autoturism furat din Norvegia. Vehiculul, evaluat la 216.000 de lei, era transportat pe o platformฤƒ de cฤƒtre un cetฤƒศ›ean ucrainean. Conducฤƒtorul auto a declarat cฤƒ achiziศ›ionase autovehiculul de la o persoanฤƒ cunoscutฤƒ, prin intermediul unei platforme online, fฤƒrฤƒ a fi la curent cu situaศ›ia juridicฤƒ a acestuia. ศ˜i รฎn acest caz, autoturismul a fost indisponibilizat, iar cercetฤƒrile continuฤƒ sub aspectul sฤƒvรขrศ™irii infracศ›iunii de tฤƒinuire, au precizat reprezentanศ›ii Inspectoratului Teritorial al Poliศ›iei de Frontierฤƒ Iaศ™i.

Intervenศ›ii rapide la Punctele de Trecere: Giurgiu, pe urmele maศ™inilor dispฤƒrute

รŽn ultimele douฤƒ zile, poliศ›iศ™tii de frontierฤƒ din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliศ›iei de Frontierฤƒ Giurgiu au depistat, de asemenea, douฤƒ autoturisme urmฤƒrite รฎn vederea confiscฤƒrii, semnalate de autoritฤƒศ›ile din Ungaria ศ™i Germania. รŽn ambele situaศ›ii, s-au รฎntocmit dosare penale pentru tฤƒinuire. Mai mult, รฎn cazul unuia dintre conducฤƒtorii auto, verificฤƒrile au relevat cฤƒ acesta nu deศ›inea permis de conducere, fiind cercetat ศ™i pentru aceastฤƒ infracศ›iune. Autovehiculele, cu o valoare totalฤƒ de 150.000 de lei, au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetฤƒrilor, au informat oficialii Inspectoratului Teritorial al Poliศ›iei de Frontierฤƒ Giurgiu.

Cheia succesului: Cooperare internaศ›ionalฤƒ ศ™i schimb de informaศ›ii

Aceste rezultate subliniazฤƒ importanศ›a cooperฤƒrii constante dintre Poliศ›ia de Frontierฤƒ Romรขnฤƒ ศ™i autoritฤƒศ›ile partenere externe. Schimbul operativ de informaศ›ii s-a dovedit a fi un element esenศ›ial รฎn combaterea infracศ›ionalitฤƒศ›ii transfrontaliere, consolidรขnd eforturile de a securiza graniศ›ele ศ™i de a proteja bunurile cetฤƒศ›enilor, atรขt la nivel naศ›ional, cรขt ศ™i european. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Adio, birocraศ›ie! Agricultura ecologicฤƒ ศ™i silvicultura romรขneascฤƒ intrฤƒ รฎn era digitalฤƒ

Publicat

pe

De

Un nou suflu de modernizare traverseazฤƒ sectorul agricol ศ™i silvic din Romรขnia. Ministerul Agriculturii ศ™i Dezvoltฤƒrii Rurale (MADR) a anunศ›at lansarea unui proiect ambiศ›ios de digitalizare, menit sฤƒ simplifice radical procedurile administrative ศ™i sฤƒ elibereze fermierii ศ™i silvicultorii de povara hรขrtiilor ศ™i a drumurilor inutile. Promisiunea este clarฤƒ: mai puศ›inฤƒ birocraศ›ie, mai mult timp dedicat producศ›iei ศ™i gestionฤƒrii eficiente a resurselor.

Modernizarea la cheie: Un pas decisiv spre eficienศ›ฤƒ

Iniศ›iativa, descrisฤƒ de Ministerul Agriculturii ca un „pas major spre modernizare”, vizeazฤƒ implementarea unui sistem digital integrat. Acesta va aduce servicii publice modernizate ศ™i proceduri simplificate, contribuind la o interacศ›iune fluidฤƒ รฎntre cetฤƒศ›eni ศ™i instituศ›iile statului. Obiectivul principal este eliminarea barierelor birocratice care, pรขnฤƒ acum, au รฎngreunat activitatea รฎn douฤƒ sectoare vitale pentru economia romรขneascฤƒ: agricultura ecologicฤƒ ศ™i regimul silvic.

Beneficii concrete: Simplificare ศ™i transparenศ›ฤƒ pentru agricultori ศ™i silvicultori

Ce รฎnseamnฤƒ aceastฤƒ transformare pentru miile de fermieri ecologici ศ™i pentru profesioniศ™tii din domeniul silvic? Impactul este direct ศ™i pozitiv. Ei vor beneficia de:

  • Servicii publice digitalizate ศ™i proceduri simplificate, accesibile online.
  • Integrare cu baze de date naศ›ionale ศ™i europene, ceea ce eliminฤƒ necesitatea de a depune repetat acte pe care statul le deศ›ine deja โ€“ un adevฤƒrat โ€žfฤƒrฤƒ drumuri inutileโ€.
  • Eficienศ›ฤƒ sporitฤƒย รฎn relaศ›ia cu instituศ›iile MADR ศ™i Garda Forestierฤƒ Naศ›ionalฤƒ, traducรขndu-se รฎn timpi de rฤƒspuns reduศ™i ศ™i procese administrative accelerate.

Investiศ›ie europeanฤƒ รฎn viitor: Peste 39 de milioane de lei pentru digitalizare

Proiectul de digitalizare nu este doar o promisiune, ci o realitate susศ›inutฤƒ financiar. Cu o investiศ›ie totalฤƒ de peste 39 de milioane de lei, iniศ›iativa este cofinanศ›atฤƒ de Uniunea Europeanฤƒ, prin intermediul Programului Creศ™tere Inteligentฤƒ, Digitalizare ศ™i Instrumente Financiare (PoCIDIF). Aceastฤƒ susศ›inere financiarฤƒ externฤƒ subliniazฤƒ importanศ›a strategicฤƒ a digitalizฤƒrii pentru dezvoltarea sustenabilฤƒ ศ™i creศ™terea competitivitฤƒศ›ii รฎn sectoarele agricol ศ™i forestier romรขnesc. Prin aceastฤƒ abordare modernฤƒ, Romรขnia รฎศ™i aliniazฤƒ practicile la standardele europene, consolidรขnd un viitor mai eficient ศ™i mai productiv pentru agricultorii ศ™i silvicultorii sฤƒi.

Citeste in continuare

Administratie

Renaศ™terea gigantului farmaceutic: UNIFARM SA, de la insolvenศ›ฤƒ la stabilitate financiarฤƒ ศ™i strategicฤƒ

Publicat

pe

De

Un veritabil miracol economic se petrece รฎn sรขnul sistemului medical romรขnesc, acolo unde UNIFARM SA, compania naศ›ionalฤƒ de medicamente ศ™i produse farmaceutice, a trecut printr-o transformare spectaculoasฤƒ. De la pragul insolvenศ›ei, cu datorii istorice ce pฤƒreau insurmontabile, UNIFARM se prezintฤƒ astฤƒzi ca o entitate puternicฤƒ ศ™i stabilฤƒ financiar, un pilon de รฎncredere sub autoritatea Ministerului Sฤƒnฤƒtฤƒศ›ii. Anunศ›ul a fost fฤƒcut de Ministrul Sฤƒnฤƒtฤƒศ›ii, Alexandru Rogobete, care a felicitat echipa pentru acest parcurs remarcabil.

Datorii istorice, sterse complet: Performanศ›a financiarฤƒ a unei companii de stat

Cifrele prezentate de Ministrul Sฤƒnฤƒtฤƒศ›ii, Alexandru Rogobete, vorbesc de la sine despre anvergura acestei redresฤƒri. รŽn 2022, UNIFARM se confrunta cu o povarฤƒ financiarฤƒ copleศ™itoare: datorii totale de peste 1,26 miliarde de lei, dintre care peste un miliard reprezentau obligaศ›ii cฤƒtre bugetul de stat. Astฤƒzi, situaศ›ia este radical schimbatฤƒ: „Aceste datorii sunt zero. Vorbim despre o reducere de 100% a obligaศ›iilor financiare ศ™i despre readucerea companiei pe baze solide”, a subliniat Ministrul Rogobete. Mai mult, compania a รฎnregistrat un rezultat net cumulat de aproape un miliard de lei, demonstrรขnd o gestionare eficientฤƒ ศ™i profitabilฤƒ.

Raportul de activitate pentru perioada 2022-2026 ilustreazฤƒ o creศ™tere exponenศ›ialฤƒ a indicatorilor financiari:

  • Cifra de afaceriย a urcat de la aproximativ 79 milioane lei รฎn 2022 la peste 274 milioane lei รฎn prezent, marcรขnd o creศ™tere de peste 246%.
  • Capitalurile propriiย au fฤƒcut un salt impresionant, de la -708 milioane lei la +68 milioane lei, o corecศ›ie de peste 770 milioane lei, punรขnd capฤƒt anilor de dezechilibre majore. รŽn 2022, UNIFARM รฎnregistra pierderi de peste 400 milioane lei ศ™i un risc real de insolvenศ›ฤƒ. „Astฤƒzi, este un pilon de stabilitate pentru sistemul de sฤƒnฤƒtate”, a adฤƒugatย Ministrul Sฤƒnฤƒtฤƒศ›ii, Alexandru Rogobete.

Extindere operaศ›ionalฤƒ fฤƒrฤƒ precedent: Portofoliu, reศ›ea ศ™i certificฤƒri

Dincolo de redresarea financiarฤƒ, UNIFARM a cunoscut o expansiune operaศ›ionalฤƒ semnificativฤƒ, consolidรขndu-ศ™i rolul vital pe piaศ›a farmaceuticฤƒ din Romรขnia. Portofoliul de produse a crescut de la doar 3 molecule active la peste 1.300 de produse, diversificรขndu-ศ™i considerabil oferta. Reศ›eaua de distribuศ›ie deserveศ™te acum sute de spitale ศ™i mii de farmacii, asigurรขnd o acoperire extinsฤƒ la nivel naศ›ional. Aceastฤƒ evoluศ›ie a fost รฎnsoศ›itฤƒ de obศ›inerea unor certificฤƒri esenศ›iale, precum autorizaศ›ia pentru un depozit central GDP (Good Distribution Practice), certificฤƒri ISO ศ™i sute de autorizaศ›ii de punere pe piaศ›ฤƒ.

Un sprijin real pentru sistemul sanitar: Intervenศ›ii cheie รฎn perioada de crizฤƒ

รŽntre 2023 ศ™i 2025, UNIFARM a demonstrat cฤƒ este mai mult decรขt o companie cu performanศ›e financiare, transformรขndu-se รฎntr-un sprijin esenศ›ial pentru sistemul sanitar, capabilฤƒ sฤƒ intervinฤƒ rapid รฎn situaศ›ii critice.

  • A furnizatย produse derivate din plasmฤƒ, vitale pentru numeroase tratamente.
  • A asigurat livrarea deย noradrenalinฤƒย cฤƒtre aproape 300 de unitฤƒศ›i sanitare.
  • A distribuitย antiviraleย esenศ›iale pentru spitale ศ™i farmacii.
  • A livrat pesteย 800.000 de flacoane de soluศ›ii perfuzabile, acoperind nevoi masive.

Toate aceste acศ›iuni „aratฤƒ capacitatea companiei de a interveni rapid atunci cรขnd apar blocaje รฎn piaศ›ฤƒ”, a conchis Ministrul Sฤƒnฤƒtฤƒศ›ii, Alexandru Rogobete.

Lecศ›ia UNIFARM: Rigoare, responsabilitate ศ™i consecvenศ›ฤƒ

Transformarea UNIFARM SA este un exemplu elocvent despre modul รฎn care o companie publicฤƒ strategicฤƒ poate fi redresatฤƒ ศ™i adusฤƒ la performanศ›ฤƒ. „Aceastฤƒ transformare demonstreazฤƒ ce se poate construi atunci cรขnd o companie publicฤƒ strategicฤƒ este administratฤƒ cu rigoare, responsabilitate ศ™i consecvenศ›ฤƒ”, a afirmat Alexandru Rogobete. De la o vulnerabilitate sistemicฤƒ, UNIFARM a devenit astฤƒzi „un sprijin real pentru pacienศ›i ศ™i pentru spitale”, un rezultat salutat de Ministrul Sฤƒnฤƒtฤƒศ›ii, care a transmis felicitฤƒri conducerii ศ™i รฎntregii echipe UNIFARM SA pentru acest parcurs excepศ›ional.

Citeste in continuare

Aveศ›i un PONT?

Cel mai complet ziar de investigaศ›ii dedicat cititorilor din Romรขnia. Aveศ›i un pont despre fapte de corupศ›ie la nivel local ศ™i/sau naศ›ional? Garantฤƒm confidenศ›ialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigaศ›ii - Secศ›ia Anticorupศ›ie

ศ˜tiri calde

Exclusiv15 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod รฎn papurฤƒ” contra adevฤƒrului! Cรขnd ameninศ›ฤƒrile legale vin de la… analfabeศ›ii juridici รฎn uniformฤƒ!

Dezvฤƒluiri incendiare aruncฤƒ, din nou ศ™i cu un tupeu greu de digerat, รฎn aer credibilitatea Inspectoratului de Poliศ›ie Judeศ›ean Prahova....

Exclusiv23 de ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod รฎn papurฤƒ” โ€“ Cรขnd moralitatea e o pฤƒpuศ™ฤƒ gonflabilฤƒ ศ™i poliศ›ia, o afacere de „famiglie”!

Dezvฤƒluiri incendiare aruncฤƒ din nou รฎn aer credibilitatea Inspectoratului de Poliศ›ie Judeศ›ean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv23 de ore ago

Clanul contabililor fericiศ›iโ€ din Boldeศ™ti-Scฤƒeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soศ›ul ศ™i Fiul โ€“ O triplฤƒ alianศ›ฤƒ contabilฤƒ รฎn umbra viceprimarului รŽn micuศ›a ศ™i, pรขnฤƒ acum, liniศ™tita localitate Boldeศ™ti-Scฤƒeni,...

Exclusiv23 de ore ago

Vฤƒrbilฤƒu S.A. โ€“ Apฤƒ fฤƒrฤƒ acte, balastierฤƒ cu acte, iar candidaศ›ii se dau fecioare politiceโ€

Trei crai de la rฤƒsฤƒrit, aceeaศ™i masฤƒ, aceeaศ™i recepศ›ie: reศ›eaua de apฤƒ-blat Anul de graศ›ie 2021. รŽn timp ce cetฤƒศ›enii...

Exclusiv23 de ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan ศ™i clanul sฤƒu au transformat fabrica de fericire รฎntr-un focar de incompetenศ›ฤƒ ศ™i ilegalitฤƒศ›i!

In adรขncurile spumoase ale corporaศ›iei Coca-Cola, acolo unde se presupunea cฤƒ ar trebui sฤƒ curgฤƒ bule de fericire ศ™i efervescenศ›ฤƒ,...

Exclusiv23 de ore ago

Mizeria din poliศ›ie: Cรขnd sefii se spalฤƒ pe mรขini, iar poliศ›iศ™tii se spalฤƒ… singuri!

Codul Muncii? O hรขrtie igenicฤƒ prea scumpฤƒ pentru unii „รŽnalศ›i”! Alarmฤƒ, ศ™oc ศ™i groazฤƒ รฎn sistemul romรขnesc de ordine publicฤƒ!...

Exclusiv23 de ore ago

Scandal la ANP: Justiศ›ia romรขnฤƒ, o glumฤƒ proastฤƒ cu 24 de permisii ศ™i un poliศ›ist mort!

O corecศ›ie โ€ždureroasฤƒโ€: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureศ™tiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capฤƒtฤƒ...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul poliศ›iศ™tilor, cu justiศ›ia la mรขnฤƒ!

Avertisment pentru naivii contribuabili: รŽn Romรขnia, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecศ›ionat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR รŽN POLIศšIE: Europol acuzฤƒ opacitate ศ™i favoritisme la acordarea majorฤƒrilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmฤƒ categoric cu privire la modul รฎn care sunt distribuite majorฤƒrile salariale pentru lucrฤƒri...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANศšฤ‚ รŽN POLIศšIE: Majorฤƒri salariale de pรขnฤƒ la 50% anunศ›ate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus รฎn atenศ›ia publicului vestea bunฤƒ pentru angajaศ›ii Ministerului Afacerilor Interne: majorฤƒrile salariale pentru lucrฤƒri de excepศ›ie...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploieศ™ti: Poliศ›ia Localฤƒ Ploiesti, azilul „ospฤƒtarilor” ศ™i coศ™marul paraclinicilor politic activi โ€“ Statul de drept, รฎn vacanศ›ฤƒ la „Revelion”!

Cรขnd reformele bat la uศ™ฤƒ, Ploieศ™tiul petrece cu incompetenศ›a la masฤƒ! รŽn plin avรขnt al reformelor guvernamentale, care ameninศ›ฤƒ sฤƒ...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rฤƒmas fฤƒrฤƒ baterii, iar informaศ›iile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi ศ™i… gura inchisฤƒ โ€“ Secretele bine pฤƒzite din pรขrnaie รŽn peisajul pitoresc al penitenciarelor romรขneศ™ti, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAศšIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRฤ‚ A STATULUI ROMร‚N! CUM NE-A Mฤ‚CELฤ‚RIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENศšฤ‚!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTฤ‚ A NEPฤ‚Sฤ‚RII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, judeศ›ul Timiศ™, intrฤƒ รฎn istorie nu prin frumuseศ›ea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fฤƒrฤƒ precedent รฎn sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigaศ™ului unui poliศ›ist, pe fondul suspiciunilor de corupศ›ie la vรขrful ANP

Un val de indignare cutremurฤƒ sistemul de justiศ›ie ศ™i ordine publicฤƒ din Romรขnia, dupฤƒ ce Sindicatul Europol a dezvฤƒluit un...

Exclusiv4 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” โ€“ Poliศ›istul, agent de curฤƒศ›enie ศ™i bici de cฤƒศ›el al statului!

รŽn timp ce naศ›iunea se pregฤƒteศ™te pentru noul an, adevฤƒrata „inovaศ›ie” romรขneascฤƒ rฤƒsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv