Connect with us

Featured

Vameșii din Port, cu ”Cutia Milei” după chinezi!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

La doar câteva luni după descinderile și valurile de arestări din Portul Constanța Sud Agigea se dovedește deja că vameșii vizați se dau cu același parfum. Știu ei bine care… Și că operațiunea instituțiilor statului român nu doar că nu a reușit să decapiteze ”caracatița” rețelei mafiote care activează de atâta amar de vreme în cea mai mare poartă de intrare în Europa a mărfurilor extra-comunitare, dar rețeaua nici măcar nu a fost deranjată prea mult…

Vor mai urma astfel de imagini…
 Astfel că toți cei implicați în ”Gruparea Diaspora” sunt acum din nou la posturi! Iar tupeul lor a devenit deja unul de-a dreptul ”obraznic”, aceștia încercând să își mărească în aceste zile zona de influență prin fapte asumate. Și care depășesc deja cu mult până și încadrarea șantajului. Liderii grupării bazându-se probabil și pe ”impotența” de până acum a autorităților de a duce la bun sfârșit o astfel de operațiune… Ceea ce, pe lângă tradiționala ”omerta”, a făcut ca în Port să se știe deja că ”pleacă ai noștri, vin ai noștri”… Numai că, mult mai curând decât se așteaptă, s-ar putea să le înghețe pe buze rânjetul cu care astăzi îi tratează pe oamenii legii. Pentru că ”beneficiarii finali” ai ”Grupării Diaspora” nu au făcut astfel decât să atragă atenția adevăratelor structuri care contează… Și acolo unde mersul cu ”Cutia Milei” chiar că nu mai poate rezolva nimic!

Au depășit ”linia roșie”

Este deja clar, nici măcar după descinderile din Vama Constanța Sud Agigea, ”frăția vameșilor” de aici tot nu a priceput mesajul transmis de structurile de forță ale statului român. Astfel că o nouă ”caracatiță” își întinde ”tentaculele” corupte pe zi ce trece asupra întregului Port… Acum, că nu au priceput sau că au ignorat cu bună știință ”ultimatumul” transmis de această dată de la structurile centrale din București este strict treaba lor.

Vama Agigea Sud încă nu e chiar ”sat fără câini”…

A celor care au astfel cel puțin ocazia să verifice pe propria libertate dacă influența protectorilor lor politici din ”zona gri” guvernamentală este sau nu mai puternică decât hotărârea noilor ofițeri de contrainformații care au preluat cazul de a destructura definitiv Grupul Infracțional Organizat ”Diaspora”. Pentru că, ei bine, uite că se știe și denumirea grupării formate din vameșii care sabotează eforturile Direcției Generale a Vămilor de a face curățenie aici. Pentru că actele normative emise în ultima vreme pentru anihilarea corupției din Vama Agigea Sus sunt binevenite și au alertat ”viesparul”. Numai că ”Gruparea Diaspora” acționează pe la spatele și fără știința celor doi șefi trimiși de la Centru ca să implementeze măsurile anticorupție. Astfel că, sub pretextul numirii de către ei a anumitor vameși în punctele cheie din port – și care, culmea, sunt doar niște simple coincidențe! – contactează reprezentanți chinezi și arabi ai societăților importatoare, pentru a contribui la ”Cutia Milei”! În caz contrar, aceștia fiind avertizați că vor urma să suporte consecințele ”nesupunerii”! Ceea ce însă este perfect valabil și pentru ei, vameșii din ”Gruparea Diapsora” care apelează la ”metoda Accidentul” și care vor suporta de asemenea consecințele ”nesupunerii” lor. Dar cea din fața actelor normative anticorupție. Atât pentru azi…

Administratie

Competiție pentru depistarea pierderilor de apă, la Sinaia

Publicat

pe

De

Specialiști și tehnologii de ultimă generație, testați direct în teren

Competiția dedicată detectării pierderilor de apă a început la Sinaia. După mesajul de start, echipele participante au intrat pe teren și au demarat primele probe practice, transformând experiența acumulată și tehnologiile prezentate în soluții aplicate direct în rețeaua de distribuție.

Timp de trei zile, specialiștii vor căuta sursele unor pierderi de apă, analizând indicii din teren și utilizând echipamente dedicate pentru localizarea cât mai precisă a avariilor ascunse. Fiecare echipă vine cu propria experiență profesională, propriile metode de lucru și o abordare diferită a procesului de detectare.

De la prezentări la intervenții concrete

Evenimentul oferă participanților ocazia de a-și testa cunoștințele în condiții reale. Experiența, precizia și capacitatea de a interpreta datele furnizate de echipamente devin esențiale în identificarea rapidă a punctului în care apare pierderea.

Ziua de concurs este marcată de probe practice, căutări și decizii luate direct în teren. Fiecare rezultat depinde de modul în care echipele reușesc să coreleze informațiile tehnice cu particularitățile rețelei și să stabilească cea mai eficientă strategie de intervenție.

Competiția reunește specialiști cu niveluri diferite de experiență și tehnologii de detecție variate, având un obiectiv comun: schimbul de cunoștințe și îmbunătățirea metodelor de lucru utilizate pentru reducerea pierderilor de apă.

Un pas spre administrarea mai eficientă a resurselor

Pentru HIDRO PRAHOVA, organizarea acestei competiții reprezintă o etapă importantă în direcția dezvoltării competențelor profesionale și a modernizării activităților de exploatare a rețelelor.

Compania subliniază importanța acumulării de experiență, a investițiilor în echipamente de detecție și a utilizării unor metode cât mai eficiente pentru identificarea pierderilor. Localizarea rapidă a avariilor poate contribui la reducerea pierderilor din rețea, la limitarea intervențiilor costisitoare și la gestionarea responsabilă a resurselor de apă.

Sprijin pentru organizarea evenimentului

HIDRO PRAHOVA le mulțumește sponsorilor și partenerilor Klarwin România și AMP Grup pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții a competiției.

Pe parcursul evenimentului, organizatorii vor reveni cu imagini și informații din teren, oferind publicului o perspectivă asupra probelor desfășurate la Sinaia și asupra modului în care echipele lucrează pentru identificarea surselor pierderilor de apă.

Citeste in continuare

Administratie

Lucrările de modernizare avansează pe strada George Coșbuc din Câmpina

Publicat

pe

De

Un nou front de lucru a fost deschis în cadrul contractului PH-CL-01

Intervențiile derulate în municipiul Câmpina prin contractul PH-CL-01 continuă, iar echipele de lucru au început operațiunile pe strada George Coșbuc.

Prima etapă a lucrărilor constă în trasarea zonei, acțiune necesară pentru pregătirea intervențiilor care urmează să fie executate în teren.

HIDRO PRAHOVA urmărește evoluția proiectului

Desfășurarea lucrărilor este monitorizată de HIDRO PRAHOVA, reprezentanții companiei urmărind atât modul de execuție, cât și respectarea etapelor prevăzute în cadrul contractului.

Deschiderea noului front de lucru marchează continuarea proiectului de infrastructură din municipiul Câmpina și pregătește terenul pentru etapele următoare ale investiției.

Citeste in continuare

Featured

Bogdan Toader: „România are nevoie de dezvoltare, nu de austeritate”

Publicat

pe

De

Guvernul propus de Siegfried Mureșan, criticat pentru susținerea parlamentară redusă

Președintele PSD Ploiești, deputatul Bogdan Toader, susține că rezultatul votului din Parlament confirmă lipsa de susținere pentru un program guvernamental bazat pe măsuri de austeritate.

Potrivit acestuia, Guvernul propus de Siegfried Mureșan, susținut de trei formațiuni politice, a primit mai puține voturi decât echipa guvernamentală propusă anterior de Adrian Veștea.

Apel pentru un executiv competent

Bogdan Toader afirmă că România are nevoie urgentă de un guvern capabil să răspundă problemelor economice și sociale cu care se confruntă populația. În opinia deputatului, prioritățile viitorului executiv ar trebui să fie dezvoltarea și redresarea economică, nu reducerea cheltuielilor prin măsuri care afectează direct nivelul de trai.

„Nimeni nu susține austeritatea”, a transmis liderul PSD Ploiești, subliniind că cetățenii așteaptă soluții concrete și o administrație orientată către interesul public.

Dezvoltarea, alternativa propusă

Mesajul deputatului Bogdan Toader este că România trebuie să urmeze o direcție bazată pe investiții, creștere economică și politici publice eficiente. El consideră că viitorul guvern trebuie să fie „în slujba cetățenilor” și să aibă ca obiectiv principal relansarea economiei.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusivo zi ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusivo zi ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusivo zi ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv2 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Exclusiv2 zile ago

Reforma cu ochii închiși: cum vrea Justiția să taie din șefi, dar fără să înțeleagă sistemul. FSANP trage frâna de mână

Șefii de birou, șefii de tură, șefii de secție: vinovați de serviciu la București, indispensabili în penitenciare Funcțiile de șef...

Exclusiv2 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!

Transport „modern” la Ploiești: cardul nu plătește, dar pierderile curg La TCE Ploiești, povestea POS-urilor și a compostoarelor nefuncționale nu...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a V‑a –  Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?

La început a fost o hotărâre de Guvern și o promisiune: România își construiește un sistem antigrindină modern, cu o...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE

Cum devii expert, judecător, formator și apărător al drepturilor omului cu o singură dispoziție de zi și zero ore de...

Exclusiv3 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 1: „Directorul care se clatină, dar nu cade”

Dacă Prahova ar fi un film, atunci Florin Diaconu ar fi exact personajul ăla negativ care intră în cadru cu...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova: Agentul‑vopsitor Editoiu Alin – maestru în gropi urbane, fum de esapament și, la final, fum de arhivă

Din strada, direct în culisele orașului ciuruit La peste 50 de ani, agentul de poliție Editoiu Alin, de la Biroul...

Exclusiv4 zile ago

Drona, fibra de sticlă și vameșul jucând de-a legea: când hotărârea judecătorească devine „opțională” la Albița

Dreptul european, noul paravan universal: „noi nu încălcăm legea, doar o oprim la frontieră” Situație de manual la Vama Albița:...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – Tasta 1 pentru lege, tasta 2 pentru nimic: cum semnează un chestor fără să răspundă

Există momente în care nu e nevoie să spui cine știe ce despre un adjunct de inspectorat general. Este suficient...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv