Connect with us

Administratie

Este suficient faptul că Daniela Niță a plătit cu viața o vină pe care nu o avea?

Publicat

pe

Este suficient faptul că Daniela Niță a plătit cu viața o vină pe care nu o avea?Din păcate, se pare că nu… După decesul neașteptat al acesteia, deces survenit, se pare, chiar la data de 15 august, dată când sărbătorim Adormirea Maicii Domnului, am sesizat în spațiul public numeroase comentarii, unele imbecile, altele rău – voitoare.
Imediat ce am aflat de la omul care a fost alături de ea și a susținut-o admirabil în toți anii de calvar care au urmat tragediei din Clubul Colectiv, că Dana Niță a părăsit această lume nedreaptă, am vrut să scriu un articol în care să subliniez faptul că aceasta este, din păcate, încă o victimă a sistemului judiciar românesc.
Văzând comentariile generate de acest nefericit eveniment, mă simt obligat moral față de minunata persoană care a fost Dana Niță să pun capăt, atât speculațiilor, cât, mai ales, comentariilor imbecile și/sau răuvoitoare.
Pentru a fi clar pentru toată lumea, ca o persoană care am cunoscut-o foarte bine de la momentul la care am avut privilegiul să mă aleagă ca avocat ales în faza apelului (am fost angajat la al cincilea termen în apel), pot afirma cu tărie, fără teama de a greși, că DANIELA NIȚĂ NU S-A SINUCIS !
Această speculație, foarte des vehiculată în spațiul public, deși apare ca fiind pertinentă raportat la împrejurarea că Dana Niță aștepta decizia definitivă în dosarul în care, deși complet nevinovată, a fost trimisă în judecată și, în mod incredibil, condamnată la cea mai mare pedeapsă pronunțată de către instanța de fond în Dosarul Colectiv (12 ani și 8 luni închisoare), nu este reală.
Cunoscând-o foarte bine pe Dana Niță și având posibilitatea să-i observ și să-i admir personalitatea, la fel ca orice persoană de bună credință înzestrată cu rațiune care a intrat în contact cu ea, pot afirma cu certitudine faptul că, sub nicio formă și în nicio împrejurare, aceasta nu s-ar fi sinucis !
Dana Niță, nu doar că era o persoană credincioasă (a ținut cu sfințenie postul de dinaintea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului), dar era o persoană care avea multă cunoaștere și în multe alte domenii.
Cunoscând foarte bine faptul că orice obstacol apare în viața unei persoane, apare cu scopul de a ajuta acea persoană să evolueze prin conștientizarea cauzelor care au generat acea situație și, evident, prin depășirea obstacolului, Dana Niță ar fi luptat până la capăt să depășească această nedreptate, cu atât mai mult cu cât era cu adevărat nevinovată de acuzațiile care i-au fost aduse în Dosarul Colectiv !
În aceste condiții, comentarii care sugerează/validează ipoteza sinuciderii sunt în mod evident nu doar false ci și neavenite.
În aceste condiții, am fost neplăcut surprins și de afirmațiile unei colege avocat care, într-o postare de ieri pe Facebook, afirma cu nonșalanță, sugerând/acreditând ideea sinuciderii :
„Azi noapte nu am dormit. M-a afectat știrea morții dnei Daniela Niță, patroana firmei de artificii implicată în incendiu de la Colectiv. Am cunoscut-o și am vorbit de multe ori cu ea și mă cuprinde o profundă tristețe pentru ce i s-a intimplat. Nu se știe cauza morții, dar, dacă aș fi fost în locul ei, să mă aștepte 12 ani de închisoare, as fi văzut ca pe un „privilegiu” sa ofer din educația mea, din ce știu, altor oameni din închisoare care nu au avut ocazia asta. M-as fi făcut de folos în locurile în care ma trimite viața. Viata trebuie trăită pana la ultima suflare, buna rea”.
Precizând faptul că greșelile din textul citat îi aparțin autoarei textului, mă întreb cum poate un avocat să facă astfel de afirmații ?!?
Deși nu cunoaște cauza morții sugerează/acreditează sinuciderea și, mai mult, o vedea pe clienta mea la pușcărie pentru 12 ani (potrivit unor calcule mai mult sau mai puțin savante), înaintea pronunțării deciziei definitive, decizie în urma căreia NIȚĂ IOANA DANIELA chiar avea șansa reală de a fi achitată având în vedere probele administrate, din păcate, doar în faza apelului !!!
Apreciind faptul că doamna avocat ar considera „un privilegiu” faptul că viața ar trimite-o la închisoare pentru 12 ani, deoarece multe persoane condamnate care nu au avut norocul ei în viață de a învăța atât de multe lucruri s-ar putea înfrupta din cunoașterea ei, cu toată deferența îi reamintesc colegei mele faptul că NIȚĂ IOAN DANIELA avea o șansă reală de a fi achitată în faza apelului deoarece :
1. Spre deosebire de fond, fază procesuală în care judecarea cauzei s-a făcut „pe repede înainte”, în apel dosarul a fost repartizat unui complet echilibrat, complet din care fac parte doi judecători, nu doar știutori de carte, ci și dornici de a afla adevărul și de a pronunța soluțiile corecte raportat la vinovăția sau nevinovăția inculpaților.
Reamintesc faptul că, la unul dintre ultimele termene de judecată, președinta completului fiind deranjată în mod firesc de vacarmul creat în sală de părțile civile și de unii dintre avocații acestora, a întrebat hotărâtă : „Oare mai vrea cineva în acest dosar tragerea la răspundere penală doar a adevăraților vinovați” ?
Citatul, deși aproximativ, nu schimbă cu nimic sensul cuvintelor distinsei doamne judecător.
2. Tocmai datorită decenței și normalității profesionale a celor doi magistrați investiți cu soluționarea apelului, spre deosebire de instanța de fond care a respins toate probele solicitate în apărare de clienta mea cu singura motivare : „Aveți calea apelului”, in faza apelului s-au administrat probe din care rezultă în mod indubitabil faptul că acuzația potrivit căreia societatea clientei mele ar fi livrat Clubului Colectiv artificii care erau destinate exclusiv folosirii în spațiul exterior, este nefondată.
Doamna avocat cunoaște foarte bine faptul că, la solicitarea mea insistentă, instanța de apel a admis ca probă înscrisul constând Declarația dată la data de 09.10.2020, de către domnul ZHOU ZHENGJIANG, directorul societății LIUYANG XIANGXING CLASS A FIREWORKS EXPORT MANUFACTURE CO LTD, declarație din care rezultă faptul că articolul ES3402, respectiv fântână de scenă 3m, 15 secunde, argintiu, produs în anul 2010 pentru societatea ENIGMA, este un produs destinat folosirii lui atât în interior, cât și în exterior.
Fiind prezentă la fiecare termen în sala de judecată, aceeași doamnă avocat a văzut că au fost administrate și alte probe care paralizează acuzațiile care i-au fost aduse în mod nefondat clientei mele prin Rechizitoriu.
În aceste condiții, cu toată deferența de care sunt capabil mă întreb : Cum ajuns doamna avocat la concluzia potrivit căreia NIȚĂ IOANA DANIELA a ratat „privilegiul” de a le împărtăși din experiența și cunoașterea ei, timp de 12 ani, altor persoane condamnate care nu au avut norocul de a acumula atât de multă cunoaștere ca și ea ?!?
Sper ca, orice discuții pe marginea vinovăției și, mai ales, raportat la faptul că a ratat „privilegiul” de a sta 12 ani în închisoare, să înceteze, astfel încât NIȚĂ IOANA DANIELA să poată fi înmormântată așa cum merită : în liniște și cu multă decență !
Nu pot încheia aceste rânduri fără a-mi exprima încă o dată regretul profund pentru pierderea vieților unui număr atât de mare de tineri nevinovați în urma tragediei din fatidica noapte de 30 octombrie 2015, de la Clubul Colectiv, precum și compasiunea pentru suferințele îndurate de supraviețuitori și de rudele celor care și-au pierdut viața în urma dorinței de a participa la concertul Trupei Goodye to Gravity.
Deoarece nu a avut absolut nicio vină pentru moartea celor 64 de tineri, îl rog pe Bunul Dumnezeu să-i odihnească în lumină și pace sufletul Danei Niță, alături de sufletele tinerilor care au părăsit această lume într-un mod atât de crunt și nemeritat !Avocat Florin Constantin Durgheu

Administratie

Sediul modern al Secției 9 Poliție București: O investiție în siguranță și performanță

Publicat

pe

De

Bucureștiul se bucură de o nouă infrastructură vitală pentru siguranța publică. Secția 9 de Poliție a capitalei a fost dotată cu un sediu complet modern, un proiect ce marchează o investiție semnificativă în condițiile de lucru ale polițiștilor și, implicit, în beneficiul direct al cetățenilor. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL, a subliniat că această realizare reprezintă o „investiție concretă în siguranța publică și în condiții mai bune de lucru pentru polițiști”.

O clădire nouă, din temelii, finanțată strategic

Noua clădire a Secției 9 Poliție nu este doar o renovare, ci o reconstrucție integrală. Vechiul imobil a fost demolat, iar în locul său a fost ridicată o structură modernă, adaptată nevoilor actuale. Proiectul a avut o valoare totală de 46 de milioane de lei și a fost finanțat în cadrul unui program amplu de investiții derulat de Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu Banca Mondială.

Acest program a demonstrat deja o eficiență considerabilă. Conform declarațiilor oficiale, în perioada 2023-2025, prin intermediul său, au fost recepționate nu mai puțin de 78 de obiective. Valoarea totală a acestor investiții se ridică la impresionanta sumă de 183 de milioane de euro, destinate structurilor esențiale de ordine publică și siguranță națională, incluzând Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Imigrări.

Apel la profesionalism: Standardul clădirii cere standard profesional

Cu ocazia inaugurării, ministrul Predoiu a transmis un mesaj clar și direct către membrii Poliției Române. „Standardul clădirii a crescut; să crească și standardul profesional, zi de zi”, a declarat oficialul. El a accentuat că o dotare modernă este doar un instrument, iar diferența esențială o face modul în care forțele de ordine intervin: „rapid, corect, ferm, fără abuzuri și cu respect pentru cetățean.”

Siguranță crescută și încredere consolidată în comunitate

Ministrul de Interne s-a declarat mulțumit de faptul că încrederea publicului în Poliția Română este în creștere, felicitând toți colegii implicați. Cu toate acestea, obiectivul rămâne ambițios: „mai multă siguranță în comunități și rezultate vizibile pentru fiecare leu investit”.

Noul sediu al Secției 9 Poliție, care va deservi nevoile de siguranță ale aproximativ 120.000 de bucureșteni, reprezintă un pas concret în atingerea acestor obiective. Cătălin Predoiu a mulțumit partenerilor și tuturor celor implicați în proiect, urând succes colectivului Secției 9 în operarea acestei noi facilități. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Centrul pentru Mari Arși Copii avansează rapid: Ministrul Rogobete confirmă 40% progres fizic

Publicat

pe

De

Bucureștiul este martorul unor progrese semnificative în construcția Centrului pentru Mari Arși Copii de la Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu”. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat recent șantierul, exprimându-și optimismul cu privire la stadiul lucrărilor. „Avansăm. Și se vede”, a declarat ministrul, subliniind că, în doar câteva luni, proiectul a atins un progres fizic de 40%. Această evoluție rapidă indică o structură deja ridicată și spații conturate, transformând promisiunile de pe hârtie în realități concrete.

Capacități extinse pentru cazuri severe

Noul centru este conceput pentru a trata cazuri severe la cele mai moderne standarde. Acesta va dispune de 10 paturi pentru pacienți critici, 14 paturi de terapie intermediară și 10 paturi dedicate microchirurgiei. De asemenea, vor fi disponibile 2 săli de operație specializate, o secție ATI cu 36 de paturi și un bloc operator cu 8 săli de intervenție. Toate aceste facilități vor fi integrate funcțional cu spitalul existent, asigurând acces direct către UPU și circuite medicale optime.

Infrastructură resilientă pentru siguranță sporită

Pe lângă dotările medicale, proiectul pune un accent deosebit pe autonomia și securitatea infrastructurii, esențiale în situații de criză. Centrul va beneficia de o centrală proprie pe gaz, cu rezervă pe motorină, un puț forat și rezerve de apă potabilă de 200 mc, precum și circuite separate pentru apa menajeră. Această abordare subliniază importanța construirii unei infrastructuri responsabile, capabile să funcționeze chiar și atunci când sistemul este pus la încercare.

Ministrul Rogobete a recunoscut că „nu putem repara totul peste noapte”, dar a reiterat angajamentul de a construi „capacități reale care salvează vieți”, exprimând încrederea în succesul acestui proiect vital pentru sănătatea copiilor din România.

Citeste in continuare

Administratie

Salvare pentru crescători: Termenul de finalizare a investițiilor în sectoarele suin și avicol, prelungit

Publicat

pe

De

O veste excelentă sosește pentru fermierii români: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat prelungirea termenului de finalizare a investițiilor pentru programele de susținere a sectoarelor suin și avicol. Decizia oferă beneficiarilor un răgaz esențial pentru implementarea proiectelor și accesarea fondurilor, o oportunitate crucială pentru modernizarea și eficientizarea fermelor din țară.

Răgaz vital pentru investiții strategice

Prelungirea termenului vine în întâmpinarea dificultăților întâmpinate de investitorii din aceste sectoare cheie ale agriculturii românești. Industria cărnii de porc și cea de pasăre joacă un rol fundamental în asigurarea securității alimentare, iar sprijinul continuu este considerat vital pentru atingerea obiectivelor naționale.

Ministrul Florin Barbu: „Nu ne permitem să pierdem niciun proiect!”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a explicat rațiunea din spatele acestei decizii. „Prioritatea noastră este să ne asigurăm că alimentele care ajung pe masa românilor provin din fermele noastre, iar pentru asta trebuie să fim alături de investitori până la capăt”, a declarat oficialul. El a subliniat că ministerul a înțeles „dificultățile reale cu care se confruntă beneficiarii acestor programe” și a decis să le ofere „răgazul necesar pentru a finaliza investițiile”.

Mesajul ministrului este clar: „Nu ne permitem să pierdem niciun proiect care contribuie la atingerea obiectivelor noastre strategice: asigurarea necesarului de consum de carne din producție internă”. Această hotărâre reflectă angajamentul de a susține producția locală și de a reduce dependența de importuri, consolidând astfel poziția fermierilor români pe piața internă.

Prelungirea termenului este așteptată să deblocheze numeroase investiții, contribuind la creșterea competitivității și la modernizarea capacităților de producție din sectoarele suin și avicol.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusiv23 de ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusivo zi ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusivo zi ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusivo zi ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusivo zi ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusivo zi ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv