Connect with us

Administratie

Noul scenariu al inflaţiei, pentru acest ultim trimestru şi pentru primul trimestru al anului viitor, deschide perspectiva creşterii ratei anuale prin antrenarea şi a altor preţuri în spirala ce nu se va opri la sfârsitul acestui an

Publicat

pe

Un şoc puternic în sistemul preţurilor de consum, în mai 2018, a împins în sus inflaţia din România, până la 5,41 la sută, pe cel mai înalt vârf din Uniunea Europeană. BNR a răspuns, atunci, cu urcarea dobânzii de politică monetară. Efectul scontat a fost atins: inflaţia a intrat pentru mult timp pe o pantă descrescătoare.

Atunci însă, în ziua în care a fost comunicată decizia în cauză, un cunoscut formator de opinie se mira într-o dezbatere televizată: „Ce fel de bancă centrală mai e şi asta care urcă dintr-o dată şi dobânda, şi inflaţia?”… Deşi inflaţia o urcaseră reglementatorii preţurilor la energia electrică şi la gaze naturale! Banca Naţională urcase numai dobânda de politică monetară! Şi asta pentru că inflaţia şi dobânda sunt indicatori complementari. Cât timp inflaţia a stat cuminte, cam trei ani, n-a avut nici un motiv Banca Naţională să ducă dobânda sus. S-o ducă aşa, fără rost. Când însă preţurile au luat-o în sus, în octombrie 2017, urcând pe pe cea mai înaltă cotă în mai 2018, nu a existat un dig mai puternic în faţa valului inflaţionist dobânda; lângă care au fost ridicate şi alte diguri: gestiunea lichidităţii, rezervele minime obligatorii… Ca şi luni în şedinţa CA al BNR!

Banca Naţională a urcat dobânda numai când a fost nevoie si cât a fost nevoie. Ori de câte ori însă a fost posibil, a redus dobânda de politică monetară pentru a determina băncile comerciale să-şi asume un rol activ şi să-şi întoarcă privirile către economia reală si către populaţie, unde să-şi caute plasamente mai bune. A făcut-o si anul trecut, nu o singură dată, ci de trei ori, în martie, iunie şi august, în condiţii specifice: în 2020, în plină criză, România a ocupat cea mai bună poziţie (inflaţie optimă) între cele 27 de state membre ale UE. Şi cum, în decembrie 2020, a atins nivelul cel mai râvnit al inflaţiei, de 2,06 la sută, în ianuarie 2021 BNR a mai făcut o reducere de dobândă, până la 1, 25 la sută, cea mai mică din istorie.

Banca Naţională, desi a operat o scădere drastică de dobândă, a înaintat cu prudenţă, cu ochii aţintiţi pe ecranul inflaţiei. Pe care n-a scăpat-o nicio clipă din frâu. Dacă, pe măsură ce calendarul înainta către jumătatea anului curent, inflaţia dădea semne că va fi excesiv de mare, această creştere peste aşteptări nu exprima vreo slăbiciune a politicii monetare şi nici măcar vreun şoc produs la nivelul preţurilor controlate de BNR. Preţurile la ţigări, la alcool şi la combustibil, în mare măsură, alături de cele la energia electrică şi la gaze în cea mai mare măsură au umflat rata pe 12 luni a inflaţiei.

La începutul verii, BNR a decis să menţină dobânda-cheie (dobânda de politică monetară) la 1,25 la sută. A fost o măsură de logică economică. Era prea devreme pentru o schimbare de macaz atât timp cât efectele inflaţioniste produse de cele cinci preţuri nu puteau fi oprite de banca centrală. Asa cum nu pot fi oprite de nicio bancă centrală din lume. Fără să ridice însă consemnul de prudenţă pentru politica monetară. Căci Banca Naţională, în bătălia cu inflaţia, n-a mizat niciodată, şi nu mizează nici în acest an, doar pe o singură carte. Iată de ce, în vară, contrabalansând dobânda de politică monetară, „îngheţată” deliberat, cu alte câteva „cărţi”, între care gestionarea adecvată a lichidităţii în sistemul bancar şi menţinerea relativ ridicată a ratei rezervelor minime obligatorii, s-a asigurat că nu a rămas cu garda deschisă.

De ce a urcat dobânda in octombrie? Cine a citit cu atenţie comunicatul publicat luni a înţeles motivaţia deciziei. Câteva chei, menţionate negru pe alb, ne ajută să clarificăm lucrurile: 1) rata anuală a inflaţiei a continuat să crească în august şi septembrie peste nivelul prognozat; 2) rata medie anuală a urmat aceeaşi traiectorie; 3) noul scenariu al inflaţiei, pentru acest ultim trimestru şi pentru primul trimestru al anului viitor, deschide perspectiva creşterii ratei anuale prin antrenarea şi a altor preţuri în spirala ce nu se va opri la sfârsitul acestui an. Evident, majorarea dobânzii-cheie se impunea în vederea alinierii a trei indicatori de maximă însemnătate: stabilitatea preţurilor, creşterea economică sustenabilă şi prezervarea stabilităţii financiare.

În condiţiile în care inflaţia anuală a urcat în loc să coboare, răspunsul a fost urcarea ratei dobânzii de politică monetară. Mai ales că, dacă avansul inflaţiei ar deveni prea mare, ar putea influenţa negativ rezultatele bune de pe piaţa creditelor. Populaţia, totodată, care economiseşte si susţine cu depozite bancare creditarea, se uită cu îngrijorare la inflaţia anuală în creştere, temându-se că depozitele din bănci vor fi remunerate cu dobânzi real-negative. Sub cifrele care exprimă nivelul anual al creşterii preţurilor. Am în vedere definiţia inflaţiei – „creşterea generalizată a preţurilor de consum”, a tuturor preţurilor – şi nu a celor care umflă în această toamnă până la disperare facturile la energie electrică şi la gaze, pe care banca centrală nu le poate influenţa.

Adrian Vasilescu

Administratie

România și Republica Moldova suplimentează măsurile pentru fluidizarea traficului de camioane

Publicat

pe

De

Două piste suplimentare la Galați–Giurgiulești, o bandă dedicată camioanelor fără încărcătură la Albița–Leușeni și personal suplimentar sunt printre măsurile convenite de autoritățile celor două state.

Poliția de Frontieră Română și Autoritatea Vamală Română, împreună cu instituțiile omoloage din Republica Moldova, au stabilit noi măsuri operaționale pentru reducerea timpilor de așteptare și creșterea capacității de procesare a transporturilor de marfă la frontieră.

Două piste suplimentare la Galați–Giurgiulești

La Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Giurgiulești urmează să fie operaționalizate două piste suplimentare de control. Extinderea capacității ar urma să permită gestionarea mai eficientă a fluxului de camioane.

La Albița–Leușeni, camioanele fără încărcătură vor fi direcționate pe o bandă distinctă. Cum formalitățile pentru aceste vehicule durează, de regulă, mai puțin, separarea fluxurilor poate reduce suprapunerile și poate ajuta la folosirea mai eficientă a infrastructurii și a personalului de control.

Personal suplimentar și coordonare în timp real

Autoritățile vor suplimenta personalul implicat în verificări, în funcție de intensitatea traficului și de necesitățile operative. Totodată, instituțiile din România și Republica Moldova vor intensifica schimbul de informații și coordonarea, astfel încât activitatea punctelor de trecere să poată fi adaptată la evoluția fluxurilor.

Transportul cerealelor, inclusiv pe timp de noapte, prin Stânca–Costești

Începând cu 3 noiembrie 2026, transportul cerealelor din Republica Moldova către România se desfășoară fără întreruperi pe timpul nopții prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–Costești. Măsura diversifică rutele disponibile și poate contribui la reducerea presiunii asupra punctelor cu trafic intens.

Poliția de Frontieră Română și Autoritatea Vamală Română, alături de instituțiile partenere din Republica Moldova, vor monitoriza în continuare situația și vor ajusta măsurile în funcție de condițiile din teren, cu obiectivul de a menține un trafic de mărfuri mai rapid și mai previzibil. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

SIDEPOL cere eliminarea prevederii care ar reduce cu 85% pensia celor care lucrează la stat

Publicat

pe

De

Reprezentanții Sindicatului Polițiștilor – SIDEPOL au participat, la Camera Deputaților, la dezbaterea „Dreptul la muncă și dreptul la pensie în contextul limitării cumulului pensiei cu veniturile salariale”. În cadrul discuțiilor, organizate de Subcomisia pentru dialog social, patronate și sindicate și de Grupul parlamentar AUR, sindicatul a cerut eliminarea articolului VII din proiectul L288/2026.

Potrivit SIDEPOL, prevederea ar permite beneficiarilor pensiilor militare și de serviciu să lucreze în continuare în sectorul public doar dacă acceptă diminuarea pensiei cu 85%.

Sindicatul invocă o decizie a Curții Constituționale

SIDEPOL susține că mecanismul propus este similar celui analizat de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 521/2023. Atunci, obligarea unei persoane să aleagă între pensie și un loc de muncă la stat a fost interpretată, potrivit sindicatului, drept o interdicție de a lucra în sectorul public.

Organizația consideră că reducerea pensiei cu 85% ar putea afecta dreptul la muncă, dreptul la pensie, dreptul de proprietate, egalitatea în drepturi și principiul neretroactivității legii, invocând articolele 41, 47, 44, 16 și 15 din Constituție.

Critici privind tratamentul diferit al pensionarilor

Sindicatul afirmă că proiectul ar crea o diferență de tratament între persoane aflate pe același post public, în funcție de tipul pensiei. De asemenea, susține că un pensionar care se angajează în sectorul privat își păstrează pensia integrală.

SIDEPOL reclamă și lipsa unei fundamentări suficiente, afirmând că proiectul nu este însoțit de un studiu de impact și că nu răspunde avizelor Consiliului Economic și Social și Consiliului Legislativ. Sindicatul mai arată că proiectul a trecut tacit de Senat, fără dezbatere și vot.

„Pensia polițistului nu este un privilegiu”

În argumentația sa, SIDEPOL subliniază că pensia polițiștilor este legată de specificul profesiei și de anii de serviciu desfășurați în condiții de risc, cu ture și restricții. Organizația susține că măsura ar putea afecta în special persoanele cu pensii mici și ar interveni într-un context în care, potrivit sindicatului, pensiile militare nu au fost indexate în 2025 și 2026.

Reprezentanții SIDEPOL au atras atenția și asupra unei contradicții: în timp ce Guvernul vorbește despre deficitul de personal din Poliție și despre creșterea vârstei de pensionare pentru păstrarea angajaților, proiectul ar putea determina personalul cu experiență să părăsească instituțiile publice.

Camera Deputaților este for decizional

Camera Deputaților este forul decizional pentru proiectul L288/2026. SIDEPOL anunță că va urmări parcursul legislativ al inițiativei și că va continua să susțină drepturile polițiștilor pe durata dezbaterilor. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Rogobete anunță plata gărzilor pentru toți rezidenții, indiferent de anul de pregătire

Publicat

pe

De

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că plata gărzilor pentru toți medicii rezidenți este unul dintre obiectivele sale prioritare și că își propune ca măsura să fie concretizată până la finalul anului. Anunțul a fost făcut după o întâlnire de lucru cu prof. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România, și cu reprezentanții Societății Medicilor Rezidenți din România.

„Munca trebuie respectată și plătită corect”

Potrivit ministrului, plata gărzilor ar urma să se aplice indiferent de anul de pregătire al medicului rezident. Rogobete a afirmat că tinerii medici trebuie remunerați corect încă din primul an de rezidențiat.

Propunerea a fost discutată în cadrul unui dialog pe care ministrul l-a descris drept deschis și orientat spre identificarea unor soluții concrete la problemele semnalate de rezidenți.

Schimbări anunțate pentru comisiile care întârzie dosarele

O altă direcție de acțiune vizează comisiile din Ministerul Sănătății care se ocupă de recunoașterea și echivalarea studiilor. Alexandru Rogobete a anunțat că acestea vor fi reorganizate în cazurile în care soluționarea dosarelor depășește 30 de zile.

Ministrul a motivat măsura prin necesitatea de a evita întârzierile birocratice care pot afecta parcursul profesional al medicilor.

Metodologia examenului de specialitate, în analiză

În cadrul întâlnirii a fost stabilită și analizarea metodologiei examenului de specialitate, cu consultarea directă a reprezentanților medicilor rezidenți.

Rogobete a susținut că tânăra generație de medici are nevoie de sprijin și de respect, iar dialogul și transparența pot contribui la rezolvarea unor probleme care, în opinia sa, au fost ignorate prea mult timp.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

I.P.J. Prahova – De la «Siguranță și Încredere» la «parapet și fier vechi»

IPJ Prahova – Facem zob mașinile, Nu infractorii! Încă o mașină făcută praf. Nimic nou la IPJ Prahova Încă un...

Exclusiv16 ore ago

Polițistul român, plătit la preț de 2009, folosit la standard NATO: „Salariul tău a fost, rămâne și va fi o glumă proastă”

România, 2026: statul cu iPhone 15, dar cu fluturaș de salarizare pe Nokia 1100 În anul 2026, într-o țară membră...

Exclusiv16 ore ago

MAI, fabrica de șefi „desemnați”: cum s-a transformat DGMRU în biroul de lipit grade și pile

12 ani de provizorat: minister serios, șefi la „mica înțelegere” Premieră absolută la nivelul Ministerului Afacerilor Interne: după mai bine...

Exclusiv2 zile ago

Guvernul, arbitru la „ruleta disciplinară” in M.A.I.: polițiști judecați după regulile scrise cu pixul șefului de tură

Când legea tace, vorbește Hotărârea de Guvern În România anului 2025, polițistul nu răspunde disciplinar după lege, ci după o...

Exclusiv2 zile ago

Două luni fără șef. La I.P.J. Cluj, poliția a funcționat pe „las’ că „merge și-așa”

Funcția de conducere a Poliției Municipiului Cluj-Napoca a rămas vacantă de la 1 septembrie până la 2 noiembrie 2026. Sindicatul...

Exclusiv2 zile ago

Permisiile sub semnul întrebării: încă un deținut nu s-a întors, iar deciziile conducerii ANP cer explicații

Un condamnat pentru tentativă de viol nu a revenit la Penitenciarul Craiova-Pelendava după o ieșire temporară, la 3 noiembrie 2026....

Exclusiv3 zile ago

Legea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro

Cu piciorul pe accelerație, direct în Codul Penal: cum sfidează bariera, poliția și sărăcia românilor un „expert superior” cu peste...

Exclusiv3 zile ago

Jumătate de apartament, pretext întreg: cum a inventat Poliția „casa fantomă” ca să taie naveta

Naveta polițiștilor, executată la sertar pentru o jumătate de apartament moștenit. Asta dezvăluie Sindicatul „Diamantul”, într-un caz în care Inspectoratul...

Exclusiv3 zile ago

Cine e de vină? Șoferul, bancheta sau bunul-simț juridic? IGPR pune frână unei mustrări inventate la IPJ Caraș-Severin

Când „disciplina” se scrie cu pixul şefului, nu cu legea La IPJ Caraș-Severin, disciplina părea să se facă nu după...

Exclusiv4 zile ago

OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat

De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă

Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...

Exclusiv4 zile ago

POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...

Exclusiv4 zile ago

Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017

Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...

Exclusiv5 zile ago

I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze

Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...

Exclusiv5 zile ago

Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal

Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv