Peste o mie de persoane din străinătate adoptate din România în urmă cu mai bine de 30 de ani au reuşit să îşi găsească părinţii biologici prin intermediul unei pagini de Facebook: ”The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”. Totul a început cu dorința unei românce stabilite în Irlanda, Ileana Cunniffe Băiescu, care nu s-a dat bătută și a vrut să-și găseasc fratele adoptat în urmă cu 28 de ani. 

Astăzi, încă 400 de copii așteaptă să-și găsească părinții prin intermediul paginii de Facebook. Printre ei este și Adina Szabo, o tânără care a fost abandonată la câteva zile după naștere, la fostul Spital Caritas din București.

„Mă numesc Szabo Adina Mihaela, sunt născută la data de 20 Septembrie 2001 la fostul spital Caritas din București. Mama mea biologică m-a abandonat după câteva zile de la naștere, fără să lase vreo adresă sau vreun act de identitate”, așa începe descrierea tinerei pe pagina de Facebook.

Acum are aproape 20 de ani și dorința de a o găsi pe cea care i-a dat viață nu-i dă pace. Nu are pe nimeni pe lume și nu a încetat să caute, să aștepte și să spere. Pentru a-și găsi rudele, fata are nevoie să facă un test ADN.

Am fost luată în plasament de către Protecția Copilului din Sectorul 3. La naștere, am fost botezată Szabo Cristina Ioana,  însă în dosarul meu de plasament, autoritatea tutelară din Sectorul 3 mi-a dat numele de «Adina Mihaela». Tot ce îmi doresc este să îmi găsesc familia, eu neavând pe nimeni în viața mea, m-am obișnuit să fiu singură, dar mă macină când îi văd pe ceilalti copii cu mamele lângă ei”, povestește tânăra, pentru Gândul.

La doar o lună și jumătate după naștere, a fost transferată la Spitalul ”Victor Gomoiu”, fiind foarte bolnavă. Pe actele medicale era numită ”bebelușul Szabo”.  După ce a ajuns sub protecția DGASPC, Adina a fost luată în plasament de asistentul maternal, pe când avea cinci luni.

”O fată pitică, dar semeni leit cu ea”

La 14 ani, fata a ajuns într-un centru de plasament. Asistenta maternală îmbătrănise și nu mai putea avea grijă de ea. Certificatul de naștere i-a fost eliberat abia  în ianuarie 2003, cu numele Szabo Adina Mihaela. În dreptul numelor părinților sunt trecute două linii.

„Numele de Szabo presupun că este al mamei, pentru că eu, după o lună jumătate, am fost transferată la Spitalul Victor Gomoiu, iar în actele medicale scrie acest nume. Din câte am înțeles, asistentul social  care s-a ocupat de cazul meu de la naștere a vorbit cu mama mea biologică înainte să fugă din spital. Un medic pediatru m-a botezat Cristina Ioana și în ianuarie 2002 am primit numele de Adina Mihaela din partea Autorității Tutelare. Asistenta maternală ar fi vorbit cu mama înainte să fugă , datele ei fiind «o fată pitică, avea 14 ani când te-a născut, dar semeni leit cu ea»”, spune Adina.

Sute de copii adoptați își caută părinții biologici

Pagina de Facebook ”The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitaţi ai României”, creată în ianuarie 2015 de Ileana Cunniffe Băiescu, are zilnic zeci de solicitări de la persoane adoptate şi este urmărită de peste 130.000 de oameni.

Despre fenomenul adopţiilor și copiii orfelinatelor de după Revoluție  s-a scris mult, mai ales în presa internaţională, și recent a fost adus în actualitate de cazul Sorinei, fetița din Baia de Aramă adoptată de o familie de români din SUA.

Mai avem aproximativ 400 de copii care așteaptă și ei o rezolvare din partea noastră. Pagina noastră de Facebook a fost creată în ianuarie 2015, de către Ileana Cunniffe Băiescu. Ea însăși se afla în căutarea unuia din frații adoptați și fiindcă avea foarte puține informatii, a făcut tot ce i-a stat în putință inclusiv crearea acestei pagini. Eforturile au dat roade și l-a găsit, iar odată cu găsirea fratelui, au început să vină mesaje și de la alți copii români adoptați. Popularitatea paginii a crescut si iată-ne în 2021. A crescut si numărul voluntarilor, suntem nouă oameni care muncim zi si noapte pentru a le oferi răspunsul mult așteptat acestor copii: «Ți-am găsit mama!», spune Adriana Stoica, voluntar în cadrul asociației The never forgotten Romanian children, pentru Gândul.

Zilnic, asociația The never forgotten Romanian children primește zeci de mesaje de la copii adoptați, de la copii părăsiți la naștere, dar și de la părinții care își caută copiii dați spre adopție. Urmează zeci de solicitări la instituțiile statului și munca demnă de un detectiv, fără a fi plătiți, singura răsplată fiind bucuria pe care o au atunci când găsesc o familie.

„Pe aceștia din urmă ne este imposibil să îi ajutăm. Doar dacă vin copiii lor în contact cu noi și ne solicită ajutorul în găsirea familiei. Avem o bază de date în care păstrăm cererile venite de la părinți și în momentul în care copiii ne scriu, îi punem în contact. Am avut și astfel de reuniuni, norocoase le-am spune noi. Pentru cei aflați în  cautarea familiilor biologice, facem tot ce ne stă în putință să îi ajutăm. Le explicăm procedura prin care lucrăm și cei mai multi sunt de acord cu postarea publică, pentru că știu că e singura lor șansă de a-si afla originile. Noi obţinem informaţiile, numele la adopţie, numele la naştere, unde s-a născut şi când, numele părinţilor biologici, dacă îl cunoaşte. Dacă nu facem public cazul, noi încercăm să contactăm persoane din zona respectivă. Dar scad considerabil șansele unei căutări în privat. Dacă provin din sate mici, şansele sunt foarte mari de a le găsi familiile pur şi simplu căutând pe cineva pe Facebook din localitatea respectivă”, spune Adriana Stoica.

Sursă foto: Facebook The never forgotten Romanian children

”Vreau să îmi cunosc mama”

Majoritatea mesajelor încep cu ”Bună ziua! Mă numesc … și vreau să mă ajutați să îmi cunosc mama”. Cei mai mulți nu sunt vorbitori de limba română. În sprijinul lor vin voluntarii, vorbitori de limba engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană, maghiară.

În acel moment se activează «pielea de găină» și ne punem în mișcare toți. Mulți își imaginează că noi primim un mesaj, îl postăm, oamenii distribuie și s-a găsit familia. Până acolo este cale lungă. Uneori durează și un an de la primirea primului mesaj și până la postare, pentru că nu deținem niciun fel de informații și apoi trebuie să luăm la rând autoritățile până obținem acte din care să reiasă informații minime de unde începem căutarea (cereri către DGASCP, ANDPDCA, poliție, spital, primărie, tribunal). Este nevoie de mult timp, răbdare, atenție, documentare”, povestește Adriana.

În momentul în care echipa a finalizat un caz și a găsit familia biologică, are loc reuniunea într-un grup de chat. Voluntarii iau parte la prima întâlnire virtuală dintre familie și copii, traduc și plâng alături de ei.

„Sunt foarte emoționante aceste regăsiri, cele mai multe după 30 de ani. Sunt momente de o încărcătură puternică, e greu de exprimat în cuvinte. În jurul acestor adopții este un haos, nimeni nu știe numărul lor real, e un adevăr pe care, poate, nu îl vom află niciodată. Noi, voluntarii, vorbind și ascultând acești copii, încercăm să înțelegem acest fenomen și, cu fiecare caz, ne dăm seama că suntem tot mai departe de a afla adevărul din acești ani, 1985-2001, dar este o realitate pe care suntem nevoiți să o acceptăm. A fost o perioadă tare confuză. Nu am avut o lege internă bună, nu știm câți au plecat și unde. E o certitudine că cei mai mulți sunt în SUA și Canada”, spune Adriana Stoica.

Cel mai recent caz rezolvat a fost al unui copil adoptat în Danemarca. „Sora lui mi-a transmis după reuniune un mesaj în care îmi mulțumea: «Doamnă, vă mulțumesc din toată inima și sufletul meu că ne-ați găsit, să știu că frățiorul meu există și nu o să mai fim niciodată despărțiți. Nu am cuvinte să vă mulțumesc, cât sunt de fericită că Dumnezeu mi l-a dăruit înapoi»”, mărturisește Adriana.

Mulțumirile lor se îndreaptă și către cei care au ajutat să ajungem la aceste familii: cei care îi urmăresc și distribuie postările.

„Le mulțumim din suflet tuturor, pentru că fără ei noi nu am reuși. Fiecare caz este unic, fiecare caz este la fel de important și ne străduim să aducem un strop de bucurie acolo unde au fost multe întrebări fără răspuns în toată viață lor de copii și ulterior de adulți”, spune voluntara.

Cine dorește să o ajute pe Adina pentru a realiza testul ADN, dar și asociația să continue drumul, poate dona aici.