Connect with us

Featured

Mulțumirile și recunoștința mea organizației PNL Bistrița-Năsăud, prima filială care a aprobat prin vot moțiunea „PNL – Forța Dreptei”, susținând astfel candidatura mea pentru un nou mandat de președinte al Partidului Național Liberal

Publicat

pe

Le-am spus liberalilor bistrițeni că obiectivul pe care îl stabilesc este ca Partidul Național Liberal să câștige alegerile din 2024!

Cred că niciun candidat la președinția PNL nu se poate prezenta în fața partidului fără să asume acest obiectiv. Însă, atingerea acestei ținte depinde în cea mai mare măsură de calitatea guvernării naționale și locale.

În consecință, conducerea PNL și Guvernul liberal au obligaţia fundamentală de a-i susţine pe aleşii locali ai partidului şi de a asigura sprijinul şi finanţarea proiectelor iniţiate de aleşii locali ai PNL.

Astfel, prin performanţa primarilor noştri asigurăm performanţa Partidului Naţional Liberal în ansamblul său.

În 25 septembrie, la Congresul PNL, se va alege președintele Partidului Național Liberal, iar restul echipei într-un Consiliu Național convocat ulterior. Din acest motiv, cei 5.000 de delegați au de făcut o alegere cu propria minte, cu propria evaluare, propriul discernământ, și să aleagă între cei doi candidați cine este cel mai bun, evaluând toate calitățile pe care trebuie să le aibă președintele PNL. Așadar, fiecare delegat va avea astfel în mâna sa destinul partidului.

Președintele Partidului Național Liberal trebuie să fie omul care reprezintă voința PNL și nu trebuie să aibă altă legitimitate în acțiunea sa decât cea asigurată de votul și de încrederea pe care i-o dau membrii Partidului Național Liberal.

Le-am mai transmis liberalilor bistrițeni că am încredere în domniile lor și că și ei pot avea încredere în mine, pentru că eu sunt o certitudine pentru Partidul Național Liberal.

Exclusiv

Solicitare de a-i înceta calitatea de „desemnat” a ofițerului de nota 4,09/Cms. șef  Mititelu Daniel este împuternicit de fostul împuternicit inspector șef Terciu Ciprian – Ioan succesiv, timp de 12 luni pe această funcție

Publicat

pe

De

Realizam ca nu numai la IPJ Prahova se intampla lucruri „absconse”! (aici)

Dacă nu am fi avut observator la concursul organizat pentru funcția de șef birou pregătire profesională din cadrul IPJ Caraș Severin, am fi crezut sincer că este o eroare, dezvaluie cei de la sindicatul Europol. Din păcate, este realitatea cruntă pe care o prezentăm public pentru a demonstra încă o dată cum se folosesc funcțiile de conducere vacante pentru a „premia” oamenii fideli, care nu ies din cuvântul șefului și execută orice, la ordin.

Trecând peste faptul că la Caraș Severin am avut și episoadele din trecut care demonstrau fără echivoc faptul că șefi cu sprijin politic pedepseau polițiștii care își făceau datoria, și care nu au suportat niciun fel de consecințe, în continuare la nivelul acestui inspectorat de poliție se promovează pilele, combinațiile și polițiștii care au în agenda telefonului numerele de telefon ale oamenilor politici potriviți. Drept dovadă este și cazul poziției de șef birou din cadrul ultimei structuri de „pregătire profesională” constituită la nivelul Poliției Române, mai dezvaluie sursa citata.

Biroul de pregătire profesională se presupune că trebuia să fie o structură de elită în care specialiști în domeniul tragerii, pregătirii tactice, pregătirii sportive și a pregătirii profesionale, să se asigure de îmbunătățirea constantă a nivelului de pregătire al polițiștilor. La Caraș Severin însă, a fost considerată doar o ocazie de a mai „împuternici/desemnat” un acolit pe o funcție de conducere și de a-l recompensa cu o majorare de lucrări de excepție.

Iar pentru corecta informare, vă prezentăm parcursul cms. șef Mititelu Daniel, care a candidat singur pentru poziția de șef birou, și a ieșit pe locul 2, fiind notat cu 4, cu toate că tot el exercita funcția din 2021, sub diferite forme. Concursul a avut loc la nivelul IGPR iar ca urmare a temerilor enunțate de colegii din cadrul IPJ Caraș Severin, Sindicatul Europol a desemnat un reprezentant care să asiste, în calitate de observator, la concurs.

În anul 2021, cms. șef  Mititelu Daniel este împuternicit de fostul împuternicit inspector șef Terciu Ciprian – Ioan succesiv, timp de 12 luni pe această funcție. Cu toate că din 2016 s-a modificat Legea 360/2002 Statutul polițistului tocmai pentru a opri politizarea excesivă a sistemului de poliție, prin limitarea perioadei de împuternicire la 6 luni și obligarea la organizarea concursului, art. 27^16, avem mii de acte materiale de abuz în serviciu săvârșite, fără ca cineva să le cerceteze, deși noi le sesizăm constant.

După această perioadă de 12 luni, surprinderea noastră este legată de faptul că nici nu se organizează concurs, dar nici nu este împuternicit un alt ofițer dintre cei 4 care îndeplineau condițiile legale pentru exercitarea funcției din cadrul structurii. Conducerea inspectoratului îl „desemnează” la conducerea biroului pe același ofițer, folosindu-se de interpretarea unei prevederi care stabilește această posibilitate doar în cazuri „temeinic justificate” (de ex. nu mai aveau niciun alt ofițer care putea fi împuternicit) și pe o perioadă scurtă de timp (în cazul de față fiind vorba de peste 1 an).

Mai interesant este că pe perioada desemnării, cms. șef  Mititelu Daniel este „premiat” cu majorare de lucrări de excepție de 50%, avansat înainte de termen și apreciat de conducere pentru „aportul” său profesional în pregătirea polițiștilor din cadrul IPJ Caraș Severin. Mai mult, la ultima nominalizare în urma căreia i s-a acordat majorarea procentuală, reprezentanții organizației noastre au sesizat conducerea Poliției Române despre faptul că pretextul invocat pentru acordarea acestei recompense financiare este reprezentant de faptul că ofițerul fiind „desemnat” la conducerea biroului și nu „împuternicit” nu poate primi indemnizație de conducere și pe cale de consecință trebuie să existe o „compensare”. Din păcate, această fundamentare nu se regăsește printre criteriile prevăzute de Ordinul MAI S7/2018, dar ca de obicei, conducerea Poliției Române nu are o problemă cu astfel de abuzuri de putere, dimpotrivă, le încurajează.

Confirmarea favorizării cms. șef Mititelu Daniel, dincolo de menținerea peste limitele legale în funcția de șef, este și faptul că a fost singurul înscris la acest concurs. Atunci când la nivelul unui inspectorat, un astfel de ofițer este favorizat „pe față”, evident că se transmite un mesaj subliminal celorlalți posibil pretendenți care ar dori să participe la concurs, iar rezultatul este vizibil, a fost singurul înscris.

Revenind la interviul susținut de comisarul șef Mititelu Daniel în data de 10.04.2024 este de “apreciat” faptul deși de mai bine de doi ani instruiește polițiștii din cadrul IPJ Caraș-Severin, in domeniul tragerii cu armamentul din dotare, având unul din subiecte uzul de armă, nu a fost în stare să răspundă corect. Și astfel întrebăm, cu îngrijorare, cum poate învăța alți polițiști condițiile în care pot face uz de armă când nici măcar el nu cunoaște noțiunile legislative și procedurale elementare? Asta să nu mai vorbim despre regulile tactice cu privire la legitimarea persoanelor pe care orice agent de poliție le cunoaște, nu mai vorbim despre un comisar șef. Dar pentru a vă lăsa să apreciați prin prisma propriei judecăți, mai jos reproducem subiectele primite la interviul structurat pe subiecte profesionale:

  1. Noțiunile managementului. Planificarea permanentă și ocazională;

  2. Conducere în regim prioritar sau defensiv la personal cu mașini civile;

  3. Tentativa la infracțiune;

  4. Speță practică din care să rezulte explicarea următoarelor noțiuni:

    • reguli tactice în cazul legitimării unui grup de persoane;
    • uzul de armă;
  5. Cum se realizează evaluarea profesională a polițiștilor.

 

Cireașa de pe tort este reprezentată de faptul că domnul cms. șef Mititelu Daniel se află în continuare „desemnat” la conducerea Biroului de Pregătire Profesională, fără ca cineva din conducerea IPJ Caraș Severin să i se pară cel puțin imoral, dacă nu ilegal, ca un ofițer care nu are cunoștințele de bază în formarea profesională a polițiștilor să continue să coordoneze și să evalueze polițiști. Într-o ultima încercare de a sensibiliza conducerea Poliției Române, am transmis o solicitare în acest sens, de a-i înceta această calitate de „desemnat” a ofițerului de nota 4,09, mai dezvaluie sursa citata. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Pensionarii militari, foste cadre militare, au sanse in perioada asta, sa dezghete, insa doar pentru ei, actualizarea „soldei de grad”/Pensionarii militari, fosti politisti, spera sa li se aplice si lor/Nicio sansa

Publicat

pe

De

Pensionarii militari, foste cadre militare, au sanse in perioada asta, sa dezghete, insa doar pentru ei, actualizarea „soldei de grad”, prin legea ( proiectul) de aprobare a OUG 28/2024 care modifica la randul ei, legea privind statutul cadrelor militare, dezvaluie Emil Pascut de la sindicatul Diamantul.
Bineinteles, pensionarii militari, fosti politisti, spera sa li se aplice si lor. In stadiul asta, pe ce avem in proiectul de lege, nicio sansa. Ar fi superb, dar nu se poate!
Nu se poate rezolva pentru toti ( cadre militare si politisti) prin proiectul respectiv, pentru ca avem de a face cu modificari la legea 80/1995 si nu e firesc sa bagi in legea de statut militar ( care reglementeaza regimul militar, nu regimul politistilor), modificari care privesc cealalta categorie de pensionari militari, a fostilor politisti si care au salariu de grad, nu solda de grad.
Aici este o zona in care asociatiile si sindicatele care au membri cotizanti pensionari din categoria fostilor politisti, dar si fostii politisti intrati in politica dupa pensionare, au interes si spatiu de actiune.
Daca se rezolva pozitiv pentru pensionarii foste cadre militare, apare o oportunitate pentru realizarea de demersuri si obtinerea de modificari similare si in ceea ce priveste tabara pensionarilor fosti politisti.
Intrebarea este daca sunt sau nu pe fir, aceste organizatii care au legitimitate sa apere si interesele pensionarilor politisti (care le sprijina prin cotizatii). Sau daca sunt pe fir, politicienii fosti politisti.
Pensionarii politisti, stiti unde cotizati. Ca sfat, alertati-va liderii si cereti-le sa actioneze, sa miste si ei! (au membri pensionari SCMD, SNPPC, PROLEX, EUROPOL, CNP, ANCMRR, etc, etc.) SPRD deocamdata nu are membri pensionari.
Exista de multi ani, o asociatie cu un nume super lung, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” (ANCMRR), plina de generali si chestori sefi de filiale si unde cica ministrul de interne ar fi chiar presedintele lor onorific.
Eu nu stiu ce fac oamenii astia si as fi curios sa aflu. Mie imi par mai discreti ca pestii. CNP e deja fanfara pe langa ei, mai precizeaza Emil Pascut. (Sava N.).
Citeste in continuare

Featured

Prețul marii decarbonizări, imposibil de plătit. S-a ajuns la 4,5 trilioane de dolari pe an

Publicat

pe

De

De la 1,8 trilioane dolari în 2023, costurile investițiilor în tranziția energetică au explodat la 4,4 trilioane dolari pe an, până în 2030. Banii ar trebui să provină din taxa pe carbon, plătită de cetățeni prin taxe exorbitante impuse pe combustibili, energie termică și cam pe tot ce emite CO2. Culmea este că hidrogenul cu emisii scăzute, obsesia birocraților de la Bruxelles, are potențialul de a accelera încălzirea globală de 12 ori mai mult decât CO2, potrivit studiilor.

(Preluare National – Claudia Marcu):

Într-un raport privind rolul creditelor de carbon și abordarea integrată a politicilor publice, private și complementare în impulsionarea tranziției către energie curată, Agenția Internațională a Energiei (IEA) atrage atenția că, până la începutul anului 2030, sunt necesare investiții anuale de 4,5 trilioane dolari pe an pentru a accelera implementarea nergiei curate în toate tehnologiile și în infrastructură, sumă în creștere de la 1,8 trilioane dolari în 2023.

Creditele de carbon pot juca un rol în accelerarea tranziției către energie curată și în extinderea soluțiilor, cum ar fi hidrogenul cu emisii scăzute, combustibilul durabil pentru aviație (SAF) și captarea și stocarea directă a carbonului (DACS), potrivit unui raport comun al GenZero și al Agenției Internaționale pentru Energie. Astfel, este necesară o extindere masivă a investițiilor: producția de hidrogen cu emisii scăzute trebuie să crească de la aproape zero astăzi la 70 de milioane de tone până în 2030, cota SAF din energia finală la consumul în aviație trebuie să crească de la aproape zero astăzi la aproximativ 11% până în 2030,  iar eliminările anuale de CO 2 prin DACS trebuie să atingă aproape 70 Mt CO2 in 2030, de la aproape zero astăzi.

”În 2023, nivelul investițiilor în emisii scăzute hidrogen, SAF și DACS a fost de 9 miliarde dolari. În scenariul net-zero, acest lucru trebuie să crească la aproape 300 de miliarde dolari anual până la începutul anului 2030 și va ajunge aproximativ 700 de miliarde dolari anual până la mijlocul secolului. Aproximativ 75% din aceste investiții în 2050 ar fi necesare pentru hidrogen și combustibili pe bază de hidrogen cu emisii scăzute”, se arată în raportul IEA.

Taxele pe carbon, insuficiente

Creditele de carbon nu pot acoperi decalajul de investiții de la sine și guvernele și sectorul privat trebuie să dezvolte strategii pentru a crea mediu propice pentru investiții, susține IEA. Hidrogenul cu emisii reduse, SAF și DACS necesită mai mult decât credite de carbon pentru adoptarea pe scară largă. Piețele de carbon se luptă să stimuleze tehnologiile în stadiu incipient din cauza costurilor inițiale ridicate, prețurile volatile ale creditelor și incertitudinile pieței. Guvernele ar trebui să adopte o combinație de politici complementare pentru a reduce decalajul investițional. ”Multe tehnologii eșuează înainte de a se ajunge la adoptarea pe scară largă. Costurile ridicate ale acestor tehnologii, alături de volatilitatea creditelor de carbon și incertitudinile de pe piețele de carbon, pun în dificultate dezvoltatorii de proiecte”, se precizează în raportul IEA.

Pericolul hidrogenului

Pe lângă faptul că este mult mai periculos decât gazul, foarte costisitor de produs și cu o putere calorică redusă, hidrogenul mai are și un neajuns care se referă la impactul acestuia asupra schimbărilor climatice. Potrivit Agenției Internaționale de Energie, dezvoltatorii de proiecte ar trebui să monitorizeze sistematic orice posibilă scurgere de hidrogen, iar experții, să studieze impactul acesteia mai departe. ”În timp ce hidrogenul nu este un GES (gaze cu efect de seră), reacțiile chimice ale hidrogenului scurs pot reduce concentrația de molecule care distrug alte GES, precum metan, ozon și vapori de apă. Studiile estimează că potențialul hidrogenului de a conduce la încălzirea globală poate fi de 12 ori mai mare decât al CO2. Dacă este neîmblânzit, ar putea afecta viabilitatea creditelor de hidrogen carbon cu emisii reduse”, se mai arată în raportul IEA.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv23 de minute ago

Solicitare de a-i înceta calitatea de „desemnat” a ofițerului de nota 4,09/Cms. șef  Mititelu Daniel este împuternicit de fostul împuternicit inspector șef Terciu Ciprian – Ioan succesiv, timp de 12 luni pe această funcție

Realizam ca nu numai la IPJ Prahova se intampla lucruri „absconse”! (aici) Dacă nu am fi avut observator la concursul...

Exclusiv24 de minute ago

Pensionarii militari, foste cadre militare, au sanse in perioada asta, sa dezghete, insa doar pentru ei, actualizarea „soldei de grad”/Pensionarii militari, fosti politisti, spera sa li se aplice si lor/Nicio sansa

Pensionarii militari, foste cadre militare, au sanse in perioada asta, sa dezghete, insa doar pentru ei, actualizarea „soldei de grad”,...

Exclusivo zi ago

Un distins cetățean european cu drepturi și libertăți a tăiat anvelopa unei mașini de poliție.

Un distins cetățean european cu drepturi și libertăți, în timp ce se plimba pe străzile din orașul Lupeni, județul Hunedoara...

Exclusivo zi ago

Ordinul ministrului bate fisa cadru de la DOP

Sunt IPJ-uri care au inteles ca ordinul MAI 62/2018 trebuie pus in executare, inclusiv pentru sefii de post, indiferent de...

Exclusiv2 zile ago

WHITE TOWER (XXXI – a)/Sub protectia politistilor corupti, gruparea de criminalitate economico-financiar organizata (din dosarul WHITE TOWER) a pus „laba” si pe Termo Ploiesti!/Cum au picat pe interceptări și cine plimba stick-ul cu caietul de sarcini cu preturi gata aranjate …?

De aproape un an, scandalul WHITE TOWER tine prima pagină a ziarelor locale și naționale, dar autoritățile par a închide...

Exclusiv2 zile ago

„Dorel” de la Dolj/DGF cloceste si livreaza inselaciunea

Nici  IPJ Dolj nu a auzit de expresia ” salariul de functie in plata”! DGF cloceste si livreaza inselaciunea iar...

Exclusiv3 zile ago

WHITE TOWER (XXXI)/Modalitatea cum pseudo-ziarisul narcoman, santajist si spagar, Catalin Stavri, locotenenul procurorului „Portocala” a incercat sa il pacaleasca pe procurorul de caz, dupa ce primise MITA mai multe apartamente, prin sotia si mama sa

Scandalul WHITE TOWER este departe de a se termina prea curând. Procurorii fac audieri pe bandă rulantă, iar surse judiciare...

Exclusiv3 zile ago

Avem și noi Mafie?/Fostul politist Frangulea Alexandru – alias „Capitan la 15 ani” a protejat afacerile murdare ale sefilor SRI Prahova

Realitatea este insa ca in nici o tara din lume lupta impotriva infractorilor nu se poate duce cu politisti si...

Exclusiv3 zile ago

Garda de Mediu Prahova si IPJ Prahova nu sunt interesate de sănătatea populației!?/Este o problema de siguranta nationala, de SRI!

In parcarea de la Kaufland Comarnic stationeaza autoturisme cu deseuri periculoase în ele, mai exact cu deseuri medicale? Ce rețele...

Exclusiv3 zile ago

Administrația Națională a Penitenciarelor contabilizează, controlează, sancționează și pe alocuri delirează !

ANP are  un  director al Direcției de Siguranță și Regim Penitenciar capabil să gestioneze situațiile de criză? https://youtu.be/MuYmQpRkw6Q?t=3 Din câte...

Exclusiv3 zile ago

Conform DGF, excelenta a crescut in ianuarie 2024 prin magie, fara sa fie implicat programul de salarizare MAISAL. Asta probabil ca au auzit ei prin targ ca niste fosti sefi BCCO ii ameninta cu plangeri penale pentru modificarea ilegala a programului informatic

Daca nu poti sa-i convingi, zapaceste-i! Un fost sef de financiar mi-a explicat magistral, in cateva cuvinte, tehnica lui Grecu,...

Exclusiv3 zile ago

„Șefii din poliție au imunitate/Îi sfătuim pe agenții de siguranță să refuze să mai semneze procesele-verbale de instruire! Și așa spun procurorii și judecătorii că n-au nicio valoare juridică”

Un procuror și un judecător au „legiferat” falsul intelectual la Poliția Roman! S-a creat un precedent extrem de grav, dezvaluie...

Exclusiv3 zile ago

USR-iștii și toți confrații lor au pentru polițiști și militari o ”vitrină” goală, din care străbate un miros urât de medicamente netestate suficient și înghițite odinioară

USR-iștii au fost cei mai nerăbdători să se arunce în cursa euro-parlamentarelor, de departe un soi de pizdulicea măcelarului (pentru...

Exclusiv5 zile ago

Breaking News/Dupa ce a fost bătut cu simț de răspundere, coruptul putinist „Capitan la 15 ani”,  a stabilit un nou record mondial la…fuga

Politist corupt pensionar, fost sef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE si fost sef al Serviciul Județean Anticorupție Prahova a...

Exclusiv6 zile ago

Capii rautatilor sunt in aparatul central iar DOP si comisiile de la IPJ, doar pionii dirijati sa va faca paguba!

Din greseala in greseala, spre victoria ( paguba) finala, dezvaluie Emil Pascut de la sindicatul Diamantul. Sau cum s-au transformat...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!