Administratie
Poliţiştii de frontieră au descoperit doi cetățeni sirieni, ascunși în compartimentul de depozitare bunuri, poziționat pe osia unei semiremorci (VIDEO)
În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetățean turc, în vârstă de 42 de ani, care conducea un autocamion. Şoferul transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, fructe din Turcia pentru o societate din Franța.
În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse intr-un compartiment de depozitare situat deasupra osiei semiremorcii, două persoane de sex masculin.
În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbații, în vârstă de 20, respectiv 26 de ani, sunt cetățeni sirieni. Aceștia au declarat autorităților faptul că, în timp ce se aflau într-o parcare din orașul Sofia, Bulgaria, s-au urcat în mijlocul de transport având acceptul șoferului, căruia i-au plătit fiecare câte 1.000 de euro. Cei doi străini intenționau să ajungă într-o țară din vestul Europei.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cetățenii sirieni, șoferul, cât și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun, comunica Politia de Frontiera Romana. (Sava N.).
Administratie
MOBEX București-Ilfov 25: Exercițiul de mobilizare testează cu succes pregătirea pentru apărare, identificând și potențiale probleme
Administratie
Servicii medicale de prevenție decontate prin CNAS, extinse și în zonele rurale greu accesibile
Administratie
Examenul de Medicină de Urgență va fi reluat pe 28 octombrie, anunță Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ca urmare a neregulilor semnalate
-
Exclusivacum 4 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 23 de oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 4 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 13 oreFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi



