Administratie
𝐏𝐑𝐀𝐇𝐎𝐕𝐄𝐍𝐈 𝐃𝐄 𝐏𝐎𝐕𝐄𝐒𝐓𝐄/𝐎 𝐜𝐚𝐦𝐞𝐫𝐚 𝐜𝐚𝐭 𝐮𝐧 𝐦𝐮𝐳𝐞𝐮! 𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐬𝐮𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐬𝐢 𝐨 𝐩𝐚𝐠𝐢𝐧𝐚 𝐝𝐞 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐡𝐭𝐨𝐧𝐚 „𝐬𝐜𝐫𝐢𝐬𝐚“ 𝐜𝐮 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐂𝐥𝐢𝐧𝐜𝐢, 𝐝𝐢𝐧 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐃𝐨𝐟𝐭𝐚𝐧𝐞𝐢
Câte amintiri încap într-o viaţă? Dar într-o cameră?
Dacă ar fi să căutăm răspunsul la Constantin Clinci, din Valea Doftanei, am afla că într-o încăpere de nici cinci metri pătraţi, situată la mansarda casei, pot sălăşlui într-o „dezordine“ extrem de armonioasă „urmele“ a patru generaţii. Brevete militare, poze de familie, obiecte vestimentare, altele de decor, unelte casnice, bani vechi, mobilă de peste o sută de ani etc., toate şi-au găsit loc într-o încăpere din casa prahoveanului.
Locul îi este extrem de drag şi şi-l doreşte a fi un muzeu sătesc, însă plăcuţa care defineşte destinaţia, sculptată chiar de nea Costică, aşa cum îi spun localnicii, este, momentan, ţinută în casă, deasupra scărilor. E bucuros de oaspeţi, de oameni cărora să le arate şi să le povestească despre fiecare obiect în parte, însă simte că nu este totul pregătit. Parcă ar mai avea ceva de făcut, parcă n-a reuşit să integreze în această lume toate câte ar fi de spus şi de arătat.
Legat de familia sa, de locurile natale, de tradiţie, dornic să nu îngroape totul odată cu străbunii şi părinţii lui, Constantin Clinci a adunat şi a recondiţionat o serie de obiecte care au făcut parte din viaţa lor, în particular, dar şi din viaţa românului, în general. Pentru că în încăperea lui, prahoveanul a reuşit să adune în cele şapte decenii de viaţă un adevărat patrimoniu al satului românesc, aducând frânturi ale lumii rurale de pe la mijlocul secolului al XIX-lea şi până după Revoluţia din 1989.
Pasiunea pentru a colecţiona o are de mic copil, de când a început să adune tot felul de monede şi bancnote. A crescut cu poveştile de război ale familiei sale, dar şi sătenilor. Treptat, oamenii au început să dispară, însă nea Costică a ales să le ducă spiritul mai departe. Pentru că l-a durut să vadă ca într-o frântură de moment, un morman de pământ să acopere totul. Oare atât se alege din viaţa unui om? De asta au trăit, muncit şi luptat ai lui? A adunat toate dovezile, actele, fotografiile, iar pe unele le-a înrămat şi le-a aşezat pe pereţii încăperii, alături de un ceas vechi, de nişte coarne de cerb, de o puşcă veche, ieşită de mult din uz, de o lampă, un castron de lut, o lingură de lemn, o bucată de ştergar, care mai poartă amprenta brodatului manual, maşini de calcul şi scris etc.
Astfel, cine ajunge în încăpere va dori, inevitabil, să afle ce-i cu vreun obiect sau altul şi, astfel, ceea ce era dat dispariţiei este readus la viaţă prin poveştile pe care colecţionarul le are pentru fiecare lucru în parte.
Unele dintre piesele moştenite, găsite sau aduse de săteni au avut nevoie de recondiţionare. De profesie maistru la liceul din comună, lui nea Costică i-a fost uşor să lucreze. De atenţia pe care o acorda detaliilor şi de răbdarea sa îşi aduc aminte şi astăzi elevii lui, unul dintre ei fiind chiar actualul primar de la Valea Doftanei, Lucian Costea. „𝐸𝑟𝑎 𝑜 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑎 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑚𝑒𝑡𝑖𝑐𝑢𝑙𝑜𝑎𝑠𝑎, 𝑏𝑙𝑎𝑛𝑑𝑎, 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑟𝑎𝑏𝑑𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑢 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖𝑖. 𝐸𝑟𝑎 𝑠𝑖 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑜𝑚 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑚𝑎𝑛𝑎 𝑏𝑢𝑛𝑎𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑠𝑖 𝑒𝑟𝑎 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑡𝑜𝑡𝑖 𝑒𝑙𝑒𝑣𝑖𝑖 𝑙𝑢𝑖. 𝑆𝑡𝑖𝑎𝑚 𝑐𝑎 𝑒 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟, 𝑐𝑎 𝑎𝑑𝑢𝑛𝑎 𝑑𝑒 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑡𝑜𝑡 𝑓𝑒𝑙𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒 𝑠𝑖 𝑚𝑎 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟 𝑐𝑎 𝑎 𝑟𝑒𝑢𝑠𝑖𝑡 𝑠𝑎 𝑐𝑟𝑒𝑒𝑧𝑒 𝑠𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑖𝑐 𝑚𝑢𝑧𝑒𝑢 𝑎𝑙 𝑠𝑎𝑢“, ne-a mărturisit edilul.
Dacă obiectele mai mici şi de suflet sunt ţinute în casă, altele, cum ar fi uneltele de lucru, şi-au găsit loc într-o altă încăpere din curte. În ambele locuri sunt şi amintiri din perioada comunistă, inclusiv un tablou al lui Nicolae Ceauşescu. Nu se sfieşte şi nu dă prea multe explicaţii despre o perioadă şi o persoană despre care istoria aminteşte timid. „𝐴𝑟𝑒 𝑠𝑖 𝑒𝑙 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖, 𝑜𝑟𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑎𝑚 𝑣𝑟𝑒𝑎 𝑛𝑜𝑖 𝑠𝑎 𝑢𝑖𝑡𝑎𝑚“, este cam tot cee ace spune atunci când remarcă insistenţa vreunui vizitator asupra tabloului nelipsit, ani buni, din viaţa românilor.
Lucrurile care păstrează viu spiritul familiei, al satului, dar şi a ceea ce s-a derulat în România în ultimii peste o sută de ani au fost vizitate de oameni pasionaţi de istorie sau elevi aflaţi în excursie şi cărora li s-a recomandat să oprească şi pe strada Şeţu din satul Teşila.
Iar popasul a fost unul care i-a făcut să vorbească şi altora despre pasiunea şi omenia lui nea Costică.
Îl bucură că în camera plină de amintiri de la mansardă îşi găsesc refugiul şi copiii săi. Ori de câte ori vin acasă, acolo stau să-şi bea cafeaua şi să povestească. Este cea mai bogată moştenire pe care le-o lasă. Cum o vor gestiona? Rămâne de văzut…

Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 17 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



