În sistematizarea filosofică a pragmatismului reflexiv, pe care profesorul Andrei Marga a angajat-o, o secțiune o formează studiile strategice. Ea cuprinde volume deja publicate, precum Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică (2010), The Destiny of Europe (2011), Ordinea viitoare a lumii (2017), România în Europa actuală (2018), Europa și Israelul – o simbioză istorică (2020).

Din aceeași secțiune a fost tipărit recent volumul China ca supraputere (Editura Niculescu, București, 2021, 396 pg.) – varianta substanțial extinsă a cărții Ascensiunea globală a Chinei (2015). Publicăm aici coperta, extrase din textul final și din prefață și structura cărții.

„Am cunoscut Statele Unite ale Americii și China la fața locului, ca bursier american la Washington DC și ca membru al unui grup de consultanță la Beijing, și, desigur, din vizite repetate. Am și scris despre fiecare. În 1998 am scris despre America (A. Marga, Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice, Ed. Academiei Române, București, 2017, ediția a II-a). Am scris cartea Ascensiunea globală a Chinei (Ed. Niculescu, București, 2015) și diverse studii și articole despre China.

Ca generație, am fructificat condițiile a ceea ce s-a numit dintre China și Statele Unite ale Americii. De la început am îmbrățișat, la rândul meu, optica inițiată de Henry Kissinger și Helmut Schmidt, care și-au dat seama primii de importanța crucială pentru lume a înțelegerilor Richard Nixon-Mao Zedong-Ciu Enlai. La acestea s-au adăugat acordurile semnate la Helsinki, în 1975, pentru a stabili o nouă ordine a lumii. Pe acest fond, înțelegerile Ronald Reagan-Mihail Gorbaciov-George Bush-Helmut Kohl au fost posibile și au făcut posibilă schimbarea din Europa Centrală și Răsăriteană din anii nouăzeci, reunificarea Germaniei și noua arhitectură europeană, în care ne aflăm.

În anii din urmă a slăbit. Evoluția spre aceasta poate fi reconstituită sintetic amintindu-ne decizii de importanță hotărâtoare adoptate în China și în SUA acestor ani.

Prognoza anunțată de consilierul prezidențial Hu Angang (China in 2020. A New Type of Superpower, Brookings Institution Press, Washington DC, 2011) s-a împlinit – China a devenit supraputere în multe privințe. Într-o carte lansată la Frankfurt am Main de doi foști cancelari germani, președintele Xi Jinping (The Governace of China, Foreign Language Press, Beijing, I-II, 2014-2018) a anunțat proiectul transformării Chinei în prima putere economică, științifică și tehnologică a lumii, cea mai mare investiție din istorie, este alt proiect. Cele două proiecte ar urma să se realizeze în deceniul în curs.

În acest context, ultimii președinți americani au reacționat. Barack Obama a dispus <încercurirea (containment)> Chinei. Președintele Donald Trump (Great again! Wie ich Amerika retten werde, Plassen, Kulmbach, 2016) a cerut renegocierea tarifelor vamale cu China. În 2019-2020 s-a ajuns să se încheie renegocierea pe mai bine de o treime. Președintele Joe Biden își propune în zilele noastre să organizeze o coaliție de țări cu care să facă față proiectelor Chinei în lume.

China și SUA au intrat explicit, cum era de așteptat de oricine cunoaște istorie și societățile de astăzi, în competiție. Dar accentele polemice înclină deocamdată spre confruntare. Au fost scoase din arhivă vechi dosare ce păreau închise sau nu păreau incendiare – chestiunea uigură, Taiwan-ul, Hong Kong-ul, diferențe ideologico-politice și moșteniri, originea coronavirusului-19, practicile comerciale, hegemonismul.

Observația mea, relativ la adresa Chinei și SUA, la care forțează unii fără a lua în considerare consecințele, este că acesta periclitează ordinea lumii din trei direcții majore ce păreau să nu ridice probleme. Prima este aceea că dezvoltările în care umanitatea se angajase cu decenii în urmă vor fi înlocuite cu conflicte. Este improbabil ca acestea să rezolve ceva în epoca în care proliferarea nucleară nu s-a putut opri, iar o nouă generație de arme sofisticate a intrat pe scenă. A doua este aceea că terorismul se va simți din nou în largul său, după ce a putut fi luat sub un anumit control și redus grație înțelegerilor SUA – Rusia – China – UE. A treia direcție este aceea că particularismele – etniciste, confesionale, culturaliste, etc. – vor izbucni cu forță nouă pe fondul competițiilor ce nu au cum să rămână raționale. Scurt spus, distrugerea va antrena falii mai mari în umanitatea actuală decât se discută și anticipează astăzi. Fiecare om conștient îi va resimți efectele”.

„Cartea China ca supraputere își propune să capteze indicatorii și trăsăturile ascensiunii Chinei printre puterile globale și să lămurească câteva lucruri care împiedică sau măcar întârzie înțelegerea transformărilor din China de astăzi. Sunt, de fapt, interpretări devenite clișee, ce au, uneori, de partea lor prestigiul unor voci de indiscutabilă autoritate intelectuală.

Hegel, bunăoară, era reținut în ceea ce privește recunoașterea existenței unei filosofii chineze, iar prelegerile sale de istoria filosofiei probează ezitarea. Ernst Renan susținea că limba chineză, fiind pictografică, nu ar putea exprima gândirea abstractă, încât științele nu ar avea teren prielnic în China. Max Weber înclina să socotească incompatibile preceptele morale moderante ale confucianismului și încordatul spirit de întreprinzător în capitalism. Economistul Gunar Myrdal socotea China <condamnată la subdezvoltare>, mai ales din cauza suprapopulării. Unii au considerat că religia nu ar prinde teren în China. Cercetători de prim plan susțineau în 1990 că va fi nevoie de cel puțin treizeci de ani pentru China spre a ajunge din urmă producția Japoniei. Analiști bine documentați postulau că nu are perspective reunificarea Chinei, scindată în urma conflictului dintre comuniști și naționaliști. Mulți cred că această țară își datorează ponderea mărimii neobișnuite a populației sau vreunei încolonări a oamenilor, fără vreo idee demnă de a fi reținută. Adepți ai unei psihologii cognitiviste simplist înțelese consideră că felul de a gândi ce a luat forma canonică începând cu Organon-ul aristotelic este singurul fel de gândi convergent cu știința și desconsideră abordări concurente. Unii cred că democrația nu are cum să prindă în China.

Aceste prognoze negative au fost infirmate eclatant de istorie. China s-a schimbat adânc și a schimbat cel mai mult istoria lumii în ultimele decenii. Răspunsurile cărții China ca supraputere sunt, ca urmare, noi, diferite.

Chiar dacă filosofia este o inițiativă grecească, cum bine știm, chinezii și-au însușit-o ca formă intelectuală și au ilustrat-o cu analize tot mai demne de interes. Opinia lui Ernst Renan se poate respinge ușor observând că și limba chineză, fiind destul de diferită sub aspect logic, recurge la asamblarea de expresii complexe din expresii simple, încât scrierea pictografică nu a fost ultimul cuvânt. Max Weber este oricum contrazis de dezvoltarea mentalității de întreprinzător în China, în care, așa cum stau lucrurile, se dovedește că aceasta nu pornește, istoricește vorbind, doar din ascetismul moralei protestante, ci și din alte considerente (aspirația câștigării competiției cu alții, de pildă). China dovedește, pe de altă parte, că amploarea populației nu grevează fatal dezvoltarea, ci poate fi folosită de o dinamică opusă. Dezvoltarea ei rapidă a întrecut toate prognozele, în primul rînd pe cele pesimiste. Religia este îmbrățișată de China actuală, încât ne putem aștepta la mari surprize în anii ce vin. În pofida asumției că doar o tradiție ce fructifică logica aristotelică a relației general-particular-individual este viabilă, China atestă că sunt posibile mai multe forme de captare cognitivă a lumii, cu rezultate competitive”.

Cartea China ca supraputere este o privire panoramică asupra Chinei, ponderii ei actuale și interacțiunii cu lumea. Ea oferă cititorului informații precise și analize la obiect distribuite pe șase părți și patruzeci și două de capitole, cu o Anexă conținând intervenții în publicistică ale autorului. După o Prefață și o Introducere lămuritoare, cartea China ca supraputere prezintă, în partea a I-a, întitulată „Revenirea Chinei” capitolele: „Miracolul chinez”; „China ca <stat-civilizație>”; „China în ascensiune”; „Ce a inițiat Deng Xiaoping?”; „China și criza creditului”; „De unde vine puterea?”. În partea a II-a, având titlul „China în lumea globalizată”, se prezintă „China în constelația globală”; „China ca al politicii americane”; „Cunoaștere versus clișee. Kissinger despre China”; „Lumea văzută din China”; „Diplomația armoniei”. Partea a III-a este consacrată „Culturii chineze”, cu capitolele „Cultura chineză și felul de a gândi”; „Chinezii despre propria cultură”; „Confucius”; „Civismul ca integritate”; „Filosofie chineză. Ezitarea lui Hegel”; „Capitalism și confucianism. Opinia lui Max Weber”; „Religie chineză?”; „Scrierea și conceptele. Eroarea lui Renan”. În partea a Partea a IV-a, sub titlul „Reconfigurarea actuală”, găsim capitolele „Continuarea dezvoltării”; „Obstacole?”;„”;„”; „”; „Democratizarea în China”; „Drepturile omului”; „Agricultura chineză”; „Ecologie inovativă”;”Educația în SUA și China”. Partea a V-a, întitulată „Perspective”, constă din capitolele „Depășirea de sine. Contra lui Chris Patten”; „China și prevalența Vestului”;”Ce fel de țară este China?”;”De ce China?”.Partea a VI-a prezintă „China între supraputeri”, în capitolele „Nevoia multiculturalismului”; „SUA și China – război programat?”; „Atitudini față de China actuală”;”Efecte ale coronavirusului 19″;”Ordinea lumii. Ce urmează?”; „Geometria variabilă a supraputerilor”;”Raportarea la China”; „România și China”. Anexele cuprind intervenții publicistice ale autorului, de a lungul anilor, în China sau în România. Este vorba de „Revenirea Chinei”;”Consecințele Jocurilor Olimpice”; „China la Hong Kong”; „Reafirmarea Chinei”; „China ca mare putere”;”China în cultura lumii actuale”;”Acțiunea culturală a Chinei”;”Promovarea culturii chineze”; „Unde suntem?”.

Documentată la zi, bazată pe o solidă cultură teoretică și cu o viziune riguroasă, cartea China ca supraputere lămurește o parte importantă a lumii în schimbare din timpul nostru. Ea pune cititorul în fața unor date esențiale ale societăților și condiției umane din zilele noastre.

Andrei Marga