Connect with us

Administratie

Țigări de contrabanda în valoare de peste 108.000 lei confiscate la frontiera cu Ucraina

Publicat

pe

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au desfăşurat mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu țigări, în urma cărora au confiscat peste 9.200 pachete de ţigări de proveniență extracomunitară, în valoare de aproximativ 108.000 de lei.

În data de 05 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului, în cooperare cu lucrători din cadrul STPF Maramureș, au organizat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 22.30, poliţiştii de frontieră au observat, pe direcția localității de frontieră Crasna Vișeului, județul Maramureș, un grup de 4-5 persoane care se deplasau dinspre frontieră spre interiorul țării, îndreptându-se spre un autoturism aflat în acea zonă.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, procedând la somarea prin voce, însă acestea nu s-au supus, moment în care au fost trase cinci focuri de avertisment, în plan vertical, conform procedurilor legale.

Imediat au fost anunțate și autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului, iar în urma cercetării zonei, au fost descoperite cinci colete cu țigări.

La sediul insituției, în urma inventarierii baxurilor cu țigări descoperite, s-a constatat că acestea conțin 2.824 pachete țigări, de proveniență ucraineană și Duty-Free și Belarus, în valoare de aproximativ 33.000 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.

În continuare, se derulează verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

*A doua zi, în jurul orei 14.00, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Vișeu de Sus, județul Maramureș, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au descoperit, pe direcția localității Vișeu de Sus, patru colete specifice baxurilor cu țigări, ascunse în vegetație. Acestea au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 1.990 pachete cu țigări.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 23.283 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

*Și polițiștii de frontieră din cadrul SPF Sarasău, județul Maramures, au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, sâmbătă, 06 noiembrie a.c., în jurul orei 08.00, colegii noștri au observat, pe o stradă din Câmpulung la Tisa, o persoană care scotea din portbagajul unei mașini colete cu țigări, pe care apoi le arunca în curtea unui imobil. La vederea polițiștilor de frontieră, persoana a fugit, abandonând coletele și autoturismul. În curte puteau fi observate două colete, iar în apropierea autoturismului abandonat, colegii noștri au identificat o persoană, un minor în vârstă de 16 ani, care ulterior s-a dovedit a fi implicat în activitatea infracțională.

Autovehiculul în cauză și coletele cu țigări au fost aduse la sediul instituției, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.400 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la activitatea infracţională, în valoare de 39.780 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, se derulează verificări pentru depistarea celorlalte persoane implicate, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

*Un alt caz a fost înregistrat la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina, județul Suceava, unde polițiștii de frontieră au descoperit, abandonat, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, un colet cu țigări, de proveniență Duty-Free.

Baxul cu țigări a fost descoperit la aproximativ 30 de metri de linia de frontieră, pe raza localității Costileva, județul Suceava, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 1.000 pachete țigări, în valoare de aproximativ 11.700 de lei.

În continuare, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale, se arata in comunicatul Politiei de Frontiera Romana. (Sava N.).

Administratie

Concurs suspendat la CS Dinamo București după o sesizare a SIDEPOL

Publicat

pe

De

Sindicatul a semnalat posibile nereguli în procedura de ocupare a postului

Concursul organizat pentru ocuparea postului de ofițer principal I în cadrul Serviciului Resurse Umane al Clubului Sportiv Dinamo București a fost suspendat după ce Sindicatul Polițiștilor Europeni (SIDEPOL) a sesizat posibile nereguli în desfășurarea procedurii.

Măsura a fost dispusă la data de 9 septembrie 2026, pentru a permite verificarea aspectelor semnalate de organizația sindicală.

Procedura, suspendată până la finalizarea verificărilor

Potrivit informațiilor comunicate, conducerea CS Dinamo București a decis suspendarea concursului și analizarea situației de către o comisie desemnată în acest scop.

Verificările urmăresc să stabilească dacă procedura de organizare și desfășurare a concursului a respectat toate prevederile aplicabile, precum și condițiile de transparență și egalitate de șanse pentru candidați.

Suspendarea nu reprezintă, în sine, o concluzie privind existența unor abateri, ci permite clarificarea tuturor aspectelor înainte de continuarea concursului.

SIDEPOL solicită respectarea principiilor de legalitate și transparență

Sindicatul a cerut ca toate concursurile organizate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al structurilor subordonate să se desfășoare cu respectarea strictă a principiilor de legalitate, transparență și egalitate de șanse.

SIDEPOL susține că fiecare candidat trebuie să beneficieze de un tratament corect, iar criteriile și etapele concursurilor trebuie să fie clare și aplicate în mod uniform.

„Nu putem vorbi despre profesionalizarea instituțiilor fără proceduri transparente și fără respectarea acelorași reguli pentru toți candidații”, este poziția transmisă de organizația sindicală.

Concluziile comisiei vor decide continuarea concursului

În perioada următoare, comisia desemnată urmează să analizeze sesizarea și documentele aferente procedurii de concurs. În funcție de concluziile verificărilor, concursul ar putea fi reluat, modificat sau anulat, dacă vor fi identificate nereguli care impun astfel de măsuri.

SIDEPOL a anunțat că va urmări evoluția cazului și va continua să solicite respectarea drepturilor polițiștilor și a regulilor privind ocuparea funcțiilor în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Burse sociale pentru peste 36.000 de studenți din grupuri dezavantajate

Publicat

pe

De

Peste 36.000 de studenți din medii și grupuri dezavantajate au beneficiat, în perioada februarie–iulie, de burse sociale acordate în cuantum întreg.

Sprijinul financiar a fost acordat studenților din 44 de instituții de învățământ superior de stat din România. Valoarea sumelor alocate până în prezent se ridică la aproape 157 de milioane de lei.

Sprijin pentru continuarea studiilor

Bursele sociale au rolul de a reduce barierele financiare cu care se confruntă studenții din medii dezavantajate și de a-i sprijini să își continue studiile.

Măsura contribuie la prevenirea și reducerea abandonului universitar, oferindu-le beneficiarilor o șansă în plus de a rămâne în sistemul de învățământ superior.

Webinare și ghiduri practice

Pe lângă sprijinul financiar, studenții beneficiari au avut acces la webinare dedicate unor teme relevante pentru viața academică, precum:

  • tehnici de învățare;
  • gestionarea timpului;
  • cunoașterea drepturilor studenților;
  • pregătirea pentru finalizarea studiilor.

Pe baza temelor abordate în cadrul acestor întâlniri au fost elaborate și ghiduri practice, puse la dispoziția studenților pentru a le susține parcursul academic.

Mai multe informații sunt disponibile la linkul din comentarii.

Măsurile sunt derulate în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, cod SMIS 322473, implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, și din bugetul național.

Citeste in continuare

Administratie

49 de posturi de expert, scoase la concurs în cadrul proiectului RECRED

Publicat

pe

De

Ministerul Educației și Cercetării anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea a 49 de posturi de expert în cadrul proiectului „Reglementări noi pentru un curriculum relevant și educație deschisă – RECRED”.

Posturile disponibile vizează următoarele activități:

  • elaborarea ghidurilor pentru discipline și a auxiliarelor;
  • elaborarea ghidurilor pentru arii curriculare;
  • elaborarea ghidurilor pentru profiluri;
  • elaborarea ghidurilor de management;
  • elaborarea suporturilor de curs;
  • elaborarea resurselor educaționale deschise (RED).

Obiectivele proiectului

Proiectul urmărește revizuirea curriculumului centrat pe competențe în învățământul preuniversitar — primar, gimnazial și liceal — precum și eficientizarea implementării curriculumului național.

Intervențiile prevăzute includ:

  • actualizarea curriculară;
  • dezvoltarea competențelor curriculare ale cadrelor didactice;
  • elaborarea de resurse educaționale;
  • realizarea unor cercetări bazate pe dovezi.

Toate informațiile privind condițiile de participare, documentele necesare și procedura de selecție sunt disponibile la linkul din comentarii.

Proiectul RECRED este implementat de Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, precum și cu Casele Corpului Didactic din județele Buzău, Cluj și Olt și din municipiul București.

Proiectul se desfășoară în perioada 1 iulie 2024 – 30 iunie 2028, are codul SMIS 2021: 321024 și este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Operațional Educație și Ocupare 2021–2027, Prioritatea operațională 7: „Creșterea calității ofertei de educație și formare profesională pentru asigurarea echității sistemului și o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic”.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv18 ore ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv18 ore ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv18 ore ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv2 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv2 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv2 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv3 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv4 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv4 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv4 zile ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusiv5 zile ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv5 zile ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv5 zile ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusiv6 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv