Connect with us

Featured

Iohannis e Rotarian!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

”Cumpărătorul lui Dîncu îl vrea președinte” titram ”lovitura” din 8 aprilie. Atunci când dezvăluiam ”planul nebun” pus la cale de una dintre cele mai influente organizații la nivel mondial. Și care, cel puțin în România ultimilor ani, a reușit să urce pas cu pas pe scara măririi politice. Pentru că forța financiară de care oricum dispuneau membrii Rotary Club, organizație considerată din acest punct de vedere drept ”elita elitei” mișcării masonice de la noi a început să fie completată cu accederea la importante funcții în statul român a ”oamenilor rotarienilor”.

Iohannis a dezvelit statuia doar pentru membrii Rotary și Lion
 Printre care Vasile Dîncu, fost vicepremier și actual ”combinator șef” al Partidului Social Democrat se numără la loc de cinste. Iar ultima sa misiune de după reactivarea la vârful PSD pare să fie impunerea unei tabere prezidențiale gata cumpărată de rotarieni pentru alegerile din 2024!

Au preluat Grupul de la Cluj!

Iar această conectare și la vârful politicii a unor lideri rotarieni care par a nu se mai limita la succesul lor cu totul remarcabil în afaceri avea să ducă la o primă reacție. Astfel că în aprilie dezvăluiam amănunte de-a dreptul șocante din raportul informativ care viza intrarea ”Noului Grup de la Cluj” în sfera de influență a rotarienilor. Operațiune complexă, declanșată încă din 9 decembrie 2015…

Sponsorul Ureche, ”socrul” asistentei Loredana Chivu

Atunci când, în calitate de asociat unic al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie IRES SRL, Vasile Dîncu a decis să cedeze integral participația discretului om de afaceri clujean Ovidiu Turcu. Cu toate că de atunci IRES a rămas tot ”jucăria” fondatorului Vasile Dîncu. Sondajele institutului părând a reprezenta totodată și principala metodă de plată a lui Dîncu pentru sinecurile politice acordate oamenilor săi de încredere, indiferent de cine s-a perindat la Putere, tehnocrați, PSD, PNL sau USR – PLUS… Însă, ce este drept, din acel moment milionarul Ovidiu Turcu s-a ales cu statutul de ”cumpărătorul lui Dîncu”, cel de care se bucură și în ziua de astăzi. Mai ales că în toți acești ani influența sa a crescut progresiv cu cooptarea în propriul ”cerc” creat cu migală și bani mulți după spargerea vechiului Grup de la Cluj a tot mai multe nume grele ale politicii transilvănene, indiferent de culoarea lor politică.

La Ciugud, Iohannis înconjurat de rotarieni

Dar și a ”rezerviștilor” căliți în structurile informative ale sistemului și racolați prin intermediul finului său de cununie, fostul șef al IPJ Cluj, chestorul Ioan Păcurar. Însă principala pepinieră de cadre a ambițiilor tot mai mari ale acestui nou Grup de la Cluj a rămas bazată tot pe clubul rotarienilor. Membrii influentului ”district” Rotary Park din Cluj – Napoca în frunte cu Turcu reușind astfel să îl mențină ”în viață” pe altfel atât de prăfuitul politician Vasile Dîncu. Până acum, când ”cumpărătorul” lui Dîncu ar visa nici mai mult nici mai puțin decât ca ”omul rotarienilor” să fie propunerea Partidului Social Democrat pentru alegerile prezidențiale din 2024!

Avertismentul de la Ciugud : SIE se clatină!

Au fost vremuri, mai ales la apogeul mandatului operativ al generalului Silviu Predoiu la conducerea Serviciului de Informații Externe, când serviciul era privit în restul sistemului doar ca o anexă a Rotarienilor. Variantă de lucru puternic susținută și de afacerile explozive ale unor firme de construcții identificate ca operând în ”zona gri” a SIE. Acolo unde se fac adevărații bani! Numai că, stranie coincidență, Laura Codruța Kovesi a declanșat o adevărată ”vânătoare” împotriva afaceriștilor, rezerviștilor și acoperiților de la acea vreme ai Serviciului de Informații Externe. Astfel că acoperita ”falangă rotariană” din cadrul SIE nu doar că a suferit pierderi financiare considerabile și chiar arestări dureroase, dar era deja la un singur pas să capituleze necondiționat în fața asaltului dezlănțuit al fostului ”Binom”. Asta însă doar până pe data de 14 octombrie 2017…

Vasile Dîncu și ”cumpărătorul” lui, rotarianul Ovidiu Turcu

Atunci când Klaus Iohannis a participat la inaugurarea resortului de golf din România în care patronul Transavia a investit 15 milioane de euro. La inaugurarea terenului lui Ioan Popa din localitatea Telac, comuna Ciugud, alături de președintele Klaus Iohannis participând și o parte însemnată a ”rămășițelor” vechiului grup de la Cluj. Dar și nenumărați oameni de afaceri, mulți dintre aceștia fiind identificați de puținii inițiați ai sistemului care au îndrăznit să monitorizeze acțiunea de propagandă drept membri din Transilvania ai discretelor cluburi Rotary și Lion.

Pe vremea generalului Predoiu, SIE era ”anexa” Rotary Club

Acesta fiind și momentul în care năpasta DNA a încetat brusc, după semnalul dat de șeful statului cu privire la ”noii săi prieteni”… Astfel că rotarienii nu doar că au putut respira ușurați, dar au și început să lucreze la noua construcție care să nu mai permită o astfel de ”prigoană” a liderilor sau ”combinatorilor” săi din politică sau afaceri…

Socrul Loredanei Chivu, sponsorul lui Brukenthal!

Acum este strict decizia președintelui României de ce în plină criză politică a preferat să transmită doar câte un mesaj pe facebook la pierderile uriașe ale ”nemuritorilor” Ion Caramitru și Ivan Patzachin… Și să participe în schimb la dezvelirea unei simple statui. Fie ea și în Sibiul natal… Și a baronului Samuel von Brukenthal. Personaj istoric binecunoscut inclusiv pentru principiile masonice implementate în Transilvania atunci când a preluat conducerea unei ”bucăți” de imperiu în care românii majoritari nu erau recunoscuți drept ”nație”… Atenția cu totul deosebită acordată de familia prezidențială acestei ”dezveliri” fiind cu atât mai stranie, cu cât statuia lui Bruckental a fost sponsorizată de … socrul Loredanei Chivu, așa cum este cunoscut în lumea mondenă afaceristul Mircea Ureche senior. Cel al cărui fiu, Mircea Ureche junior a făcut valuri mediatice pentru bețiile trase prin aeroporturi sau prin ”cuceririle” de ”asistente”… Oricum, nimeni nu a explicat ce l-a apucat pe un brutar din Râmnicu Vâlcea – Mircea Ureche fiind unul dintre acționarii Boromir – să sponsorizeze statuia unui baron sas din Sibiu!

Și tu, finule Porr?

Însă ”puzzle”-ul informativ începe să prindă contur odată cu informația că pe lângă sponzorizarea cu 80 la sută din preț a statuii artistului orădean Deak Arpad au mai participat cu câte 10 la sută și cluburile Rotary și Lions!!! Mai mult decât atât, Paul Jurgen Porr, finul cuplului Iohannis și considerat cel mai apropiat prieten al președintelui a participat la ceremonie nu în calitatea oficială de președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, unde i-a succedat nașului său, ci în cea de … președinte al Clubului Lions – Brukenthal!

Finul Porr, maestru de ceremonii

În timp ce comitetul de primire al președintelui a fost coordonat de reprezentantul Clubului Rotary Sibiu! Mai mult decât atât, protocolul prezidențial a asistat impasibil cum în timp ce lideri locali politici și simpli sibieni au fost ținuți în picioare, în afara țarcului metalic amenajat de SPP cu această ocazie în Piața Mare, scaunele invitaților de onoare ai șefului statului au fost ocupate numai de membrii cluburilor înfrățite Rotary și Lions. Și uite cum, dacă își asigură și stânga, dar și dreapta politică, rotarienii chiar devin cel mai influent ”club” din România zilelor noastre!

Exclusiv

BINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!

Publicat

pe

De

În „Republica lui Caragiale”, mizeria nu mai este demult o chestiune de estetică urbană, ci a devenit o formă de artă penală, sub privirile admirative ale unei administrații care pare să confunde Primăria cu un cazinou clandestin. În timp ce ploieștenii inhalează, la preț de parfum franțuzesc, emanațiile toxice din Cartierul Florilor, la butoane se joacă un „Bingo” pe miliarde, unde lozul câștigător aparține întotdeauna băieților deștepți cu epoleți, iar biletul de intrare este plătit, cu vârf și îndesat, de cetățeanul de rând.

Magia neagră a legilor moarte: Ganea, specialistul în „cadavre” legislative și tarabe de brânză

Maestrul de ceremonii al acestui sabotaj administrativ este Cristian Mihai Ganea, fostul „dirijor” al ADI Deșeuri Prahova. Conform investigațiilor demarate de Incisiv de Prahova și confirmate de Decizia CNSC nr. 971/2026, Ganea a reușit o performanță demnă de Cartea Recordurilor la capitolul incompetență (sau complicitate): a ticluit o licitație de miliarde bazându-se pe regulamente și legi abrogate încă din 2015.

Să folosești „stârvuri legislative” pentru a reglementa salubritatea din 2026 nu este doar prostie, ci pare a fi o strategie chirurgicală de a arunca licitația în aer, lăsând orașul ostatic actualului operator, Bin Go Solutions. După ce a pus cruce licitației, „magicianul” Ganea a făcut o rotire de cadre spectaculoasă, aterizând direct în fotoliul de director la SC Hale și Piețe. Probabil că expertiza sa în „putrefacție” a fost considerată vitală pentru administrarea pătrunjelului, sub binecuvântarea politică a noii administrații.

Polițeanu, „Independentul” mut: De la urlete anti-mafie, la valsul cu SRI-ul pe ritm de fanfară

Dacă anul trecut Mihai Polițeanu promitea „curățenie generală” și tuna împotriva „jafului de 10 milioane de euro”, astăzi edilul pare să fi suferit o lobotomie a conștiinței politice. Marea miză – cele 10 milioane de euro reprezentând „bunurile de retur” (zeci de autospeciale și mii de pubele plătite deja de ploieșteni prin tarife) – s-a evaporat subit. Deși raportul LEXEXPERT AUDIT S.R.L. confirmă că aceste bunuri trebuiau să revină gratuit orașului, Polițeanu a adoptat „poziția ghiocelului”.

Coincidență sau nu, tăcerea primarului a devenit asurzitoare imediat ce la conducerea operatorului de salubritate a apărut un fost ofițer SRI. Brusc, „mafia” s-a transformat în partener de dialog, iar Polițeanu a schimbat lupta cu mizeria pe organizarea de festivaluri, fanfare și cursuri de gimnastică la Hipodrom. În timp ce orașul se scufundă sub datorii de 7 milioane de lei către Blue Planet și riscă insolvența, primarul-fanfară ne dă „pâine și circ” – doar că pâinea lipsește, fiind confiscată de penalitățile de întârziere.

Noaptea minții la ADI Prahova: Licitația anulată prin „act de deces” pe 20 aprilie 2026

11a

Cireașa de pe muntele de gunoi a fost pusă chiar ieri, 20 aprilie 2026, printr-un document oficial care probează „noaptea minții” administrative. Directorul executiv al ADI Prahova, Silviu-Cristian Voicu, a semnat actul prin care procedura de licitație pentru Zonele 2 și 6 este anulată definitiv. Motivul? O recunoaștere penibilă a propriei neputințe: ADI consideră că termenul de 15 zile impus de CNSC prin Decizia nr. 1228/03.04.2026 nu este „suficient pentru remedierea întregii documentații”.

Această decizie condamnă Ploieștiul la un viitor incert, unde orașul nu mai poate scăpa de operatorul Bin Go, nu mai primește niciun leu din redevențe și poate să-și ia adio de la bunurile de retur de 10 milioane de euro. Este, practic, victoria totală a incompetenței programate, prin care interesele obscure sunt protejate în detrimentul bugetului local.

Schizofrenie juridică și festivaluri pe datorie: Când până și „vechea gardă” pare performantă (aici), (aici), (aici), (aici), etc

Situația a devenit atât de absurdă încât până și amintirea fostelor administrații începe să pară o epocă de aur a managementului deșeurilor. Sub „intelectualul” Polițeanu, Ploieștiul a ajuns un laborator de experimente juridice ilegale. În timp ce Prefectura a acționat în instanță Primăria (Dosar 5650/II/B/3) pentru „invenții” precum „încetarea aplicabilității” unor hotărâri, Poliția Locală amendează un operator pe care Primarul îl numește „ilegal”, deși funcționează sub nasul său.

În acest timp, consilierii municipali par să fi intrat într-o hibernare colectivă, ignorând faptul că ploieștenii plătesc printre cele mai mari tarife din țară tocmai pentru că utilajele care trebuiau să fie ale lor sunt „închiriate” pe banii lor.

Concluzia:

Dacă spectacolul de prost gust numit „Bin Go” continuă, singura igienizare reală care mai poate salva orașul este referendumul de demitere. Ploieșteni, nu uitați: când plătiți factura la gunoi, nu finanțați curățenia, ci sponsorizați luxul unei grupări care a transformat Primăria într-o sucursală a unui joc de noroc unde cetățeanul pierde întotdeauna. Vom reveni. (Cristina T.).

Sursa informațiilor: Investigațiile Incisiv de Prahova, Raport LEXEXPERT AUDIT, Deciziile CNSC 971/2026 și 1228/2026, Document ADI Prahova din 20.04.2026.

Citeste in continuare

Exclusiv

FEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”

Publicat

pe

De

Într-o țară în care sindicatul ar trebui să fie ultima redută în fața abuzurilor puterii, la Penitenciarul București-Jilava, sub oblăduirea „dinastiei” Teoroc, realitatea a bătut orice scenariu de film despre dictaturi bananiere. Ceea ce trebuia să fie un scut pentru polițiștii de penitenciare s-a transformat, conform unui raport incendiar al Corpului de Control al ANP din noiembrie 2025, într-un mecanism de teroare, umilință și servilism grotesc. Jilava nu mai este doar o închisoare, ci feuda personală a doamnei Cristina Teoroc, soția președintelui SNPP, unde legea este dictată de interese de clan și capricii de „stăpână”.

Cotizația sau „Taxa de Liniște”: Bine ai venit în sindicat fără să știi!

Strategia de recrutare a SNPP Jilava pare desprinsă din manualele de estorsiune ale anilor ’90. Conform mărturiilor șocante din raportul de control, „aderarea” la sindicat nu este un act de voință, ci o condamnare automată. Angajații se trezesc membri de sindicat direct prin „metoda fluturașului”: află că sunt apărătorii cauzei abia când văd banii reținuți abuziv din salariu.

Nota de relație nr. 46758 descrie un peisaj al groazei profesionale: oamenii plătesc cotizația nu din convingere, ci ca pe o taxă de protecție. E „răul cel mai mic” pe care trebuie să-l accepți ca să nu devii ținta furiei conducerii sindicale. În acest univers kafkian, să fii lăsat în pace a devenit un lux care se plătește lunar, sub amenințarea voalată a unui sistem care te zdrobește dacă îndrăznești să spui „nu”.

Groteasca viață de slugă: Epopeea câinelui Rosso și epuizarea demnității sub talpa „Doamnei”

Dacă credeați că fișa postului pentru personalul de secretariat include sarcini administrative, v-ați înșelat amarnic. În „Era Teoroc”, secretarele au fost promovate forțat în funcția de bone pentru patrupede. Abuzul de putere a atins cote de un ridicol sinistru: documentele oficiale menționează cum doamna Cristina Teoroc își aducea frecvent câinele personal, Rosso, la birou, lăsându-l în grija subalternilor.

Vârful degradării umane este atins atunci când o angajată a fost obligată să curețe excrementele prețiosului Rosso. Este imaginea perfectă a sistemului de la Jilava: în timp ce liderii sindicali se bat cu pumnul în piept pentru drepturile angajaților, în realitate, polițiștii sunt transformați în servitori umili, obligați să strângă mizeria lăsată în urmă de câinele „șefei”. Este un atac frontal la demnitatea umană, menținut printr-un regim de teroare funcțională.

Vânători de vrăjitoare în uniformă: Jigniri, hărțuiri și un mediu de lucru cu iz de budoar toxic

Pentru cei care nu se aliniază „dictaturii subiective”, tratamentul este standard: degradarea profesională și linșajul verbal. Notele de relație (cum este cea cu nr. 46788) vorbesc despre un mediu de lucru toxic, unde acuzațiile nefondate și jignirile sunt la ordinea zilei.

Mai grav, raportul scoate la iveală aspecte de o toxicitate extremă: hărțuirea cu tentă sexuală. Personalul feminin care nu intră în grațiile conducerii devine ținta unor aluzii și comportamente nepotrivite, transformând instituția statului într-o zonă gri, unde profesionalismul moare sufocat de mizerii interpersonale. „Unitatea angajaților”, invocată ipocrit în antetele documentelor sindicale, este doar un paravan pentru un sistem de pile și hărțuire unde polițistul de rând este strivit fără milă.

Întrebări de un milion de stele: Cum se fabrică un chestor prin cumetrie și „dat în gât”?

Marea enigmă care plutește deasupra Penitenciarului Jilava rămâne ascensiunea fulminantă a doamnei Cristina Teoroc. Cum a ajuns această doamnă chestor este o întrebare care bântuie holurile ANP. Să fie vorba de meritocrație sau de rețeaua complexă de influență?

Nu putem ignora încrengătura de cumetrie: soție de lider sindical și nașă a lui Românu Claudiu, fostul DGA – personajul care l-a „onorat” cu un denunț chiar pe fostul director general. Acest păienjeniș de relații, în care „datul în gât” și influența sindicală se împletesc cu gradele de general, transformă Jilava într-o enclavă a corupției morale. Jurnalul acestui „jihad” împotriva propriilor membri este acum pe masa organelor de cercetare penală, iar noi rămânem cu o întrebare amară: cine îi păzește pe paznici atunci când sindicatul devine călău?

Vom reveni, pentru că mizeria de sub preșul SNPP Jilava este mult mai adâncă decât pare! (Cristina T.).

Consultati arhiva: (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici) , (aici) ,  (aici) ,   (aici) , (aici), (aici),  (aici), (aici), (aici),  (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),  etc

Citeste in continuare

Exclusiv

OPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE

Publicat

pe

De

În timp ce România se preface că exportă inteligență strategică la Bruxelles, sub fustele Ministerului condus de Irineu Darău se coace o rețetă de succes pentru dezastru: cum să pui praf de pușcă în mâna unor persoane cu dosar penal, sub binecuvântarea „reformistă” a USR și a vechilor sforari din PSD.

Vitrina de la Bruxelles și mizeria de sub preșul ROMARM

Evenimentul „Romania Industry Day”, desfășurat între 19 și 21 aprilie 2026 la Bruxelles, trebuia să fie momentul în care industria noastră de apărare strălucea în fața partenerilor NATO. În realitate, a fost doar un paravan poleit pentru o mizerie sistemică. Investigăm astăzi cum „competența” a devenit un cuvânt obscen în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), unde ministrul Irineu Darău semnează ordine de numire cu aceeași ușurință cu care alții își semnează condica, ignorând complet mirosul de dosar penal care o înconjoară pe protejata sa, Adriana Laura Miron.

Ordinul 107: Cum să transformi un „pion” penal în regină peste armament

Investigația noastră scoate la iveală un document care ar face să roșească orice manual de integritate: Ordinul nr. 107 din 29 ianuarie 2026. Prin acest act, ministrul „reformator” Ambrozie-Irineu Darău o instalează pe Adriana Miron la cârma „Carfil” S.A., subunitate strategică a ROMARM. Miron nu e doar un biet consilier care plimbă mape; prin acest ordin, ea a fost unsă „Administrator Special”. Adică, un fel de „stăpân peste bani și puști”, cu puteri extinse asupra unei fabrici de armament, deși biografia ei este pătată de lupa DNA-ului în dosarele de la Brașov.

Triunghiul Bermudelor: Darău, Parcălăbescu și „Umbrela” Oprea

În acest angrenaj de tip „caracatiță”, responsabilitățile sunt împărțite ca între complici. Ministrul Darău pune semnătura, dar „eșalonul ROMARM”, reprezentat de Răzvan Parcălăbescu, asigură „unda verde” tehnică. Parcălăbescu, cel care ar trebui să fie garantul managementului curat, pare să fi suferit o amnezie selectivă în fața riscurilor de securitate.

Dar spectacolul nu ar fi complet fără Radu Oprea, actualul Secretar General al Guvernului și eminența cenușie din PSD. Oprea este arhitectul acestui sistem pervers în care companii precum Carfil S.A. sunt „curățate” și controlate prin administratori speciali, fentând elegant legea guvernanței corporative (OUG 109/2011). Sub „umbrela” lui Oprea, deciziile lui Darău se traduc în numiri de încredere în teritoriu, transformând industria de apărare într-o feudă personală.

Ordinul 183/2005: Invenția juridică pentru controlul „special” al banilor

De ce a fost nevoie de Ordinul 183/2005? Pentru că este „pârghia” perfectă pentru a ocoli transparența. Acest act îi permite Adrianei Miron să suspende drepturile manageriale clasice și să devină un mic dictator financiar la Carfil S.A. Ea analizează contracte de achiziție, plăți și fluxuri financiare, deși are un istoric penal activ tocmai în gestionarea banilor publici. Este ca și cum ai pune un lup expert în inventarierea oilor să păzească stâna de armament a țării.

Diplomată la NATO, „Supraveghetoare” penală acasă

Ironia este de-a dreptul sinistră: în timp ce Adriana Miron se afișează la Bruxelles, discutând tehnologii avansate cu agențiile NCIA și NSPA (NATO), acasă ea gestionează destinele financiare ale unei fabrici de armament fără a avea, se pare, avizul de securitate ORNISS. Această breșă de securitate strigătoare la cer în sistemul ROMARM cade direct pe umerii lui Parcălăbescu și Darău, care au trimis-o la discuții cu partenerii strategici fără a asigura filtrele de integritate elementare.

Întrebări care ard pentru „băieții deștepți” din industrie

Investigația noastră se încheie cu câteva întrebări la care redacția așteaptă răspunsuri urgente, înainte ca securitatea națională să fie complet vândută la taraba intereselor politice:

  • Pentru Radu Oprea: Domnule Secretar General, este strategia de „supraveghere financiară” prin interpuși penali metoda dumneavoastră preferată de a păstra controlul politic asupra ROMARM?
  • Pentru Ministrul Darău: Cum dormiți noaptea știind că ați delegat controlul unei unități militare unei persoane cercetate penal, compromițând total imaginea României în fața NATO?
  • Pentru SRI și Corpul de Control al Guvernului: Când aveți de gând să vă treziți din somnul cel de moarte și să verificați lipsa avizelor ORNISS pentru acești administratori „speciali”?

Dacă Ilie Gavrilă Bolojan, Radu Oprea și restul decidenților au tolerat acest circ, atunci suntem martorii unei capturi politice totale. Până când această rețea de „oameni de încredere” nu va fi măturată de criterii reale de integritate, industria de apărare a României va rămâne o jucărie în mâinile unor indivizi a căror singură „performanță” este prezența în dosarele instanțelor de judecată. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv14 ore ago

BINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!

În „Republica lui Caragiale”, mizeria nu mai este demult o chestiune de estetică urbană, ci a devenit o formă de...

Exclusiv14 ore ago

FEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”

Într-o țară în care sindicatul ar trebui să fie ultima redută în fața abuzurilor puterii, la Penitenciarul București-Jilava, sub oblăduirea...

Exclusiv14 ore ago

OPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE

În timp ce România se preface că exportă inteligență strategică la Bruxelles, sub fustele Ministerului condus de Irineu Darău se...

Exclusiv2 zile ago

GENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!

România, țara unde norii sunt „dresați” prin stație, iar bugetul de stat e „însămânțat” cu rachete de milioane, trăiește un...

Exclusiv2 zile ago

BINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!

Orașul lui Caragiale a depășit oficial faza de vodevil și a intrat în epoca „penalului de aur”, unde mirosul de...

Exclusiv2 zile ago

Secretomanie cu „virgulă” la MAI: Neo-securiștii care au uitat alfabetul în fața instanței

Într-o țară în care „secretul de stat” este adesea doar paravanul sub care incompetența se odihnește pe bani publici, asistăm...

Exclusiv2 zile ago

MAREA DEZINFECȚIE A BARONULUI NAN: CUM SE SPALĂ URMELE DE FECALE TEHNOLOGICE LA COCA-COLA PLOIEȘTI ÎNAINTE DE „ZBORUL” CĂTRE ȚĂRILE CALDE!

Într-o Românie unde instituțiile statului par anesteziate cu sirop de fructoză „fantomă”, la curtea „Sultanului Sifonului” de la Ploiești, Dragoș...

Exclusiv3 zile ago

Bolid de lux, creier în revizie: „Marele Premiu” de la Popeni s-a terminat în chitanțierul poliției

Se pare că plaiurile mioritice au devenit prea strâmte pentru ego-urile gonflate ale tinerilor „piloți” de ocazie, care confundă ulițele...

Exclusiv3 zile ago

Prahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)

Județul Prahova a devenit, în ultimii ani, un soi de mausoleu al legalității, unde instituțiile statului nu mai miros a...

Exclusiv4 zile ago

„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului

România, 19 aprilie 2026. Bine ați venit în rezervația naturală a absurdului, unde statul român a reușit imposibilul: a transformat...

Exclusiv4 zile ago

Buna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției

Sărbătoarea Poliției Române, menită să onoreze uniforma și legea, s-a transformat la I.P.J. Prahova într-un spectacol grotesc, unde onoarea s-a...

Exclusiv4 zile ago

Safari cu emoții pe strada Minerva: Ploieștiul, orașul unde gropile mănâncă mașini sub nasul poliției rutiere

În timp ce administrația locală pare ocupată cu număratul frunzelor de pe asfalt, strada Minerva din Ploiești s-a transformat într-un...

Exclusiv4 zile ago

IPJ NEAMȚ ȘI LOGICA DE BIROU: CUM SĂ LOCUIEȘTI ÎNTR-UN SERTAR ȘI SĂ TE CREZI PROPRIETAR DE PALAT

Într-o desfășurare de forțe intelectuale care ar lăsa orice filosof al absurdului fără replică, geniile administrative de la IPJ Neamț...

Exclusiv5 zile ago

Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea pârjoleală de 5.000% și „Agenții 007 ai gliei” care au demascat mafia argintului sub privirile mute ale statului

România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea...

Exclusiv5 zile ago

JUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)

Procedura „Houdini”: Cum să judeci un om fără să-l inviți la proces, dar să pretinzi că-l aperi Să trăiți, stimată...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv