Connect with us

Administratie

Alexandra Bumb in Baza Aeriana din Kandahar, în primele momente de misiune, atunci când avea să ia în primire funcția de comandant al detașamentului românesc de Poliție Militară

Publicat

pe

Au aterizat în miez de noapte, după câteva sute de kilometri de marș pe roți în țară și un zbor care părea că nu se mai termină, spre Afganistan.

V-aș ruga să-mi spuneți, pe scurt, care a fost prima impresie atunci când ați aterizat în Kandahar.

Practic, am ajuns într-un loc total necunoscut pentru mine, fiind prima misiune la care participam în acel moment.

Pe cât de interesant și de captivant a părut la început, pot spune că a fost copleșitor, în același timp. O dată prin mărimea bazei, care chiar era cât un oraș, dar și prin sarcinile pe care le aveam de îndeplinit.

Când am ajuns acolo, ne-am pliat pe procedurile care existau și le-am ajustat, cumva, în momentul în care am simțit nevoia să facem acest lucru.

După care am participat la toate activitățile care existau în bază la momentul respectiv, în sensul că, pe lângă acțiunile de control al traficului rutier, stabilirea și menținerea ordinii și disciplinei, eram implicați și în acțiunile sau exercițiile desfășurate de trupele care erau acolo, în bază.

Practic, exista un număr unic de urgență, conectat la noi. Orice s-ar fi întâmplat în bază, oricine ar fi apelat numărul de urgență ajungea la mine. Așadar, interveneam în orice incident apărea, de la violență până la furturi, incendii sau atacuri.

M-aș opri la atacurile cu rachete. Cum le gestionați?

Noi ne-am antrenat foarte bine pe timpul perioadei de pregătire pentru misiune. Recunosc însă că nu am fost pregătită sută la sută în momentul în care am ajuns în Kandahar.

În momentul în care am avut primul atac cu rachete, impactul a fost extrem de mare, din cauza faptului că noi vedeam populația alergând de la locul impactului către buncăre, iar noi alergam spre locul impactului.

Puteam să găsim oameni răniți, clădiri distruse și atunci trebuia să fim pregătiți pentru orice se putea întâmpla acolo. Cumva, faptul că noi trebuia să fim acolo, în prima linie, ne-a marcat la început, dar am avut norocul să am lângă mine oameni care s-au descurcat excepțional.

Vă reamintesc și că anul trecut,  de 11 septembrie, am sărbătorit într-un mod cu totul inedit.

L-am sărbătorit prin muncă, așa cum sărbătorim, de regulă, noi, militarii. A fost primul atac pe care l-am avut de când eram acolo. Știți ce m-a marcat foarte tare? Și eu cred că o să îmi amintesc toată viața acest lucru.

În momentul în care s-a auzit sirena care anunța atacul cu rachete, un sunet copleșitor, pe care nu îl pot asocia cu nimic altceva, eram în cameră. M-am echipat rapid și am alergat spre secția de poliție unde urma să îmi desfășor activitatea. Din spatele meu, am auzit o voce care mi-a zis în limba română: „Succes! Aveți grijă!”

Nu știu cine a fost, nu m-am întors, pentru că nu aveam timp, dar mi-a rămas, cumva, vocea aceea întipărită în memorie. Practic, era grija colegilor noștri, pentru că știau unde mergem și știau ce înseamnă pentru poliția militară să fii chiar acolo, în mijlocul incidentului.

Acolo, în Kandahar, sistemul era cam cum vedem în filmele americane. Mai ales în ceea ce privește structura de Poliție Militară, care se subordona primarului.

Da, este adevărat, eram arondați primăriei. Administrativ, gestionau cei de la primărie toate solicitările pe care le aveam. Aveam o legătură foarte strânsă cu cei care lucrau acolo, la primărie.

Am apreciat faptul că primarul nu a intervenit în modul în care noi ne-am făcut treaba, în sensul de specialitate. Ne dădea îndrumări și toate solicitările pe care le-am avut au fost rezolvate de către cei de la primărie. În schimb, pe parte operativă ne-au lăsat să ne facem treaba așa cum știam noi.

Circula vorba în bază că Poliția Militară te poate aresta, dacă e cazul.

Aveam acolo o celulă de detenție care reprezenta o atracție pentru toți cei din bază, în sensul că nicio altă structură nu mai avea o astfel de facilitate.

Nu am avut cazuri în care să fie nevoie să o folosim pentru scopul pentru care a fost gândită, pentru că, de obicei, am reușit să menținem climatul de ordine și disciplină în așa fel încât să nu ajungem chiar până acolo, dar da, autoritate în sensul acesta am avut.

Adică, uneori se întâmpla să negociați diferite situații, crize?

Părerea mea este că era extrem de important să negociem, în sensul că o comunicare bună și eficientă poate să rezolve problemele încă din stare incipientă. Eu am mers acolo pe principiul că mai bine căutăm soluții, decât vinovați.

Este foarte important ca agentul de Poliție Militară sau cel îndreptățit să își exprime autoritatea, mai ales într-un loc cum era Baza Aeriană Kandahar, trebuie să știe să explice foarte bine celui cu care interacționează situația.

În momentul în care tu încerci să îți exprimi autoritatea fără a îi explica celuilalt unde este problema, nu cred că se ajunge la nicio soluție.

Negocierea, de fapt, în asta consta, în a le explica oamenilor de acolo ce au de făcut, astfel încât să putem menține climatul dorit în bază.

Am fost prezent în momentul în care ați primit comanda detașamentului și m-a impresionat de-a dreptul discursul pe care l-ați avut. Ați vorbit liber, concis, dar mai ales convingător. Și erau acolo destule personalități militare și civile. 

Recunosc că nu l-am exersat înainte, nici nu am fost pusă de foarte multe ori în această postură, în schimb am vrut, din tot sufletul, să creez o stare generală de încredere.

Cumva, mi-am luat angajamentul de a duce mai departe sarcinile pe care le aveam și, spunând-o public, am responsabilizat atât colegii care erau cu mine, cât și populația din jurul nostru, care vedea încă de atunci că a venit o structură în care se pot încrede.

Erau acolo momente grele, în care trebuia să aveți grijă, pe de o parte de dumneavoastră, dar și de cei din subordine.

În ceea ce mă privește, cred că am reușit să am grijă de mine prin faptul că am făcut și fac, în continuare, ceea ce îmi place. Referitor la ceilalți și la încrederea pe care a trebuit să mă lupt pentru ca ei să o aibă în mine, nu pot să spun că a fost neapărat dificil.

Partea complicată este faptul că sunt un ofițer tânăr, sunt un ofițer femeie, și atunci a trebuit să fac dublu munca celorlalți, așa încât ei să vadă că eu chiar știu despre ce vorbesc. Nu poți să conduci o trupă, indiferent de dimensiunile pe care le are, doar din povești.

Așadar, am mers împreună cu băieții din detașament în toate tipurile de misiuni pe care le desfășuram în bază, așa încât să pot să văd fiecare detaliu, să știu cum se desfășoară, să știu ce au ei de făcut, ca, mai apoi, din birou, să știu ce să le cer.

Sunteți și absolventă de psihologie. O alegere, mă gândesc, excelentă, având în vedere că de mult ori trebuie să gestionați situații de criză.

Am ales acest domeniu în ideea în care se pliază foarte bine pe ceea ce fac zi de zi, la locul de muncă și, cumva, mă ajută în ambele sensuri.

Adică, prin ceea ce am studiat la facultatea de psihologie reușesc acum, la locul de muncă, să înțeleg mai bine comportamentele oamenilor din sistem. Le înțeleg și le accept mult mai ușor, înțeleg și stilul de lucru al fiecăruia, așa că mă ajută să mă pot plia pe fiecare comportament în parte.

Chiar și invers m-a ajutat, în sensul că, atunci când citeam din cursurile de la facultate, cumva, în minte, îmi conturam exemple din viața reală, ajutându-mă să înțeleg mai ușor. Da, aceste două domenii se îmbină foarte bine.

Cred că la înțelegerea mai profundă a comportamentului uman a contribuit într-o oarecare măsură și misiunea din Afganistan.

Da, pot spune că misiunea din Afganistan mi-a schimbat puțin optica în ceea ce privește relațiile sociale și grupurile din organizația militară, în special. Pot spune că am înțeles, cu ajutorul psihologiei, mult mai bine ceea ce se întâmplă acolo.

Într-adevăr, comportamentul uman se schimbă în funcție de situația în care se află omul, care, scos din confortul de acasă, pus, mai ales într-o zonă conflictuală, periculoasă, poate avea cu totul alte reacții.

Ați avut o experiență importantă, profesională, dar și de viață, în misiune. Ce părere aveți acum despre schimburile de experiența cu militari ai altor armate?

Lucrând în structura de Poliție Militară, avem ocazia să interac­ționăm cu militari ai altor armate destul de des, de la însoțirea, paza și escorta coloanelor de tehnică și cu personal al altor armate care tranzitează teritoriului național și până la exerciții multinaționale, la care participă structurile de poliție militară.

Așadar, lucrăm în permanență în decursul unui an cu mai mulți militari ai altor armate și da, cred că de fiecare dată am reușit să demonstrăm că suntem pregătiți. Faptul că suntem apreciați de ceilalți ne ridică nivelul de încredere.

Nu știu dacă aveam nevoie neapărat să ne confirme altcineva, pentru că noi știm ce avem de făcut, dar da, ne dă un soi de încredere în plus.

De exemplu, chiar luna trecută am participat în Spania la un exercițiu organizat de un batalion de Poliție Militară din Valencia, cu militari din 11 state. Un exercițiu structurat și organizat impecabil.

Am acumulat foarte multă experiență, deși s-a desfășurat în decursul unei singure săptămâni, dar faptul că am lucrat în mediul multinațional, cu experiența fiecărui stat, ne-a ajutat să vedem cum lucrează ceilalți și să reușim să cooperăm în acest mediu mult mai bine.

În viața fiecăruia există momente importante, situații, oameni care inspiră. La dumneavoastră cum a fost?

Este vorba despre părinții mei care, într-adevăr, mi-au insuflat, încă din copilărie, interesul și atracția pentru sistemul militar. Tatăl meu a lucrat în poliție și am văzut la el ce înseamnă să fii ofițer, ce înseamnă prestanța și demnitatea unui ofițer.

Practic valorile astea le-am învățat și am încercat, pe cât posibil, cumva să le copiez, aș putea spune, pentru că l-am considerat, întotdeauna, modelul meu de viață. În schimb, plăcerea pentru ceea ce înseamnă mediul militar a fost indusă, cumva, de mama care, de altfel, este cel mai mare fan a ceea ce înseamnă activități militare.

Îmi povestea, la un moment dat, că atunci când eram copil, nu adormeam pe cântece de leagăn clasice, ci pe cântece patriotice, ceea ce mi s-a părut extrem de interesant și amuzant în același timp.

Acolo avea să se contureze un drum greu, dar în același timp interesant. Ce obstacole ați avut de străbătut?

Nu le-aș numi chiar obstacole. Cea mai dificilă parte din tot ceea ce am făcut până acum a fost tranziția de la ceea ce eram înainte să acced în sistemul militar și ceea ce am ajuns acum, pornind chiar de la liceul militar, unde am avut un șoc total la început, în sensul că m-am văzut acolo singură și responsabilă de ceea ce fac, la o vârstă foarte fragedă, fără să fie cineva în spatele meu care să îmi spună mereu ce am de făcut.

Eram doar eu și trebuia să răspund pentru ceea ce făceam. Acesta cred că a fost primul obstacol, dacă îl numim așa, acomodarea cu ceea ce înseamnă viața cazonă, cu ceea ce mi-am ales să fac.

Nu privesc momentele grele ca pe niște obstacole, le văd ca mai degrabă ca pe niște provocări care mă obligă, cumva, să îmi depășesc limitele. Și le văd, așa, plină de entuziasm și de încredere că pot să fac ceea ce urmează să fac. Altfel nu cred că aș fi reușit. (Constantin Mireanu).

Administratie

Alertă de apă ridicată în Șirna: Locuitorii din Tăriceni pot consuma lichidul vital fără griji!

Publicat

pe

De

O veste mult așteptată a adus liniștea în comuna Șirna, mai precis în zona Școlii din satul Tăriceni: restricțiile privind utilizarea apei pentru băut și gătit au fost eliminate. Anunțul a fost făcut de HIDRO PRAHOVA S.A., aducând la cunoștința publicului că parametrul nitriți a revenit în limitele de potabilitate impuse de Ordonanța Guvernului nr. 7/2023.

Remediu rapid și măsuri asumate

Decizia de ridicare a restricțiilor nu a venit întâmplător, ci ca rezultat al unui efort concertat și al unor măsuri de remediere implementate cu celeritate de către Hidro Prahova S.A. Societatea a acționat conform unui Plan de Măsuri transmis la data de 21 noiembrie 2025 către Direcția de Sănătate Publică Prahova și Primăria comunei Șirna. Aceste acțiuni preventive și corective au vizat restabilirea calității apei la standardele legale, asigurând sănătatea consumatorilor.

Analize riguroase confirmă potabilitatea

Pentru a valida eficiența măsurilor adoptate, specialiștii HIDRO PRAHOVA S.A. au prelevat probe suplimentare din diverse puncte ale rețelei de distribuție a apei din Șirna, în zilele de 22.11.2025 și 24.11.2025. Aceste probe au fost supuse unor analize detaliate în laboratoare acreditate. Buletinele de analiză emise în datele de 24, respectiv 25 noiembrie 2025 de Laboratorul Apă Potabilă Câmpina–Voila și Laboratorul Apă Potabilă Fântânele – Mizil au confirmat, fără echivoc, că valorile nitriților se încadrează acum în limitele admise, declarând apa potabilă.

Revenirea la normalitate: Undă verde de la DSP

Bazându-se pe aceste rezultate favorabile, HIDRO PRAHOVA S.A. a solicitat imediat Direcției de Sănătate Publică Prahova aprobarea pentru ridicarea restricțiilor. Odată cu obținerea avizului pozitiv, locuitorii comunei Șirna pot utiliza apa din rețeaua de distribuție în condiții normale pentru toate necesitățile cotidiene: băut, gătit și prepararea alimentelor.

Monitorizare continuă pentru calitate garantată

Chiar și după această veste bună, HIDRO PRAHOVA S.A. reiterează angajamentul său ferm pentru menținerea unei calități superioare a apei furnizate. Monitorizarea continuă a parametrilor apei va fi efectuată conform programului stabilit, pentru a preîntâmpina orice eventuală neconformitate și a asigura siguranța constantă a consumatorilor. Transparența rămâne o prioritate, iar rapoartele de analiză menționate pot fi consultate de public aici: Rapoarte analiză apă, comuna Șirna (24 -25.11.2025).

Citeste in continuare

Administratie

MAI mobilizează peste 24.000 de oameni pentru minivacanța de 1 Decembrie: Siguranță maximă pe fondul alegerilor!

Publicat

pe

De

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță o mobilizare masivă a forțelor pentru minivacanța de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Peste 24.000 de angajați vor fi prezenți zilnic pe teren, având ca misiune asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului și intervenția rapidă în situații de urgență. Anunțul a fost făcut astăzi, din Centrul Național de Conducere Integrată al MAI, într-un context marcat și de campania electorală pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025.

1 Decembrie, sub ochiul vigilent al legii: Un efort național pentru siguranță

Eforturile structurilor MAI se vor concentra în stațiunile turistice, zonele de agrement și în locurile unde se anticipează o prezență numeroasă a publicului. Peste 400 de manifestări publice sunt programate la nivel național, cele mai ample evenimente fiind așteptate în București și Alba Iulia, puncte fierbinți ale celebrării Zilei Naționale. Echipajele MAI sunt pregătite să prevină faptele antisociale și să ofere un răspuns prompt oricărei situații neprevăzute, reiterând angajamentul ministerului pentru siguranța cetățenilor.

Campania electorală, monitorizată indeaproape: Incidente minore, fără tulburări majore

Pe fondul campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie, oficialii MAI au raportat un bilanț liniștitor. Până în prezent, nu au fost semnalate incidente majore, înregistrându-se 11 situații raportate, dintre care 6 au fost confirmate și 3 sunt încă în curs de verificare. Cele 3 manifestări publice cu caracter electoral desfășurate în ultimele zile s-au derulat în condiții de siguranță, fără evenimente care să fi tulburat ordinea publică, demonstrând capacitatea forțelor de ordine de a menține stabilitatea chiar și în perioade sensibile.

Pe drumuri și la frontiere: Siguranța rutieră și controlul fluxului de călători

Pentru siguranța rutieră, echipajele de poliție vor utiliza zilnic aproximativ 300 de aparate radar pe drumurile considerate cu risc ridicat. Acțiunile de control vor continua atât pe timpul zilei, cât și pe parcursul nopții. Conducătorilor auto li se recomandă prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile meteo și pregătirea corespunzătoare a vehiculelor pentru sezonul rece, evitând călătoriile în cazul în care autoturismul nu este echipat adecvat.

La frontiera externă, dispozitivele de supraveghere și control au fost suplimentate. În funcție de valorile de trafic înregistrate, vor fi deschise artere de control suplimentare, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de frontieră, pentru a facilita fluidizarea traficului de călători.

De la vârful munților la intervenții de urgență: Pompieri și jandarmi montani, gata de acțiune

Turiștii care aleg să petreacă minivacanța în zona montană sunt îndemnați să folosească echipament adecvat sezonului rece și să urmeze exclusiv traseele deschise. Peste 160 de jandarmi montani sunt pregătiți să intervină pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, asigurând siguranța celor care se aventurează pe cărările alpine.

La nivel național, aproximativ 5.000 de pompieri sunt în alertă maximă, pregătiți să acționeze în cazul producerii unor incendii, altor situații de urgență sau pentru acordarea primului ajutor medical, consolidând astfel rețeaua de intervenție rapidă.

Apel la responsabilitate: Recomandări pentru o sărbătoare fără griji

Pentru o sărbătoare fără incidente, MAI recomandă cetățenilor să evite consumul excesiv de alcool, să acorde atenție sporită bunurilor personale și să supravegheze permanent copiii în zonele aglomerate. În cazul în care se ivește o nevoie de ajutor, cetățenii sunt încurajați să apeleze cu încredere la polițiștii, jandarmii și pompierii aflați în teren sau să sune la numărul unic de urgență 112.

„Suntem aici pentru siguranța dumneavoastră!”, transmit oficialii MAI, asigurând publicul că toate structurile sunt pregătite să facă față provocărilor acestei minivacanțe. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Operațiune a Poliției de Frontieră: Cinci cetățeni din Bangladesh, opriți în drum spre Schengen, ascunși într-un automarfar!

Publicat

pe

De

O tentativă de trecere ilegală a frontierei în spațiul Schengen a fost dejucată de polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și ai Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac. Cinci cetățeni străini, toți din Bangladesh, au fost descoperiți ascunși în compartimentul de marfă al unui automarfar, încercând să eludeze controalele, deși dețineau vize Schengen expirate.

Controale neașteptate: De la un drum normal la o descoperire socantă

Incidentul a avut loc în urma unor controale aleatorii și nesistematice efectuate de forțele de ordine pe căile de comunicație din apropierea frontierei. Un ansamblu rutier înmatriculat în România, condus de un șofer român în vârstă de 37 de ani, a fost oprit pentru verificări. La o inspecție mai amănunțită a compartimentului destinat transportului de marfă, polițiștii de frontieră au făcut o descoperire neașteptată: cinci persoane ascunse, într-o tentativă disperată de a-și continua călătoria.

Identitatea „pasagerilor clandestini”: Vize expirate și origini asiatice

Cei cinci indivizi au fost imediat preluați și transportați la sediul sectorului pentru verificări suplimentare. Acolo, s-a stabilit că aceștia sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 29 și 32 de ani. Cel mai important detaliu este că toți erau posesori ai unor vize Schengen expirate, ceea ce anula dreptul lor de a călători legal în interiorul acestui spațiu, transformând tentativa lor într-o acțiune ilegală.

Repercursiuni legale: Dosar penal pentru trafic de migranți

Având în vedere aspectele constatate, polițiștii de frontieră au demarat cercetări penale. Șoferul român, în vârstă de 37 de ani, este acum investigat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți. În același timp, cei cinci cetățeni din Bangladesh sunt cercetați pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Autoritățile precizează că, la finalizarea investigațiilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun în conformitate cu legislația în vigoare. (Sava N.).).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!

Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind...

Exclusiv11 ore ago

Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!

Asistați, dragi cititori, la o nouă reprezentație grotescă din teatrul absurdului românesc, acolo unde uniforma, mai-marele și… lenea crasă se...

Exclusiv2 zile ago

Circul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un...

Exclusiv2 zile ago

Opacitatea legală: Sindicatul polițiștilor denunță „reperele interne” ale MAI ca „perversitate și devianță mintală”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) sunt ținta unor acuzații dure privind sustragerea de la...

Exclusiv3 zile ago

IGPR, acuzat de „inchiziție internă”: Proceduri secrete transformă polițiștii în „vite fără drepturi”

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) este ținta unor acuzații extrem de grave lansate de Emil Pascut, reprezentant al Sindicatului...

Exclusiv3 zile ago

Prahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!

Se spune că istoria nu se repetă, dar rimează. În Prahova, însă, istoria nu doar rimează, ci pare că își...

Exclusiv3 zile ago

MAI, templul incompetenței aprobate: De la principiul Peter la ‘pricipitul polițienesc’ – Când ierarhia e o farsă, iar bunul simț, o glumă proastă.

Când ierarhia devine o farsă și bunul simț o glumă proastă Cunoașteți, desigur, Principiul Peter, acea axiomă nemiloasă, formulată de...

Exclusiv3 zile ago

Reforma MAI sub lupă: Sindicatul Europol demască „demagogia” din spatele anunțurilor ministeriale

Vicepremierul și Ministrul Afacerilor Interne, Marian Cătălin Predoiu, a anunțat, pe 18 noiembrie, cu mare fast, ceea ce a descris...

Exclusiv5 zile ago

Legea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

În culisele întunecate ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), unde „inelul magic” al abuzului continuă să rotească destinele, iar „psihologii...

Exclusiv5 zile ago

Justiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!

În România anului 2025, justiția a depășit granițele ridicolului, transformându-se într-un circ macabru unde clovnii, odinioară gardieni ai legii, se...

Exclusiv5 zile ago

CIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!

Cazul fostului Comandant Descarcerare Petrobrazi – Pop Ionuț-Costin (III) În analele deja supraîncărcate ale absurdului juridic românesc, dosarul domnului Pop...

Exclusiv5 zile ago

SINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!

În orașul unde legea pare să fie un simplu moft, iar democrația o glumă proastă, piesa de teatru absurd a...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova

Penitenciarul Târgșor: Răsăritul unei noi ere – O reformă jurnalistică de amploare Redacția Incisiv de Prahova vă prezintă o analiză...

Exclusiv6 zile ago

Verdict clar al justiției: Actele administrative Nu pot infrânge legea. Sindicatul Diamantul prezintă decizii fundamentale

Sindicatul „Diamantul” a dezvăluit recent o serie de „extrase bune de ținut minte” din jurisprudența înaltelor instanțe românești, care clarifică...

Exclusiv6 zile ago

Intervenție fulger la Mioveni: Studenta-polițist, alături de colegii săi, prinde criminalul unui taximetrist

O acțiune promptă și coordonată a trei polițiști, printre care și o elevă stagiară, a condus la prinderea rapidă a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv