Connect with us

Administratie

Dispoziții noi privind recrutarea și selecția candidaților la profesia militară

Publicat

pe

Condițiile și criteriile de recrutare a candidaților la profesia militară și Instrucțiunile privind organizarea și funcționarea sistemului de recrutare și selecție a candidaților în vederea admiterii la studii/cursuri de formare a cadrelor militare în activitate, respectiv pentru dobândirea calității de soldat/gradat profesionist în structurile MApN, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.217/2019, au fost modificate și completate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr.M.205/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 985, din 14 octombrie 2021.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, se abrogă capitolul II – Recrutarea soldaților și gradaților voluntari, din Instrucțiunile de aplicare în MApN a prevederilor Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.39/2010.

Condiții și criterii de recrutare a candidaților la profesia militară

La art. 2, în care sunt prevăzute condițiile și criteriile generale de recrutare pe care trebuie să le îndeplinească candidații la profesia militară, lit. g) se modifică, astfel că aceștia trebuie să fie declarați Admis/Apt la probele de selecție care sunt:

  • evaluarea psihologică;
  • evaluarea capacității motrice;
  • interviul de evaluare finală;
  • examinarea medicală;
  • examinarea medicală specifică și/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale, dacă este cazul.

Din același articol, se abrogă lit. h), care prevedea condiția de a fi declarat Apt în urma examinării medicale efectuate la unitățile sanitare din cadrul MApN.

Criteriile specifice de recrutare a candidaților la cursurile de formare a subofițerilor în activitate, prevăzute la art. 4 alin. (3) au fost completate, astfel încât candidații care provin din rândul personalului celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, personalului militar în rezervă sau al persoanelor fără pregătire militară anterioară trebuie să aibă cel puțin 3 ani de experiență în domeniul studiilor postliceale sau superioare corespunzătoare armelor sau serviciilor și specialităților militare pentru care se organizează cursul de formare.

Aceste dispoziții se aplică începând cu recrutarea candidaților pentru ocuparea locurilor prevăzute în Planul de școlarizare al MApN pentru anul universitar/școlar/de instruire 2022-2023.

A fost abrogat alin. (4) din articolul menționat, care prevedea că pentru cursul de formare a subofițerilor în activitate care provin din rândul subofițerilor în rezervă sau al persoanelor fără pregătire militară anterioară, candidații trebuie să fie absolvenți cel puțin ai învățământului liceal, cu diplomă de bacalaureat.

Referitor la candidații care optează pentru serviciul muzici militare, noile prevederi precizează că nu sunt aplicabile dispozițiile privind trei ani vechimea în serviciu și calificativul Foarte bun din ultimele trei documente de evaluare profesională anuală (celor care provin din rândul soldaților/gradaților profesioniști în activitate) și trei ani experiență în domeniul studiilor (celor care provin din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, personalului militar în rezervă sau al persoanelor fără pregătire militară anterioară).

La art. 6, care cuprinde criteriile specifice de recrutare a candidaților pentru formarea soldaților și gradaților profesioniști, a fost modificată prevederea de la alin. (1), lit. b) care dispunea că trebuie să fie absolvenți cel puțin ai învățământului general obligatoriu.

Acum trebuie să fie absolvenți cel puțin ai primilor doi ani de studiu din învățământul secundar superior, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Instrucțiuni privind organizarea și funcționarea sistemului de recrutare și selecție

Pentru candidații la profesia militară în cadrul forțelor pentru operații speciale, structurile care desfășoară selecția candidaților sunt stabilite prin dispoziția șefului Statului Major al Apărării.

A fost abrogat alin. (1) din art. 4, care prevedea că, la concursurile de admitere organizate în unitățile/instituțiile de învățământ militar, pe locurile alocate MApN prin Planul de școlarizare, participă numai candidații declarați Admis/Apt la selecție.

Au fost introduse două articole noi, 91 şi 231.

Primul se referă la dobândirea calității de soldat/gradat profesionist.

Candidații care optează pentru aceasta pot solicita înscrierea la biroul informare-recrutare al centrului militar zonal/județean/de sector în a cărui rază de responsabilitate domiciliază, prin una dintre următoarele modalități:

  • completarea și depunerea fișei de contact la sediul biroului informare-recrutare;
  • transmiterea fișei de contact, prin servicii poștale cu notă de inventar și confirmare de primire, la biroul informare-recrutare;
  • transmiterea fișei de contact prin poșta electronică, la adresa de e-mail a biroului informare-recrutare.

Noul art. 231 prevede că la concursurile de admitere pentru programele de studii organizate și desfășurate de către unități/instituții de învățământ din afara MApN, pentru nevoi ale acestui minister, și la învățământul liceal militar, participă numai candidații declarați Admis/Apt la selecție.

Candidații la programele de studii universitare sau postliceale militare ori la cursuri de formare organizate și desfășurate de către unitățile/instituțiile de învățământ militar, respectiv de către instituțiile de formare continuă nonuniversitară din rețeaua MApN, declarați Admis la evaluarea psihologică, evaluarea capacității motrice, interviul de evaluare finală și evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale, pot participa la concursurile de admitere.

Dosarele acestora, după ce au fost întocmite și verificate, sunt trimise de birourile informare-recrutare la unitățile/instituțiile de învățământ militar sau instituțiile de formare continuă nonuniversitară din rețeaua MApN, în perioadele stabilite prin graficele activităților de recrutare și selecție, conform primei opțiuni din cererea de înscriere, fără să conțină documentele privind rezultatele la examinarea medicală și, după caz, la examinarea medicală specifică.

Candidații sunt planificați de structurile de formare profesională inițială pentru susținerea examinării medicale și, după caz, examinării medicale specifice, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere, până la ocuparea locurilor prevăzute în Planul de școlarizare.

Pentru situațiile în care evaluarea psihologică, evaluarea capacității motrice, interviul de evaluare finală și evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale se organizează și se desfășoară potrivit art. 3 alin. (3) – la nevoie, șeful Statului Major al Apărării poate aproba efectuarea evaluărilor și în alte structuri, la propunerea șefului Direcției personal și mobilizare – la unitățile/instituțiile de învățământ militar, birourile informare-recrutare transmit dosarele de candidat la structurile de învățământ postliceal sau superior, fără să conțină adeverințele care certifică participarea la selecție și în care se consemnează rezultatele finale la evaluările respective.

Unitățile/Instituțiile de învățământ militar sau instituțiile de formare continuă nonuniversitară din rețeaua MApN ierarhizează candidații, în ordine descrescătoare, potrivit mediei de admitere prevăzute în metodologia proprie sau în regulamentul propriu de organizare și desfășurare a admiterii.

Ierarhizarea și planificarea la examinarea medicală, respectiv la examinarea medicală specifică și/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale, în situația susținerii unei astfel de examinări și/sau evaluări, se afișează pe pagina de internet a unității/instituției de învățământ militar sau instituției de formare continuă nonuniversitară, după caz.

Examinarea medicală, respectiv examinarea medicală specifică se organizează și se desfășoară astfel încât să se asigure prezentarea la unitățile/instituțiile de învățământ militar sau instituțiile de formare continuă nonuniversitară a candidaților declarați Admis/Apt la selecție, până la începerea anului școlar, universitar sau a cursului de formare, după caz.

O altă modificare adusă prin noul ordin se referă la examinarea medicală prevăzută la art. 28.

Conform vechilor prevederi, aceasta se efectua în cadrul structurilor care pot organiza și desfășura procesul respectiv, iar recrutorii planificau la examinarea medicală doar candidații declarați Admis în urma evaluării psihologice, evaluării capacității motrice și interviului de evaluare finală.

Noile dispoziții prevăd că examinarea medicală se efectuează în unitățile sanitare din rețeaua MApN, conform metodologiei aprobate prin ordin distinct al ministrului apărării naționale, iar la aceasta participă doar candidații declarați Admis în urma evaluării psihologice, evaluării capacității motrice și interviului de evaluare finală.

La art. 30, alin. (1) se prevedea că examinarea medicală a candidaților se efectuează o singură dată și este valabilă pe tot parcursul unui an de recrutare, pe baza fișei de examinare medicală.

Dispoziția a fost modificată și prevede că rezultatul prevăzut în fișa de examinare medicală are o valabilitate de 12 luni de la data închiderii acesteia.

Alte modificări precizează modul cum procedează structurile care efectuează examinările/evaluările, cum se transmit rezultatele acestora, atribuțiile structurilor care au solicitat efectuarea probelor de selecție.

De asemenea, se prevede că examinarea medicală specifică și/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale ale candidaților care provin din rândul elevilor unităților de învățământ liceal militar se efectuează în perioada ianuarie-martie, prin grija unităților de învățământ liceal militar. (Irina Nedelcu).

Administratie

Ploieștiul deschide porțile „Ținutului Vinului”: primul Wine Center promovează Dealu Mare

Publicat

pe

De

De Ziua Națională a Vinului și Gastronomiei Românești, la Ploiești a fost inaugurat primul Wine Center al proiectului „Ținutul Vinului”. Centrul își propune să aducă în prim-plan cramele, vinurile și patrimoniul viticol al regiunii Dealu Mare.

Un centru de prezentare și un punct de plecare

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a declarat că noul spațiu ar trebui să depășească rolul unei simple săli de prezentare. Potrivit acestuia, Wine Center-ul poate deveni poarta de intrare către cramele și comunitățile locale, oferind vizitatorilor prilejul de a descoperi gastronomia, peisajele și oamenii care dau identitate zonei.

Dealu Mare, promovat ca destinație

Nanu a subliniat importanța regiunii pentru vinul românesc și necesitatea unei promovări coordonate. În opinia sa, vinurile, cramele și poveștile locale pot transforma Dealu Mare într-o destinație căutată de turiști, pe care aceștia să își dorească să o viziteze și să o revadă.

Susținere din partea sectorului viticol

Președintele CJ Prahova a mulțumit Ordinului European al Cavalerilor Vinului, lui Paul Palaș și cramelor partenere pentru implicarea în realizarea centrului. El a transmis că proiectul „Ținutul Vinului” se dezvoltă treptat, prin colaborarea celor care cred în potențialul regiunii.

La final, Virgil Nanu a adresat un mesaj de apreciere vinului românesc și celor care îi duc povestea mai departe.

Citeste in continuare

Administratie

Handbalul prahovean, susținut pentru performanță: tribune pline și sprijin pentru echipă

Publicat

pe

De

Conducerea clubului își propune să întărească susținerea echipei și să atragă publicul și sponsorii în jurul performanței sportive.

Administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, a transmis un mesaj de încurajare pentru echipa feminină de handbal, aflată pe primul loc. Acesta a fost alături de jucătoare împreună cu noul director al clubului, Cristian Nica.

Sprijin pentru echipă și obiective clare

Potrivit lui Emil Drăgănescu, formația va beneficia de susținerea necesară pentru a-și continua parcursul. Printre prioritățile anunțate se numără atragerea unui număr cât mai mare de spectatori în tribune, implicarea sponsorilor și sprijinirea performanței sportive.

„Astăzi, împreună cu noul director al clubului, domnul Cristian Nica, am urat succes fetelor noastre de pe locul 1”, a transmis administratorul public al județului Prahova.

Performanța, în centrul atenției

Drăgănescu a subliniat că susținerea echipei și consolidarea legăturii cu suporterii și sponsorii sunt esențiale pentru viitorul handbalului prahovean.

Citeste in continuare

Administratie

Nanu: Centura Comarnic aparține prahovenilor, nu unui partid

Publicat

pe

De

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a răspuns criticilor lui Mircea Roșca privind Centura Comarnic, susținând că proiectul nu poate fi revendicat de o singură persoană sau formațiune politică. Într-o declarație adresată lui Roșca, Nanu a afirmat că investiția a presupus atât inițierea și etapele anterioare mandatului său, cât și eforturile necesare pentru finalizarea lucrării.

„Nu am pretins că este proiectul meu”

Nanu a respins ideea că și-ar atribui meritele pentru Centura Comarnic. El a spus că știe când a fost inițiat proiectul și cine a lucrat la el înaintea mandatului său, dar a subliniat că a preluat o investiție cu probleme, care necesita multă muncă pentru a ajunge la finalizare.

Potrivit președintelui CJ Prahova, proiectul a avut dificultăți încă din faza de concepere și lansare. În opinia sa, ar fi fost mai ușor ca autoritățile să invoce obstacolele și să lase responsabilitatea mai departe, însă administrația județeană a ales să ducă lucrarea la capăt.

Întrebări despre implicarea lui Roșca

Adresându-se lui Mircea Roșca, Nanu a întrebat de ce acesta nu l-ar fi contactat, pe parcursul lucrărilor, pentru a afla stadiul proiectului, problemele întâmpinate sau modalitățile prin care ar fi putut contribui la accelerarea investiției.

Președintele CJ Prahova a susținut că nu l-a văzut pe Roșca implicat în găsirea soluțiilor tehnice și administrative și nici în discuțiile cu constructorii și specialiștii. În schimb, a afirmat Nanu, criticile au apărut după ce drumul a fost gata.

„Drumul este al prahovenilor”

Nanu a insistat că Centura Comarnic nu aparține nici lui, nici lui Roșca și niciunui partid. Investiția, a spus el, este a locuitorilor județului Prahova și a tuturor celor care circulă pe DN1.

El a mai arătat că proiectele publice trebuie continuate de la o administrație la alta, indiferent de schimbările politice, iar fiecare echipă are responsabilitatea de a finaliza lucrările începute și de a contribui la dezvoltarea județului.

Deschiderea drumului, un motiv legitim de bucurie

În legătură cu momentul marcării finalizării lucrării, Nanu a precizat că nu a fost organizată o „festivitate”, ci a fost consemnat un moment festiv. După aproape trei ani de șantier, cu întârzieri, presiune și dificultăți, cei implicați în proiect aveau, în opinia sa, dreptul să se bucure.

Președintele CJ Prahova i-a menționat printre aceștia pe constructori, proiectanți, specialiști, angajații instituției și reprezentanții autorităților implicate, dar și pe prahoveni.

În încheiere, Nanu a afirmat că istoria unui proiect nu se reduce nici la cel care îl inaugurează, nici la cel care l-a început. Între cele două momente, a susținut el, se află efortul de a duce lucrarea la bun sfârșit — iar aceasta, potrivit declarației sale, a fost contribuția administrației pe care o conduce.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv20 de ore ago

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...

Exclusiv20 de ore ago

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...

Exclusiv2 zile ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusiv2 zile ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusiv2 zile ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv3 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv3 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv3 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusiv4 zile ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusiv4 zile ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusiv4 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv5 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv5 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv