Anchete
Sinducatul Europol produce un cutremur in MAI/Pregătirea profesională, în orice domeniu, fie că vorbim despre tactică polițienescă, autoapărare, tragere sau conducere autovehicule de serviciu, trebuie realizată exclusiv de specialiști

Problema la noi este că totul pornește strâmb încă de la momentul alegerii „șefului”. Care dacă nu are cunoștințele necesare pentru organizarea și coordonarea stagii de pregătire pe fiecare domeniu, nici nu poate înțelege scopul și rolul pregătirii profesionale.
Cel mai evident exemplu este în cazul serviciului/biroului de conducere autovehicule cu regim prioritar. Aici s-au făcut propuneri de persoane care să ocupe astfel de poziții care în afară de faptul că dețin PC sau că lucrează la rutieră, nu au nicio pregătire de specialitate în conducerea defensivă.
Vedem că în draftul de fișa postului de mai sus, șefii au lăsat condiții/cerințe cât mai generice, tocmai pentru a-și putea aduce oamenii „favoriți” lor. Mai mult, se impune să deții doar categoria B pentru a fi instructor, asta în condițiile în care tu trebuie să pregătești și polițiști care conduc motociclete, autocare, autoutilitare etc.
Și pentru celelalte posturi, conform fișei postului, nu se caută specialiști ci „doritori” care se pot perfecționa și pe viitor. Asta pentru că în fișa postului ca și condiție, este prevăzut că cel care ocupă funcția de specialitate, trebuie să dețină/SĂ OBȚINĂ (într-un termen nedeterminat) atestat, diplomă sau alte înscrisuri prin care să-și dovedească competențele, precizează cei de la sindicatul Europol. (Irinel I.)
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 2 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Administratieacum 12 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o zi
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”