Featured
Posibilului succes al „României educate” este modul cum se raportează la dinamica procesului educațional pe plan mondial.
Din punctul meu de vedere, reușita programului „România educată” nu depinde esențial de finanțarea sa și nici de capacitatea instituțională și managerială a factorilor de decizie și de execuție. Principala problemă a programului este cea a acomodării sale cu tendințele și condițiile concrete ale evoluției mediului economic și politic nu doar la nivel național, ci și global.
Un prim aspect al acestei probleme este evaluarea corectă a situației concret istorice în care se află nivelul actual de educație a populației României.
Educația – o categorie fundamentală a pedagogiei – este definită încă de la Platon ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native ale indivizilor”.
Citându-l pe Immanuel Kant, „educația contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societății”, dar și pe Émile Durkheim, care spunea, la rândul său, că „educația constă într-o socializare metodică a tinerei generații, un bestseller american „Handbook of the Sociology of Education”, publicat de Maureen T. Hallinan în 2000, concluzionează că educația este „cel mai important instrument de creare a cetățeanului”. Așadar, a „acelui membru al societății care înțelege normele și principiile vieții sociale, le respectă și le promovează în colectivitatea sa în sensul obținerii consensului necesar îmbinării interesului individual cu cel colectiv”.
Întârzierea istorică pe care România o are în dezvoltare față de marea majoritate a țărilor europene apare și în cazul educației, concepută în spiritul celor prezentate mai sus. Cu toată considerația și respectul pentru neamul din care fac parte trebuie să recunosc că, la nivelul marii mase a populației țării noastre, „educația” – în sensul spiritului și atitudinii cetățenești – este încă departe de a fi o trăsătură constantă a comportamentului românesc.
Exemplele nu lipsesc, dar nu este acum momentul potrivit prezentării lor.
Explicația nu este greu de găsit dacă analizăm fazele sau stadiile pe care specialiștii le enumeră pe parcursul obținerii procesului educațional. Astfel, în opinia pedagogului german Johann Friedrich Herbart, citat în Handbook of the Sociology of Education, „educația este împărțită în trei subdiviziuni: guvernarea în sensul infrastructurii unităților și instituțiilor din domeniul învățământului și educației; învățământul, în sensul calității programelor școlare și al calității personalului didactic; educația morală și cetățenească, în sensul existenței unui mediu prielnic cunoașterii și respectării cutumelor, normelor și legislației specifice la un moment dat unei colectivități de rang local sau național”.
În anul de grație 2021, România, țară membră a Uniunii Europene, nu reușește să prezinte nici una din cele trei subdiviziuni ale educației ca fiind realizate cel puțin la nivelul mediu al UE.
Evenimentul începerii școlii în acest an a adus în atenția generală nu doar dificultățile legate de pandemie, ci și neajunsurile infrastructurii rețelei școlare.
Doar 6% din cele aproape 30.000 de clădiri școlare din România au fost expertizate din punct de vedere seismic. . Dintr-un total de 25.539 de clădiri în care funcționează unități școlare, peste 17.500 nu au autorizație din partea inspectoratelor pentru situații de urgență în caz de incendiu, iar încălzirea nu este asigurată în 574 de școli. Pe parcursul anului școlar 2019-2020, doar 3% din unitățile școlare rurale au fost racordate la sistemul de canalizare.
Cea de-a doua subdiviziune, aceea a calității învățământului, plasează România pe ultimul loc în UE.
Indicatorii care marchează rata analfabetismului funcțional arată că rezultatele României sunt de două ori mai slabe decât media europeană.
Numai 36,7% din copiii care locuiesc în comunele și satele României merg la școală.
În ceea ce privește subdiviziunea a treia, educația morală și cetățenească, este de ajuns să amintim că parcurgem o perioadă în care nerespectarea legislației și încălcarea normelor constituționale a devenit o practică permanentă a clasei politice, anihilând orice posibilitate de promovare a unor atitudini și comportamente morale din punctul de vedere al educației cetățenești.
Realitatea situațiilor enumerate mai sus ne determină să ne întrebăm dacă actuala Românie este pregătită să ofere condițiile minime necesare realizării „educației” pe care și-o dorește programul „România educată”?
Poate, în aceste condiții ar fi mai indicat ca programul să se numească „România școlarizată” sau chiar „România alfabetizată”.
Un alt aspect al problemei pe care o identific în posibilitatea reușitei programului „România educată” este acela al raportului dintre nivelul educației și cel al dezvoltării economice. Altfel spus, actualul nivel de dezvoltare economică al României permite succesul programului?
Experiența internațională demonstrează că raportul este biunivoc, dar cu o variație a efectelor în timp.
De regulă, un anumit nivel al dezvoltării economice, caracterizat printr-un PIB/locuitor între 8000-10.000 dolari, permite lansarea unui program cu caracter educativ. Acesta, după aproximativ un deceniu, generează o accelerare a dezvoltării prin efectele sporului de valoare adăugată, produs de o forță de muncă cu un nivel „educațional” mai ridicat (istoria economică citează cazul Finlanda, Irlanda, Coreea de Sud).
În mod normal, România poate lansa un astfel de program educațional depășind nivelul de 10.000 dolari/locuitor, sperând la succesul acestuia după o anumită perioadă prin suplimentarea valorii adăugate produse prin implementarea acestuia, dar situația actuală trebuie privită ca pe un factor advers.
În pofida unei redresări mai rapide decât alte state europene, România riscă intrarea unei crize economice caracterizată prin efectul inflației galopante generate în mare măsură de creșterea prețului energiei. Veniturile populației nu avansează în ritmul inflației, ceea ce va conduce la o scădere importantă a puterii de cumpărare.
Este de așteptat ca, atât la nivelul bugetului național, cât și la nivelul bugetelor de familie, să apară limitări ale sumelor destinate educației sub diferitele ei forme, de la cele prezentate ca obiective în programul „România educată”, până la cele considerate necesare la nivelul cetățeanului și a familiei sale.
Un alt aspect al problemei posibilului succes al „României educate” este modul cum se raportează la dinamica procesului educațional pe plan mondial.
Educația românilor nu poate face abstracție de trendul educațional global care, conform unor aprecieri recunoscute la nivel academic internațional, este într-un moment de cotitură „dramatică” spre o zonă ce se poate numi de „non educație” datorită negării unor importante valori morale.
Se consideră că doi factori stau la baza acestei tendințe: comportamentul consumerist și social media.
Aceștia acționează și în România, chiar dacă acum au o putere de influență mai mică, însă previzibil în creștere.
Rămâne de văzut cum și dacă va reuși programul „România Educată ” să transforme analfabeții funcționali din mall-uri și de pe social media în „cetățeni”.
Mircea Coșea
Exclusiv
IPJ Mehedinți – Fabrica de imputerniciți. Concursul? O legendă urbană cu tenta de ilegalitate
„Inspector-șef” – funcție sau scaun muzical?
De aproape un deceniu, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți nu avem conducere stabilă, ci un maraton de împuterniciri și desemnări marca IGPR, după cum dezvăluie Sindicatul Europol. Legea spune una, practica spune „las’ că merge și-așa”.
Art. 27¹⁶ din Legea 360/2002 e clar:
– împuternicire maxim 6 luni,
– poate fi prelungită încă 6 luni,
– în acest timp este obligatoriu organizat și desfășurat concursul pentru ocuparea postului.
La Mehedinți, în schimb, s-a inventat un nou sport național: ocolirea sistematică a concursurilor legale, în favoarea numirilor temporare, prelungite la nesfârșit.
Parada șefilor de-o vară: vin, sunt împuterniciți, pleacă
Conform cronologiei prezentate de Sindicatul Europol, tabloul arată așa:
- 2014–2017 – cms. șef Romulus Oprița
– Împuternicit în aprilie 2014
– Devine titular prin concurs în ianuarie 2015 (miracol rar: s-a făcut chiar un concurs!) - 2017–2018 – cms. șef Mirel Dumitru
- 2018–2019 – cms. șef Luca Lucian
- 2019–2020 – cms. șef Fețanu Daniel (importat de la IPJ Gorj)
- 2020–2021 – cms. șef Mirel Dumitru (revenire în forță, că tot era loc liber)
- 2021 – februarie 2023 – cms. șef Bibu Ștefan Raminel
Numitor comun pentru toți acești ani, așa cum subliniază Sindicatul Europol:
– numai împuterniciri și desemnări,
– fără organizarea și desfășurarea unui concurs pentru funcția de inspector-șef, deși IGPR avea obligație legală să facă asta.
Când dai examen cu nota 1 și tot inspector-șef ești (pentru puțin timp)
- Februarie 2023 – aprilie 2023 – cms. șef Costin Tuică
– Împuternicit inspector-șef
– În martie 2023 se organizează, în sfârșit, un concurs
– Rezultatul: obține nota 1
– În aprilie 2023, împuternicirea încetează.
Concursul s-a ținut, formal, dar a funcționat ca o simulație cu public: sistemul și-a bifat hârtia, nu și competența.
Nașul, primarul și polițistul „care a îndrăznit”
- 24 aprilie 2023 – mai 2024 – cms. șef Gheorghe Lucian Tunaru
– Împuternicit inspector-șef
– Pe durata mandatului: nici urmă de concurs pentru ocuparea funcției
– Mandatul încetează, funcția rămâne tot „provizorie”, dar bine păzită.
În această perioadă, după cum reamintește Sindicatul Europol, IPJ Mehedinți ajunge în atenția publicului prin cazul polițistului rutier care ar fi fost supus presiunilor instituționale după ce a îndrăznit să sancționeze primarul comunei Ponoarele – primar care, ce să vezi, este nașul de cununie al cms. șef Tunaru.
Statul de drept made in Mehedinți: dacă amenda lovește în cumetrie, polițistul devine problemă, nu legea încălcată.
Concursul amânat până dă DNA-ul peste tine
- Mai 2024 – septembrie 2025 – cms. șef Dumitru Marian Cîrcei (venit de la IGPR)
– Împuternicit inspector-șef
– Anunțul pentru organizarea concursului este publicat pe hub-ul MAI în ultima zi, înainte să expire termenul de 12 luni prevăzut de art. 27¹⁶ din Legea 360/2002
– Concursul este apoi amânat fără niciun motiv procedural serios invocat
– Deși exista obligația legală nu doar de organizare, ci și de finalizare a concursului, funcția rămâne neocupată prin concurs.
Epicentru al scandalului: potrivit informațiilor prezentate de Sindicatul Europol, concursul nu a mai fost dus până la capăt pentru că cms. șef Cîrcei a devenit inculpat într-un dosar DNA, acuzat că ar fi falsificat un ordin de serviciu.
Soluția clasică: pensionare „subită” și plecare discretă din scenă.
Ștafeta împuterniciților: următorul, te rog!
- Septembrie 2025 – prezent – cms. șef Decebal Dumitru Drăghiea
– Împuternicit și ulterior desemnat inspector-șef.
Funcția rămâne, în continuare, un fel de scaun de probă, nu un post obținut transparent, prin competiție reală.
Bilanțul unui deceniu: legea e opțională, împuternicirea e regulă
Concluzia, așa cum o sintetizează Sindicatul Europol:
În aproape 10 ani, funcția de inspector-șef al IPJ Mehedinți a fost ocupată aproape permanent prin împuterniciri, în timp ce organizarea de concursuri a fost excepția, nu regula.
Deși Legea 360/2002, art. 27¹⁶ alin. (1), stipulează clar că pe durata a maximum 12 luni (6 luni + prelungire 6 luni) trebuie obligatoriu organizat și desfășurat concursul, la Mehedinți s-a instalat o practică de sfidare sistematică a legii, sub privirea „nevinovată” a IGPR și MAI.
Cum se numește când nu-ți faci treaba? Penal, nu „procedural”
Textul legal citat de Sindicatul Europol nu e interpretabil:
„Polițistul poate fi împuternicit, cu acordul acestuia, pe o perioadă de maximum 6 luni. Prelungirea împuternicirii poate fi dispusă, cu acordul polițistului, pentru maximum 6 luni, perioadă în care sunt obligatorii organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului.”
Întrebarea finală, ridicată explicit de Sindicatul Europol, lovește direct:
Cum se numește fapta unui funcționar public care nu își îndeplinește o atribuție de serviciu și cine răspunde pentru neîndeplinirea unei obligații prevăzute expres de lege?
În codul penal și în limbajul comun, astfel de „uitări” nu se numesc nici „proceduri interne”, nici „sincope organizatorice”. Se numesc, la un moment dat, abuz de funcție, neglijență în serviciu sau complicitate prin tăcere.
La IPJ Mehedinți, însă, pare că s-a inventat un nou concept:
„Împuternicire perpetuă cu răspundere difuză” – toți știu că e ilegal, dar nimeni nu e vinovat. (Cristina T.).
Exclusiv
Cum a omorât Statul Legea 153/2017 cu pixul: autopsia unui salariu „înghețat” la minus
Legea vie care a fost băgată la morgă cu ordonanțe
Legea salarizării 153/2017 a fost vândută polițiștilor și militarilor drept „marea reformă”, marele salt spre normalitate. În realitate, a fost împărțită în două etaje:
- Etajul 1 – urcarea „din etapă în etapă” până în 2022, spre o grilă-țintă.
- Etajul 2 – regimul adevărat, scris negru pe alb la art. 12 alin. (2):
din 2023, salariile de funcție se stabilesc prin înmulțirea coeficientului din anexă cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Adică un mecanism viu, logic și simplu:
coeficientul tău × salariul minim la zi = salariul tău de funcție.
Crește salariul minim? Crește și salariul de funcție. Automat. Fără rugăminți, fără pelerinaje la minister, fără „vom analiza în perioada următoare”.
Asta a votat Parlamentul în 2017.
Asta scrie legea.
Asta nu ați văzut niciodată pe fluturaș.
Informațiile privind acest mecanism sunt explicate public inclusiv de Sindicatul Diamantul, care a avut „obrăznicia” de a citi legea până la capăt și de a o raporta la realitate.
Când baza se triplează, dar salariul rămâne la locul lui, ca la muzeu
Acum, să punem cifrele pe masă, nu poveștile.
- În 2017, când s-a făcut legea, salariul minim brut era 1.450 lei.
- Astăzi este 4.050 lei.
- De la 1 iulie 2026 urcă la 4.325 lei.
Baza de calcul, cea de care ar fi trebuit legat salariul de funcție, s-a aproape triplat.
Dacă Legea 153/2017 ar fi fost aplicată integral, așa cum e scrisă:
salariul de funcție al fiecărui polițist și militar ar fi urcat odată cu salariul minim.
Nu după chef, nu după an electoral, nu după „disponibilități bugetare”, ci după o formulă clară:
coeficient × salariul minim în vigoare.
În lumea reală, însă, statul a ales altceva: a înghețat totul în 2022 și a aruncat cheia.
Cum s-a făcut „magia”: salariu viu, transformat în salariu mumificat
An de an, prin ordonanțe și legi făcute pe genunchi, statul a decis că legea se aplică… dar nu chiar.
Salariile au fost blocate la grila gândită pentru anul 2022.
Traducere din birocratic în română:
- Coeficientul tău a rămas frumos pe hârtie.
- Salariul minim a urcat în lumea reală.
- Salariul tău de funcție a fost ținut jos, la nivelul de acum patru ani.
Ce vedeți pe fluturaș nu este rezultatul legii aplicate integral.
Este rezultatul unor „înghețări” succesive, a unei decizii politice reci și calculate:
să nu lase salariul de funcție să urce odată cu salariul minim, deși exact asta scrie în Legea 153/2017.
Diferența dintre cât ar fi trebuit să luați dacă s-ar fi aplicat formula legală și cât luați în realitate — aceea este suma pe care v-a oprit-o statul prin neaplicare.
Nu prin tăieri oficiale, nu prin austeritate declarată, ci printr-un simplu artificiu: „înghețăm la nivelul anului 2022 și gata”.
Acest mecanism al neaplicării este detaliat public de Sindicatul Diamantul, care arată, cu legea în mână, cum a fost oprit salariul din creștere în timp ce baza lui de calcul se umfla.
Rețeta clasică: când nu vrei să aplici o lege, inventezi alta
Șablonul e deja clasic în România:
- Faci o lege cu promisiuni mari, grile, coeficienți, ținte „europeane”.
- Nu o aplici integral niciodată.
- Când lumea începe să observe, scoți o lege nouă, cu:
- „etape”,
- „perioade tranzitorii”,
- „eșalonări”,
- „implementare graduală”.
Și așa, în loc să recunoști că ai sabotat legea veche, vinzi o nouă iluzie:
o altă țintă, împinsă undeva în viitor, la ani-lumină de fluturașul de salariu.
Azi se vorbește din nou despre o altă lege, alte scheme, alt „cadru modern de salarizare”.
Întrebarea pe care o pune, tranșant, și Sindicatul Diamantul rămâne:
Când o lege nu se aplică, soluția corectă este să mai fabrici încă una – sau să o aplici, în sfârșit, pe cea existentă?
Prețurile nu au perioadă de probă. Salariile, da.
În tot acest timp, un singur lucru în România nu știe ce-s alea „etape”, „eșalonări” și „regim tranzitoriu”:
prețurile din magazine.
- Ele nu așteaptă să se termine tranziția.
- Nu cer aviz de la minister.
- Nu se blochează „la nivelul anului 2022”.
Prețurile se aplică integral, în fiecare lună.
Fără ordonanță de urgență. Fără „recalculări”. Fără jocuri de culise.
Salariul de funcție însă, acolo unde legea îl voia legat de realitate (salariul minim), a fost ținut pe loc, deliberat, în timp ce costul vieții a alergat înainte.
Concluzie: Lege pe hârtie, iluzie pe fluturaș
Legea 153/2017, citită până la capăt, îți spune clar:
salariul tău de funcție trebuia să crească odată cu salariul minim.
Realitatea îți spune altceva:
salariul tău a fost închis într-o cușcă numită „nivel 2022”, iar cheia a fost aruncată prin ordonanțe, „înghețări” și jocuri politice.
În timp ce Sindicatul Diamantul arată cu degetul spre articolul de lege care trebuia să-ți protejeze venitul, statul îți arată cu degetul alte promisiuni, alte grile, alt viitor.
Pe scurt:
Legea era gândită să fie un mecanism viu.
Guvernanții au transformat-o într-un tablou mort, agățat pe perete, în timp ce fluturașul tău de salariu rămâne, lună de lună, dovada unei neaplicări premeditate. (Cerasela N.).
Featured
Specialiști „din pix” în energia eoliană: CERONAV, prins de Curtea de Conturi cu pregătiri fictive pentru experți internaționali
„Apucături mioritice” la un centru cu pretenții internaționale
Curtea de Conturi a descoperit că Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) Constanța, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a „format” specialiști în energia eoliană doar pe hârtie.
Potrivit dezvăluirilor publicate de Cotidianul Național, sub semnătura Claudiei Marcu, mai multe persoane au fost trecute ca absolvenți de cursuri internaționale, fără să fi participat vreodată la pregătire. Practica a afectat grav credibilitatea centrului pe plan internațional, în condițiile în care vorbim despre instruiri esențiale pentru siguranța muncii la înălțime, proceduri de salvare și manevrarea în siguranță a sarcinilor grele.
Absolvenți „invizibili”: în WINDA, dar nu și în sălile de curs
Controlul Curții de Conturi a vizat perioada 2024–2025 și cursurile pentru turbine eoliene organizate de CERONAV. Inspectorii au constatat înscrierea, în platforma internațională WINDA – baza de date oficială a Global Wind Organization (GWO) pentru personal calificat în industria eoliană – a unor persoane care:
- nu au participat fizic la cursurile GWO;
- nu apar pe listele de prezență și în cataloage;
- nu figurează în baza de date internă a CERONAV;
- în unele cazuri nici măcar nu au plătit taxele aferente cursurilor.
Din cele 13 persoane verificate, 8 au fost înregistrate ca absolvenți și înscrise în WINDA, deși în realitate nu au trecut prin procesul de formare, se arată în constatarea Curții de Conturi, citată de Cotidianul Național.
Nici cursuri, nici bani: pregătire zero, factură neplătită
Situația este agravată de faptul că o parte dintre „absolvenți” nici măcar nu au achitat contravaloarea cursurilor. Curtea de Conturi notează că:
- 6 din cei 8 beneficiari nu au plătit taxele, în sumă totală de 14.197 lei;
- ceilalți 2 au beneficiat de gratuitate, fiind angajați ai CERONAV, cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.
Cursurile GWO, organizate în baza unor standarde internaționale (9 standarde, 28 de module de specialitate), sunt puse la dispoziție prin platforma electronică GWO și livrate de experți ai CERONAV. În mod normal, doar parcurgerea integrală a acestor module permite înscrierea în WINDA.
Cursuri opționale, certificate globale: cum funcționează sistemul GWO/WINDA
Cursurile GWO sunt opționale și sunt organizate de CERONAV în baza unei acreditări acordate de INTERTEK INDUSTRY SERVICES ROMÂNIA SRL, firmă la rândul ei acreditată de Global Wind Organization.
GWO administrează baza de date WINDA (Wind Industry Database), platformă globală care gestionează și verifică calificările lucrătorilor din industria eoliană.
Standardele internaționale publicate de GWO nu impun emiterea unor certificate tipărite; este suficientă înscrierea în WINDA. Pentru angajatori, verificarea se face online, direct în această bază de date. Cu alte cuvinte, odată înscris în WINDA, un lucrător este tratat ca fiind calificat la nivel internațional.
Curtea de Conturi: înscrieri ilegale, riscuri majore de siguranță
Curtea de Conturi concluzionează că CERONAV a înscris ilegal persoane în WINDA, oferindu-le, de facto, acces la piața globală de muncă în domeniul turbinelor eoliene, fără ca acestea să fi parcurs pregătirea obligatorie.
Raportul avertizează că lipsa cunoștințelor poate genera:
- incapacitatea de a reacționa corect în situații critice;
- riscuri majore pentru siguranța persoanelor;
- consecințe juridice și economice semnificative.
Pe plan calitativ, Curtea notează efecte negative asupra bunei gestiuni financiare și asupra climatului de legalitate și credibilitate a cursurilor CERONAV – un centru care ar fi trebuit să fie reper de profesionalism în formarea personalului de specialitate.
Ce ar fi trebuit să învețe „specialiștii” din dosare
Cursurile GWO vizate de controlul Curții de Conturi sunt dedicate personalului din industria energiei eoliene, inclusiv offshore, și au ca scop:
- prevenirea accidentărilor la ridicarea, transportul, împingerea sau tragerea sarcinilor grele;
- reducerea riscurilor asociate cu lucrul în medii periculoase;
- asigurarea procedurilor corecte de lucru și de salvare în situații de urgență;
- formarea în tehnici de legare a sarcinilor, în funcție de greutate, centru de greutate și formă;
- utilizarea semnelor standard internaționale pentru ghidarea macaralei și coordonarea în siguranță a ridicării sau coborârii materialelor.
În lipsa parcurgerii efective a acestor module, așa-zișii „specialiști” sunt validați doar scriptic, dar lipsiți de pregătirea practică esențială pentru activitatea la înălțime și în condiții de risc crescut.
Imaginea României, subminată în industria eoliană
Dezvăluirile prezentate de Cotidianul Național și confirmate de constatări ale Curții de Conturi ridică semne de întrebare asupra modului în care un centru național de pregătire, cu acces la platforme și certificări internaționale, a gestionat un domeniu extrem de sensibil: siguranța în industria eoliană.
„Apucăturile mioritice” descrise în articolul Claudiei Marcu nu afectează doar reputația CERONAV, ci riscă să compromită credibilitatea României în fața partenerilor internaționali, într-un sector strategic pentru tranziția energetică și pentru piața muncii specializate.
-
Exclusivacum 2 zileDuster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)
-
Exclusivacum 22 de orePata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor
-
Exclusivacum 3 zileBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Exclusivacum 22 de orePermis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)
-
Exclusivacum 3 zilePATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!
-
Exclusivacum 2 zileMarele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție
-
Exclusivacum 3 zileEXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA
-
Exclusivacum 3 zileANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp



