Administratie
Treizeci și şase de cetăţeni străini, proveniţi din Afganistan, Pakistan şi India au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare (VIDEO)
La Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetățean bulgar, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile de aluminiu pentru o societate din Polonia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, doisprezece cetăţeni străini.
Persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan și Pakistan, majoritatea solicitanți de azil în România.
Şi poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, au depistat în ultimele 24 de ore, la ieşirea din România, ascunşi în două automarfare, unsprezece cetăţeni străini. Autovehiculele erau conduse de doi şoferi români, care transportau accesorii de mobilier şi huse auto pentru societăţi comerciale din Croația şi Olanda.
La verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele două grupuri sunt formate din cetăţeni din Afganistan, Pakistan şi India, majoritatea solicitanți de azil în România.
Cazuri similare s-au înregistrat în cursul nopţii şi la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, unde s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în România și Turcia, încărcate cu piese și componente auto pentru societăți din Germania.
În urma controlului amănunţit al autovehiculelor, în compartimentele pentru marfă, au fost descoperiţi ascunşi treisprezece cetăţeni afgani, majoritatea solicitanți de azil în România.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun. (Sava N.).
Administratie
Procedurile de control la frontieră se simplifică semnificativ pentru zborurile și călătoriile maritime către statele Schengen de la 31 martie.
Administratie
Decizia plafonării tarifelor RCA a fost luată pentru prima dată de către guvernul Nicolae Ionel Ciucă, la 28 februarie 2023.
Administratie
„Uniunea Europeană înseamnă stabilitate și dezvoltare, iar Republica Moldova are nevoie exact de aceste două constante”
-
Exclusivacum 2 zile
WHITE TOWER (XXV)/Virgiliu Nanu, implicat direct în intabularea Fermei Dacilor și escrocheria White Tower
-
Exclusivacum o zi
Dosarul „Tetra” fabricat de procurorul, pe atunci, Negulescu Mircea, zis „Portocală, zis „Zdreanță” și autointitulat „distrugătorul de destine”
-
Exclusivacum 3 zile
WHITE TOWER (XXIV)/Realitățile scandalului WHITE TOWER: copii care și-au băgat mamele octagenare în pușcărie!
-
Ancheteacum 2 zile
INTOARCEREA “RABINULUI”
-
Exclusivacum 4 zile
Este dezonorant pentru un șef de poliție să se păteze în jocurile murdare ale politicienilor
-
Exclusivacum 2 zile
Ameninţări drastice din partea poliţiştilor şi agenţilor din penitenciare/Sindicaliştii ameninţă că măsurile pe care le vor lua, vor fi şi mai drastice in data de 9 Mai 2024
-
Exclusivacum 3 zile
Sindicatul Politistilor din Romania „Diamantul” Oficial a intocmit un ÎNDRUMAR ELECTORAL PENTRU POLIȚIȘTI ȘI MILITARI
-
Exclusivacum 4 zile
„Polițiștii și militarii nu suntem sclavii nimănui, iar niște drepturi acordate parțial nu sunt decât o altă ofensă adusă la sacrificiile pe care le facem și serviciul adus de către noi la menținerea ordinii publice și a siguranței naționale”